Feb 27, 2014

Posted by in Istorie literara

Gheorghe I. FLORESCU – România și primul război mondial (V), dialog cu profesorul Glenn E. TORREY

În 1995, ai publicat volumul The Revolutionary Russian Army and Romania. 1917 (The Carl Beck Paper & East European Studies, No. 1103, The Center for Russian and East European Studies, University of Pittsburgh, 1995). În anul 2005, a apărut o ediţie românească a acestei cărţi: Armata revoluţionară rusă şi România. 1917 (Traducere din limba engeză de Dana Constantin şi Adrian Pantea, Bucureşti, Editura Militară, 2005, 127 p.). În prefaţa acelei cărţi recunoşti că studiul în cauză este „rezultatul îndelungatei mele implicări în activitatea publicistică şi de cercetare cu privire la participarea României la Primul Război Mondial”. Apoi adaugi că „am studiat relaţiile dintre armata revoluţionară rusă şi români, încercînd să mă menţin pe o traiectorie neutră, în avalanşa de emoţii cu suport ideologic şi naţionalist. Prin urmare, îi înţeleg bine pe aceia care se îndoiesc de reuşita studiului meu”. Ai vrea să explici această afirmaţie şi ce se ascunde dincolo de ea?

În acea introducere, am apelat la exemple de tratamente dezechilibrate, rezervate acestei probleme, în unele lucrări apărute de-a lungul anilor. Referindu-mă, în general, la această carte, cred că am fost corect în evidenţierea contribuţiei armatei ruseşti la apărarea României în anii 1916-1917, dar şi în discutarea unor acţiuni regretabile, care au avut loc în aceeaşi perioadă.

 

Ai publicat în 1999 volumul Romania and World War I. A Collection of Studies (Iaşi, Oxford, Portland, The Center for Romanian Studies, 392 p.). Precizînd că este vorba despre O culegere de studii, ai recunoscut, înainte de toate, că nu avem de-a face cu o monografie, aşa cum lasă a se înţelege titlul. Te-ai gîndit, aşadar, chiar şi la o monografie cu acest titlu! La convingerea aceasta am ajuns în 1999, atunci cînd am scris despre cartea abia apărută (Cf. România şi Primul azboi Mondial, în Gheorghe I. Florescu, Meridianele clipei. Lecturi. Portrete. Teme (Iaşi, Editura Timpul, 2005, p. 28-34). Am recunoscut şi am evidenţiat chiar plusurile documentare şi judecăţile cele mai potrivite, cu care ai însoţit nişte incursiuni istoriografice realizate în peste trei decenii. Nu intenţionezi să „topeşti” această „colecţie de studii” într-o monografie? Ar fi o carte excepţională, dar mai întîi foarte necesară. Altceva decît ceea ce s-a scris pînă azi.

Am tot sperat că voi scrie o altă lucrare, dedicată perioadei de neutralitate, adică aceea dintre anii 1914 şi 1916, în care să acord o mai mare atenţie efortului intern al Munteniei şi al Moldovei, în intervalul menţionat. Dar problemele de sănătate şi timpul măsurat, ineluctabil, de ceasul propriei mele vieţi au făcut, treptat, imposibilă, o asemenea carte… Din nefericire!

 

În martie 1991, îmi scriai că erai impilicat, atunci, în realizarea cîtorva proiecte, printre care, cel mai important avea în vedere definitivarea unei lucrări biografice dedicate generalului Berthelot. Monografia respectivă a apărut, după căutări care au durat un deceniu, purtînd un titlu frumos: Henri Mathias Berthelot. Soldier of France, Defender of Romania (Iaşi, Oxford, Portland, The Center for Romanian Studies, 2001, 399 p.). Prefaţa se deschide cu măturisirea că „După publicarea memoriilor şi a corespondenţei lui Henri Mathias Berthelot, referitoare la misiunea sa în România, din 1916-1919, o atenţie deosebită i s-a acordat contribuţiei generalului la crearea României Mari. Dar celelalte capitole importante, ale celor 50 de ani ai unei cariere dedicate servirii Franţei, au fost neglijate, în mare parte, chiar în Franţa însăşi”. Nu la fel s-a întîmplat în România, unde, afirmai tu, „el a devenit un erou naţional (subl. ns.) de prim rang”! Am scris despre această carte (Henri M. Berthelot, apărătorul României?, în Meridianele clipei, p. 37-42), întrebîndu-mă atunci – aşa cum mă întreb şi azi! – dacă Berthelot a fost trimis la Bucureşti ca „apărător al României”, în primul rînd, sau, mai ales, ca „apărător” al intereselor Franţei, deci al războiului ei?      Franţa se angajase să sprijine România în momentul intrării acesteia în război, dar, din nefericire, nu şi-a respectat, aşa cum se ştie, promisiunea! Parisul a recurs în cele din urmă la misiunea Berthelot, întrucît prezenţa României în tabăra antantistă era foarte importantă pentru acţiunea militară a Franţei. Evoluţia evenimentelor este cunoscută azi. Soarta României a fost una tristă şi descurajantă. Ajutorul misiunii militare franceze, atît cît a fost, a venit tîrziu şi a folosit, înainte de toate, Franţei. Cu toate acestea, la întoarcerea la Paris, Berthelot a fost tratat ca un „soldat” care nu şi-a îndeplinit misiunea! Cum şi cît de mult a „apărat”, el, atunci, România? Avansînd asemenea întrebări, nu încercăm numaidecît să-i refuzăm lui Berthelot ipostaza de „apărător al României”. Dar un război se poartă cu arma, nu cu intenţii şi declaraţii, chiar dacă ele veneau de la Paris. Nu intenţionez a respinge sau a „corecta” punctul tău de vedere. Dar, pentru Berthelot, „drama României”, din acel război, nu a fost o „dramă naţională” şi nici chiar una personală! Adevărata lui „dramă” a fost aceea cînd, întorcîndu-se la Paris, Clemenceau l-a tratat ca pe un „soldat al Franţei” care nu şi-a îndeplinit misiunea. Şi nu numai atît! Cîţi soldaţi francezi au murit apărînd România? Cîţi români au murit, însă, luptînd cu un inamic superior din toate punctele de vedere, care, dacă nu ar fi fost pus în situaţia de a lupta în România, s-ar fi aflat la graniţele Franţei? Ajutorul Franţei a fost atît cît se ştie că a fost. În Franţa nu s-a vorbit, nici în timpul războiului şi nici mai tîrziu, despre „misiunea franceză” din România. Abia după ce românii au transformat-o într-un „subiect” care părea a suscita o oarecare atenţie, unii istorici militari francezi au „descoperit” „misiunea Berthelot” şi pe Berthelot însuşi.

     Treptat, “subiectul” a devenit unul care se preta la o supralicitare a “contribuţiei” Franţei la “victoria Antantei”, fără a se recunoaşte însă sacrificiile României. Cînd “misiunea franceză” a părăsit România, această ţară devenise liberă? Cum a fost tratat Berthelot de oficialităţile franceze?

     La 1 decembrie 1918, Regele Ferdinand a ţinut să intre în Bucureştii eliberaţi alături de Berthelot, nu de Ion I. C. Brătianu, artizanul „războiului României”, avînd în vedere pacea care urma a fi discutată la Paris, unde Franţa va fi, aşa cum se ştie, un „arbitru” foarte sever şi decisiv, mai ales. Cum a fost tratată delegaţia României la Conferinţa de pace de către Clemenceau?

Aş dori să fac doar cîteva comentarii. Misiunea franceză nu a ajuns “tîrziu” în România! Brătianu a refuzat să permită prezenţa unei asemenea misiuni înainte ca războiul să fi fost declarat, întrucît îi era teamă de răzbunarea Puterilor Centrale. Berthelot a acţionat, neîndoielnic, în interesul Franţei, dar a susţinut, bineînţeles, şi interesele României (în mod deosebit, în perioada 1918-1919), pînă la un punct care să nu-i pună în primejdie cariera. Aşa cum am evidenţiat în biografia scrisă de mine, el a fost recunoscut ca erou şi apărător al românilor de generaţia care avea experienţa războiului.

 

Cîndva, în vara anului 2011, cînd am revenit cu propunerea de a realiza un interviu, mi-ai spus că ai fi bucuros să dăm curs unei vechi intenţii, dar că această încercare o vei putea începe după ce vei termina cartea cu caracter autobiografic, la care lucrai atunci. Ai terminat acea carte? O vei publica sau va rămîne ca un „document” de familie? Şi chiar de „epocă”, peste ani!

Am avut în vedere o istorie de “familie”, mai curînd o relatare informală, interesantă doar pentru copiii mei. Nu am sris această rememorare convenţională cu gîndul de a o publica.

 

Către sfîrşitul aceluiaşi an, adică 2011, m-ai avertizat că urma să-ţi apară o carte despre România şi Primul Război Mondial, promiţînd că-mi vei trimite un exemplar, imediat ce va fi posibil. L-am primit în ziua de 9 februarie 2012, cînd cartea nu apăruse încă în librării.

     Aşa cum sînt toate cărţile tale, şi aceasta este o carte frumoasă, editată în condiţii grafice impecabile: The Romanian Battlefront in World War I (University Press of Kansas, 2011, 422 p). Ce reprezintă ea pentru tine?

     Nici de această dată nu ţi-ai trădat credo-ul dintotdeauna: Primul Război Mondial şi România. Cred că ai procedat aşa cum trebuia… Faptul că şase universităţi americane importante au contribuit la editarea acestei cărţi demonstrează că ea a fost considerată a fi o realizare istoriografică aşteptată şi întru totul necesară, înainte de toate. Ce va urma în anii care vin? Ce planuri ai? Nu uita că în România sînt mulţi prieteni care te aşteaptă

The Romanian Battlefront in World War I a fost ultimul meu proiect major dintre cele menţionate mai înainte. Istoria familiei şi alte incercări asemănătoare au în vedere grija de a-mi păstra mintea clară. În viitor, voi petrece mai mult timp cu soţia mea, cu cei cinci copii ai noştri şi, bineînţeles, cu cei 10 nepoţi. Voi fi, fireşte, ocupat cu proiectele <<do-it-yourself>>, care au în vedere îngrijirea casei şi a grădinii, dar şi activităţile de la biserica noastră.

 

Ajuns la înălţimea unei vîrste frumoase, înnobilată de realizări ştiinţifice de excepţie, încerci, aşa cum este şi firesc, sentimentul datoriei împlinite! Ai studiat toată viaţa, ai învăţat limbi străine, ai călătorit prin lumea largă, ai întîlnit oameni care trăiesc şi gîndesc altfel – sau măcar aparent altfel – decît un american, ai aflat lucruri pe care un „common American” nu le ştie şi nici nu şi le imaginează, cunoşti trecutul Lumii Noi şi o parte din trecutul românilor şi nu numai al lor, ştii cum arată şi cum gîndesc multe naţiuni la începutul secolului XXI şi ce viitor îşi doresc etc. Dacă ai avea, azi, 18 ani, ce nu ai vrea să repeţi din ceea ce ai făcut pînă în prezent?

Eu sînt împăcat cu ceea ce Dumnezeu mi-a desăvîrşit viaţa şi nu doresc să pun la îndoială nici o decizie dintre cele discutate cu această ocazie.

Dificultăţile şi succesele vin, deopotrivă şi întotdeauna, pentru a ne face viaţa mai plină de sens!

 

Chiar dacă nu am reuşit să realizăm în 1990 şi nici în anii care au urmat – şi nu puţini! – interviul pe care îl preconizasem la un moment dat şi nici nu ne-am mai revăzut vreodată, „legăturile” dintre noi nu s-au întrerupt nicicînd. Am rămas la curent cu ceea ce scriai tu despre România – studii, cărţi –, aflînd uneori noutăţi despre tine şi despre familia ta de la prietenul nostru comun, Profesorul Paul E. Michelson, care a revenit în România de mai multe ori. În septembrie 1999, Kurt W. Treptow mi-a oferit, la cererea ta, cartea Romania and World War I. A Collection of Studies. Apoi, în octombrie 2000, acelaşi Kurt W. Treptow mi-a dăruit, tot la cererea ta, monografia Henri Mathias Berthelot. Soldier of France, Defender of Romania. La 9 februarie 2012, mi-a parvenit prin poştă o altă lucrare monografică a ta: The Romanian Battlefront in World War I. Volumelor menţionate li s-au adăugat, treptat, unele extrase ale studiilor publicate de tine în prestigioase reviste de istorie editate în America şi în Europa. În tot acest timp, ai continuat să scrii despre trecutul României, dar nu ai mai revenit în ţara despre care scriai. De ce?

     Ai fost la curent cu ceea ce s-a întîmplat în România în tot acest interval? Ai mai participat la simpozioane şi manifestări ştiinţifice dedicate României?

Aşa cum am menţionat mai înainte, problemele de sănătate (artrita) îmi provoacă dificultăţi în a călători şi de aceea nu am mai participat la simpozioanele care au avut loc după 1990.

 

Intenţia mea de a realiza împreună un interviu s-a conturat în zilele vizitei tale la Iaşi, în primăvara anului 1990. Am discutat despre o asemenea posibilitate într-o scrisoare de-a mea din decembrie 1990, cînd reluam această propunere. Tu mi-ai trimis atunci o fotografie, care urma să însoţească dialogul nostru! Dar, în acea vreme, eu eram „confiscat” întru totul de „revoluţia” din România, hoinărind pe stradă sau stînd în faţa televizorului, ca un „condamnat”, zile în şir! Interviul nostru a fost amînat pentru „altădată”!… Au trecut de atunci peste 20 de ani! Prea mulţi şi prea repede… Dar niciodată nu-i prea tîrziu! Acum, cînd vremurile par a fi intrat, întrucîtva, într-o „albie normală”, cînd România şi prezentul ei par şi pretind a-şi fi regăsit un „model” potrivit pentru un alt secol, am putea realiza, probabil, „dialogul” de care nu am uitat niciodată. Oare e prea tîrziu sau abia acum i-a venit rîndul? Ce zici?

Ocazia publicării cărţii The Romanian Battlefront in World War I evidenţiază faptul că acesta este tocmai “timpul potrivit” pentru realizarea interviului de faţă!

 

O recunoaştere incontestabilă, fără îndoială, a faptului că la un moment dat istoricii americani te-au recunoscut ca pe un specialist reputat în istoria României, îndeosebi în problema Primului Război Mondial şi a personalităţilor politice şi diplomatice implicate în participarea acestei ţări la acel eveniment excepţional, o reprezintă textele semnate de tine într-o lucrare de importanţă şi valoare unanim recunoscute: Encyclopedia of Eastern Europe. From the Congress of Vienna to the Fall of Communism, Edited by Richard Frucht (New York & London, Garland Publishing, Inc., 2000). Opt dintre intrările incluse în această notabilă lucrare de referinţă sînt semnate de tine. Acestea sînt: Averescu, Alexandru (1859-1938); Brătianu, Ion I. C. (1864-1927); Ferdinand I (1865-1927); Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz (July-August 1917); Marghiloman, Alexandru I. (1858-1925); Marie (1875-1938); World War I (1914-1918).

     Cum a fost primită această Enciclopedie a Europei Răsăritene în America? Am scris despre această valoroasă realizare ştiinţifică în 2001 (Cf. „Convorbiri literare”, Iaşi, Nr. 7, Iulie 2001. Vezi şi Meridianele clipei, p. 251-258).

Enciclopedia Europei Răsăritene s-a dovedit a fi o utilă lucrare de referinţă.

 

Cărţile şi studiile pe care le-ai publicat de-a lungul anilor – unele traduse în româneşte – sînt consultate cu un deosebit interes şi profit informaţional în România şi citate ca realizări istoriografice de prestigiu. În ţara mea eşti cunoscut de cei care se ocupă de investigarea trecutului, întrucît preocupările tale ştiinţifice au avut în vedere istoria acestei ţari şi relaţiile ei cu celelalte state ale Europei. Dar, înainte de toate, cu America.

      Numele tău şi titlurile cărţilor tale sînt citate de toţi cei care au scris despre România şi Primul Război Mondial, despre relaţiile ei diplomatice cu celelalte ţări ale „bătrînului continent” etc. Corespondezi cu istorici români? Eşti la curent cu ceea ce se publică în România despre subiectele care te interesează şi despre care ai scris şi tu? Cum îţi poţi procura o carte apărută în România?

Corespondez cu mai mulţi istorici români. Cu unii de ani şi ani, iar cu alţii abia am început. Am posibilitatea de a mă ţine, relativ, la curent cu publicaţiile româneşti actuale. Inconvenienţele obişnuite, atunci cînd devin stînjenitoare, ţin de costul lor şi de dificultăţile de a le împrumuta, de la cele cîteva biblioteci academice de unde pot fi solicitate. Eu apelez de regulă la un serviciu românesc de carte, de unde primesc în mod obişnuit, la fiecare patru luni, o listă a cărţilor noi.

 

Cînd intenţionezi să mai vezi încă o dată România, o ţară de care ţi-ai legat numele şi de care, negreşit, îţi este dor, uneori? Nu te ispiteşte gîndul de a te întoarce „încă o dată” pe locurile cutreierate cîndva, cînd aveai 30 de ani, pentru a-l căuta pe „acela” care erai atunci?

Este puţin probabil că voi mai vizita vreodată România! Nu pentru că nu mi-aş mai dori, ci pentru că un asemenea drum a devenit „prea lung” pentru mine… Am multe experienţe vii şi deosebit de interesante din această ţară minunată, al cărei popor m-a primit întotdeauna cu ospitalitate şi cu o sinceră prietenie. Dorinţa mea nedezminţită şi permanentă este ca viitorul să asigure liniştea şi prosperitatea tuturor românilor!

Îţi mulţumesc, George, pentru ceea ce ai scris, nu doar o singură dată, despre mine şi despre cărţile mele! Vă urez, Danielei şi ţie, numai bucurii şi multe realizări profesionale.

 

Îţi mulţumesc şi eu, Glenn, pentru prietenie şi amabilitate, pentru bucuria de a te fi cunoscut şi de a te şti, acolo, în minunatul Bellevue, WA, scriind despre România, despre America, despre lumea noastră fără hotare convenţionale, despre noi şi despre tine…

     Dialogul acesta nu ar fi fost întreg şi nici adevărat, fără a le şti, în permanenţă, alături de noi, pe Audrey şi Daniela, soţiile noastre, cărora se cuvine să le mulţumim în fiece clipă. Şi să nu le uităm niciodată…

     Îţi mulţumesc!

 

 

Iaşi,24 ianuarie 2013

Gheorghe I. Florescu

 

 

 

 P. S. Am citit cîndva o „poveste”, care m-a impresionat profund şi pe care mi-o amintesc, uneori, ca pe un avertisment sau ca pe un adagiu ce nu trebuie tratate cu indiferenţă.

     Doi prieteni apropiaţi au discutat, de-a lungul vieţii lor, despre toate şi despre toţi, preocupaţi de marile probleme ale lor şi ale lumii… Într-un moment de singurătate, unul dintre ei a rememorat „dialogul” lor de o viaţă, nu ca pe o aducere-aminte, ci ca pe o întrebare! Apoi a meditat îndelung, în singurătatea sa aparent nesfîrşită, asupra tuturor întrebărilor pe care şi le-au adresat unul celuilalt, ani în şir, rămînînd uimit şi deprimat chiar, atunci cînd a realizat că nu şi-au adresat vreodată tocmai „întrebarea fundamentală”! „Fundamentală” pentru ei, bineînţeles… Oare, în dialogul nostru, care nu a fost un taifas de vreme rea, nu am uitat, cumva, tocmai acea întrebare? Care crezi tu că ar fi fost întrebarea ce nu ţi-am adresat-o, aceea care te-ar fi determinat să-mi destăinui ceva ce ar trebui să ştie, numaidecît, despre tine, cei care vor avea doar posibilitatea de a-ţi citi cărţile, fără a te fi întîlnit vreodată? Dar şi cei care vor afla, cîndva, că un istoric american a scris una dintre cele mai bune cărţi despre România şi Marele Război…?

Dacă vor şti sau îşi vor aminti ori vor afla că istoricul american Glenn E. Torrey a scris o monografie intitulată România şi Primul Război Mondial, va fi destul! Orice altă întrebare nu mă va mai privi numai pe mine, atunci…

Grea întrebare! Să lăsăm timpul să răspundă, aşa cum este firesc!

 

Îţi mulţumesc, încă o dată!

     Glen and Audrey, see you in Iaşi! We wait for you!…        

Revista indexata EBSCO