Jul 28, 2013

Posted by in ARTE

Valentin CIUCĂ – Mihai Cotovanu la muzeu…

tn_Ciuca Valentin 02Chiar dacă niste zurbagii de la începutul secolului trecut clamau cu emfază că muzeele trebuie arse deoarece conservă opere moarte ce pot influenta negativ noul spirit al tinerilor artisti, nu putem ignora faptul că, în intimitatea sa, fiecare creator de artă se doreste tezaurizat în folos colectiv într-un muzeu. Iată că, slavă domnului, lumea n-a tinut seamă de zgomotul furiosilor de-acum un veac si publicul de pe toate meridianele lumii aleargă ca o gloată flămîndă să se închine în altarele artei. Pe traseul unei deveniri se însiruie, în mod ideal, cîteva etape. Mai întîi, o expozitie poate impune un artist si un nume. Apoi, un album de autor îl consacră. În fine, acceptarea într-un muzeu consfinteste o carieră. De regulă, cele mai multe dintre muzee clasicizează si asigură, post mortem, un prestigiu ce sporeste cu numărul anilor si este firesc asa. Recent, la Muzeul de Artă din Brasov m-am reîntîlnit cu cîteva dintre memorabile capodopere ale pictorii românesti, între care unele, cele mai multe, apartin unor artisti născuti si formati în spatiul Moldovei. Semnalez pentru cei interesati Anemonele lui Luchian si o capodoperă a lui Tonitza, Cerdac la Balcic, poate cel mai frumos elogiu adus luminii.
Asemenea însemnări liminare au rostul de a sublinia contextul în care pictorul iesean Mihai Cotovanu a fost acceptat să expună în galeria de la parterul muzeului de artă brasovean. Identific aici nu numai clipa de inspiratie a muzeografilor si a factorilor decidenti, ci si un subtil elogiu adus scolii iesene de pictură, traditiilor ei reverberate pînă în orizontul acestui nou mileniu. Pictorul iesean s-a definit în timp si cu fiecare expozitie ca un adept al lucrului temeinic, serios si profesionist, cu credintă în valorile trecutului si retractil fată de orizontul contemporan atît de învălmăsit încît confuzia valorilor pare un program bine sustinut  si oficial încurajat, el a rămas consecvent cu sine însusi. Impresia de defazare între ceea ce face Mihai Cotovanu si ceilalti confrati, sedusi de cîntecul de sirenă al postmodernitătii este, cred, în favoarea primului deoarece el are argumentele profesionalismului, onestitătii si harului. Iesirea pictorului la peisaj tine de ritual asemenea impresionistilor de altădată care aveau inteligenta de a nu brusca natura, ci de a fi acceptati în miraculosul creat de infinitele fatete ale vizibilului. Ceea ce vede devine la Cotovanu prin intermediul imaginii o forma mentis unde coabitează si emotia si expresia unei uimiri.. Ceea ce vede încearcă să înteleagă, iar expresia tine de subtilele miscări ale sufletului.
Cînd pictează, Mihai Cotovanu se contopeste într-o nouă fiintă, unică si definitivă, în care eul individual se regăseste consanguin cu spiritul vast al naturii. Si el poate rosti ca Luchian altădată: eu simt că locurile acestea mă iubesc! Starea de comuniune empatică asigură frumusetea unui întreg unde pulsatiile interioare se armonizează cu respiratia lumii. Pictural, totul tinteste către arhitectura inefabilă a unei realităti identificată în si dincolo de vizibil. Starea de independentă a artistului nu fortează limitele realului, ci le caută sensul adînc de dincolo de iluziile optice inevitabile. Peisajele de pe Valea Siretului au ca personaj privilegiat lumina si raporturile cu umbrele discrete ale siluetelor de copaci solitari sau jocul fantast al norilor care amplifică armonia luministică a ansamblului. Mihai Cotovanu face din perspectiva cromatică un element de structură a compozitiilor si reuseste să definească atît ideea de vastitate a universului cît si pe cea de intimitate a pitorescului urban. Sentimentul de încîntare potentează acest devotat exercitiu de admiratie si dovedeste că cine lasă impresia că se abandonează neconditionat, în fapt domină dialogul.
La nivelul portretisticii, pictorul a generat unanime aprecieri prin capacitatea de a releva ceea ce modelele lasă cu greu să se vadă. Psiholog fin si cu acces la subtile nuante,  pictorul a dovedit că stie multe despre fiinta interioară a modelelor. Totodată, naturile statice au relevat, cu evidentă, că prin subtilităti de compozitie si colorit  pictorul a sfîrsit prin a convinge. Prezenta lui la Brasov, iată un succes indiscutabil si o dovadă că cine este onest cu el însusi transmite privitorului sentimentul încrederii. A se grăbi încet este pentru Mihai Cotovanu o filosofie practică si amprenta unei întelepte optiuni…

Revista indexata EBSCO