Jul 28, 2013

Posted by in Panoramic editorial

Peregrinus – Edituri iesene/ autori ieseni

Newtons_cradle_animation_book_2Dacă totusi vine primăvara… / Chociaż wiosna wróci… (antologie de poezie poloneză), editie polono-română, traducere si note Alexandru G. Serban, prefata 1 (O plimbare prin poezie) de Livia Cotorcea, prefata 2 – Jadwiga Marynowska, Editura Performantica, Iasi, 2009, 212 p.

Antologatorul a ales sapte nume ale literaturii polone, sapte poeti de o factură diversă – subliniind în acest fel si varietatea de abordări, limbajul poetic bogat, variat – unii deja consacrati (cum ar fi, de pildă, Leopold Staff, poet, dramaturg si traducător, născut în secolul al XIX-lea, debutat în 1901, si-a dobîndit consacrarea în secolul al XX-lea, trăind într-o perioadă marcată de cîteva etape ale literaturii din tara sa, anume decadentism, simbolism, avangardă, obiectualism conceptualism s.a.; de altfel,  Livia Cotorcea consideră că poezia polonă din secolul al XX-lea este „patronată de cele două mari efigii – Leopold Staff si Jósef Czechowicz”), altii mai spre începutul drumului afirmării lor poetice.
Cîteva exemple din poemele antologate: „Si începi să plîngi/ prin colturi e greu de găsit săptămîna trecută/ liniile simple valsează – în loc de pătrate tiribombă/ în orice glas răsună deplina rusine” – Jósef Czechowicz,Schimbările; „ieri/ fratele meu mi-a adus din sat/ o scrisoare de la mama/ doar cîteva cuvinte/ că e sănătoasă/ si că eu/ mai exist pe undeva/ parfumul din ogradă si acela din grădină/ topindu-se pe înserat/ în ceturi/ si în luncă/ mi-au adus în casă/ linistea melancolică a lanurilor dezgolite” – Henry Jósef Kozak, Scrisoare de la mama; „Amintirea si frica merg tot mai des/ împreună/ de la Vecernie pînă la Învierea din morti/ o cale lungă – deliruri/ sudoare si singurătate/ ce sînt ele altceva trădare sau de încrede?” – Waldemar Michalski, Răsplata si pedeapsa, „Apără, Doamne, a sufletului soartă/ De tălpile dusmane si de cenusa moartă,/ Ca-n Ultima Vecernie, La Sf. Petru-n poartă, Să-i simt balsamul proaspăt, aroma ne-ntrupată” – Leopold Staff, Rugăciune.
Poemele celor sapte (Jósef Czechowicz, Henry Jósef Kozak, Waldemar Michalski, Zofia Nowacka-Wilczek, Stanislaw Leon Popek, Leopold Staff, Bohdan Zadura), unii afirmati înainte, altii după al doilea război mondial, în perioada comunistă, asadar din perioade diferite, relevînd facturi diverse ale discursului poetic dintr-o tară – greu încercată de istorie, ca si a noastră – cu o literatură marcată de religios, pot să ofere cititorului român o imagine a frumusetii, spiritualitătii si bogătiei poeziei poloneze contemporane.

Leonard Gavriliu, Aventuri pe Siret, editia a II-a revăzută, Editura Moldopress, Pascani, 2008, 148 p.

Despre Leonard Gavriliu, doctor în psihologie, cunoscut traducător (a tradus în română, printre altele, cea mai mare parte a operei lui Sigmund Freud), romancier si poet, născut pe 1 aprilie 1927, după ce si-a publicat memoriile, a ales să diriguiască revista păscăneană Spiritul critic), am mai scris în cadrul acestei rubrici, cu referire la „drama stiintifico-fantastică în trei momente” intitulată Bucuria de a muri.
La aceeasi editură păscăneană, Leonard Gavriliu a publicat editia a doua revăzută a Aventurilor pe Siret. Sînt pagini de literatură memorialistică scrise cu har, antrenant si fluent, subtil, uneori îmbrăcat în haina spontaneitătii, alteori si a nostalgiei, îmbogătit de reflectiile si felul de vedea lumea al omului de cultură. În acelasi timp, cartea zugrăveste tîrgul Pascanilor asa cum era el în anii dinainte si din timpul celui de-al doilea război mondial, cu oamenii, preocupările si felul lor de a fi, cu lumea pitorească a copiilor de pe acele meleaguri s.a.
Încheiem cu un „tablou” al orasului, asa cum l-a descris de Leonard Gavriliu „Încă si mai impresionantă mi se părea privelistea Pascanilor atunci cînd urcam pe dealul Hîrtoapele si-mi plimbam privirea către Apus, pe întreaga panoramă a localitătii natale, unde, printre arborii bătrîni, zăream acoperisul din olane cărămizii al palatului Roznovanu, sălas al liliecilor si al cucuvelelor, zidire care, ca print-o minune, avea să scape neatinsă dintr-un război care a distrus patru cincimi din tîrg.”

Maria Elena Cusnir, Clipirile adîncului, poeme, prefată de Valeriu Stancu, Editura Cronica, Iasi, 2009, 98 p.

Maria Elena Cusnir este, în poezia sa, o adeptă a „jocului” metaforei si simbolului, construindu-si discursul si în jurul unor elemente/ cuvinte cheie sau/ si jocuri ale contrariilor/ dualului (viată – moarte, seară/ noapte – dimineată/ zi, cer – pămînt, lumină-întuneric/ umbră, clipă – veac; vis, gînd s.a.). Clipirile adîncului, o carte (împărtită în „ciclurile”: Autopsia razelor nocturne. Lumina tainică a melancoliei, În fosnet de silabe, Portretul amintirilor între ziua dintîi si cea din urmă zi) despre sentimente, trăiri, despre sperantă (chiar dacă „doar pentru o clipă/… se cuibăreste/ între liniile numărătorii zilnice”) si căutare, în care nostalgia, dragostea/ căutarea ei, visarea dar si apăsarea răsuflării lui Thanatos (poate un omagiu adus poetului Cezar Ivănescu – căruia îi este dedicat de altfel volumul, poate o influentă a versului acestuia), ilustrează toate acestea.
Nu de putine ori, metaforele „lucrează” aidoma unui penel care construieste un tablou de cuvinte: „Peste goliciunea osîndită a acelei dimineti/ Si-au făcut cuib/ Păsări însîngerate. Tristetea se ridică încet din pămînt/ respirînd alene în retragere.”
Una dintre dominatele poeziei Mariei Elena Cusnir este timpul, curgerea implacabilă a lui – „Vesnic la pîndă/ Timpul/ Trage perdeaua/ Fără voia noastră/  Trăgîndu-ne spre alt loc/ Ancorat în afundurile tăcerii”; sau: „Timpul zvîcneste dureros”. În siaj, se întrevede în vers apăsarea ideii de evanescentă a clipei („ce adînc se rostogolesc clipele”), căreia i se subsumează, în fapt, toate celelalte, ca niste consecinte, corolare:  „jumătătile de amintiri”, ploaia care, „cu sunet înfundat/ se prelinge printre degete”, la urma urmei totul. Poate că, asa cum spune autoarea, poti crede si că „esti stea pentru o singură clipă”. Căci „Trecătoarea clipă/ se strecoară în galop”.
Dragostea este, în poezia autoarei, îngemănată parcă si mai profund cu evanescenta, cu melancolia, chiar dacă este legată de prezent, pentru că este vorba de unul care curge implacabil spre trecut, în sensul augustinian, în lantul fără de sfîrsit din perspectiva umanului. Astfel, iubitul, numele lui „nu mai contează/ de mult a dispărut în ceată”; sau, cel mai adese, vorbeste despre iubit, despre povestea de iubire la timpul trecut (dar… „poate că va fi o altă poveste”) sau sub apăsarea curgerii vremii, a destrămării concretului, care lasă locul amintirilor, visului: „Credeai în mine”; „cu tine/…/ Vorbeam despre timp si iubire” s.a.
Este o poezie care degajă impresia de delicatete, dar nu de fragilitate, semănînd întrucîtva cu o „zugrăvire” în imaginile versului a sentimentelor si trăirilor autoarei. Tablouri din care nu stii care nuante sînt dominante – cele ale tristetii, a melancoliei, a apăsării trecerii timpului cu tot ceea ce înseamnă sau cele ale frumusetii amintirilor, luminii/ bucuriei de a trăi, a iubi, a simti si a avea amintiri/ posibilitatea de a călători printre acestea, si de a întelege că există frumusete, că există o carte în care stă scrisă toată povestea celor ce se întîmplă înlăuntrul si în afara noastră. Poate că, astfel, „neauzita muzică a melancoliei” îi „sopteste” autoarei „despre începutul povestii din suflet/ Despre adierile înfiorate ale amintirilor/…/ Despre împăcările cu propriul eu/ cel plin de vise”.

Vă iubesc/ I love you. O carte despre Irina Izverna, coordonator: Irina Mavrodin, editie bilingvă, română-engleză, Editura Revistei „Convorbiri literare”, 2008, 532 p.

Irina Mavrodin coordonează o carte emotionantă (despre Irina Izverna-Tarabac – fiica Mioarei si a lui Pan Izverna – , lingvist cu pregătire si carieră remarcabilă, plecată dintre noi în anul 2007, înainte de a împlini 39 de ani), structurată astfel: Trei Credo-uri ale Irinei, Corespondentă între părintii Irinei si profesorii si colegii ei din SUA, Cîteva eseuri despre Irina, O scrisoare de la maica Alexandra – Principesa Ileana, fiica regelui Ferdinand si a reginei Maria a României, către Irina, 5 eseuri despre Irina Izverna-Tarabac, 3 scrisori de la Irina, Addenda.
„Această carte, multiauctorială, s-a născut dintr-un schimb interactiv de intense energii, în virtutea unei vointe si a unei puteri care vine din noi si care totusi ne depăseste: vointa, putere iubirii.” – notează editorii. Si scrisorile de la si către diverse personalităti, cunoscuti profesori, oameni care au cunoscut-o, prieteni s.a., eseurile, paginile despre Irina Izverna-Tarabac si  fotografiile întăresc aceste spuse.
O carte despre viata unui om interesant, cu proiecte deosebite, plecat prea repede dintre noi.

Michel Crichton, Next, traducere din limba engleză si note de Constantin Dumitru-Palcus, Editura Polirom, Iasi, 2007, 520 p.

Michel Crichton, creatorul „tehno-thrillerului”, născut la Chicago, în 1942, a abordat mai multe genuri, de la romanul de aventuri, la cel de spionaj – semnate cu pseudonim, dar cărtile lui care au înregistrat cel mai mare succes sînt din gama science-fiction. Asta desi romane din alte genuri abordate de el au fost ecranizate, rezultînd filme cu succes la public si la critică – amintim Westworld – un film cu Yul Brynner, un robot multifunctional dintr-o „reconstruire” a „vestului sălbatec” pentru amatorii de senzatii tari, Hărtuire sexuală, cu Demi Moore si Michael Douglas, Marele jaf al trenului – cu Sean Connery si Donald Sutherland s.a.
Romanul Germenul Andromeda, 1969, ecranizat ulterior, a fost primul semnat cu numele real. Însă, probabil, mai aproape de memoria cititorilor sînt cărti (si acestea ecranizate) ca Sfera, Jurassik Park sauCongo.
Astăzi planeta este apăsată de prea multele războaie, de consumul generator nu doar de poluare, ci si de mari dezechilibre naturale, de catastrofe ecologice si de declansarea unor fenomene sub scoarta terestră sau în mări si oceane ale căror efecte viitoare este greu să le prevedem. Dar poate cel mai mare pericol este generat de fortarea limitelor naturii prin aducerea la realitate, în varii forme, a unor cercetări ale căror rezultate numai credem că le putem anticipa – de pildă în domenii ca virusologia, ingineria genetică.
După ce, în Jurassik Park, Michel Crichton construia o secventă dintr-o lume fictională în care oamenii de stiintă, din motive tinînd de o gamă variată, re-aduseseră la viată prin manipularea/ reconstruirea ADN-ului dinozaurilor o lume pe care timpul o condamnase la disparitie, punînd laolaltă exponentii a două epoci din viata planetei practic ireconciliabile din multe puncte de vedere, acum se opreste asupra altui aspect. În Next (un „biotech-thriller”) expune viziunea sa asupra unui viitor oarecare în care legile, rupte cu totul de morală, ar guverna/ decide pasii din ingineria genetică, permitînd practic mai orice, argumentele financiare fiind prevalente, nu binele omului.
Cartea este construită alert, prin suprapunerea unor „povesti”/ planuri/ frame-uri combinate cu secvente din presă, fragmente din dosare, expunerea unor aspecte dintr-o serie de teorii cu privire la genetică sau conexe cu genetica, povestiri ale unor oameni/ personaje a căror viată a fost influentată într-un fel sau au fost influentate de cercetările geneticienilor s.a.
O carte interesantă, fără un final „clasic”, care, în ciuda ritmului pare, poate, construită mai mult pentru a ne atrage atentia asupra felului în care riscăm să ne afectăm ireversibil viitorul dacă nu întelegem ce poate si ce nu poate face stiinta, si pînă unde ne-ar putea duce puterea banului.

Dionisie Vitcu, Bongoase si chisnovatii din capu’ meu, Editura Panfilius, Iasi, 2009, 136 p.

În cartea intitulată Bongoase si chisnovatii din capu’ meu (Bongoase  – istorioare, povesti hazlii; chisnova – a se mîndri; regionalism, arhaism ), cunoscutul actor Dionisie Vitcu adună o serie de poeme (epigrame, pilule, un fel de snoave în versuri – cum chiar el le-a definit într-un interviu), grupate în trei sectiuni: Bongoase si chisnovatii, Cu traista-n băt printre parlamentari, Nerusinare. Aceste poeme, peste care parcă pluteste a sagă si o boare dinspre Amintirile lui Creangă (de altfel, titlul este inspirat din opera humulesteanului, care spune despre un personaj al său că spune ar fi învătat „atîtea bongoase si chisnovatii”), sînt parcă niste priviri, cînd ironice, cînd caustice, cînd pline de umor ori mai otărîte ale autorului asupra celor din jur, asupra societătii noastre  care, din nefericire, pare uneori un tablou de real peticit cu lucruri complet anapoda.
Si, ca să demonstreze parcă faptul că este pus cu totul pe Bongoase si chisnovatii, actorul a editat cartea în două formate, unul „normal”, si un altul „liliput” („ca să poată fi cărat mai usor, că e greu cu umoru’…”, după cum mi-a spus, înmînîndu-le pe amîndouă, hîtru).
Să încheiem cu ceva Bongoase si chisnovatii: „Secături! N-au loc, nu-ncap,/ îsi sparg oalele în cap,/ dar în lume… că se cere…/ parcă-s în luna de miere!? – „În vremuri noi… cuplu de…nevoi”; si una dedicată colegilor de breaslă: „Într-o tinută de miracol si sublim,/ Actorii, chiar cînd n-au, se regăsesc în chin,/ Flămînzi de-aplauze si de bîrfeli sătui,/ Sfîrsesc săraci dar, vertical, fudui!” – „Tuturor actorilor din lume”.

Vasile Larco, Semnalul de alarmă, epigrame alese, Editura Rocad Center, Iasi, 2009, 168 p.

Revista indexata EBSCO