Jan 31, 2014

Posted by in Panoramic editorial

C. DRAM – Altfel de imagini, din cuvinte

DRAMCei care cunosc pictura naivă semnată de Gheorghe Boancă nu au cum să uite coloritul ce pendulează între dulce şi violent, dînd senzaţia ineditului şi a surprinzătorului ce te atrage, clădirile contorsionate, personajele văzute altminteri decît firesc, animalele care se substituie umanului, copacii şi florile înzestraţi cu sentimente, satul întreg reprezentat ca şi cum ar fi privit printr-o fantă a sufletului sau prin acel resort al lui Ochilă din Povestea lui Harap-Alb, resort care îi permitea eroului lui Creangă să vadă lumea „cu susu-n jos” aparent. Spun aparent, deoarece atît Ochilă, cît şi Gheorghe Boancă fac parte din categoria privilegiaţilor, a celor care, dincolo de aparenţe, văd, de fapt, mai multe decît poate îndeobşte vedea.

Venit dintr-un sat cu nume ce a trecut de mult peste fruntarii locale (Glodenii-Gîndului), Gheorghe Boancă, cel care şi-a făcut loc, cu străduinţă, talent şi credinţă în lumea artelor vizuale, mărturii fiind nenumăratele participări la evenimente de gen, prezenţa în asociaţii de profil, premiile obţinute, faptul că multe dintre lucrările sale se află în diferite colecţii particulare şi din străinătate, de o vreme încoace a făcut un interesant transfer dinspre cîmpul picturii naive către reprezentarea prin cuvinte a lumii, fiind, pînă acum, autorul a nouă cărţi de autor.

Cea mai recentă se intitulează Balada lui Bostan şi reprezintă o alcătuire pe canon folcloric explicit, interesantă şi originală, bazată, probabil, pe o legendă din zona Ţibăneşti- ?ibana despre un haiduc Bostan, un fel de replică a lui Coroi, haiduc faimos cu un secol în urmă (de altfel, în balada scrisă de Gheorghe Boancă apare la un moment dat trimiterea la pădurea Guranda şi la cei ascunşi acolo). Intitulîndu-se „mic povestitor”, autorul precizează într-un cuvînt lămuritor că faptele prezentate se derulează în apropiere de satul Runcu şi sunt legate de două văi abrupte, Valea lui Buzdugan şi Valea lui Bostan. Cu precizarea că acele locuri sunt pline de legendă şi de mister, autorul pregăteşte intrarea în spaţiul unei balade ce ilustrează, din nou, la nivelul volumelor sale de pînă acum, felul în care literatura, pornită din acelaşi spaţiu al imaginarului, capătă dimensiunile artei naive, într-un sens original şi benefic, reprezentînd alcătuiri ce pot suscita un real interes celor interesaţi.

Balada lui Bostan nu are doar intenţii explicative, cum fac multe dintre acestea. Legat funciar de o lume pe care o cunoaşte şi o simte prin toţi porii, Gheorghe Boancă face aici o plastică şi sensibilă icoană a lumii satului a obiceiurilor locale (în special înmormîntarea), a credinţei în vrăjitoare dar şi a credinţei fără de întoarcere în Hristos şi în binefacerile rugăciunii curate şi sincere. Trama îl prezintă pe copilul rămas fără părinţi, datorită lăcomiei şi răutăţii boierului; copilul este crescut de vrăjitoare (aici autorul excelînd în crearea unui halou de magie ce se suprapune planului real) şi este destinat să fie sprijinul vieţii lor şi, mai cu seamă, cel ce se ocupă de respectarea cutumelor după moarte. Balada valorifică rolul visului premonitoriu, al poveţelor de după moarte, intervenţia părintească post-mortem toate zămislind un proiect ce îl transformă pe copilandrul devenit bărbat într-un răzbunător al tatălui ucis de boierul Cărare dar şi într-un răzbunător al satelor din zonă, un haiduc ce este urmărit, hăituit, pînă spre final, cînd în faţa mănăstirii află cum ar putea să îşi găsească liniştea.

Gheorghe Boancă scrie firesc, cursiv, versurile baladei venind, probabil, dintr-un prea-plin al memoriei colective ce a căutat un mod de a se actualiza. A rezultat o operă vie, cu imagini de forţă (cele mai reuşite fiind portretizările de personaje), cu multe scene dinamice, cu un limbaj ce încearcă să surprindă specificul lumii din această baladă. O baladă care, în început de secol XXI, arată vă imaginarul rural este (şi ar trebui să rămînă) de actualitate şi de interes.

Revista indexata EBSCO