Jan 31, 2014

Posted by in Istorie literara

Constantin PARASCAN – Istoria vieții culturale și literare și a muzeelor ieșene în ultimele trei decenii comuniste (LIV)

tn_Parascan Constantin 02În această primă jumătate de 1981 Muzeul literaturii a organizat două Prelecţiuni ale Junimii. În 11 martie a conferenţiat la Casa Pogor ciudatul şi interesantul personaj D.I. Suchianu, recunoscut critic al celei de-a şaptea arte, invitat, în aceeaşi deplasare de la Bucureşti, şi la Casa tineretului şi studenţilor din Iaşi să vorbească despre film. La Casa Pogor fusese invitat pentru a vorbi despre revista „Viaţa Românească”. Chiar „Povestea Vieţii Româneşti” se intitula prelecţiunea domniei sale, împlinindu-se 75 de ani de la apariţia acestei recunoscute reviste europene. Sigur, Muzeul literaturii deţinea şi un fond documentar foarte bogat privind viaţa vieţiştilor şi a revistei „Viaţa Românească”, şi astfel a organizat o amplă Expoziţie dedicată evenimentului.

Salonul de jos era ochi de lume. Lume bună a Iaşului etern, filtrată parcă spre a da o notă de superioritate întîmplării: înţelegătoare, generoasă, informată, spirituală, cu sentimentul şi comportamentul participării la oficieri iniţiatice unde nu se mişcă, nu comentează, nu tuşeşte, ci doar ascultă cu o religiozitate şi atenţie şi iubire recunoscute de genialii prelectori în ani, declarate mai apoi în presă şi organizatorilor.

Doar că prelectorul din acea seară dedicată „Vieţii Româneşti”, D.I. Suchianu, a vorbit despre ce trebuia să vorbească studenţilor, despre film. Sigur că prezentatorul a făcut oficiile de gazdă, anunţînd tema prelecţiunii. Sigur că lumea a aşteptat cam un sfert de oră, resemnată, ca prelectorul să vină „la cestiune”, dar nu se întîmpla aceasta. Iar după un timp de resemnare, de sperare, apoi de uluire, au început murmurările în salon. Cineva a îndrăznit chiar, încălcînd protocolul şi regulile tradiţiei că nu se cade să intervii şi să întrerupi sau să întrebi un prelector, să facă acest lucru. Era o blasfemie, o bădărănie chiar. Cineva deci a îndrăznit să spună că tema este „Povestea Vieţii Româneşti”, la care conferenţiarul a precizat că „totul are legătură cu Viaţa Românească”, cu revista „Viaţa Românească” şi nu cu viaţa românească, sau a românilor, cum s-ar fi putut crede în acea situaţie. Şi a continuat să vorbească despre istoria filmului, despre film în general şi în special. Sigur că publicul s-a resemnat, şi, elegant şi cu bun simţ, a suportat, şi a ascultat ce-a vorbit prelectorul. Am aflat mai apoi că la Casa tineretului şi studenţilor conferinţa a fost despre „Viaţa Românească”, iar pe studenţii prezenţi acolo nu i-a prea interesat o asemenea „Poveste…”. Nimeni n-a ştiut şi nu va desluşi vreodată dacă a făcut-o anume, dacă a încurcat locurile şi publicurile, cert este că aşa s-au întîmplat lucrurile, intrînd astfel în istoria bizareriilor pogorene din cea perioadă.

Cea de-a doua Prelecţiune a avut loc în 12 iunie, desigur, tot la Casa Pogor, iar prof.univ.dr. Eugen Todoran a vorbit despre „Eminescu şi dialectica istorică”.

Muzeele ieşene sunt iară tema „Dialogului cu publicul” în articolul Carnet din cotidianul ieşean din 3 aprilie al Elenei Pietraru. Cu unele aprecieri eram de acord, cu altele nu: „Mijloace generoase de cunoaştere şi de educare, muzeele, considerate ca instrumente ale culturii, presupun un dialog eficient cu publicul, dialog în măsură să modeleze conştiinţele şi să cultive înălţătoare sentimente patriotice (…). La Muzeul de literatură al Moldovei (Casa „V. Pogor”), de pildă, s-au reluat într-un sens nou „Prelecţiunile Junimii”, după mai bine de 110 ani, cu care prilej conferenţiază prestigioase personalităţi ale ţării noastre. Şi tot aici funcţionează cenaclul Junimea, avînd loc, uneori, şi alte acţiuni destinate „prietenilor muzeului”“. Mai citează şi „Artiştii plasticieni în dialog cu publicul”, la Pinacoteca ieşeană, rare, iar „De la străbuni la nepoţi” de la Muzeul etnografic al Moldovei – şi mai şi. „Să nu uităm, continuă jurnalista, că, în prezent, cele 5 mari muzee ieşene cuprind 15 obiective muzeale şi că în unele dintre acestea ponderea acţiunilor o deţin audiţiile muzicale, deşi firesc ar fi fost ca preponderente să fie manifestările legate de profilul lor, ca să nu mai vorbim de unele obiective muzeale unde se organizează foarte rar activităţi educative, aşteptîndu-se în mod pasiv vizitatorii. Iată o practică ce trebuie grabnic înlăturată, deoarece imaginea muzeului ca simplu depozitar de valori nu mai corespunde de mult cerinţelor. Dar şi în acest caz trebuie asigurate condiţii de vizitare, nu ca la Bojdeuca „Ion Creangă”, unde căile de acces şi alte probleme gospodăreşti lasă mult de dorit.”

Şi tot în aprilie, duminică în 5, la Muzeul Sadoveanu din Copoul Iaşului, eveniment memorabil. Suntem în 1981. Ia naştere acum Cenaclul de proză „Mihail Sadoveanu”. Organizatori: Muzeul de literatură şi revista „Convorbiri literare”. Exemplul Junimii postbelice, care intrase în al şaselea an de viaţă, cu întîlniri constante, recunoscute, apreciate pe plan local şi naţional, e un model şi, iată, naşte pui. Evenimentul este memorabil mai cu seamă prin personalităţile participante. Ţin minte mai tot ce s-a zis şi ce s-a plănuit şi ce s-a făptuit în acea duminică de aprilie 1981 (presa, adaptabilă, slujnică, finanţată, firesc, şi aflată în slujba stăpînirii unice, în aceste luni, scrie că şi acest eveniment s-a organizat „în cinstea celei de-a 60-a aniversări a partidului nostru”; dar nu mai păsa nimănui de asemenea „alinieri”; la urma urmei, tot ce se petrecea în România acelor ani, tot ce respira se datorau, „emanau” dintr-un singur „izvor”: „partidul nostru”, unic).

Ne-au onorat şi au onorat cu prezenţa lor, cuvîntînd şi pecetluind ziua şi evenimentul prin plantarea de liliac în latura din stînga, spre nord-est, a casei monument: Valeria Sadoveanu, Constantin Mitru, Marin Sorescu, George Bălăiţă, D.R. Popescu, Constantin Ciopraga, Grigore Vieru (din R.S.S. Moldovenească), ieşenii M.R. Iacoban, Corneliu Sturzu şi noi, cei ai „casei”: Ion Arhip, Dumitru Vacariu, C.L. Rusu, C. Parascan.

La deschiderea noului cenaclu „Mihail Sadoveanu” au vorbit: Ion Arhip, Corneliu Sturzu, Valeria Sadoveanu, Constantin Mitru, Marin Sorescu, George Bălăiţă, D. R. Popescu, Constantin Ciopraga, Lucian Dumbravă, Grigore Vieru, „cunoscut poet din U.R.S.S., a amintit că, aidoma trinităţii materialiştilor antici, limba, istoria şi natura sunt elementele definitorii ale vieţii unui popor, care să înalţe omul pînă la cîntec. Sadoveanu şi-a clădit întreaga operă pe aceste trei elemente. Nu cunosc după Eminescu un mai mare mînuitor al verbului mioritic şi un mai mare cîntăreţ al naturii şi al istoriei. Aici, în oraşul Dumneavoastră, a vieţuit şi vieţuieşte parcă de o veşnicie Sadoveanu”, consemnează în „Convorbiri literare” din aprilie 1981 M. R. Iacoban.

Emoţii, glume, gravitate, participare şi fizică dar şi afectivă, o energie molipsitoare trăiau toţi participanţii, dar mai cu seamă protagoniştii, care visau la poeme şi alte lucrări literare cu buchete de liliac la urechi şi-n coroniţe înmiresmate.

Şeful cenaclului s-a hotărît a fi criticul literar (redactor la revista „Convorbiri literare”), Al. Dobrescu.

“Nava” fusese lansată la apă, prozatorii aveau acum un cenaclu special, aşa încît au urmat în 10 mai, duminică, şedinţa la care au citit: Sanda Tănase (Brăila), Horia Ursu (Baia Mare), iar în 31 mai, tot duminică şi tot de la ora 10,00, Dezbaterea „Realitate şi ficţiune în proza românească de azi”, la care au participat, ca invitaţi speciali: Grigore Ilisei, Corneliu Sturzu, Daniel Dimitriu, Constantin Coroiu, Alex Ştefănescu. Conducerea a asigurat-o, fireşte, Al. Dobrescu

 

În decembrie 1980 fusese fondat Studioul de Poesie, sub egida Clubului literar „Lupta cu inerţia” de la C.U.G. Iaşi. Un alt model, ca şi Junimea postbelică de la Casa Pogor, fondată în urmă cu cinci ani, de rezistenţă la restricţiile şi presiunile acelui timp privind cultura în general, literatura în special. Iniţiatorii, Adi Cristi, Nicolae Panaite, Cassian Maria Spiridon, Aurel Ştefanachi, aveau ca ţintă principală, declarată în presă, întîlniri ale creatorilor din generaţia ’80 cu cei din generaţiile ’60 şi ’70.

Prima întîlnire, din 12 decembrie, îl avusese ca protagonist pe Adi Cristi, care a oferit un recital din poezia proprie. Au mai contribuit: pianista Anica Berindan şi actorii Mirela Gorea şi Ion Chelaru. A prezentat poetul Mihai Ursachi. Următoarea întîlnire a avut loc a doua zi de Crăciun, 26 decembrie. „Mihai Ursachi a reuşit, pe parcursul a 50 de minute – o radiografie a operei sale poetice. Adevărat act de cultură, pasaj unic în pagina biografică a iubitorului de poezie prezent în sală, moment dens în semnificaţii, el însuşi un adevărat poem, recitalul lui Mihai Ursachi a atins cotele valorii înaltului spirit artistic. Actorul Sergiu Tudose a oferit auditoriului un mod original de a pătrunde în universul liric… (ca şi) muzica lui Sabin Pautza…” Toate acestea au avut loc la Muzeul Teatrului din Iaşi. Cu entuziasm şi energie la acest început, Adi Cristi consemnează în revista „Cronica”, pe scurt, ce şi cum s-a petrecut. În 9 ianuarie 1981 s-au reluat întîlnirile Studioului de Poesie, stagiunea 1980/1981, avînd ca protagonistă pe Anca Nicolau. Au participat şi cercetătorul, istoricul şi criticul literar Dan Mănucă, actorii Liana Mărgineanu, Virgil Raiciu şi compozitorul Titel Popovici, ca vineri, 23 ianurie, orele 17,00, tot la Muzeul Teatrului, iubitorii de poezie şi de Studioul de Poesie să-l poată vedea şi auzi în recital pe tînărul poet Cassian Maria Spiridon. A fost adevărat, respectînd periodicitatea propusă, „Studioul de Poesie a oferit întîlnirea cu poetul Cassian Maria Spiridon, se consemnează în numărul din 6 februarie 1981 al revistei săptămînale „Cronica”, într-un recital la care au contribuit actorii Constanţa Lercă şi Emil Coşeriu”, anunţîndu-se, pentru această zi de vineri, 6 februarie, întîlnirea cu poetul Vasile Constantinescu şi actorii Constanţa Lercă şi Ion Lazu.

Şi-aşa, o dată la două săptămîni, vinerea, la Muzeul Teatrului deocamdată, Studioul de Poesie oferă recitaluri ale poeţilor: Cezar Ivănescu, Nichita Danilov, Corneliu Sturzu, Lucian Vasiliu, Aurel Ştefanachi. Cu acesta din urmă, bifîndu-se a zecea întîlnire, şi încheindu-se şi prima parte a stagiunii 1980/1981. A doua parte a acestei stagiuni debutează în ziua de 15 mai cu recitalul poetului Liviu Antonesei. Tineri şi hotărîţi, cam fără frică de nimică, asemeni junimiştilor, (cu precizarea că ei nu aveau un sediu sigur, stabil, cu memorie şi fascinaţie şi atracţie pentru tînărul creator, precum Casa Pogor, poate cu avantajul modernităţii, topîrceanist, căutîndu-şi „gazda” potrivită, mai sărind şi „calul” ideologic cîte o lecuţă, dar rezistînd totuşi), cu măsură, dar şi curaj, oferind recitaluri cu poeme care nu puteau trece toate, spre tipărire, de cenzura ideologică a acelor ani. Au urmat la Studioul de Poesie, în mai şi iunie 1981, recitalurile poeţilor Liviu Ioan Stoiciu şi Eugen Suciu.

A doua stagiune a Studioului de Poesie se deschide abia în 16 noiembrie, miercuri, tot la Muzeul Teatrului românesc de pe strada Vasile Alecsandri din Iaşi, schiţînd, pentru publicul prezent, proiectul viitor din care am reţinut că se va acorda un premiu pentru cea mai bună carte de poezie în 1984; revista „Cronica” va sprijini această activitate prin publicarea periodică a creaţiilor poeţilor invitaţi; în prima jumătate a lunii iulie, într-o sală de spectacol din Iaşi va avea loc Antologia vie a Studioului de Poesie. La acest nou început de drum, în recital s-a aflat poetul Ion Chiriac. În februarie 1984 vor citi la Studioul de Poesie Cezar Ivănescu (din recentul volum Doina), iar Marius Robescu din volumul Joc de înviere. (Cititorul acestor şiruri remarcă faptul că invitaţii îşi susţin acum recitalul poetic din volume tipărite, spre liniştea necesară „supraveghetorilor”, dar şi texte respinse de cenzură, aşa cum s-a întîmplat şi la Junimea cînd poetul Cezar Ivănescu a citit din volumul tipărit, Doina, dar a adus în urechile junimiştilor şi părţi din poeme, ori poeme întregi refuzate la tipar.. Deci, autorii, şi la Junimea şi aici, mai „scăpau” publicului şi cîte un text poetic nescăpat de cenzură în volumele tipărite). Se anunţă acum că Premiul pentru cel mai bun volum de poeme pe anul 1984 va purta numele „Nichita Stănescu”, în memoria poetului care se stinsese la 13 decembrie 1983.

A treia stagiune a Studioului de Poesie a Cenaclului „Lupta cu inerţia” s-a deschis în data de 12 ianuarie 1985 la Combinatul de Utilaj Greu din Iaşi, în prezenţa „tov. Vasile Mutu, director general al C.U.G. Au fost faţă la eveniment Alexandru Tacu, conducătorul Cenaclului, membri ai redacţiilor revistelor „Convorbiri literare” şi „Cronica”.

“După cuvîntul de deschidere rostit în faţa unui numeros public de directorul Combinatului, poetul Adi Cristi a vorbit despre activitatea desfăşurată de „Studioul de Poesie” în cele două stagiuni anterioare şi a prezentat programul Studioului pe acest an.

Prozatorul Ion Ţăranu, redactor şef al revistei „Cronica”, a citit cîteva însemnări de scriitor despre platforma industrială ridicată la porţile Iaşului, iar dramaturgul Ştefan Oprea, redator şef adjunct al aceleiaşi reviste, a vorbit despre locul pe care îl ocupă „Studioul de Poesie” în configuraţia spirituală a Iaşului.

După recitalul susţinut de poeţii Ioanid Romanescu, Corneliu Sturzu, Vasile Constantinescu, Valeriu Stancu, Emilian Marcu, Nicolae Panaite, Aurel Ştefanachi, Cassian Maria Spiridon, Adi Cristi şi Dan Giosu, bibliofilul Dumitru Grumăzescu a vorbit despre „Ediţii rare ale operei eminesciene”.

În noiembrie 1985, în „Fortus”/ Pagini publicitare editate de „Convorbiri literare” (deţin exemplarul oferit de Adi Cristi lui Daniel Dimitriu, care, l-a rugămintea mea, acesta mi l-a oferit mie şi l-am păstrat, desigur, pentru această Istorie…), la pagina 6, Adi Cristi publică textul Studioul de Poezie în preajma celei de-a patra stagiuni, din care am reţinut: „La a patra stagiune STUDIOUL DE POEZIE posedă deja o istorie. O listă substanţială de poeţi-invitaţi, o substanţială prezenţă de spectatori./ La cinci decembrie (1985 n.n.), serile STUDIOULUI DE POEZIE îşi aşteaptă din nou oaspeţii. Şi în această nouă stagiune, organizatorii au rămas fideli programului iniţial, invitînd poeţi din toate generaţiile. Astfel, amintim prezenţa la Iaşi, în Rotonda Comitetului Judeţean de Cultură şi Educaţie Socialistă, a poeţilor Ioanid Romanescu, Mircea Ivănescu, Ion Mureşan, Ion Mircea, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Nicolae Panaite, Marin Sorescu, Gellu Naum, Marcel Gafton, Aurel Dumitraşcu, Daniel Corbu, Adrian Aluigheorghe, Emil Brumaru, Dan Giosu, Ioan Alexandru, Manuela Horopciuc.” Unul dintre invitaţii Studioului, Marius Robescu, trecînd în lumea umbrelor, in memoriam i se publică tot aici „un poem inedit, poem ce a fost lăsat ca un autograf al „serilor Marius Robescu”“, poemul Copilul în oglindă.

Şi „Convorbiri literare” din ianuarie 1986 anunţă că Studioul de Poezie se află „în preajma celei de-a patra stagiuni”, iar pentru 6 februarie o întîlnire în Rotonda CJCES.

Evenimentele în care am fost învîrtejit în anii 1984-1989, ca şef al Muzeului Literaturii, cu obligaţii de conducere şi autofinanţare şi de determinare şi oganizare şi reorganizare a unor obiective muzeale, precum Casa „G. Topîrceanu”, Muzeul „Mihai Eminescu”, Bodeuca „Ion Creangă”, Casa memorială „Vasile Alecsandri” din Mirceşti, absorbit şi de scrisul meu, de cercetările şi romanele mele, şi de viaţa familială şi… extrafamilială…, m-au făcut să fiu tot mai lapidar în unele însemnări ale mele. Ştiu doar că Studioului de Poesie i s-au închis uşile Muzeului Teatrului la un moment dat, iar cel care dăduse acest ordin, afirmă membrii fondatori, fusese directorul Complexului muzeistic. Mai găsesc, totuşi, în însemnările mele, confirmate de presa vremii, întîlniri în noiembrie 1986 cu Ioanid Romanescu şi Carmelia Leonte, la Casa culturii, ştiinţei şi tehnicii pentru tineret din Iaşi, în recitaluri, împreună cu Studioul de poezie al C.U.G., iar pentru joi, 20 noiembrie se anunţă că Studioul de poezie organizează la Casa de cultură a ştiinţei şi tehnicii pentru tineret, la ora 17,00, Dan Laurenţiu în recital; prezintă Al. Andriescu. (“Flacăra Iaşului, 15 şi 20 noiembrie 1986).

 

Dar acum suntem în prima jumătate a anului 1981. Iar firul Cronicii noastre îşi urmează deşirarea. Arătam şi mai sus, că stereotipia putea ucide imaginaţia, dacă nu conştientizai acest pericol.

Scriitorii, poeţii mai cu seamă, cei adevăraţi, trăiau dublu, arătau două feţe, sau: o faţă şi o mască. Nu se ştia bine, la unii, care era adevărata imagine. Pentru că scriau şi publicau texte compromiţătoare (şi atunci, nu doar azi), ideologizate greţos, imne logoreice, deşănţate, la zilele de naştere ale cuplului din capul ţării şi partidului unic, la aniversările aceluiaşi partid unic, ale congreselor, cap de pod fiind al IX-lea, iar în revistele de cultură, cu excepţia primelor pagini, la aniversările proprii, sau absolut fără nici o legătură cu acestea, publicau texte, poeme, potrivit talentului fiecăruia, acceptabile, valoroase, excepţionale. Astfel încît se poate trage o concluzie rapidă că puţini au fost cei care au avut coloana vertebrală sănătoasă, dreaptă, mai cu seamă cei care n-au avut funcţii de conducere prea importante, politice. Uneori trăiam, ca şi azi, cînd scriu, sentimente contradictorii, citind, ascultîndu-i, vorbind pe unii confraţi ai mei de-acum (de cînd, chipurile, „prinsese mămăliga coajă”, publicasem, greu, printr-un concurs, aşteptînd vreo 9 ani de la terminarea primei variante a romanului Uşile nopţii, ieşisem în lume cu prima carte. Mi se adăuga de-acum înainte la numele şi prenumele din buletin, cel mai dorit, rîvnit, visat, onorant titlu, dar care crea şi frisoane, responsabilităţi mai copleşitoare, acela de scriitor, de prozator). Ştiam că unii o făceau din convingere (puţini), alţii de frică, alţii din obligaţie spre a-şi păstra posturile, alţii pentru avantaje şi de altă natură, unii din oportunism, alţii pentru a-şi putea publica şi celelalte texte, poeme, cărţi, studii etc. Compromisuri au făcut mulţi. Îi văd şi-n ziulica de azi ca şi cum nici usturoi n-au mîncat, nici textele lor nu put a nimic rău, sunt bine mersi. Chiar şi cei care au fost informatori ai Securităţii, care au fost dezvăluiţi… trebuie să trăiască, dacă au putut atunci să facă aceasta, de ce n-ar putea acum să se considere voci importante, lideri de conştiinţe, formatori de opinii literare, culturale, politice. De aceea, o Istorie ca aceasta şi altele ce s-au scris în ultimii ani şi se vor mai scrie, (deşi ştiu că puţini sunt cei care vor citi şi aprecia cu adevărat un asemenea demers documentar şi literar), chiar şi pentru memoria adevărată a Culturii şi Literaturii române trebuie tocmită spre aducere aminte. „Ce este lumea?” se întreba Creangă la vîrsta de 40 de ani. „Zi-i lume şi te mîntuie”, îşi răspundea singur. Cam acestea erau şi sunt sentimentele contradictorii. Iar eu voi da socoteală de ale mele cîte am trăit şi scriu, oferind drept dovadă materialul lăsat posterităţii spre mărturie, cum s-ar zice: lucrez cu materialul clientului.

Dacă tot am făcut un „inventar” al textelor şi poemelor „închinate” pînă acum, voi continua, pentru a nu supăra pe cineva care a scris din 1968 pînă în 1980, sau a „nedreptăţi” pe cei care au publicat în următorii nouă ani, ori pentru a supăra pe toată lumea. Oricum, cititorul nostru va sesiza o oarecare schimbare de optică şi atitudine în aceşti ultimi 9 ani ai „Epocii de aur”. Numărul „cîntătorilor” se va restrînge, unii dintre cei care au avut cîte o întîmplătoare „rătăcire” vor fi avut „frisoane” şi se vor fi „trezit” şi nu vor mai răspunde chemărilor comandamentelor redacţiilor, alţii, de rafturile doi sau trei au continuat, amatorii mai cu seamă, ca şi cei din funcţii importante care continuau slujirea înregimentată pînă la capăt, pînă la izbăvire, pînă la salvare, cînd vor întoarce foaia, se vor declara cei dintîi apărători ai morale revoluţionare decembriste, se vor lansa în declaraţii de condamnare a dictatorilor, şi cum au crezut una şi a trebuit să arate alta, şi cîtă suferinţă au trăit şi ce rău le-a fost şi ce minunat e că a învins democraţia, libertatea etc. „Zi-i lume şi te mîntuie”!

Iată şi-n prima jumătate a anului 1981 şi alte închinări poetice prezente în presa cotidiană şi literară ieşeană: Ion Boroda omagiază O temelie nouă „clădită de-un bărbat” pe care „noi l-am ales în frunte” (31 ianuarie, „Flacăra Iaşului”), Vasile Mihăescu răspunde La chemarea Partidului astfel: „Dacă tu mă chemi, îţi răspund/ cu întreaga fiinţă” (21 martie, „Fl.I.”), Corneliu Sturzu – Un glorios jubileu/ Confesiune/ la 60 de ani ai P.C.R. (16 aprilie, „Fl.I.”), Ion Chiriac cîntă Partidul ca pe un „Arbore de aur al Patriei/ Seva şi Floarea: Partidul” (25 aprilie, „Fl.I.”), Ion Boroda în O primăvară de vis vede drept cum „cîrmaci şi busolă ne este Partidul” (30 aprilie, „Fl.I.”), şi tot Ion Boroda (7 mai, p.1, „Fl.I.”) – Partid – Luceafăr de mai, iar vineri, 8 mai, în acelaşi cotidian ieşean, Vasile Filip crede în Rădăcinile partidului că „Poporul şi partidul nu sînt doi” şi că „El are rădăcinile în noi”, şi, în acelaşi ziar „Flacăra Iaşului”, şi pe aceeaşi pagină 1, Mircea Radu Iacoban, în Partid – temelie se exprimă despre „Unul dintre cele mai frumoase versuri ale ieşeanului George Lesnea: „Partidul e-n toate”. Nu numai frumos ci şi expresiv, concentrat, cuprinzător – aproape cu valoare de aforism. Nu întîmplător poezia „Partidul” a fost introdusă în manualele şcolare, iar elevii învaţă din primele clase versul ce se alătură firesc axiomelor din matematici: „Partidul e-n toate”, apoi că „Datorăm partidului comuniştilor formidabila cucerire a libertăţii individului: da, sîntem liberi, în liberă ţară!” (La ceremoniile sărbătoririi acestui jubileu de 60 de ani al P.C.R., Nicolae şi Elena Ceauşescu primesc titlul de „Erou al R.S.R.”) Şi Silviu Rusu închină odă Partidului, în 23 mai, în acelaşi cotidian.

În „Convorbiri literare” din ianuarie, pe pagina 1, îşi arată ataşamentul într-un „Omagiu” grafic Dragoş Pătraşcu, pentru „arhitectul zilei care vine”, „tovarăşului Nicolae Ceauşescu”. În numărul din aprilie, tot pe pagina 1, plasticianul Aurelian Ilie (care-mi făcuse operta la romanul meu de debut, apărut şi lansat în martie, Uşile nopţii) oferă un „Omagiu” obscur, cu figuri care nu se disting. Corneliu Sturzu, însă, redactorul şef, tot pe pagina 1, e luminos şi clar în noi, partidul, amintindu-şi mîndru: „Scriam cu sînge pe ziduri: P.C.R.”

La pagina 2, acest număr al „Convorbirilor…”, din aprilie 1981, „În întîmpinarea celei de-a 60-a aniversări a creării P.C.R., sub titlul poezia şi spiritul ei, răspund cinci oameni de litere prin texte care nu citează şi nu trimit nici la documentele de partid, la conferinţe şi congrese şi consfătuiri şi indicaţii, şi nu recurg nici la rolul P.C.R., aflat în lună şi an de sărbătoare, şi nici la conducătorul său cel mai Erou! Iată numele şi textele acestor literaţi adevăraţi: Anghel Dumbrăveanu (în infinita lume a fenomenelor), Doina Uricariu (clepsidra), Horia Bădescu (marginalii la un discurs despre poezie), Adrian Popescu (cele două nivele), Mircea Florin Şandru (“şocarea” cititorului).

Şi „Cronica” este mai „săracă” în texte omagiale în această primă jumătate a anului 1981. În 23 ianuarie scriu pe prima pagină Aurel Kareţki (Magistrală operă în slujba poporului), Ion Ţăranu (Istorie vie), Emilian Marcu (Ca o lumină), iar graficianului Dragoş Pătraşcu îi apare fotografia lucrării sale „Ceauşescu”. Apoi în 8 mai, pagina 1: Angela Traian (Cîntec la marea sărbătoare) despre „cea mai curată moştenire, P.C.R.”, dar şi un frumos desen de Dragoş Pătraşcu intitulat „Sărbătoare”, apoi în 15 mai, pagina 1, poate ca sarcină de serviciu, redactorul şef al săptămînalului ieşean, Ion Ţăranu la 60 de ani ai P.C.R. Acelaşi Dragoş Pătraşcu recidivează cu un alt desen „Ceauşescu”, pe pagina 1 în nr. 23 din 5 iunie.

 

Sunt ani, aceştia, 1980-1981, cînd se nasc şi alte cenacluri ori studiouri literare în România. După cel de la C.U.G, prezentat mai sus, în primăvara anului 1981 s-a deschis cenaclul „Confluenţe” al ziarului „Scînteia tineretului”. Fireşte că la Bucureşti! Joi, 12 martie a fost ziua. Preşedinte al cenaclului a fost hotărît Ion Cristoiu, redactor şef adjunct al ziarului. Au cuvîntat: Emil Marinache, redactorul şef şi Vasile Bantaş, secretar al C.C. al U.T.C. Au citit, la această primă şedinţă, între alţii, şi Mircea Dinescu, Nichita Danilov, Mircea Nedelciu, Adrian Popescu, Traian T. Coşovei, Dan Verona. (Daniel Dimitriu, partenerul meu de Junimea postbelică pogoreană, a primit Premiul U.T.C. pe anul 1980 pentru volumul de critică literară Singurătatea lecturii.)

Iar la Piatra Neamţ, în luna februarie 1981, s-a inaugurat, la Muzeul de artă, Clubul de poezie. Invitaţii au fost: Mircea Ciobanu, Vasile Vlad, Cristian Simionescu. Au participat: Cristian Livescu, Valentin Ciucă, Emil Nicolae, Dumitru Buznea, Adrian Aluigheorghe, Mădălina Canură, Dumitru Chioaru, Daniel Corbu, Aurel Dumitraşcu, Ion Vieru.

Revista indexata EBSCO