May 3, 2014

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius CHELARU – La marginea lumii

                „Pot să-ţi spun astea pentru că scriu un memento. Ce nu pot să-ţi spun este punctul în care începe povestea. Adevărul este că sunt nevoită să scriu povestea în felul acesta fiindcă nu există un început. Ne place să credem că există, că putem păstra totul ordonat şi complet în mâinile noastre, că putem să studiem totul.”

 

„…„există lucruri cu care ne-am născut şi ele stau acolo, stau întruna, aşteptând ceva, cine ştie ce, şi într-o zi acel ceva se iveşte şi totul se desfăşoară […] ca o creatură care se întinde, îşi umple plămânii, înalţă capul şi se uită în spate la noi cu ochiul său sclipitor.”

(Marcella Polain, La marginea lumii, p. 17)

 

Popoarele, ca şi oamenii, au în trecutul lor, nu de puţine ori, răni care se cicatrizează greu, şi care au lăsat urme dificil de şters. Aşa a fost (şi foloseşte, încă din nefericire, o sintagmă – care în opinia mea comportă multe discuţii legat de cum s-a ajuns în secole la situaţia asta şi care este rolul celor de aici, dar şi al celor din afara regiunii, mai ales „Marile Puteri” – „butoiul cu pulbere”) şi în sud-estul Europei, dar şi în alte regiuni ale lumii.

În ultima vreme am ajuns de câteva ori în Armenia, unde am întâlnit şi oameni care vieţuiesc în prima ţară din lume în care creştinismul a ajuns religie de stat[1], dar şi scriitori care trăiesc pe alte meleaguri, unii dintre ei cu rădăcini armene. Între aceştia din urmă am discutat mai mult cu canadianul Alan Whitehorn[2] şi cu Marcella Polain.

Am păstrat legături de suflet cu această ţară, cu oamenii pe care i-am întâlnit, prezentând apoi în revista „Poezia”[3] un grupaj consistent de poezie armeană contemporană, apoi am dedicat un număr al revistei „Kadō” (realizat în colaborare cu membri ai Uniunii Scriitorilor de acolo[4]) Armeniei, unde am publicat şi o convorbire pe care am avut-o cu Marcella Polain, autoarea unui roman tradus şi la noi, şi apărut la Editura Ararat.

La acest roman, dar şi la alte volume semnate de Marcella Polain vom face referire mai jos.

Marcella Polain este poetă, scriitoare, profesoară universitară născută în Singapore, din mamă armeană şi tată irlandez. (În interviul amintit, Marcella povestea despre întâlnirea părinţilor ei în Palestina: „Mama lucra în Armata Britanică. Tata, din Poliţia Palestinei, era din Irlanda. Când britanicii s-au retras din Palestina în 1948, s-au întors în Regatul Unit. Tatăl meu nu s-a putut aşeza şi a luat un post în ceea ce se numea „British Malaya”[5]. Poliţia Palestiniană răspundea de urgenţele din zonă – ceva ce azi am numi atacuri teroriste ale miliţiilor pro-independenţă”. Ulterior, mama sa, care rămăsese în Irlanda,  neavând loc de muncă, a plecat în Singapore.)

Autoarea a studiat literatura, creative writing şi teatrul, a publicat mai multe cărţi de proză şi poezie. Romanul The edge of the world a apărut în limba română, cu titlul La marginea lumii, în traducerea lui Sergiu Selian, Ararat Press; 2008. Poeme ale sale au apărut în antologii şi reviste din Australia şi din alte ţări. Pentru creaţia sa a primit o serie de premii.

Poemele ei, scrise în vers modern, au o apăsată componentă autobiografică. Scrie şi despre lucruri care ne macină pe fiecare dintre noi, convingeri, pierderi, apăsarea morţii unui prieten sau a unui părinte, poate şi în sensul distrugerii unei relaţii, sentimentele care o încearcă privind sau meditând la ceva din trecut sau la un colţ din ziua pe care o trăieşte. Iată, spre exemplu, un fragment din poemul Pentru mama lui moartă (din volumul Therapy like Fish: new and selected poems, John Leonard Press; 2007): „Vine iarna./ Sub pământ unde tu ai eşti tăinuită,/ lucrurile se vor petrece mereu şi după propria voie./ Fiece toamnă e un gol în locul chipului tău/ în care au curs zilele şi/ lumea plouă şi/ plouă ca o ticăloasă”. Sau (ca să facem trecerea spre romanul La marginea lumii), din poemul Imigrare, din acelaşi volum, care începe cu un moto: „Fiind născută din oameni care au fugit de opresiune înseamnă să fii născut  cu o acută, celulară cunoaştere a unei asemenea opresiuni – cunoaştere care este fizică aidoma sângelui” – „tată/ am ajuns decade prea devreme/ refugiaţi ai războaielor prea vechi şi prea lumeşti pentru a vorbi/ ca oaspeţi călători am ridicat tabăra/ în paşii acestei noi ţări/ şi am aşteptat împuşcătura armei[6]/ cât de tăcut am învăţat/ memorând planul podelelor prin gaura cheii/ îmbrăcând australia ca o ferchezuială…”.

Am avut mai mult discuţii cu Marcella Polain (ne-am întâlnit în 2013, în Armenia, unde era cu soţul ei, Mike), despre tot felul de lucruri, între care şi despre La marginea lumii. Romanul (premiat în Australia) este, în bună parte dar nu numai, urmare muncii pentru teza sa de doctorat, susţinută în 2006, şi ar fi trebuit să poarte numele ultimului capitol din carte, A treia coliziune. Teza de doctorat, îmi spunea autoarea, a plecat de la dorinţa de a discuta despre efectele genocidului asupra felului în care inter-relaţionează componenţi ai diferitelor generaţii care, fie direct, fie ca urmaşi, au fost afectaţi. Pe de altă parte, romanul, care, spuneam, s-a născut din munca de cercetare la teza de doctorat, are propria dezvoltare, propriul mesaj, la care ajunge prin mijloacele pe care i le conferă tehnicile literare. Dincolo de elementele din trecutul neamului şi a familiei sale, din propriul ei trecut, naraţiunea curge pe mai multe paliere/ planuri, rezultând o carte (care are elemente de roman[7], dar cuprinde şi fragmente care se apropie de prozo-poem) despre trecut, despre lucruri abominabile pe care le-au făcut oamenii unor semeni ai lor, despre supravieţuire, dragoste şi înţelegerea celui de lângă tine. Descrie o lume care, în cu toate problemele pe care le aveau, oamenii credeau că aveau un drum cât de cât liniştit al vieţii, fie că era în Occident ori pe teritoriul Imperiului Otoman.

Este o carte tulburătoare, cu multe personaje care îşi caută locul lor în lume. O carte care vorbeşte despre drama unui popor, dar arată şi puterea oamenilor de a reuşi să supravieţuiască şi să transmită urmaşilor şi puterea de răzbate, de a nu uita, şi, poate mai ales, de a preţui dragostea, viaţa, familia.

Facem cunoştinţă cu Lusiné, mama Marcellei, cu Ovsanna, şi Benyamin cel care (venit de la Paris – interesantă este şi descrierea celor două lumi din care vin el şi soţia sa –, şi-a întemeiat o familie), scrie autoarea, a fost luat şi dus de un gardian otoman care trebuia să îl împuşte. Acesta refuză să ucidă un nevinovat şi îl eliberează numai să fugă unde o şti cu ochii. Benyamin este salvat a doua orară de un alt turc, supranumit „Paşa”… Şi, dincolo de această dramă la scară macro, este şi propria „poveste” a Marcellei Polain, care notează: „Cercetările mele pentru cartea La marginea lumii, pe care am scris-o ca parte a tezei mele de doctorat, mi-au revelat că această experienţă a creşterii, cu toate contradicţiile şi supărările ei, e normală în familiile care au trăit genocidul. M-a făcut mai miloasă faţă de mama, care a fost formată de forţe mult deasupra ei. În astfel de familii rata disfuncţiilor familiale, violenţa, abuzurile de substanţă, bolile mintale ş.a. este mult mai ridicată decât în familiile care n-au genocidul în istoric. Acum armenitatea mea e foarte preţioasă pentru mine. Sunt mândru de ea, şi de mama şi mama ei pentru forţa lor.” Sau felul în care percepe Australia: „Deşi, iubesc ţara aceasta, nu am găsit nici un alt loc unde să pot spune că mă simt mai acasă, nici nu am simţit niciodată că aparţin acestui loc cu adevărat. Poate că are de-a face cu experienţele copilăriei, în timpul căreia am primit adesea apelative xenofobe, şi am fost întrebată de unde vin. Poate şi cu faptul că m-am născut în altă parte. Fraţii mei, cu dreptul lor de născuţi în Australia, nu par să sufere de asta. Poate că are de a face cu a nu avea legături cu o familie mai întinsă pe oriunde, cu a te simţi aşa de izolat şi fără ancoră.[8]

„Povestea” din „La marginea lumii”, una în care frame-urile din prezent se întreţes în firul naraţiunii, crimele şi atrocităţile cu  omenia, ori conştiinţa umanităţii, este una tulburătoare, despre o lume în schimbare, o lume în care vechile cutume, vechile legi ale convieţuirii păreau să nu mai aibă nici o noimă, în care era important să răzbaţi, să supravieţuieşti, şi la fel de importantă este lecţia pe care o transmiţi mai departe urmaşilor, fie că vrei, că îţi propui asta, fie că nu vrei. Dar şi despre necesitatea de a căuta adevărul şi de a-l face să fie văzut, cunoscut şi înţeles de ceilalţi: „Am fost răbdători, dar am greşit. În timp ce aşteptam, adevărul a fost furat şi preschimbat în minciună. Piesa a fost rescrisă, scena redecorată, şi toate minciunile au devenit adevăr”.

Soarta a făcut să călătoresc şi în alte regiuni învecinate, şi în Turcia, şi în Armenia, să văd locurile, să privesc Araratul de ambele părţi, să ascult ce spun oameni de tot felul şi de o parte şi de alta. Nefiind „parte” a acestor locuri, a acestor popoare cu această istorie, şi din dorinţa de a înţelege, aşa cum am făcut şi în alte locuri în care trecutul lăsase umbre întunecate să-şi întindă degetele însângerate spre zilele noastre, am discutat destul de mult în Armenia şi cu Marcella Pollain şi Alan Whitehorn, şi cu Levon Ananyan, Vardan Hakobyan, Hrant Alexanyan[9], cu Hasmik Hakobyan şi alţi colegi armeni despre trecut şi despre prezent.

Marcella Polain spune că „scrisul este ca visul: nu i-a trezit niciodată pe morţi”, dar, în altă parte, şi că „faptele sunt fapte, fie că ne place, fie că nu. Iar ficţiunea seamănă teribil cu faptele”.

Popoarele, ca şi oamenii, au în trecutul lor, nu de puţine ori, răni care se cicatrizează greu, şi care au lăsat urme greu de şters. Umbrele care vin dinspre trecut şi îşi fac sălaşul în sufletele noastre pot fi alungate cu greu sau niciodată dacă evităm discuţiile despre asta. Şi scrisul este o cale iar, prin romanul acesta, Marcella Pollain „discută” cu cititorii, acum şi de limbă română.

 

Marcella Polain, 2007 The Edge of the World, (novel) Fremantle Press, Australia, 2007, 352 p., La marginea lumii, versiunea română: Segiu Selian, Editura Ararat, Bucureşti, 2012, 336 p., Therapy like Fish: new and selected poems, John Leonard Press, Victoria, Australia, 2008, 154 p., Each Clear Night, (poetry) Five Islands Press, Australia, 2000, 82 p.

 

 



[1] Primul stat din lume care a adoptat creştinismul ca religie, în primii ani ai secolul IV (anul de referinţă în Armenia este  301)-

[2] Poet canadian, profesor emerit de ştiinţe politice la Royal Military College din Kingston, Ontario, Canada. Este un comentator pe politicile canadiene des întâlnit în media, a publicat peste 150 de articole academice şi jurnalistice. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Canada.

[3] Numărul de iarnă din 2013.

[4] Între care Levon Ananyan (fostul preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Armenia), care a plecat anul trecut la cele veşnice, dar mai ales Hermine Nasavardian.

[5] British Malaya definea un grup de insule/ state/ regiuni din Peninsula Malaysia (înainte denumită Malaya) şi insula Singapore organizate astfel sub dominaţia britanică între secolele XVIII şi XX.

[6] Este vorba despre „a nine millimeter pistol”.

[7] Sergiu Selian îl caracterizează succint (la p. 9 a ediţiei în română): roman, pentru că întruneşte caracteristicile (elemente de ficţiune) construit pe elemente din autobiografia autoarei, dar mai ales document istoric

[8] Fragmente din convorbirea cu Marcella Polain, apărută în Kadō, Calea Poeziei, revistă de poezie, cultură poetică şi spiritualitate euro-asiatică / Review of Euro-Asiatic Poetry, Poetic Culture and Spirituality, nr. 2/ 2013.

[9] Am publicat, în versiunile fie română, fie engleză, armeană poeme ale celor trei, nu neapărat împreună, în revistele „Poezia”, „Oglinda literară”, „Cronica” şi „Kadō”.

Revista indexata EBSCO