May 29, 2014

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

În aromă triumfală de mititei emblematici şi bere, neapărat străină după decesul subit şi misterios al mărcilor autohtone, ne-am rătăcit decent prin umbroasele şi rarele poiene din preajma burgului, prin care mierlele, scatiii, cintezele, alergice la sfîrîitul grătarelor, au declarat grevă muzicală şi n-au mai semnat condica de prezenţă. La fel ca orice amploaiat al statului – unii mai amploaiaţi decît alţii – printre care ne numărăm cu onor şi noi. După acest ritual, spăşiţi şi cu chef de lectură, ne-am întors la revistele care nu iartă şi nici înţeleg aplecarea spre lenevie şi pre care, vorba lui Ion Creangă, am duce-o pînă în ajun de pluguşor. Ne îndreptăm către Viaţa Românească, purceasă de la Ieşi şi înţelenită în capitală, atraşi de un calup impresionant din corespondenţa lui Camil Petrescu, graţie Floricăi Ichim. Generozitate, exigenţă, profesionalism, compasiune dar şi o mocnită tristeţe răzbat din paginile misivelor. Interesantă este scrisoarea adresată lui Noica, în care îşi exprimă dezolarea de a nu fi înţeles: „Pe vremuri, o scrisoare ca a d-tale mă dezola şi mă făcea să comit tot soiul de incongruenţe. Nu pricepeam sincer cum de nu pot fi înţeles de către oameni pe care îi socoteam cu deosebire inteligenţi, formulări care mie mi se păreau excesiv de simple în scrisorile mele.”Ne oprim şi la articolul lui Cornel Ungureanu dedicat Literaturii de frontieră de la Vasko Popa la Petru Cârdu, articol care ne propune o incursiune în istoria recentă a literaturii din Voivodina, cu asociaţii fireşti care pun în relaţie scriitori români şi sîrbi, traducătorii şi revistele literare implicate. Sigur, cap de afiş este scriitorul preferat al lui Barack Obama şi unul dintre poeţii sîrbi care au ratat Nobelul, Vasko Popa. Facem o Acoladă la Satu Mare, în care includem invitaţia lui C.D. Zeletin de a reconstitui drama lui Perpessicius şi aIvoriei, la care adaugă trimiterile la notele, schiţele, paragrafele, în fine, toată „bucătăria” romanului său rămas neterminat, Amor academicus. Constantin Mateescu face necrologul unui… muzeu! Este vorba despre vecinul fostului complex expoziţional al Institutului Român pentru Relaţiile Culturale cu Străinătatea, dispărut în incendiu pe la sfîrşitul anilor’50, o hardughie dizgraţioasă construită după noile ordine. Peste drum, Muzeul Anastase Simu, singular în armonia arhitectonică a vremii, în stil ionic, cu un impresionant patrimoniu, a dispărut „într-o tăcere vinovată”, fără tam-tam, fără remuşcări. Se întîmpla prin anii’60, iar clădirea era singurul muzeu de artă la vremea aceea. Dar să trecem peste aceste nostalgii în bernă, cu speranţa că istoria, în ciclicitatea ei va avea mai puţine răni asemănătoare. Cronici plastice, traduceri, interviuri, recenzii, proză, poezie, adică un număr interesant care nu trebuie ratat. Ne aruncăm o privire şi pe Jurnalul literar abia primit, un număr consacrat în bună parte lui Eminescu. Pistele de lectură sugerate de Ioan Aurel Pop, Vintilă Horia ori Ciprian Dad ne duc către Eminescu şi Transilvania, Eminescu la Viena, „Teologia” Punct-ului la Mihai Eminescu. Eterna problemă a festivismului rigid şi păgubos, discursurile monocorde, previzibile şi seci sunt evocate de primul, cu concluzia de bun simţ: „Justificarea este însă numai parţială, fiindcă ea nu explică de ce, în peisajul cultural românesc post – decembrist, multe judecăţi de valoare despre Eminescu au căzut în extrema condamnării, denigrării şi calomnierii, cînd, de fapt, nu era nevoie decît de revenirea la calea de mijloc, realistă.” Ne oprim şi la cîteva din apoftegmele lui Gheorghe Grigurcu adunate sub un titlu care ne duce cu gîndul la Nichita Stănescu, Familiaritatea poetului cu lucrurile: „Se cuvine ca Poezia să-şi depăşească autorul. Fiind realul însuşi ce se visează pe sine.” Ori: „A scrie poezie: a te transforma în propria ta înstrăinare, cu o maximă fidelitate faţă de tine, ca şi cum ai săvîrşi o copie.”Dintre propunerile de lectură ale revistei, ne oprim la o carte semnată de Dan Damaschin, interesantă pentru iniţiaţi dar şi pentru cei interesaţi de atmosfera şi pulsul discuţiilor de la Cercul literar de la Sibiu. Apărută mai an la Editura Ecou transilvan, lucrarea aduce în actualitate glosse, restituiri, corespondenţe, completînd imaginea unei mişcări spirituale de referinţă. Printre restituiri vom avea surpriza unor inedite semnate de Doinaş, Negoiţescu, Ioanichie Olteanu. Coborîm spre Tîrgovişte pentru un număr proaspăt din Impact, revistă girată de Societatea Scriitorilor Târgovişteni şi a Uniunii Ziariştilor Profesionişti. Un sumar din care nu lipsesc paginile de poezie şi proză,cronicile literare,memorialistica, o invitaţie în spaţiul cultural albanez, o scurtă privire pe simezele din sălile de expoziţie ori în programul teatral al zonei. Multe nume noi, dovadă că spaţiul tîrgoviştean este rodnic: Traian Vasilcău, Doina Drăguţ, Dan Gîju, Dan Şalapa, Adriana Milu etc. Iată cîteva versuri semnate de Olimpia Danci: „sub tăcere/ căldura cuvintelor/ o fântână/ nu pot să te strig când vrei să pleci/ din ore/ doar lacrima are puterea/ să facă un semn/ pe urma unui călător/ firave cuvinte…/ ca o brumă de mai/ într-o zi/ într-o noapte/ vor deveni pădure” . Ne oprim la o carte semnată de Monica Mureşan şi recenzată de Lucian Gruia: Voci din grădina Kosovei literare, care deschide secvenţa dedicată spaţiului cultural albanez. Este de fapt a doua sa carte cu adresă, după Kosova literară din 2010, ceea ce probează interesul special al autoarei pentru spaţiul literar albanez şi, mai cu seamă, kosovar. Facem o frugală cunoştinţă cu Jeton Kelmendi, Fehmi Kelmendi, Mehill Simon Velaj, Veli Veliu şi alte surprize plăcute, graţie traducerilor lui Baki Ymeri. Cel care se bucură de atenţia specială a lui Daniel Marian. Batem şi la poarta revistei Contemporanul în care Bogdan Creţu face un bilanţ literar al anului 2013. Deduce domnia sa cum că proza este în criză, poezia face ce face şi supravieţuieşte iar critica suferă o hemoragie. Dincolo de o vagă adiere de umor, să vedem care ar fi argumentele: în ce priveşte proza, nu ar prea putea fi menţionată o carte eveniment. Şi asta pentru că „prozatorul autohton vânează subiecte senzaţionale, cu cârlig, pentru care nu are răbdare (răbdarea este una dintre calităţile esenţiale pentru un bun romancier, în special) şi se lasă copleşit şi condus de poveste, fără a se mai ridica la nivelul unei viziuni.” În ce priveşte poezia, aceasta „a avut parte de titlurile ei bune şi foarte bune.” Dintre cărţile citite şi autorii aferenţi, se opreşte la Emil Brumaru, Angela Marinescu, Ioan Es. Pop, Claudiu Komartin, Ştefan Manasia şi alţi cîţiva. Să păşim, pe urma sensibilităţii Aurei Christi, făcînd aceleaşi analogii metaforice între oraşe şi…frig! Sau să coborîm împreună cu Ion Necula în cartea lui Ilie Zanfir (pe care nu o am deocamdată!) Dunărea poveste şi adevăr. Alex Ştefănescu se chinuie să pronunţe un nume – pe care îl veţi afla domniile voastre din paginile revistei, timp în care noi ne îndreptăm spre altă escală, la Oradea, unde ne aşteaptă Familia. Şi un comentariu original al lui Traian Ştef la Prostia omenească. Scrie domnia sa: „…nu înţeleg de ce omul povestitorului trebuie să fi trăit „la un loc cu soacră-sa” şi de ce se spune că nevasta lui era „cam proastă”, iar soacra „nu era cam hâtră”. (…) Pe de o parte, înţeleg, aşa e povestea, pe de alta, mi se pare că îi cam ţine partea soacrei.” Şi de aici o pledoarie pentru incontestabilul meşteşug al humuleşteanului de a încondeia metehnele omeneşti. „După un an m-am întors să rezolv/ să despart şi să-mi dedic ultimele afecţiuni/ cele dintâi reguli ale igienei/ care n-a mişcat nimic/ pentru mine” scrie Oana Văsieş într-un poem din grupajul de versuri prezentat şi firitisit de Ştefan Baghiu. Multe cronici literare, propuneri de lectură, dintre care una în miezul atenţiei prin subiect şi autor: Din frac în zeghe. Istoriile mele dintr-un pătrar de veac românesc, semnată de fostul ministru de externe Ştefan Andrei, unul dintre rarii intelectuali ai regimului defunct, carte care i se pare a fi „prea aşezată” pentru aşteptările sale, recenzentului Mircea Morariu. Mai ales după volumul de interviuri, semnat de Lavinia Betea, în care preopinent era acelaşi Ştefan Andrei. Interesant este şi sondajul făcut de revistă printre scriitori şi critici întru nominalizarea mult aşteptatei lor cărţi din anul în care vieţuim. Deducem parţial din răspunsuri slaba promovare a planurilor editoriale. Şi ne oprim la provocarea noului număr din Poezia: provocare şi hazard. Un început cum nu se poate mai potrivit este cel al lui Aristotel, ne spune Cassian Maria Spiridon, cu trimitere la Fizica Stagiritului, în care este despicat firul în două: norocul şi întîmplarea. Iată şi titlul interesant al interviului pe care Marius Chelaru i-l ia Bronislavei Volkova, profesor de literatură cehă, literatură comparată şi studii evreieşti la Indiana University din Bloomington, SUA: Literatura lumii a devenit un domeniu de specializare, nu de cultură generală. Multe nume umplu paginile de poezie: Simion Bogdănescu, Florentin Dumitrache, Eugen Evu, Valeriu Cîmpeanu şi, de loc surprinzător, Constantin Parascan: „Tu/ Care-ai aflat leac tuturor relelor Lumii/ Care ştii să te rogi şi să plângi/ Să iubeşti şi să blestemi/ Să mângâi şi să sfâşii/ Tăcerea înfiorătoare a morţii/ Tu/ Care-ai ştiut să naşti/ Să plămădeşti minunea”. Cei care s-au aventurat în dezbaterea temei propusă de număr sunt George Popa: Poezie şi hazard, Daniela Andronache: Jocurile hazardului în poezia soresciană şi Lucian Gruia, tot cu Poezie şi hazard. Liliana Spătaru, Nicolae Mareş şi Alexandru Şerban ne oferă un regal liric polon, din care vă oferim o mostră din stihurile Papei Ioan Paul al II-lea, în versiunea Lilianei Mareş: „Dragilor,/ vă invit să descoperiţi valoarea rugăciunii, forţa sa tainică, capacitatea sa nu numai de a ne conduce spre Dumnezeu, dar şi de a ne introduce în adevărul fundamental de a fi uman.”

Revista indexata EBSCO