Apr 28, 2014

Posted by in Poezii

Adi Cristi

Versuri din volumul „Aproapele meu, Dumnezeu”

 

Desprindere de cer, desprindere de mormânt

 

Îngerul a venit la mine

în timp ce eram plecat înspre el

 

a venit ?i nu m-a găsit

am plecat ?i nu l-am găsit

 

în lipsa lui am devenit Îngerul

?i El a devenit Eul din mine

 

Înger fiind

cu Întunericul am aprins lumina

descoperind locul plin de verdea?ă

?i inima dezgolită de taină

ca o pădure pustiită de copaci.

 

Eu, Înger fiind,

fără aripi ?i fără speran?ă

am căzut pe gânduri

cum Îngerul plecat de acasă

a căzut peste balustradă

 

am pătruns în casa Îngerului

cum se mai pătrunde-n mormânt

fără ca moartea să te fi scos din via?ă

cu picioarele înainte

pur ?i simplu Îngerul m-a lovit cu aripa

pe când încerca să mă ajungă din urmă

să-mi dea vestea adusă de fluture

sau de greiere

de ghiocei, zambile ?i lalele

”A venit primăvara!”

ca un Înger a venit, găsindu-ne acasă.

 

Tablou fără pânză

Ochi peste ochi

mână peste mână

geană peste geană

noapte pusă peste zi

cuvânt pus peste tăcere

inimă peste durere

 

dungă neagră, dungă albă

talpă pusă peste ape

sar de sub căme?i de noapte

?oapte, ?oapte, ?oapte, ?oapte

trup privit mergând din spate

 

?i în fa?ă un model

goliciunea unei clipe

cât să scoată din lumină

voluptă?ile risipei

fără pânză, un tablou

ramă-nchisă ?i decisă

să nu lase să pătrundă

nici să iasă taina scrisă

 

Vino, sunt eu

Nu te îndepărta.

Alergarea î?i cre?te câinii hăita?i.

Mai aproape de mine nu există ”mai aproape”

Sunt atât cât să mă sim?i al tău

cum î?i sim?i genunchiul de la rotulă înspre îngenunchierea

dedicată aproapelui meu

 

Sau ochiul de dincolo de gene

unde doar cel din tine mai ?tie

înspre ce sau înspre cine poate privi

 

mai aproape de mine doar eu pot să fiu

cum ?i tu po?i fi ”mai aproape de tine”

iar între noi

aproapele nostru ne dă voie să ?tim

ce se află la capătul mâinii mele

unde capătul mâinii tale

mă caută

cum căutarea mea te caută

 

în punctul nostru de atingere

se na?te întâlnirea

?i dincolo de ea se întâmplă să fie

aproapele meu, Dumnezeu

 

 

Flori de ghea?ă

Iubito,

lacrima ta înghe?ată

pe pome?ii obrazului

e petala ce-mi tot iese lipsă

din corola pe care buzele mele

o desenează

cu acel sărut prelung

cu care încerc să te prind

Vocea din umbră

Există o voce din umbră

un strigăt care nu se aude

 

Există aerul care nu doare

dar care-i fierbinte

între buzele noastre

 

Exi?ti tu pentru mine

fără zidul din care te-am scos

lăsând mănăstirea în prăbu?ire

 

Exi?ti voce în mine

umbră a strigătului dezmembrat

o grămadă dezarticulată de silabe

pe sub care curge firul ro?u

de sânge

 

Picior peste picior

Dacă ai alerga

a?a cum stai acum

picior peste picior

nu ?i-ar mai trebui

nici un tremur de gene

nici o ridicare de sâni

ar fi suficientă coapsa arcuită

?i glezna curgătoare

precum î?i este zâmbetul

sculptat pe col?uri de buze

Vinova?ie divină

Pe vârfuri se ridică

poemul acesta

cum s-ar ridica Soarele

direct din asfin?it

cu aceea?i iu?eală cu care

buimacul

trezit de zgomotul mor?ii

ar elibera linia ferată

 

fiecare purtăm în noi

o astfel de trezire

uneori ne salvează,

alteori ne ucide

dar de fiecare dată

ne aduce mai aproape

mult mai aproape

unul în bra?ele celuilalt

unul în umbra celuilalt

încercând astfel să ne cunoa?tem

îndepărtările…

 

există o vinovă?ie divină

care ne strigă

care ne ?ine de vorbă

cum

aproapele meu, Dumnezeu

mai reu?eşte

să ne spele picioarele

fără ?tirea noastră

sau

pur ?i simplu

fără de ?tire.

Frica din spatele ochiului

Ochiul meu stă la pândă.

Ochiul tău stă după ochiul meu

pândind pânda ochiului meu

 

?irul acesta poate fi la nesfâr?it

dacă

după ochiul meu ?i după ochiul tău

se mai a?ează un alt ochi

curios să afle ce se va da

la acest rând de ochi pânditori.

 

Un astfel de ?ir de ochi pânditori

ne încolonează tăcu?i

”unul în ceafa celuilalt”

”unul în retina celuilalt”

apropiindu-ne, apropiindu-ne

cum doar frica

mai este în stare să ne îngrămădească

 

suntem un ?ir de ochi pânditori

din care frica ne prive?te cu groază

unul în ceafa ochiului celuilalt

un ?ir indian, un ?ir al păcatelor

pornite pe jos în căutarea mărturisirilor

?i nu a iertării

mult prea risipită, mult prea istovitoare

dusă în spate sub formă de cruce

 

Vai, Doamne, ce pustie e calea

pustii?ilor Tăi!

 

Suflete fără suflet

În apa de munte

sufletul se spală

mai întâi pe ochi

a?teptând

să vină cineva să-i ?teargă

tălpile prăfuite

de atâta înăl?ime

adunată

între degetele de la picioare

 

sufletul tău se ridică pe vârfuri

să-mi vadă tăcerea răscolitoare

să mă prindă de mână

cum ai prinde o balustradă

sau ultimul tren anun?at că va trece

pe la poalele muntelui

crescut

din trecutul nostru comun

 

lipsit de suflet mă simt

când privirea ta mă întreabă

dacă m-am văzut prin apropiere

dacă mi-am văzut sufletul

în apa ce-mi ?iroia pe fa?ă

ca apa unei cascade

ferindu-mă de lumina care mă pierde

cu ochii în Soare.

 

Sufletul meu, sufletul tău

porneau împreună să ne caute

trupurile abandonate în ochii fixa?i

pe bolta cerească.

 

Vino, iubire,

praful stelar ?i-a pătruns în ochi

pe când universul a ajuns să-?i mângâie obrazul

asemenea unei lacrimi

nerăbdătoare să întâmpine suferin?a

Ana, poveste de dragoste

 

Numele tău încape în poemul acesta

cum televizorul a încăput în cutia lui originală

atunci când am fost nevoi?i

să-l ducem la reparat, nemaiavând sonor

 

nu acela?i lucru s-a întâmplat cu tine

pentru că eu te-am pus în acest poem

(în care ai intrat ”la fix”)

dar nu pentru că ?i-a dispărut sonorul

ci doar pentru că

tăcerile noastre s-au împrietenit într-atât…

 

am scos poemul acesta din mine

?i l-am pus în calea noastră

cum ne-a mai ie?it în drum remiza aceea

pe când fugeam de ploaia de vară

care ne-a prins înlăn?ui?i ?i fără apărare

 

poemul acesta

ne-a adăpostit povestea de dragoste

(ie?ită cu noi la plimbare)

ajunsă astăzi să o purtăm împreună

cum mai purtăm unul altuia fotografia

în portofele gemene, rufoase ?i descusute

pe care doar memoria le mai ?ine în via?ă

alături de însemnele trecute prin templul acela

din ora?ul interzis

 

există, pe întinderea poemului

col?ul viran în care am decis

să punem o bancă

pentru toate privirile rămase în picioare

cu gura căscată

dorind să asculte

tumultoasa poveste de dragoste

 

Ana, poveste de dragoste.

Vorbesc în poem sau la balamuc

La Spitalul de nebuni

se scriu poezii de luni

 

cei ce scriu sunt foarte buni

restul sunt mai mult nebuni

 

La spital e balamuc

când se-alege sfârc ?i muc

 

versurile se dezbracă

de cuvinte puse-n apă

asistentele apar

în lenjerie de budoar

 

to?i nebunii scriu de zor

întin?i direct pe covor

incitând la rime goale

poeme reci între picioare

 

La spitalul fără minte

Nu se mai produc cuvinte

Scrierea-i prin semne clare

Degete înfipte-n Soare

 

La spitalul de nebuni

se scriu poezii de luni

?i se-ajunge-n ziua-n care

toţi o ?tiu nelucrătoare

doar că sunt nebuni ce scriu

de pe mort ?i de pe viu

 

cei ce scriu sunt foarte buni

restul nu-s deloc nebuni

 

Sărutul

Dă-mi buzele să ţi le-mbrac în buze

cum apele se-mbracă în meduze

 

Dă-mi aerul să-l sorb cu paiul

şi ochii să-i întorc în tine

cum aerul din sunet

arde naiul

 

Dă-mi  vorba s-o opresc pe buze

să văd în ea coapse de muze

să fac sărutul vorbă lungă

cât viaţa-n noi ar vrea să-ajungă

 

Dă-mi voie să te văd frumoasă

privindu-te să mă topesc

cum zahărul pătrunde-n apă

tu să m-absorbi,

chip îngeresc

Voalul negru

A trecut pe lângă mine

chipul tău ascuns sub voalul negru

a trecut noaptea acoperită de ceaţă

 

a trecut mâna mea peste geamul aburit

În urma degetelor

am văzut durerea luminând

ca un foc mistuitor de tăcut

 

totul din tine cobora cernit

de la respiraţie la paşii făcuţi

Aş fi crezut că ai încălecat un melc

căruia i-ai spus

să te ducă acolo

unde n-ai vrea să ajungi

 

strigă durerea din tine

dar nimeni

nu îi poate pune mâna la gură

nimeni nu o poate mângâia

prin ea te văd cum aluneci la pământ

ca o ploaie abundentă de vară

ca un deal surpat…

 

văd cum îţi înfloreşte lacrima

cum mai înflorea acel  lan de maci

în care ne-am fotografiat

şi peste care ne-am tăvălit

până când florile roşii ni s-au lipit

pe trupurile noastre încinse

sub forma de tatuaje

sub formă de strigăte

sub forma durerii sfâşietoare.

 

A trecut pe lângă mine

chipul tău ascuns sub voalul negru

a trecut noaptea…

Revista indexata EBSCO