Feb 27, 2014

Posted by in Varia

Ion BUZAȘI – O carte despre decanul filologilor români

Am primit de la Nepos, un sat năsăudean, o carte despre Gavril Istrate, scrisă de un consătean, profesorul Mircea Daroşi. Pe lîngă semnificaţia omagială de evocare a „decanului filologilor români”, GAVRIL ISTRATE, ajuns acum prin graţia divină la vîrstă aproape centenară, apariţia cărţii are şi o însemnătate educativă, ea arătîndu-ne că tinerii cărturari, îşi cinstesc înaintaşii, personalităţi culturale ale ţinutului năsăudean. Mircea Daroşi, despre care ştiu numai că este profesor la Nepos şi publicist, colaborator la ziarele şi revistele bistriţene, a publicat în urmă cu cîţiva ani o biografie documentară a lui Vasile Scurtu, remarcabil profesor secundar, şi unul dintre prietenii apropiaţi ai lui Gavril Istrate. Am scris despre acea carte, elogiind acest interes pentru viaţa şi activitatea cărturarilor năsăudeni.

Cartea închinată lui Gavril Istrate este mai mult decît o biografie documentară, este şi un portret literar şi o carte omagială în întîmpinarea unei dorite aniversări centenare. Originea din Nepos (vechea Vărarea), o aşezare rurală cu rezonanţe istorice, Gavril Istrate a avut copilăria obişnuită a unor copii de oameni vrednici din ţinutul grănicerilor năsăudeni, cu bucurii şi lipsuri, crescuţi la şcoala muncii, şi a unor bune-cuviinţe creştine. Un moment hotărîtor în devenirea intelectuală îl reprezintă anii studiilor liceale la Năsăud, unde are profesori de care îşi va aminti cu recunoştinţă toată viaţa: Ion Şorobetea, Virgil Şotropa, Gavril Bichijean, Ioan Păcurariu, Gheorghe Moisil; ca elev de liceu trăieşte durerea pierderii tatălui cînd avea numai 12 ani; poate şi această suferinţă îl va îndemna mai stăruitor spre studiu, citind ore în şir în biblioteca liceului sau acasă literatura română. Acum se fundamentează pasiunea sa pentru Coşbuc şi Sadoveanu, despre care va scrie cărţi de referinţă. Profesorii năsăudeni şi cunoscuţii îl îndeamnă să urmeze studii universitare la Iaşi, vechea capitală culturală a Moldovei. Să fi contribuit la aceasta şi bogatele lecturi din Sadoveanu? Posibil. Iaşul filologic universitar din perioada interbelică număra cîteva autorităţi catedratice precum Garabet Ibrăileanu, Iorgu Iordan, Octav Botez, G. Călinescu ş.a. Se accentuează tot mai evident pasiunea sa pentru studiul limbii şi pentru evoluţia limbii române literare – două dintre problemele cardinale ale scrisului său ştiinţific. Iaşul a devenit oraşul său de suflet, pentru că aici se va stabili pentru tot restul vieţii – fiind mai întîi profesor secundar, bibliotecar, apoi parcurge cu remarcabile succese ştiinţifice toate treptele ierarhiei universitare, pînă la funcţia de conducere – ca decan al Facultăţii de Filologie, şi profesor universitar conducător de doctorate. Mi-a trimis cu onorante dedicaţii multe din cărţile sale şi pentru că, după ce ne-am cunoscut la una din multele sesiuni de comunicări la care a participat şi am avut bucuria să fiu alături de Domnia Sa, a aflat de rădăcinile mele năsăudene, amănunt biografic ce a contribuit şi la o preţuire afectivă reciprocă. Cartea domnului Mircea Daroşi consemnează cîteva dintre aceste simpozioane sau sesiuni de comunicări în care profesorul Gavril Istrate s-a ilustrat deopotrivă ca lingvist, filolog sau istoric literar de impunătoare erudiţie, dar şi ca orator cu o elegantă artă a elocinţei. Publicist dar şi orator – cu evidente virtuţi literare, – e normal ca autorul să îl considere pe Gavril Istrate şi scriitor. Chiar dacă nu are scrieri literare propriu-zis (aşa zisă literatură beletristică!) Gavril Istrate este scriitor prin duioasele sale pagini memorialistice, prin portretele literare consacrate magiştrilor săi din vechea cetate de scaun a Moldovei, prin notele de călătorie pe care le-a transcris, aproape sadovenian, în urma multelor sale drumeţii în ţară şi în străinătate. O componentă exemplară a activităţii cărturăreşti a lui Gavril Istrate este bibliofilia. Mi-a vorbit adeseori despre biblioteca Domniei Sale, despre cărţile rare pe care le deţine, despre scriitori îndrăgiţi ca Eminescu, Coşbuc, Sadoveanu, Rebreanu, din care deţine ediţii princeps şi multe şi variate reeditări. Cred că între istoricii literari numai Şerban Cioculescu a manifestat o mai atît de statornică pasiune, o pasiune de-o viaţă pentru bibliofilie.

Gavril Istrate acordă o importanţă deosebită învăţămîntului, ca element determinant în viitorul naţiunii şi, sincer îngrijorat, îşi exprimă opiniile – pe care autorul le consemnează pentru actualitatea lor. Iată cîteva consideraţii despre învăţămîntul universitar: „După părerea mea – spune Profesorul într-un interviu din 1999, acesta mai are de parcurs drum lung. N-a ajuns nici măcar la nivelul pe care-l avea Universitatea în 1938. Diferenţa la care mă refer nu stă atît în capacitatea creatoare a cadrelor didactice cît, mai ales, într-un soi de indiferenţă, într-o lipsă de ambiţie a oamenilor de a dovedi locul pe care stau. Ştiu că se aduc obiecţii în privinţa salarizării, dar dacă sîntem drepţi, salariul unui profesor universitar nu-i chiar de dispreţuit… Nu înţeleg cum pot exista cadre care, în 10-15 ani nu publică măcar un singur articol. Ca să nu mai vorbim de alţii care ajunşi la pensie, nu lasă nimic în urmă….; mă tem că în educaţia tineretului rămîn datori şi părinţii şi şcoala. Pe de altă parte, sînt multe tentaţii care tulbură procesul de învăţămînt. Impresia mea este că se citeşte în general puţin. Rămînem mereu datori la capitolul cultură generală, lucru remarcat uneori de studenţii înşişi. Rezultatele nu pot fi obţinute decît printr-o muncă continuă, printr-un schimb de păreri cu alţii şi prin dragoste faţă de meseria aleasă”. (p.153-154)

A îndurat cu demnitate loviturile şi suferinţele vieţii, pentru că existenţa profesorului ca a fiecărui om n-a fost numai bucurie, nu s-a constituit numai din succese şi zile senine. A suferit cînd i-a pierdut pe cei dragi, plecaţi pe drumul veşniciei, soţia şi unul din copii, Aurel, el însuşi un filolog înzestrat, specialist în limba şi literatura cehă, din care a şi tradus cu talent şi, după titlul unei cărţi sadoveniene, dă acestui segment biografic, inspirat, titlul Dureri înăbuşite.

Una din bucuriile vieţii sale a fost revederea periodică a satului natal şi a ţinutului năsăudean. Consătenii săi din Nepos l-au numit „Cetăţean de onoare al comunei” şi au dat şcolii din localitate numele său. A mulţumit emoţionant pentru asemenea cinstire şi a dăruit bibliotecii şcolii cărţi din bogata sa bibliotecă, iar amintirea copilăriei l-a îndemnat la frumoasa evocare, cu duioase pagini – Crăciunul de altădată în care trăieşte parcă atmosfera de sfinţenie din poeziile lui Coşbuc despre Naşterea Domnului.

La date aniversare a primit scrisori amicale şi de felicitare de la colegi şi prieteni de-o viaţă. Prietenia cu Vasile Scurtu, remarcabil profesor secundar din perioada interbelică, rămîne exemplară pentru felul în care cei doi năsăudeni, congeneri, şi-au stimulat reciproc hărnicia şi cercetarea ştiinţifică. La această corespondenţă, cea mai bogată din volum, se adaugă scrisorile unor colegi şi colaboratori: Al. Husar, G. Ivănescu, Alexandru Andriescu, I. Sârbu, Petre Zugun, Luminiţa şi Horst Fassel, Florin Salvan sau foşti studenţi ca Dan Mănuca, Victor Crainicu ş.a. Una din dedicaţiile lui Al. Husar, năsăudeanul, dintr-o comună vecină cu Neposul, Măgura Ilvei, pe care l-a chemat la Filologia ieşeană de la Cluj, Gavril Iatrate, este cred, cea mai potrivită încheiere pentru aceste însemnări de lectură:

„Domnului prof. Gavril Istrate, ultim stegar al Graniţei năsăudene, a cărui virtute romană reînviată o poartă printre noi – omagiul vechii şi sincerei prietenii de o jumătate de veac”.

Este şi omagiul adus de către mai tînărul său consătean, Mircea Daroşi, la care ne va îngădui să ne alăturăm şi noi.



[1] Mircea Daro?i, GAVRIL ISTRATE, Decanul filologilor români, Editura Mesagerul, Bistri?a, 2013

Revista indexata EBSCO