Jan 31, 2014

Posted by in MOZAIC

Ioana COSTA – Copilul pădurii

ioana costaIan Sansom, Hârtia. O elegie, traducere din limba engleză de Adriana Bădescu,  Bucureşti, Baroque Books and Art, 2013.

 Amintindu-şi că, în anii ’70, un specialist în orientare profesională îi menise o carieră în domeniul silviculturii, Ian Sansom se vede nevoit, după o viaţă dedicată cărţilor, să admită (în manieră nostradamică) justeţea previziunii: „nu sînt pădurar, spune el, dar sînt fără îndoială un copil al pădurii […] lemnul este combustibilul meu [..] sînt un omnivor al hîrtiei”. În 2012 a publicat Paper. An elegy, tradusă anul acesta la Baroque Books and Art, editură care, programatic, oferă „un deliciu editorial”. Formularea nu e defel exagerată: cartea despre care vorbim acum, tipărită la Monitorul Oficial, este imprimată pe hîrtie „uşor ivorie […] ideală pentru publicaţii rafinate”. Ceea ce o scoate însă imediat în evidenţă este supracoperta de hîrtie lucrată manual şi, pentru cei care o răsfoiesc, insertul final, din acelaşi material, destinat însemnărilor personale (rafinament pe care îl întîlneam cîndva în cărţile sortite studiului născător de idei proprii). Este aici o armonie desăvîrşită între formă şi conţinut. Căci Ian Sansom a compus nu atît o elegie de proporţii, ci un Muzeu al Hîrtiei. Punctul de pornire este o reducere la absurd (nu o putem numi altfel): îndemnul de a ne imagina o lume fără hîrtie. Dacă ar exista aşa ceva (utinam, nu!), nu ar dispărea din viaţa noastră doar cartea ori caietul, ci osatura traiului zilnic, de la acte personale, cecuri bancare, foiţa de ţigară, obiecte vestimentare, bancnote, bilete, pliculeţe de ceai, origami, ambalaje. Chiar dacă avem impresia că multe pot fi înlocuite de clona lor virtuală, trebuie să admitem că tot ce vedem pe monitorul calculatorului poartă amprenta hîrtiei şi a paginii cu care ne-am deprins de milenii. Mai mult decît atît, epoca de hîrtie în care trăim este autoreferenţială, cultura (în sensurile cele mai largi ale termenului) trăieşte prin hîrtie şi se raportează permanent la hîrtie – în cele ce ţin de viaţa banală şi de viaţa frumoasă, de cotidian şi de spiritual.

Fiecare pagină a acestei suprinzătoare (şi tonice) elegii este plină de informaţii şi de bucuria de a le împărtăşi. Rămînem cu o convingere pe care uneori parcă o vedeam zdruncinîndu-se: cartea este departe de a fi în primejdie să dispară, tot aşa cum hîrtia este de neînlocuit, pe durata întregii vieţi, de la naştere pînă la sfîrşit.

 

Bucureşti, decembrie 2013

Revista indexata EBSCO