Aug 1, 2014

Posted by in Ex libris

Iordan DATCU – Emilia Pavel, „Memoriile unui muzeograf”

Emilia Pavel, etnolog cu îndelungată activitate, autoare a lucrărilor Portul popular din zona Iaşului (1969), Jocuri cu măşti (1971), Măşti populare moldoveneşti (1972), Portul popular din zona Iaşi (1975), Portul popular moldovenesc (1976), Scoarţe şi ţesături populare (1989) , Studii de etnologie românească (I, 1990, II, 2006), Jeux a masques en Moldavie (1998), Valori etnografice româneşti în imagini (2007), Masca – univers antropologic. Mask – anthropological universe. Masque – univers anthropologic ( 2001), – nu face parte dintre aceia care-şi scriu memoriile cînd memoria le-a slăbit. La cei 89 de ani ai săi de viaţă (s-a născut la 9 aprilie 1925 în Popeşti, judeţul Iaşi), îşi aminteşte, spre exemplu, că la absolvirea Şcolii Normale nr. 2 din Iaşi, una dintre întrebări, la examenul de limba şi literatura română a fost: „ce s-a găsit în candelabrul de la Mănăstirea Suceviţa“; de asemenea, că un examen la Facultatea de Istorie a Universităţii din Iaşi, a fost programat în 1950, în ziua de Sf. Ilie, la orele 12 şi că a durat 20 de minute.

Timp de şase decenii a fost unul dintre cercetătorii de bază ai Muzeului Etnografic al Moldovei, unde a fost încadrată, după absolvirea, în 1951, a Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii din Iaşi, Actul de înfiinţare al Muzeului a fost aprobat în 1943, însă această importantă instituţia culturală a funcţionat efectiv din 1951, primul director al ei fiind Ion Chelcea. În capitole foarte documentate Emilia Pavel reface istoria muzeului şi prezintă contribuţia sa la îmbogăţirea patrimoniului acestuia. Au fost ani cînd a adunat, nu de puţine ori în condiţii eroice, numeroase colecţii din varii zone ale Moldovei. Alături de imensele greutăţi în cercetarea, fără bani de deplasare, în depistarea obiectelor şi în transportarea lor – cu căruţa, pe drumuri de ţară –, în depozitarea, inventarierea şi conservarea lor, iniţial într-o clădire în proces de consolidare, Casa „Cuza“, Emiliei Pavel i-a fost dat să audă părerile troglodite ale unui activist, şef de secţie la judeţeana de partid, pe care-l nu-l numeşte, dar noi ştim că este vorba de Vasile Adăscăliţei, profesor de folclor la Universitatea ieşeană, care a acuzat-o de „misticism, superstiţii şi de lucruri care nu sînt de viitor“.

A văzut, încă din tinereţe, mari personalităţi. Una dintre ele a fost Nicolae Iorga, care i-a înmînat, la serbarea de sfîrşit de an, din 1938, elevei premiante Emilia Pavel un pachet de cărţi şi a întrebat-o glumind dacă nu este rudă cu… Apostolul Pavel. Marele istoric a ţinut-o minte şi i-a trimis, după aceea, o… căruţa de cărţi, tipărite în tipografia sa de la Vălenii de Munte.

Autoarea îşi prezintă sobru activitatea, lăsîndu-i pe alţii să i-o aprecieze, o întreagă secţiune a cărţii conţine aceste aprecieri, semnate de personalităţi precum Petru Caraman, Zoe Dumitrescu Buşulenga, Romulus Vulcănescu, Petru Ursache, Marius Dan Drăgoi, Daniel Corbu, Ioan Godea, Valeriu D. Cotea, Dan Hatmanu, Doina Işfănoni, C. Parascan, Grigore Ilisei, Marcela Focşa, Radu Vulpe, Vasile Filip, Marcel Lutic, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Horia Zilieru ş.a. Alte personalităţi au fost alături de ea cu diferite ocazii, ca lansări ale cărţilor sale, ca vernisarea unor expoziţii de artă populară, între cei prezenţi fiind de amintit Î.P.S.S. Daniel, Mitropolit al Moldovei, Al. Husar, Nicolae Dabija, Grigore Vieru, Constantin Ciopraga, Gh. Platon, Val. Condurache, Victor Spinei, Răzvan Theodorescu.

Dintre cei care au formulat opinii asupra operei sale, Petru Ursache este cel care i-a urmărit sistematic opera şi a definit-o în ceea ce are ea personal: „Cine parcurge lista de lucrări publicate (şi sînt foarte multe la număr) constată că majoritatea au ca obiect motivele şi formele plastice. În anumite domenii, autoarea s-a impus cu contribuţii esenţiale, bucurîndu-se de aprecieri unanime din partea specialiştilor, în măsură să-şi spună cuvîntul. Ca să vorbeşti despre portul popular de pe întreg cuprinsul Moldovei, despre măşti sau despre podoabele din interioarele locuinţelor rurale, trebuie să apelezi la scrierile sale (şi la colecţiile muzeale achiziţionate pe răspundere proprie), ca la surse de informaţie sigure, verificate vreme îndelungată şi la faţa focului. Lor li s-a acordat, într-adevăr, munca de o viaţă, de febrilă căutare, de întrebări şi răspunsuri”.

În zecile de pagini de referinţe critice reproduse se fac aprecieri nu doar despre muzeograful de elită, omul unei singure pasiuni: valorificarea artei populare moldoveneşti într-un celebru muzeu, nu doar despre concepţia şi viziunea estetică, despre metodologia pe care a aplicat-o în îndelungul său demers ştiinţific, ci şi despre omul Emilia Pavel, persoana modestă, discretă, generoasă, politicoasă, sfioasă, delicată, cu vorba ei „caldă, uşor înmiresmată de vorbire moldovenească“.

Desprindem din memoriile sale un moment insolit, o pagină care aduce o pată de culoare. În 1945, cînd Şcoala Normală nr 2, din Iaşi, s-a refugiat în comuna Creţeni-Izvoru, din judeţul Argeş, Emilia Pavel l-a cunoscut pe tînărul scriitor Eugen Barbu, elev în anul întîi la o şcoala de jandarmi din Bucureşti, atunci refugiată la Drăgăşani. Tînărul jandarm i-a mărturisit interlocutoarei sale că a acceptat să fie elev al acelei şcoli la  insistenţele tatălui său, tîmplarul Nicolae Barbu. La sfîrşitul anului şcolar, în timpul căruia Emilia Pavel predase vreo două luni la şcoala din sat, a avut loc un bal, cu care prilej s-au întîlnit cei doi.

Tînărul jandarm i s-a mărturisit că scrie un jurnal. Cum acesta nu ştia să danseze, cei doi au conversat toată noaptea, o noapte de mai cu lună. În Jurnal (E.P.L., 1966, p.), Eugen Barbu a evocat întîlnirea cu tînăra învăţătoare: „Convorbire cu învăţătoarea satului. Trăieşte foarte retrasă şi nu are decît o dorinţă: să citească Nyusu, despre care a auzit că e «o carte foarte frumoasă». Îmi evocă Iaşul de care îi e dor, sîmbetele seara cînd «asculta orchestra Toma Suru», care cînta J’attendrai. Mi-e puţin milă de ea”. Cartea amintită, de D.I. Atanasiu, scriitor născut la Burdujeni – Suceava în 1888, a apărut în 1937. Trimiţîndu-i peste ani, una dintre cărţile sale, Portul popular moldovenesc (1976), Eugen Barbu şi-a amintit de tînăra pe care a cunoscut-o, a publicat cu pseudonimul Mihai Vlasie, în Săptămîna (4 iulie 1986) schiţa Sub lumina lunii.

Consemnez cu regret că o serie de etnologi, ca Ovidiu Bîrlea (prizonier la ruşi, luat de pe stradă, după Al Doilea Război Mondial, după semnarea armistiţiului, timp de patru ani) , Adrian Fochi, Valeriu Butură, Gheorghe Pavelescu au părăsit lumea aceasta fără să-şi fi scris memoriile. Avem un motiv în plus să salutăm apariţia memoriilor Emiliei Pavel.

 



[1] Cu o prefaţă de Daniel Corbu, Editura Princeps Multimedia, Iaşi, 2013, 264 p. + 102 p. foto.

Revista indexata EBSCO