Feb 27, 2014

Posted by in Ex libris

Gellu DORIAN – Ștefan Baghiu – Spre sud, la Lăceni

           Cartea de debut a lui Ştefan Baghiu – Spre Suf, la Lăceni, Ed. Cartea Românească, 2013 – a fost întîmpinată, aproape, unanim cu entuziasm. Chiar şi juriul de acordare a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” – Opus Primum, a votat-o, în afară de un juror, pe locul întîi, drept pentru care a şi obţinut, din cincisprezece cărţi ale poeţilor debutanţi luate în discuţie, mult rîvnitul premiu. Justificate sau nu, aceste păreri despre prima carte a poetului nemţean, şcolit la Cluj, prezent în presa literară mai mult cu articole, recenzii şi cronici literare la cărţile confraţilor săi întru poezie, au creat imaginea „poetului aşteptat”, ba chiar, după părerea lui Mihai Iovănel, unul dintre cei doi critici literari, la rîndul lor tineri, care semnează pe coperta a patra a cărţii, „Ştefan Baghiu e plin de potenţialul de a fi marele poet de mîine. „Cînd ţi se pune o astfel de etichetă de la prima ta carte, ori onorezi această afirmaţie catalogatoare, ori rămîi promisiunea de mîine. Celălalt semnatar al deschiderii pîrtiei spre marea poezie a lui Ştefan Baghiu, Alex Goldiş, deja o notorietate în materie de diagnosticări la prima strigare, spune tranşant: „Era nevoie de un nou-venit gata să preia cam toate teribilismele literaturii tinere de azi pentru a le deturna într-un discurs reflexiv & grav, de bătrân hîrşit într-ale poeziei”. Şi argumentele criticului clujean, enumerate după punct şi virgulă sunt elocvente, fixînd într-o oarecare măsură şi caracteristicile acestei noutăţi aduse în poezia de azi de tînărul poet, care, din fotografia de pe prima clapetă a copertei, priveşte labişian prin ochelarii care-i dau un aer de hîrşenie, ca să accentuez ceea ce a spus Alex Goldiş. Luate în calcul şi notele acordate de criticii din juriul naţional – Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu, Daniel Cristea-Enache, Andrei Terian şi Vasile Spiridon –, poţi avea toate argumentele în favoarea mizei paradigmatice pe care ne-ar propune-o junele poet. Şi lectura cărţii le aduce cu asupra de măsură, scoţînd, însă, la iveală şi „maniera” ca amprentă ce-ar putea, pe viitor, să-i joace renghiul.

Ştefan Baghiu este un bun constructor de carte de poezie. Aşa cum a procedat şi celălalt june nemţean, Vlad A. Gheorghiu, fiu de poet, şi Ştefan Baghiu, şi el fiu de poet, s-a îndepărtat de practica familială a poeziei. Poeţi adevăraţi, atît Adrian Alui Gheorghe cît şi Vasile Baghiu, nu au lăsat urme empatice în urmaşii lor direcţi. Mai mult, totuşi, la Ştefan Baghiu, am descoperit urme ale „himerismului” practicat şi impus în poezia românească de azi de Vasile Baghiu. Însă, aşa cum a observat şi Alex Goldiş, Ştefan Baghiu a preluat, printre „teribilismele literaturii tinere”, şi pe cele ale literaturii aşezate deja în conştiinţa cititorului de poezie de la noi, nu pentru a se folosi de ele, ci pentru a le topi şi reformula în propriul discurs poetic, distinct, elocvent şi eficace. El, Ştefan Baghiu, este mai mult decît conştient de programul pe care şi l-a asumat în scrierea poeziei. Şi aici, în modul de o prezenta, fie înainte de a-şi citi textele, fie în declaraţii sporadice, seamănă foarte mult cu incomodul Vasile Baghiu. Şi asta doar numai pentru a le găsi gena care-i defineşte, din care se iveşte şi tipologia care-i deosebeşte. Juniorul este decis să reformuleze discursul poetic, să facă din poezie o posibilă continuă încrîncenare, cu reflexii asupra lumii care o provoacă, reflexii din care doreşte să scoată formula cea nouă şi aşteptată, născătoare de paradigmă poetică. Nu reuşeşte într-un totul. Pentru că discursul lui, unul îmbibat de un epic dens, împănat cu idei ce vin din toate lecturile sale şi din trăirile, mai ales trăirile acestora pe viu, nu se deosebeşte, în final, cu, să zicem, cel al lui Ştefan Manasia. Ori cînd îţi propui să fii cu totul şi cu totul original, nu însă şi cu orişice preţ, atunci chiar trebuie să găseşti sîmburele de originalitate din care să iasă doar numele tău.

Spuneam mai sus că Ştefan Baghiu este un bun constructor de carte de poezie. Nu este singurul printre cei tineri. Mai sus amintitul Vlad A. Gheorghiu, de asemenea, construieşte o carte din care nu poate lipsi nici o cărămidă. Cele trei secţiuni ale cărţii lui Ştefan Baghiu – 1. Aşa se dansează acum, 2. unde PETRA şi 3. Nopţile – au, toate, un acelaşi aliaj, o aceeaşi combinaţie, ca metalele, care nu pot consolida nimic durabil dacă nu sunt în aliaj. De aici şi evidentul deja „manierism” care, pînă la urmă, poate fi unul care să însemne principala caracteristică a poeziei sale sau îi poate juca feste, blocîndu-i mîna. Ceea ce nu aş crede, avînd în vedere verva cu care vorbeşte în fiecare text, ţesătura nervoasă a discursului poetic, osatura fiecărui poem şi, mai ale, carnea care-l împlineşte ca pe un trup bine făcut, susţinut de o gimnastică zilnică.

Poemele lungi, cele mai multe din carte, sunt relevante şi denotă o forţă a susţinerii ideii de la care a pornit poetul. Nimic nu pare a fi în plus, deşi, citind ai tendinţa să oboseşti şi să laşi cartea din mînă, să revii, să vezi dacă efortul lecturii  nu este în zadar. Nu este în zadar. Totul poate fi antologat, prezentat ca model de structură poetică revolută. Elementele poeziei sale nu se bazează, ca la Vlad A. Gheorghiu, pe tradiţie plus inovaţie, ci pe rupere şi desprindere totală de aceste deja zidiri existente. Cu toate acestea, textele sale au, în cele mai multe cazuri, aspectul unor ruine pregătite pentru ochiul specialistului în astfel de arheologii definitorii. Pe scheletul acestor zidiri apar semne ale mondenismului, să-l numesc aşa, prin acele alipiri de expresii la zi, mai peste tot, în mai toate textele, cu, ostentativa intenţie de a demonstra că este cunoscător al acestora. Poezia care dă titlul cărţii este un exemplu elocvent. „Am ascultat pădurea electro,/ rave la minus 20 de grade în ultimul sac de dormit./ Insomnii pentru cei norocoşi,/ extazy pentru cu sistemul limfatic/ ciuruit de adrenalină,/ miopie axială,/ keratectomie fotorefractivă/ şi hipnoză pentru idioţii electro,/care au pronit maşinăria porno/ la Lăceni./Acolo s-a prizat de se-nfiorau/ studenţii Erasmus slăbănogi,/ care au găurit urechile iubitei,/ doar aşa încăpea acolo/ flash-ul de lemn, coniac,/ care au băut tatuaje/ pe gîtul iubitei,/”this is it” –/ a  flash-ul porno al iubirii între adolescenţi,/ sânii tari acoperiţi cu flori japoneze/ alb-negru, acolo scrie Gabi./ marea evoluţie se vede doar după căderea nopţii/ în halele părăsite, în pădurile electrice./ Acidul va pune stăpânire pe plante,/ vor compune ultima muzică/ pe care se mai poate dansa,/ iar eu voi rămâne sedat până dimineaţa în clubul Goa –/ un pahar de votcă vibrează mereu pe boxe.//Ne-nghesuiam câte optzeci în camera cu ură,/ ritmuri de tobe şi ecouri nocturne/ m-au lăsat gâfâind greoi, bolnăvicios şi atât de obosit./ Priveşte-mă acum, departe, în cârje,/ testând un nou tic nervos pe care să-l adopt/ şi seara, când totul se-arată cum e,/ mă pot atârna de cele mai la modă temeri:/ că timpul pe care l-am pierdut/(chiar dacă spun mereu, tuşind, că nu regret nimic din ce-am făcut/ nici măcar nu a fost al meu.//Abia atunci totul revine la normal,/ când trec prin faţa ochilor mei/ străpunşi de neoane şi leduri şi panouri publicitare/ tot felul de anunţuri întâmplătoare,/ care mă calmează,/ „da, asta e lumea cu care m-am obişnuit”.

Limbajul, nu neapărat poetic, vizibil îmbogăţit cu expresii ce ţin de domenii ce au mai puţină tangenţă cu sensibilitatea poetică, ţesute cu pricepere în corpul poemului, este, poate, principala caracteristică distinctivă a poeziei scrise de Ştefan Baghiu, element ce nu creează, totuşi, emoţie – principala motivaţie pentru care cititorul caută poezia –, ci mai curînd o oarecare curiozitate, provocată de entuziasmul cu care cartea de debut a lui Ştefan Baghiu a fost întîmpinată de majoritatea celor care au scris pînă acum despre ea. Şi nu este puţin lucru pentru un debutant care dovedeşte prin cartea sa că poate atrage atenţia şi crea speranţa apariţiei poetului autentic. Rămîne de văzut. Speranţe ne punem în fiecare tînăr poet de excepţie. Şi Ştefan Baghiu este un poet de excepţie!

Revista indexata EBSCO