Feb 27, 2014

Posted by in Poezii

Carmelia LEONTE

Îngerul-pasăre

 

Cînd întorci capul, pari pasăre de pradă

şi apoi te văd în genunchi,

înger viclean, cum întuneci zările.

Sub aripa ta e un copil pe care-l înveţi să vorbească.

În curînd veţi fi doi,

tu şi copilul care va înţelege totul.

Moartea se plimbă de la unul la altul,

face grimase hazlii,

bolboroseşte ceva, parcă se roagă.

 

Chipul morţii cu lacrimi rugătoare

şi limba care o atinge…

 

Din avatarurile unei fiinţe zburătoare

 

Stare de copil

căruia poţi să-i numeri coastele,

instantaneu nevrotic al lipsei de singurătate,

care te izbeşte de poarta cerului şi te face mai adînc,

 

pe dinăuntru mîini de iarmaroc,

înger de sticlă,

pe dinafară atît de romantic pierdut în pielea purpurie,

lopătînd,

lopătînd,

valuri de piei

în care te pierzi ca în nisipurile

primilor ani de iubire

neadevărată,

 

vor veni tinerii,

vor ocoli inima fierbinte,

vor despacheta cuferele şi vor aştepta,

căutînd spre aerul plin de forme subţiratice,

pe care îl bîjbîi mai mult cu degetele, dar îl şi respiri,

într-un moment de graţie,

într-un moment de sticlă

sau în orice alt moment al unei fiinţe zburătoare şi celeste.

 

Imposibila sferă

 

 

Nemuritorii se caţără pe trunchiuri

şi vor să fie vii.

Se caţără ca nişte păianjeni pe copacii simbolici

ai melancoliei.

 

O, această imposibilă sferă

pe care o vor fi închipuit părinţii

în transparenţa lor pecetluită de cuvinte!

Acest limbaj gol pe care îl umplem cu fetuşi!

Această atingere a trecutului

cu mîinile umezite de speranţă!

Această nuditate care ne înspăimîntă!

 

Vor veni ei, nemuritorii, vor veni.

Vor purta pe braţe copiii morţi şi neîncrederea în tulburare.

Vor fi sinceri şi vor fi pierduţi,

şoptitori în nepătrunsa carapace.

 

Sfîrşitul dimineţii

 

Să experimentezi sfîrşitul dimineţii,

vieţile paralele în decrepitudinea ninsorii,

invizibilă în sine,

capete de mort bălăbănindu-se deasupra noastră,

Învie-le! Învie-le!

Schimbă lumea!

Fă-o astfel încît poezia să ajungă prea tîrziu

şi frumuseţea să ucidă moartea!

 

(În sensul de acoperire?!)

 

Apoi, toţi copiii pămîntului vor înălţa capetele

mult deasupra umerilor,

paloarea de metal a cerului se va da la o parte,

zebre argintii se vor oferi drept

căluţi în mările cerului,

copiii vor încăleca, luaţi prin surprindere

de lungimea zilei,

vieţile lor paralele vor fi pentru unii defuncte,

Învie-i pe toţi! Învie-i pe toţi!

 

Un om s-a făcut viu

 

Un om s-a făcut viu după ce a trecut prin ţărînă.

S-a întîlnit cu un altul,  care mergea

bălăbănindu-se pe iarba pămîntului şi

degetele lui răsfirate prindeau cerul.

Mută sperietoare! Tu vorbeşti?

 

Făpturi albinoase desfăşurau un dans

al nebănuitei tăceri.

În cădere, omul viu a văzut

umbre neînţelese, lungi ca ţiparii,

subţiri şi enigmatice.

A crezut.

Cercul vieţii pe umerii fierbinţi

aşezatu-s-a, drept cucerire.

Revista indexata EBSCO