Aug 29, 2014

Posted by in Interviu

„În familia mea restrînsã s-a vorbit românește” – dialog cu scriitorul Norman MANEA

* „Pentru un al treilea exil m-aş simţi prea în vîrstă, fără resursele de energie necesare”.

* „Iubirea… Un dar preţios, o fastă tulburare”.

* „Părinţii ştiau şi idiş, limba exilului şi a Diasporei est-europene. Am avut nişte rude, mai religioase şi mai cultivate care ştiau şi ebraica şi, rareori,  chiar vorbeau între ei limba sacră şi veche”.  

Angela BACIU: Domnule Norman Manea, ne aflăm la Bucureşti, în Teatrul Naţional, unde tocmai aţi încheiat conferinţa cu tema Limba exilată ce face parte dintr-un amplu turneu  ce l-aţi avut de curînd  în România; cu ce fel de public v-aţi întîlnit, cum aţi fost primit în oraşele pe care le-aţi vizitat?

Norman MANEA: Am fost bine primit peste tot, la Sighişoara şi Sibiu, la Arad şi Timişoara, la Braşov şi Bucureşti. A fost o asistenţă ospitalieră, ca să zic aşa şi care părea şi parţial avizată.

Aţi pornit de la volumul Plicuri şi portrete, ediţie revăzută şi adăugită publicată la Editura Polirom, o carte excepţională  ce se citeşte cu sufletul la gură; cînd ne citeaţi fragmente, parcă retrăiaţi acele clipe… simţeaţi că totul parcă s-ar fi petrecut… ieri?

Doamna Angela Baciu, ieri sau… alaltăieri, dar textul recupera realitatea de atunci în prezentul de azi, în faţa cititorilor de azi şi de aici.

Am observat că în sală nu erau foarte mulţi tineri, de ce? Ce legătură aveţi cu generaţia tînără din România?

N.M.- La Sibiu şi Braşov au fost, erau studenţi şi în celelalte locuri, la întîlnirile de la universitate. La Bucureşti cred că a fost o mai redusă „afişare” sau poate, deloc surprinzător, nu interesa prea mult tînăra generaţie,  sînt tentaţii juvenile mai intense. Legătura cu cei mai tineri dintre tineri este vagă şi surprizele plăcute sînt… cu atît mai plăcute.

Dar cu generaţia tînără din America?

N.M.- În America sînt de peste 20 ani în învăţămînt şi ca profesor la un colegiu reputat, cu studenţi din peste 30 tari, am un contact direct, dar şi el limitat, în general, la studenţii mei.

Unii dintre ei au menţinut cu mine legătura şi după absolvire, dar nu sînt mulţi, şi e firesc.

Prezent fiind în sala la conferinţă Dumneavoastră şi Domnul Radu F. Alexandru v-a întrebat dacă aţi mai rezista la un „al treilea exil”? ce aţi alege? Dacă ar fi să o luaţi de la capăt, v-aţi schimba viata? V-aţi întoarce în România?

Exilul marchează un fel de final, pentru că rupe continuitatea cu existenţa în locul naşterii şi al formării. Un fel de moarte, da, prin brutalitatea rupturii, adesea; dar şi o eventuală „renaştere” în viaţa de apoi şi de după, concretă, de data asta, în toate contradicţiile ei, nu ca cea virtuală, promisă în textele religioase.

Pentru un al treilea exil m-aş simţi prea în vîrstă, fără resursele de energie necesare.

 În exil aţi avut momente de simţire religioasă?

Solitudinea exilului m-a confruntat uneori cu momente de intensă incertitudine, în care simţeam că, dacă aş fi fost credincios, aş fi putut, cine ştie, să beneficiez de un mai apropiat echilibru, de o umbră protectoare, oricît de iluzorie s-ar fi dovedit.

Cum aţi defini iubirea?

Un dar preţios, o fastă tulburare, a cărei durată este echivocă, în cel mai bun caz. Se poate transforma într-o solidaritate de durată sau într-un resentiment la fel de puternic, uneori, ca elanul iniţial. Oricum ar fi, „dacă iubirea nu e, nimic nu e…”.

Tot la conferinţă, era prezentă în sală şi o doamna venită special din Israel care a povestit că aţi fost vecini în Fălticeni, copii fiind, cum eraţi fericiţi, vă jucaţi cu alţi copii, chiar la un moment dat aţi avut şi rîie… acest amănunt a stîrnit rîsete un sală; cum era pe atunci, la Fălticeni?

A însemnat un contact revitalizator cu viaţa normală într-un oraş cu flori şi bucurie. A fost şi primul „iarmaroc” pe care l-am văzut, la 20 iulie, de Sfîntul Ilie, o zi după aniversarea naşterii mele. Poate că de atunci să-mi fi rămas interesul faţă de  carnavalescul existenţei.

În familie se vorbea ebraica în perioada aceea, nu?

În familia mea restrînsă s-a vorbit româneşte. Părinţii ştiau şi idiş, limba exilului şi a Diasporei est-europene. Am avut nişte rude, mai religioase şi mai cultivate care ştiau şi ebraica şi, rareori,  chiar vorbeau între ei limba sacră şi veche.

Aţi declarat cîndva că „exilul este o primă instruire către moarte”, cum aşa?

Am răspuns deja oarecum la întrebarea despre un al treilea exil… Brecht numea exilul o „dialectică a schimbării” şi am explicat de ce aceasta, adesea dură schimbare, cere energie juvenilă.

Tema cărţii mele de interviuri Cum nu am ratat o literatură grozavă ce va apărea în acest an  este „prietenia literară”; de ce mari scriitori aţi fost apropiat?

 Sînt schimbări importante azi în situaţia evreimii din lume. Starea post-holocaust, adică după catastrofa care a împlinit visul opresorilor antisemiţi dintotdeauna, a urmat o oarecare perioadă de „timiditate” faţă de „poporul ales” pentru suferinţă. Atunci s-a şi creat Statul Israel, într-o zonă din păcate ostilă iar Biserica, cel puţin cea catolică şi protestantă, păreau să se fi conciliat cu „fraţii” mai mari, cum spunea Papa.

Deşi israelienii au dovedit că pot fi şi agricultori extraordinari şi militari viteji, ca să nu mai spun mari oameni de ştiinţă, nu doar evrei prigoniţi şi speriaţi, ostilitatea vecinilor şi nu doar a lor, nu a slăbit. Dacă ar fi pierdut fie şi un război contra arabilor, israelienii ar fi dispărut de acolo… cum se cere, de fapt, cu voce tare, şi azi.

Deci, în pofida schimbărilor, persista nu puţine dintre resentimentele vechi şi durabile. Li se cere evreilor, se pare, mult mai mult şi altceva decît celorlalţi… Antisemitismul s-a energetizat, în ultimul deceniu, cam peste tot. Unde sînt şi unde nu mai sînt evrei.

Un gînd pentru cititori…

Cititorul – „adresantul nostru” este o virtualitate. Cînd se întrupează, el poate fi o prezenţă stenică, profund încurajatoare, pentru scriitorul care este, prin definiţie, captivul solitar al mesei de lucru. Sînt recunoscător cînd se întîmplă.

Vă şi îţi mulţumesc, prin urmare, pentru că s-a întîmplat.

Şi eu vă mulţumesc, Domnule Norman Manea!

Interviu realizat de Angela Baciu

Mai 2014, Bucureşti, Teatrul Naţional

 

 

 

Revista indexata EBSCO