Jul 28, 2013

Posted by in Consemnari

Ioan PINTEA – Mic jurnal discontinuu

pinteaLouis de Bonald (citat de Joseph de Maistre): „Revolutia a început cu declaratia drepturilor omului. Se va încheia cu declaratia drepturilor lui Dumnezeu”. Louis de Bonald se referă la Revolutia Franceză.
Să înteleg că momentul în care Robespierre si Danton si ceilalti fruntasi revolutionari au ajuns la ghilotină a fost începutul declaratiei drepturilor lui Dumnezeu?!

 

*
Mortii trebuie invidiati. De ce? Pentru că ei sînt singurii care deja stiu. Văd Împărătia si îl cunosc pe Dumnezeu fată către fată.

*

Citesc entuziast Matei Călinescu Un fel de jurnal. Însemnarea din 3 aprilie 1980 consemnează moartea lui Roland Barthes. Este detaliată aici o „discutie memorială”, în care descopăr două întrebări absolut esentiale (formulate de un student): „Dar în ce credea Barthes? În numele căror credinte vorbeste, critică, demistifică?”.
Azi, 14 iunie 2009, sînt trezit brusc de Jurnalul de doliu. O carte tristă, scrisă de R. B. după moartea mamei sale.
„10 august 1978. Frapat de faptul că Iisus îl iubea pe Lazăr si că înainte de a-l învia El plînge”.
Profund crestin.
O singură întrebare, totusi: De ce, frapat, frate Roland?!

*
Minuni si minuni. În general atunci cînd vorbim despre Vindecarea orbului din nastere. În zi de sîmbătă (Ioan, 9, 1, 41) insistăm pe minunea vindecării, nu pe minunea cunoasterii lui Iisus. Faptul că Iisus a scuipat jos si a făcut tină din scuipat, si a uns cu tină ochii orbului si acesta a văzut constituie miezul miracolului pentru majoritatea predicatorilor. Pentru orb însă, supus tuturor provocărilor, verificărilor si întrebărilor, pe care le acceptă cu credintă si supremă ironie si dă răspunsuri clare si precise, needulcorate si adînc teologice: Eu sînt; Omul care se numeste Iisus a făcut tină si a uns ochii mei; Un lucru stiu: că fiind orb acum văd, miracolul stă în altă parte.
Mare teolog, teribil profesor de teologie dogmatică, mai aprig decît vecinii si fariseii care îl examinează pe toate părtile si din toate directiile, Orbul din nastere dobîndeste, prin darul vederii, adevărata cunoastere despre Iisus. Nu minunea tămăduirii, ci minunea cunoasterii exacte! Tocmai în aceasta stă minunea, zice cu credintă si neînduplecat de nimic altceva Orbul, că voi nu stiti de unde este si El mi-a deschis ochii.
Pe loc, cel vindecat devine mărturisitor si apărător cu argumente irefutabile al Domnului. Si Domnul, care e credincios omului cu credintă puternică, i se descoperă total: L-ai si văzut! Si cel ce vorbeste cu tine Acela este.Faptul că unii dintre farisei (care, culmea! erau cu El) cad sub povara întrebării: Oare si noi sîntem orbi? spune multe despre această minune.

*

Am cunoscut extrem de putini intelectuali cu un caracter atît de puternic ca al lui N. Steinhardt. Din păcate sînt rari asemenea oameni. Păi, să ne gîndim. Steinhardt a intrat în puscărie pentru că nu a vrut să fie martor al acuzării, nu si-a trădat prietenii, pentru că nu a vrut să intre în jocul perfid al Securitătii, iar bărbătia cu care a înfruntat, după ce a iesit din puscărie, un regim concentrationar diabolic este pilduitoare. Omul Steinhardt (în ciuda sănătătii precare si a unui fizic firav) a fost un luptător asiduu. Curajul lui, îndrăzneala de-a nu se da bătut, i-au fost dăruite cu asupra de măsură de sus. Steinhardt a fost un crestin autentic. Convertirea lui, în ciuda ofuscărilor exprimate de Alexandru Sever si Vera Călin („Apostrof” si „Însemnări californiene”) a fost fără dubii, sinceră si neipocrită. Evreu prin nastere, a fost, indiscutabil, un foarte, foarte bun român. De recitit nenumăratele pagini pe care le-a scris din inimă, despre poporul român: Miorita, Mesterul Manole, Eminescu, Ortodoxie, Blaga, Caragiale, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Eliade. S-a identificat cu partea frumoasă, eroică si cumsecade a poporului în sînul căruia s-a născut. Un îndrăgostit perpetuu de valorile nationale. Dublu îndrăgostit de neam si Biserică. El însusi vorbeste la un moment dat de o dublă îndrăgostire: de Biserica Ortodoxă si de neamul românesc. Fericit, Nicolae Monahul!

 

*

Către A.

Aseară am stat în pridvor pînă la ceasuri tîrzii, la Mănăstirea Piatra Fântânele, la taifas cu Părintele B. Aer curat, liniste de început de lume. Am ascultat cîteva mărturisiri grele. A fost cea mai frumoasă si mai sinceră seară pe care am petrecut-o cu B. Acest bărbat al Bisericii, trecut prin foc si sabie, nu se dă bătut. Îmi spune, printre multe altele: „Ierarhii nostri si-au pierdut stilulAsa este. Se pierde Traditia. Iar stilul stă în păstrarea si revigorarea Traditiei.

Revista indexata EBSCO