Jan 31, 2014

Posted by in ARTE

Ștefan OPREA – „Ce-aș fi fost eu fără teatru?”

STEFAN_OPREA_BISA trecut exact un sfert de secol de cînd – într-o convorbire pe care am avut-o cu ocazia unei aniversări – actorul Petru Ciubotaru îşi punea această întrebare: „ce aş fi fost eu fără teatru?” Împlinea atunci vîrsta de cincizeci de ani şi, totodată, sărbătorea douăzeci şi cinci de ani de carieră teatrală. Şi căutînd răspunsul la întrebare, continua: „Şi dacă stai să te gîndeşti la asta, parcă te bîntuie o sumedenie de nelinişti, de îndoieli, de regrete, de bucurii; te gîndeşti la succese şi la neîmpliniri – toate legate de acest drag Teatru – şi-ţi dai seama atunci că, de fapt, tu eşti El”.

Şi iată-l acum pe actorul Petru Ciubotaru, după alţi douăzeci şi cinci de ani, aniversîndu-şi o jumătate de secol de carieră artistică. Pe aceeaşi scenă: pe binecuvîntata scenă a Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri”. E, fără îndoială, un motiv de mîndrie pentru el şi un prilej pentru noi de a-i aduce cuvenitele laude. De altfel, actorul urmează – şi nu numai din acest punct de vedere al statorniciei şi al fidelităţii faţă de cea mai veche instituţie teatrală din ţară – exemplele unor celebri înaintaşi – George Popovici, Miluţă Gheorghiu, Ion Lascăr, Nicolae Şubă, Costache Sava, care aici au devenit actori, aici au strălucit şi de aici au intrat în istoria teatrului. Ce înseamnă asta pentru actor? O spunea tot el acum un sfert de secol şi sînt sigur că şi azi crede la fel: „Bucuria de a juca teatru, de a putea naşte din tine chipuri de oameni, de a crea viaţă este oriunde responsabilă,dar pentru mine parcă nicăieri nu poate fi la fel de deplină ac aici, la Iaşi, confruntat cu acest public, cu splendida sală a teatrului, cu oraşul, cu tot ce înseamnă aici cultură şi spiritualitate; e un sentiment înălţător…”.

Îl ştiu pe Petrică Ciubotaru de la primii lui paşi pe scena ieşeană: era în 1964, venise de la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (unde stătuse o stagiune după absolvirea IATC-ului) şi era distribuit în primul său spectacol ieşean: Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian – rolul Jeff –, alături de Violeta Popescu, Ion Lascăr, Dorin Varga, Rella Ghiţescu, Liana Mărgineanu… Într-o cabină a actorilor, am stat de vorbă despre spectacolul în pregătire. Într-un fel, cariera noastră teatrală are ceva comun – acest spectacol adică, pentru că Petrică juca primul său rol pe această scenă, iar eu am scris atunci – după premieră, evident – prima mea cronică teatrală. Poate acest fapt, dar în mod cert şi felul lui de a fi, deschis şi ataşant, entuziasmul cu care vorbea despre teatru, ne-a apropiat şi apropiaţi am rămas vreme de – iată – cincizeci de ani. Sigur că între timp au fost şi unele (cum să le zic?…) unele supărări şi neînţelegeri şi mărunte trădări, dar nucleul rezistent al preţuirii reciproce a rămas nealterat. Nu ştiu dacă el mi-a citit toate cărţile, dar ştiu că eu i-am văzut toate spectacolele şi aproape despre toate am scris; rareori s-a întîmplat să nu-mi placă ceva în jocul lui şi atunci i-am spus-o. De regulă, însă, i-am apreciat evoluţiile scenice pentru că avea valoare, pentru că erau ale unui actor de creaţie, nu ale unuia de redare (mare deosebire între aceste două categorii).

Într-un dicţionar al actorilor la care tot trudesc de o vreme (fără să pot spune cînd şi dacă voi ajunge la capăt), am notat pe scurt (căci aşa e în dicţionare): „Petru Ciubotaru (n. 1939, Ciurea-Iaşi). Absolvent IATC, 1963, clasa Al. Finţi, George Rafael. Repartizat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ, debutează cu rolul Mădălin din Noaptea e un sfetnic bun. Din 1964 – la Teatrul Naţional Iaşi, îşi începe cariera cu rolul Jeff din Jocul de-a vacanţa. De atunci şi pînă astăzi a parcurs cu siguranţă linia ascendentă a destinului său artistic interpretînd peste două sute de roluri de o mare diversitate: Ion Creangă (Catiheţii de la Humuleşti), Săndăluţă (Cum s-a făcut de a rămas Catinca fată bătrînă), Iordache (Aceşti nebuni făţarnici), Tocilă (Cum vă place), Autolycus (Poveste de iarnă), Bottom (Visul unei nopţi de vară), Simple (Nevestele vesele din Windsor), Strepsiade (Norii), Şamraev (Pescăruşul), Arlechino (Jocul dragostei şi al întîmplării), Domenico Soriano (Filumena Maturano), Regele Carol (Ciocîrlia), Jacques (Jacques fatalistul), Ciprian (Ivona, principesa Burgundiei), Rank (Nora), Niccollo (Angajare de clovn), Stomil (Tango), Crăcănel (D’ale carnavalului), Trahanache (O scrisoare pierdută), Ivan Petrovici (Gîndirea), Knurov (Fata fără zestre), Egstrand (Strigoii), Sganarelle (Căsătorie cu de-a sila).

Este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiriţei după dispariţia lui Miluţă Gheorghiu; el se înscrie astfel în linia tradiţională a travestiului Chiriţei deschisă de Matei Millo şi continuată de Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu, Miluţă Gheorghiu… A fost o cutezanţă, dar şi o realizare artistică pe măsură, care îi asigură actorului un loc particular în istoria scenei ieşene şi, evident, în istoria travestiului acestui personaj.

Tot o cutezanţă a fost abordarea rolului lui Ştefan cel Mare din Apus de soare de Delavrancea, pe care, după izbînda exemplară a lui George Calboreanu (ştiaţi că acesta a fost actor de şcoală ieşeană?), puţini actori au îndrăznit să-l interpreteze”.

Acum, cînd îşi sărbătoreşte jumătatea de secol de activitate, actorul pregăteşte un spectacol – nu de retragere, ci un fel de sinteză sau corolar al evoluţiei sale, nu ştim încă, pentru că pînă la 17 ianuarie cînd va fi prezentat mai sînt două săptămîni. Îl vom vedea şi vom aplauda nu doar evoluţia din acea seară, ci o carieră întreagă. Exemplară.

 

 

 

Revista indexata EBSCO