Mar 31, 2014

Posted by in Panoramic editorial

Ovidiu GHIDIRMIC – Sentențiozitatea aforistică

O latură importantă a activităţii şi operei poetului, prozatorului şi eseistului Valeriu Cîmpeanu o constituie volumele de eseuri şi aforisme, publicate în paralel cu cele de poezie şi proză, în aceeaşi perioadă, începînd cu anul 2008: Vinovat de vina tuturor, Viaţa în răspăr, Timpul cuvintelor, Imposibila uitare, Nevindecarea de timp. Alte volume sunt alcătuite din „poeme aforistice”, cum le spune autorul (Vă pun sufletul în palmă, Drumul Regăsirilor, Întîlniri pe întuneric şi recentul volum Replici indigeste). Valeriu Cîmpeanu îşi propune să creeze o specie nouă, o sinteză între poezie şi aforism.

Dintre toate speciile literare, aforismul ni se pare specia cea mai dificilă, cea mai spectaculoasă şi pretenţioasă, pentru că presupune un efort maxim de concentrare şi esenţializare a limbajului conform dictonului latinesc Multum in parvo: cel mai greu este să spui mult în puţine cuvinte. Într-un aforism poţi să spui atît de mult cît într-o epopee.

De altfel, din toate capodoperele literaturii universale, se reţin în primul rînd, aforismele, maximele, sentinţele, vorbele celebre. Valeriu Cîmpeanu are perfectă dreptate cînd vorbeşte despre poeme aforistice. Unul dintre acestea, poate cel mai desăvîrşit, rămîne incomparabila Glossă eminesciană, în care fiecare vers devine un aforism şi care ne seduce prin construcţia şi tehnica ireproşabilă, prin virtuozitatea prozodică deosebită.

Toată înţelepciunea lumii este concentrată în aforisme. Valeriu Cîmpeanu este atras şi fascinat de sentenţiozitatea aforistică şi de poezia gnomică, de cunoaştere. Prezentul volum este intitulat Replici indigeste, pornind de la ideea că adevărul este incomod. Altfel spus, greu digerabil, dar adevărul a fost, întodeauna, apanajul conştiinţelor superioare. Titu Maiorescu, ctitorul istoriei noastre literare, spunea că în toate trebuie „împlîntat semnul adevărului”, dacă vrem ca societatea să progreseze, să propăşească.

În acest volum de aforisme, Valeriu Cîmpeanu adoptă o tonalitate subtil umoristică, trimiţîndu-ne subtextual la Anton Pann şi la spiritul său nastratinesc din Povestea vorbei, recurgînd chiar la versificaţie, uneori cultivînd rimele interioare, adresîndu-se publicului larg: „Despre cuvînt se pare că s-a spus aproape tot. De la Facere pîn’la Potop. Ce vă spun acuma eu este însă paradoxul, nu a celor ce vi s-au spus, ci a celor ce mereu vi s-au ascuns. De-asta, pentru aceste replici dure şi atît de indigeste, nu-mi cer scuze, căci şi viata e cum ESTE!” (În loc de prefaţă).

Cele mai multe adevăruri incomode sau „replici indigeste” din acest volum se referă la viaţa noastră politică de astăzi, într-o epocă în care România bîjbîie pe drumul democraţiei, într-o epocă de decandenţă şi de mare confuzie axiologică, de criză a valorilor, de incompetenţă, impostură şi incultură. Nu s-a făcut, din păcate, o sinteză sociologică a acestei epoci, dar, dacă este să căutăm o cauză primordială, o cauză a cauzelor, aceasta ni se pare că este lipsa de cultură a păturii conducătoare şi a vulgului în general din care decurg toate relele, toate tarele societăţii noastre. Fără cultură şi educaţie este limpede că nu se poate, niciodată, progresa. Şi Eminescu scria în ziarul „Timpul” pentru epoca sa: „cauza tuturor relelor noastre este lipsa de cultură adevarată!”. Cea mai gravă este „pseudocultura” sau „spoiala de cultură” cum o numea Titu Maiorescu. Valeriu Cîmpeanu surprinde mai multe trăsături negative ale societăţii noastre actuale şi le spune pe un ton neiertător şi necruţător, greu de suportat: „Om fi noi mioritici, dar prea am ajuns de ocară”; „Vinovat de toate însă nu-i decît poporul meu!”; „Pentru tot ce se întîmplă vina ne este colectivă”; „Pentru-o pungă de malai, un tricou, o bere şi nişte mici l-am vota chiar şi pe Dracu să devină preşedinte!”; „Vă urez să fiţi toţi fericiţi, ne zicea un trăncănici”; „De cînd anormalul a devenit normal, totul este infernal!”; „A trecut demult vremea valorilor, acum e vremea infractorilor”; „Libertatea necontrolată nu e bună niciodată. Căci, după cum se ştie, generează anarhie!” ; „Avem prea mulţi boi şi încă prea puţine oi!”; „Brand-ul la români este prostia, moştenită din bătrîni”; „Ce mai tura-vura încurcătura, impostura ne sufocă, nu cultura!”; „Jos cultura! Să trăiască impostura …”; „Cu ce vom trata alergia la cultură? Încă nu ştim, că bîjbîim, ne prăbuşim…” ş.a.m.d. Recitalul de sentinţe despre societatea noastră actuală poate continua. Autorul trage un binemeritat semnal de alarmă pentru trezirea conştiinţelor: „Cel mai mare regret al orişicui e că ne trezim cu toţii prea tîrziu”.

Toate acestea sunt adevăruri ale epocii noastre, care vor trece odată cu epoca şi îşi vor pierde actualitatea. Mai importante ramîn adevărurile eterne despre condiţia umană, perene, universalvalabile, care apar mai mult în cea de-a doua parte a volumului, reflecţiile despre Spaţiu şi Timp, despre Neant şi Vesnicie, despre Nimic, despre Solitudine şi despre salvarea prin creaţie, prin care ne reîntîlnim cu problematica volumelor de poezie şi proză ale scriitorului.

Replici indigeste este un volum în care Valeriu Cîmpeanu excelează prin sentenţiozitatea aforistică, încărcat de semnificaţii şi mustind de sensuri, de un mare angajament civic. Vom încheia cu dictonul latinesc ce se potriveşte acestui volum: „Non multa, sed multum”.

Revista indexata EBSCO