Jul 28, 2013

Posted by in Panoramic editorial

Emilian MARCU – Vitrina cărtilor

4 p Nicolae CârlanM. Eminescu în context bucovinean, studii si materiale, editia a doua, revizuită si adăugită, Editura Lidana, Suceava, 2009, 168 p.

Pe coperta a patra a acestei cărti autorul a reprodus un fragment din articolul „Nationalismul lui Eminescu, articol de Dumitru Murărasu, apărut la editura Pacifica, Bucuresti, 1994, din care voi cita: „Eminescu si-a trăit viata pentru natiune si s-a contopit deplin cu suferintele si nădejdile acesteia (…) Eminescu trăieste în freamătul vietii nationale”. Anume am citat, fie si trunchiat, din acest text exceptional despre nationalismul lui Eminescu, pentru a ne putea apropia cît mai mult de cartea lui Nicolae Cârlan, cel care ca si Al. Oprea altădată constată cum că: „Bucovina este, fără doar si poate, provincia nedezlipită de sufletul poetului”. Fie si numai pentru faptul că bunicul său patern, Vasile Iminovici, a trăit de pe la 1802 înainte pînă la sfîrsitul zilelor sale în Călinestii lui Cuparencu sau Călinestii de sus cum i se mai zice satului bucovinean, loc unde, poetul, copil fiind venea adesea. De Bucovina, cu Cernăutiul mirific si legendar este legat începutul scolii lui Eminescu si de ce nu si primele versuri publicate cînd spune, la mormîntul lui Arune Pumnul: „Îmbracă-te în doliu frumoasă Bucovină…” sau îndemnul din poezia La arme: „Iar tu iubită Bucovină/ Diamant din stema lui Stefan…”. Să nu uităm că la Putna, cu membrii societătii „Arboroasa”, a văzut atunci cînd cînta Ciprian Porumbescu, o horă ce semăna cu Harta Daciei reîntregite. Structurată pe cîteva paliere fundamentale: Perenitatea unui simbol national, Efigii pilduitoare, Bucovina – un reper national de dureroasă actualitate, Poetul în posteritatea bucovineană, cartea lui Nicolae Cârlan, M. Eminescu în context bucovinean se înscrie ca o nouă contributie la păstrarea corectă a actualitătii lui Eminescu mai ales acum cînd destule voci blazate îl au mai aproape de interes pe un poet minuscul din BANGA-BU, decît pe cel care reprezintă însăsi natiunea română, specificul ei national fundamental, da care par amarnic a se mai rusina. Nicolae Cârlan alături de Dimitrie Vatamaniuc N. Georgescu, Theodor Codreanu, Al. Dobrescu, Constantin Cublesan, etc., încearcă să ne aducă în prim plan adevărata personalitate a poetului nostru national.

4p Claudia Partole, Viata unei nopti sau Totentanz, Editura PontosChisinău, 2009, 168 p.
Drama exodului exterior ce s-a petrecut cu multi dintre semenii nostri după 1990 dar mai ales drama din interiorul sufletului, iată cum se poate defini acest jurnal al unei menajere care poartă un titlu celinenian: „viata unei nopti sau Totentanz” pe care îl publică poeta si prozatoarea de la Chisinău Claudia Partole. Despre cărtile Claudiei Partole am mai scris si, trebuie să recunosc, o fac de fiecare dată cu bucuria că descopăr lucruri interesante si cu mult talent scrise. Poetă sensibilă dublată de o bună crestină cu multe lecturi si în domeniul religios, cu o predispozitie aparte pentru filozofie, Claudia Partole încearcă si reuseste să transcrie „filmul” unei nopti cu totul speciale, o noapte lungă cît o viată, pe care nu o poti trăi decît o singură dată, cu toate implicatiile sale. Menajera, personaj principal în acest roman-jurnal, de fapt sînt două jurnale alăturate jurnalului menajerei, trăieste o noapte, rememorîndu-si cu mare precizie marile întîmplări din viata sa. La căpătîiul Emiliei, o bătrînă cu un destin aparent liniar dar de fapt destul de fracturat, menajera, o actrită din Basarabia se confruntă cu situatii limită. Această moarte îi dă posibilitatea de a retrăi imaginea altor două morti, ale unor prietene de-ale ei. Jurnalele celorlalte două stau ca un fel de ghid de viată pentru ea în clipele acelea de mare cumpănă. Actrita, ajunsă de pe scena artei pe scena vietii într-un rol mult mai dramatic si parcă si mai bine scris, încearcă să-si regăsească ritmul vietii, să-si redescopere adevărata personalitate Sinuciderea unei prietene, Ani, tot actrită, care a înnebunit din cauza unei iubiri terifiante care luase forma artei absolute, este un bun prilej pentru menajeră să-si vadă în intervalul 19.45 –6.45, propriul ei rol, propria viată si să-si rescrie propria dramă, lăsînd parcă să se înteleagă si faptul că totusi în fata mortii nimeni nu este chiar cu adevărat singur. Poezia sub formă de rugă, de poezie cu adevărat sau de confesiune lirică este atu-ul cel mai de pret care o ajută pe Claudia Partole să scrie o carte ce nu poate fi uitată usor. „Forma de jurnal îi permite autoarei să concentreze materia epică la maximum, revelîndu-ne în nici două sute de pagini cel putin patru destine umane, toate tragice. (…) E în această rugă inima însîngerată a întregii cărti” spune cu multă aplecare Vladimir Besleagă, cel care a înteles pe deplin cartea Claudiei Partole. Păcat că, în ultimul timp, si cărtile confratilor de peste Prut au nevoie de vize, si se pare chiar de vize speciale, mai ceva ca oamenii, ca să poată ajunge la cititorul român. Mare păcat că si cărtile trebuie să îndure un asemenea tratament demn de începuturile lumii civilizate. Mare păcat!

2p Universul PrietenieiPrimăvara, Toamna, EdituraAS ‘S, 2008, Iasi, 148 p, 176 p. de cîtva timp, în Iasi.

Cîtiva inimosi si pasionati admiratori ai artei, ieseni si nu numai, si-au acumulat pasiunea pentru frumos si au început să se ocupe de diferite manifestări cu un larg caracter cultural. „Universul prieteniei” căci asa se numeste această societate, si-a propus să editeze în patru volume, patru anotimpuri, poeti mai ales, care din diverse motive, desi unii sînt nume care au circular si circulă prin presa literară, nu au debutat, încă, în volum. Lelia Mossora, Nicolae Stanciu, Marioara Visan, Rodica Popovici sau Rodica Cernea sînt doar cîteva nume ale autorilor demni de a fi cititi chiar si în volume personale. Aparitia lor în asemenea antologii demonstrează, încă odată, că spiritul de fraternitate functionează din plin în „Universul prieteniei”. Din „scrisoarea” de deschidere a volumului „Toamna” putem afla profesiunea de credintă care a dus la aparitia acestor prime două volume din cele patru anotimpuri si la apropiata aparitie a celorlalte două. „Am strîns aici, în inima Moldovei, bucuresteni, vrînceni, buzoieni, timisoreni, băcăoani, craioveni, suceveni, vasluieni, brasoveni, gălăteni, clujeni, ieseni, ce dau gîndului si sufletului floarea graiului românesc. Fii binevenit în casa noastră cititorule!” Îndemnul realizatorilor acestor aparitii editoriale este demn de luat în seamă.
„Mi-am spălat fasa/ cu umbra ta./ Am ascuns sub pleoape/cerul ochilor tăi./ Mîinile tale/ le-am pus zălog/ la răscruce de vînturi/ să scriu pe infinit/ doar cu soapte de dor” (Lelia Mossora, tremurul amurgului). Am citat cîteva dintre versurile care se pot descoperi în aceste antologii. Poate că nu ar fi lipsită de interes initiativa editorilor de a anexa, în celelalte volume, si o fisă bio-bibliografică, drept un bun instrument de lucru pentru cei interesati de a descrie fenomenul literar românesc în ansamblul său si pentru fise de istorie literară.

4p Marian Nicolae TomiJogging cu…, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2008, 106 p.

„Fotografia în care eu tot cresc/ în timp ce ea îmbătrîneste/ se luptă cu viata cu timpul si cu îngălbenirea/ acum mîinile mele ies din ramă/ si pipăie curioase aerul din jur”. Iată, în linii mari, paradigma sub care se înscrie acest nou volum de versuri publicat de Marian Nicolae Tomi. Activitatea sa literară, destul de efervescentă si chiar seducătoare ne predispune la o lectură în cheie ludică asa cum doreste chiar autorul încă din titlu: „Jogging cu…”. Desi ca vîrstă ar putea fi mai aproape de generatia afirmată în anii ’70, totusi, creatia lui fraternizează, cu mult succes, cu optzecistii, de care, se pare, se simte mai apropiat fie si numai prin modalitatea de exprimare lirică. „Doamne trupul nostru cel de toate zilele tine-l,/ cu ghearele tale de otel să-l tii,/ tine-l pînă cînd va veni altă lume…” se decide autorul a implora, dar nu ca pe o frustrare ci, mai degrabă, ca pe o nedreptate…” cîtă vreme tu ai ce mînca si ce bea/ si nimeni nu-ti contestă destinul…” (Rugăciune, p. 87). Ar putea să semene sau chiar să fie o rugăciune păgînă, o rugăciune profană dar este de fapt o rugăciune a omului preocupat de destinul său antum si mai ales de cel postum: „Lasă-mi trupul si visul mi-l fă abur nevăzut”. Există o acută dorintă de dedublare în mai toate poemele lui Marian Nicolae Tomi, o anume stare de incertitudine si nemultumire. Marian Nicolae Tomi încearcă să depăsească acest conflict între sine si alter-ego-ul său cu care intră mereu în dialog, si nu numai în fata oglinzii, spre a se autodefini printr-o stare ludică, o stare de rupere de ritm, parcă spre a „trisa” în acest ritual. Poezia lui Marin Nicolae Tomi, aparent lipsită de lirism nu este aridă. Oazele de sentimentalism pur trădează un liric in-nuce, un sensibil care mereu se eschivează parcă să nu se trădeze, să nu devină vulnerabil în dialogurile sale. Este o poezie a marilor întrebări pentru care, însă, răspunsul se află mereu în altă… carte.

3p Virginia MirceaVise, îngeri, amintiriEditura Cadran PoliticBucuresti, 2009, 76 p.

Într-o tinută grafică de invidiat, parcă anume spre a da un exemplu de cum trebuie să arate cu adevărat o carte, Vise, îngeri, amintiri de Virginia Mircea, se poate înscrie printre cele mai izbutite aparitii editoriale din ultimul timp. Simplitatea versurilor sale, sinceritatea debordantă cu care sînt trecute pe coala albă denotă o anumită puritate si curătenie sufletească atît de absente poetilor din ultima vreme. Nu stiu din ce generatie face parte Virginia Mircea dar cu sigurantă că face parte din generatia care atrage cititorul spre lectură. „Anotimpurile trec răvăsite/ Printre săgeti otrăvite” ne avertizează autoarea făcînd posibilă o lectură care nu are darul de a te obosi ci dimpotrivă. Descrierea, uneori aproape liniară este „spartă” de un lirism potolit, un lirism care se apropie mai degrabă de unul de citit la gura sobei. „ Pe drumul către infinit/ Poetul Vieru a pornit/ Să cînte printre îngeri în corul ceresc/ Iubirea de tară si dorul românesc” spune cutremurată de disparitia, atît de pripită, a lui Grigore Vieru. Cu multe accente religioase, cu o anume adoratie chiar, Virginia Mircea construieste, prin aceste „vise”, un adevărat sanctuar marilor înaintasi. În poezia ei se poate observa un anume spirit, uneori, justitiar, o anume aplecare spre punerea în tipare normale a lucrurilor: „Pentru tibetanii bătuti si chinuiti/ Pentru copiii schingiuiti/ Si pruncii de la tîtă flămînziti”. Virginia Mircea este o poetă de o rară sensibilitate care, vorba lui Gheorghe Tomozei, reface totul, pentru sine, dăruindu-se (sacrificîndu-se) generos si anonim cu siguranta mai mult a utilitătii creatiei decît cu strălucirea ei” spune poetul Constantin Preda într-o întîmpinare generoasă de pe coperta a patra a cărtii. Vise, îngeri, amintiri este cartea unei autoare care caută si găseste frumosul în aproape fiecare loc si încearcă, cu generozitate, să-l ofere cititorului. Si e atît de bine să poti oferi ceea ce ai astepta să-ti fie oferit.

4p Cornel Galben, Personalitătile Bacăului, Editura Corgal PressBacău, 2008, 352 p.

Un dictionar al personalitătilor este de cele mai multe ori rezultatul unei îndelungate munci, cu rezultate lăudabile, mai ales cînd este vorba de localităti importante. Cartea pe care Cornel Galben a publicat-o în 2008 si care se ocupă de personalitătile băcăoane, născute în Bacău, este o reusită. Scriitori, în primul rînd, cei mai multi ca număr, actori, regizori artisti plastici, compozitori si solisti, medici, filologi, juristi, profesori universitari de mare prestigiu national si international, inventatori, profesori remarcabili, dar si un etnolog, un filatelist sau un informatician se alătură, cu decentă si un anume respect, impus de autorul dictionarului, de Vasile Alecsandri si George Bacovia, cei care sînt vîrfurile acestei piramide a personalitătilor născute în orasul de pe Bistrita. Sînt cuprinse aici nume de referintă din cultura natională. Extrem de bine documentat si cu un simt al dăruirii pentru fiecare detalie remarcabil, Cornel Galben reuseste să transforme acest dictionar într-un adevărat roman, cu o sumă de personaje care derulează, fie si tacit atmosfera orasului. Modalitatea de expunere a personajelor aleasă de Cornel Galben depăseste ariditatea presupusă de fisa de dictionar. Ele se conturează cu fiecare frază, cu fiecare etapă din viată. Am descoperit în Personalitătile Bacăului multe informatii utile, despre nume importante din cultura română. Profesionalismul de care dă dovadă autorul este atu-ul cel mai veridic de a da credit datelor incluse acolo si de a le folosi drept argumente solide în viitor. Asemenea cărti fac cinste si realizatorului si sponsorului dar si editorului pentru că sînt de maximă utilitate nu numai pentru localnici ci si pentru ceilalti doritori de informatii.

3p Dorin BocuPortalul timizilor, Editura RafetRîmnicu Sărat, 2009, cu o prefată de Marin Ifrim.

Matematician prin formatie si poet prin vocatie, Dorin Bocu a publicat pînă acum sapte cărti de versuri (cum inspirat le numeste autorul). „Asemenea poeti, spune Marin Ifrim, despre Dorin Bocu, scriu cu reală plăcere, fără a-si dori atît rîvnita glorie literară pentru care altii ar trece si peste cadavre”. Om al stiintelor exacte, matematician ca si Ion Barbu, Aurel M. Buricea sau Viorel Dinescu, Dorin Bocu stie să dea o tinută aproape seniorială versurilor sale, aducînd în prim plan expresii care de cele mai multe ori par a spune: „quat erat demonstrandum”; eu am spus si rămîne ca o axiomă. „frig si pulbere/ iscară/ insistenta mea bizară/ si nădejdea seculară/ de-a-ntelege zborul clipei/ prin nelinistea abstractă/ de sub plapuma stelară…”. E un anume mod direct de a transmite senzatia lirică ce se adresează întîi si întîi mintii si apoi sufletului întărind zicerea. „cîtă luciditate atîta poezie” mai ales atunci cînd spune: „As fi putut cuprinde/ cu mintea mea imensul./ Dar m-am lăsat în voia/ senzatiei pe care/ o dibuiam în punctele/ a căror împlinire/avea (sic!) în mine sensul” (As fi putut cuprinde…, p. 50). Sînt în această carte versuri frumoase, versuri care cel mai adesea sînt acoperite de o anume răceală, versuri care tîsnesc din suflet ca acestea: „Am spînzurat timpul de grinda odăii în care s-a scurs,/ în pămînt,/ fericirea bunicilor” sau „în marmura clipei/ de veacuri cioplit”, versuri care contrazic acea nefirească răceală, spre binele poeziei sale chiar cînd „un X încearcă să-i ia lui Y o tară”.
Si totusi singura tară care nu poate fi răpită de nici un fur este Tara Poeziei, de dincolo sau de dincoace de zarea sufletului mereu în căutarea ei.

4p Doru Ciucescu, Peste Prut si mai departe…, Editura Junimea, Iasi, 2009, 142 p.

Aparent, Doru Ciucescu, pentru multi dintre cititorii săi ar putea să treacă drept un autor de jurnale de călătorie prin diferite spatii: culturale, sociale sau istorice. Cu sigurantă că nimic mai neadevărat în această privintă. Ar fi o constatare pe cît de pripită pe atît de incorectă. Într-o carte anterioară a sa, Mîncătoarele de ruj de buze din Casablanca, desi face succinte radiografii ale spatiului arab, totusi, conturează cu mult talent destine umane. Surprinderea pînă la detaliu a multor amănunte care, în genere, scapă ochiului face posibilă, pe spatii mici, de a construi destine răvăsitoare, destine care ar putea, asa cum spuneam si altădată, constitui, fiecare în parte, subiecte de povestiri ample sau chiar de roman. Aceleasi lucruri se întîmplă si în cartea Peste Prut si mai departe… Este nu numai un jurnal de călătorie ci si unul de atitudine. O atitudine care doreste să demonstreze adevărata stare de lucruri din acest teritoriu. Autorul ajunge la concluzia că omul este cel mai măret palat din lume si cel mai complex si mai complet muzeu din cîte au existat si toate acestea pentru că Doru Ciucescu este mai întîi un bun prozator si abia apoi un autor de reportaje de călătorie. Din fiecare povestire a sa nu lipseste omul cel de toate zilele, cu bucuriile, si mai ales cu necazurile sale. Abundenta de date, fie de natură istorică, geografică sau socială sporeste interesul cititorului pentru astfel de „radiografii”. Fie că este vorba de cum se poate percepe Statuia lui Stefan cel Mare si Sfînt de la Chisinău, sau de Fragmentarea Moldovei Mari sau de întîmplări cu un caracter fabulatoriu cum ar fi: Betie hruscioviană la CricovaAmintiri cazoneUn transnistrean ateu si umbra lui Ilici… si exemplele ar putea continua, autorul de „notează” cu mult talent. Peste Prut si mai departe… de Doru Ciucescu propune o radiografie, uneori radicală, despre starea de lucruri din Republica Moldova, văzută prin ochiul si prin mintea unui om, aparent, detasat de fenomen, despre obiceiuri, mai vechi sau mai noi, despre unele tare care au fost, atent implantate în genetica localnicilor, de ocupantul rus, în cei aproape 200 de ani de ocupatie. Cartea este o bună pledoarie pentru a cunoaste un popor, cu cele bune dar si cu cele rele ale sale. „Prezentul jurnal de călătorie si de atitudine vine să adauge scrierilor despre pămînturile de dincolo de Prut lucruri noi, care caută să evite politicianismul si limbajul de lemn”, spune în „Argument” autorul acestei interesante cărti. Si cititorul, după lecturarea ei se poate convinge de acest adevăr.

Revista indexata EBSCO