Aug 29, 2014

Posted by in Istorie literara

Liviu PAPUC – Junimişti minori (?). Pavel Paicu (I). Scrisoare a lui Titu Maiorescu

Ca vechi împătimit al plaiurilor natale şi scotocitor prin cele cotloane de arhive, îţi arunci încă o dată privirea pe lista bucovinenilor care s-au manifestat la Junimea, prea celebra confrerie ieşeană. Şi ce vezi? Bine cunoscutul Dimitrie Petrino, pe care însă jumătate din naţie îl proclamă de „basarabean”, celebrul „Samsune” Bodnărescu, atât de luat în tărbacă pentru greoiul discurs poeticesc, dar atât de temeinic în întreprinderile sale, Vasile Burlă, cu raţa lui (sau a lui Hasdeu?), apoi Pavel Paicu. Cine-o mai fi fost şi ăsta? Dacă-l citeşti pe cîrcotaşul George Panu, îţi faci o oarecare impresie, dar nu-ţi inspiră totală încredere: „La Junimea […] era însă unul care făcea spirit tot timpul, fără să aibe nici cea mai mică scânteie: acela era Pavel Paicu, om foarte de treabă, profesor de limbă română şi latină. De cum venea la Junimea şi până ce pleca – nu venea, din fericire, regulat – nu o ducea decât în necontenite încercări din cele mai proaste şi nesărate cuvinte, cu pretenţii de spirit” (George Panu, Amintiri de la „Junimea” din Iaşi, Ediţie, prefaţă şi tabel cronologic de Z. Ornea, Edit. Minerva, Bucureşti, 1998, p. 413).

Mai bine să deschidem o carte serioasă, de genul Enciclopediei „Cugetarea” (cine-a auzit de asta? Că-n ziua de astăzi trebuie să te întrebi de câteva ori cu cine stai de vorbă, pentru că nu ştii până unde şi-a întins tentaculele caracatiţa Google – şi dacă asta a chiar fost alimentată cum trebuie), din 1940, lăudabilul produs al de altfel controversatului Lucian Predescu. Aici totul este clar: „Paicu, Pavel, publicist, n. 27 iunie 1831. Membru al soc. ieşene Junimea din 1865. Opera: Epitome Historiae Sacrae, Iaşi, 1866; Explicare la conspectul Declinaţiunilor şi al Conjugaţiunilor limbei latine, 1891; Prospect de toate schimbările aşa numite flecţionarii ale cuvintelor române, f. an.” (Lucian Predescu, Enciclopedia „Cugetarea”, Bucureşti, 1940, p. 626).

E ceva mai mult, dar încă nu totul. Pînă a ne edifica pe deplin ce-i cu Paicul ăsta, să intrăm niţel în iţele „înscăunării” ieşene a profesorului care venea de la Cernăuţi, prin intermediul unei scrisori a mentorului junimist Titu Maiorescu, aflată pitită într-un dosar de arhivă care nu sărea deloc în ochi. În calitatea sa de preşedinte al Comitetului de inspecţie şcolară din august 1864 (era membru al acestui for diriguitor, alcătuit din 5 profesori, printre care şi V.A. Urechia, care urma să ajungă în 1864 director în Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii, încă din martie 1863), acesta îl informa pe petentul Pavel Paicu de stadiul dosarului său de încadrare. Să urmărim:

 

„Principatele-Române-Unite

Comitetulu Centrale de Inspecţiune Şcolară

Nr. 965

Iaşi, în 14/26 Octomvrie 1865

 

Domnule Professoru,

Asupra cererei Dvoastră avem onoare a vă răspunde, că documentele Dvoastră nu vi le putem înapoi acum, fiindcă sunt trimise la Bucureşti, odată cu raportul nostru No. 921, în urma căruia D. Ministru de Justiţie, Culte şi Instrucţiune publică, prin depeşa No. 33.659 V-a şi numit Professor suppl. la clasa I a gimnaziului III din Iassi. Odată cu aceasta însă, pentru a ne conforma scopului ce-l arătaţi în cererea Dvoastră, adecă de a vă putea prezenta la concurs pentru confirmarea regulată şi definitivă, Vă certificăm prin adressa de faţă în mod official // că Dvoastră aţi prezentat Comitetului, şi prin urmare aveţi acum la Ministeriu, următoarele documente: 1) Indicele lecţiunilor ce le aţi urmat la Universitatea din Viena în timp de patru ani, prin care se arată totdeodată că aţi avut testimoniul de maturitate pentru 8 clase gimnaziale (bacalaureat în litere), 2) Testimoniile tuturor examenelor depuse în facultatea juridică şi a ştiinţelor de stat, pe care aţi şi absolvit-o, 3) Decretul Dvoastră de numire la Şcoala Reală Superioară din Cernăuţi ca Professor de limba română şi subsidiar şi de Istorie, Geografie şi Statistică, unde aţi funcţionat timp de doi ani.

Această certificare Vă va fi de ajuns până când veţi primi // originalul acelor documente de la Ministeriul din Bucureşti.

Primiţi, Domnule Professor, încredinţarea distinsei noastre consideraţiuni.

T. Maiorescu”.

(Direcţia Judeţeană Iaşi a Arhivelor Naţionale, Comitetul Central de Inspecţiune Şcolară, Dosar 828, f. 32 r+v şi 33 r. Adresată: „Domnului Pavel Paicu, Professorul clasei I a Gimnasiului al treilea din Jassi”. În continuarea dosarului se află anexate şi certificatele respective, a căror descriere detaliată se află sub tipar, în „Analele Bucovinei”, publicaţia academică de la Rădăuţi, într-o contribuţie datorată istoricului Mihai-Ştefan Ceauşu).

Ulterior, din jurnalul maiorescian desprindem interesul pe care i-l poartă acesta în continuare lui Pavel Paicu, atunci cînd îi scrie lui V.A. Urechia, la 29 feb. 1866: „Paicu, între noi, este foarte activ şi şi-a câştigat deja o excelentă reputaţiune ca profesor solid şi sistematic. Ce faceţi cu noul său gimnaziu? Îi mai trimiteţi vreun mandat, ca să-şi căptuşească fundul pungii leşinate?” (Titu Maiorescu, Jurnal şi epistolar, vol. VII, Bucureşti, 1987, p. 285), sau lui Niculeanu, la 10/22 mart. 1866: „A doua rugăciune este pentru Paicu. Omul acesta stă tot încă în vânt. Nu i s-a dat încă decret, nu încă mandat de la ianuarie. Să fie odată confirmat prin decret de profesor dirigent şi să i se trimită în fine mandate. Ce dracu, se zice că acum e era «nouă»! Măcar pe hârtie să se facă! Dacă e un om care merită susţinere, e Paicu” (Idem, vol. V, 1984, p. 294).

Situaţia mai ridică un semn de întrebare: de unde interesul acesta special pentru Pavel Paicu? Nu cumva, oare, intra şi acesta în categoria dascălilor din anturajul proxim din tinereţe, aşa precum Meşotă de la Braşov şi alţii? Privirea rapidă peste atestatele de studii la Viena ale bucovineanului ni-l arată pe acesta ca fiind student între anii 1855-1859, ceea ce, între 1855-1858, face şi tînărul Maiorescu. Erau oare atît d emulţi studenţi români în Viena, la epoca aceea? Este, oare, hazardat, să ne închipuim că legăturile viitorilor junimişti Maiorescu şi Paicu s-au înfiripaz în capitala austriacă? Noi credem că nu, aşa încît avansăm această ipoteză, aici şi acum.

 

 

 

 

Revista indexata EBSCO