Jan 30, 2014

Posted by in Bibliografii

Nicolae SCURTU – Cella Delavrancea și tinerii săi confrați

Biografia şi bibliografia pianistei, prozatoarei şi memorialistei Cella Delavrancea (1887–1991), atît cît se cunosc, suscită interesul cercetătorilor şi istoricilor literari din diverse generaţii, întrucît autoarea cărţii Vraja (1946) s-a impus în literatură încă din 1929, cînd a debutat în paginile revistei Bilete de papagal.

O bibliografie exhaustivă a operei literare, risipită în numeroase ziare, reviste, almanahuri şi calendare, ar înfăţişa dimensiunea reală a creaţiei epice a celei mai longevive scriitoare din literatura română.

Impresionează, de asemenea, şi opera memorialistică a Cellei Delavrancea care, de-a lungul unui secol, a cunoscut o sumă importantă de personalităţi literare şi culturale din spaţiul naţional. Şi nu numai.

Un loc distinct în activitatea sa scriitoricească îl ocupă numărul impresionant de epistole pe care le-a scris şi trimis rudelor, apropiaţilor şi, desigur, confraţilor săi din cele mai îndepărtate toposuri ale României şi Europei.

O dovadă elocventă, în acest sens, o constituie şi epistolele trimise, în timp, poetei Victoria Ana Tăuşan (1937–2011) şi istoricului şi criticului literar Marin Bucur (1929–1994) pentru care a manifestat o preţuire specială şi, mai ales, constantă.

Epistolele acestea, deloc convenţionale, conţin note de istorie literară, informaţii esenţiale şi au un accentuat caracter memorialistic.

Remarcabile sînt mărturiile despre viaţa literară, despre arta lecturii şi, fireşte, despre impresiile şi emoţiile estetice produse de cărţile Recitativ, aparţinînd Victoriei Ana Tăuşan, şi La apa Vavilonului care e, de fapt, cea de a doua carte de proză a istoricului şi criticului literar Marin Bucur.

*

[Bucureşti], 9 sept[embrie] [19]73

 

Victoria Ana,

 

Nu vreau să-ţi smulg nici o clipă din bucuria voastră de acolo, dar cînd vei vedea pe cer un nor mic, rotund şi rumen să ştii că este gîndul meu care vă urmăreşte cu drag.

Ar trebui să vă duceţi şi la Domrémy1 unde te va primi fiorul de viaţă a stră, stră etc… bunicii tale Ioana.

Ne gîndim la fericirea lui Marin care soarbe cu atîta dăruire sufletească armonia lucrurilor care tac.

Vă sărut pe amîndoi,

Cella

 

P.S.

Să trăiască duhul sfintei Ana în tine ca să ne dai încă bucuria poeziilor tale.

[Monsieur et madame Marin Bucur, Hôtel Guynemer, 9 rue Bréa, Paris 6e, France; Expeditor Cella Delavrancea, Strada Eminescu, nr. 151, sector 2, Bucarest, 9, Republica Socialistă România].

 

*

[Paris], sîmbătă, 5 iulie 1975

 

Ne gîndim la voi în faţa frumuseţii incomparabile a Parisului care opreşte Timpul prin armonia stilului. Eşti obligat să mergi cu capul în sus pentru a contempla pînă şi coşurile caselor, viteze în alinier[e]a lor.

Expoziţia Corot2 este splendidă. Freamătă în pînzele lui geniul lui Grigorescu, dar al nostru pictor este mai adînc în expresie şi portretele lui cu mult superioare.

Noi ne întoarcem la 19, reţinute aici de o scumpă prietenă. Să vă găsim sănătoşi pe amîndoi. Ne e dor de voi.

Cella şi Zotchka

 

[Domnului Marin Bucur, Strada Avrig, B1, U1, Bucarest, Republica Socialistă România; Cella Lahovary-Delavrancea, Hôtel Franco-Suisse 11 rue Thérése, Paris–France]. Carte poştală ilustrată reprezentînd ~ Paris, Place de la Concorde. Vue générale.

 

*

Braşov, 6 sept[embrie] 1975

 

Unor prieteni foarte dragi trimitem liniştea pădurilor tăcute şi nostalgia pinilor, poposiţi în dosul şoselei care urcă la Poiana. Ei mi-aduc aminte de Pineta de la Ravena, unde se plimba d’Annunzio3 cu Duse4, însetaţi de exaltarea melancoliei. Într-adevăr, ei îţi risipesc greutatea trupească.

În curînd o revedere cu bucurie,

Cella şi Lizetta, Zotchka5

 

[Doamnei şi domnului Marin Bucur, Strada Avrig, B1, U1, Bucureşti]. Carte poştală ilustrată reprezentînd ~ 1. Biserica Sfîntul Nicolae, 2. Casa sfatului şi 3. Biserica Neagră, secolele XIV–XV.

 

*

Bucureşti, 29 octombrie 1977

 

Scumpe prietene,

 

Scrisorile voastre ne-au interesat foarte mult. De unde s-a pornit zeul „urîtului trivial“ care degradează tot ce a fost şi este frumos pe lume? Ce este istoria asta a „noului“… este aşa uşor să schingiuieşti, să distrugi! Şi cum se poate ca într-o ţară, care poartă cultul muzicii în reflexele celui mai primitiv locuitor, să se dezvolte mătrăguna dezmăţului sub pretextul modernizării?

Ce păcat, ce mare păcat! La noi, boala aceasta n-a ajuns şi sper că nu ne va atinge!

Eu pricep că voi doi, atît de legaţi de pămîntul nostru românesc, să nu vă fie uşor să creaţi ceva personal în străinătate. Eu, cu toată adolescenţa trăită la Paris şi, mai tîrziu, deseori acolo, n-aş fi putut scrie un rînd, literar obiectiv, acolo.

Marine dragă, noi sîntem legaţi cu toţii într-un ritm teluric, atavic, de care nu ne putem lipsi dacă vrem să exprimăm ceva ce ţine de spirit, de suflet. Trebuie să ne mulţumim, dacă călătorim, cu impresii de drum.

Am să caut pe hartă unde este fericitul oraş cu un muzeu de icoane, desigur acolo aţi auzit şi formaţiuni muzicale admirabile, un quartet de Beethoven sau de Mozart purifică creierul de tot nedoritul expresionism de azi.

Eu răspund tîrziu la scrisoarea interesantă pentru că am fost prinsă într-o vîltoare de simpatie generală fiindc[ă] am împlinit 90 de ani, de care mă mir şi eu.

Au fost şedinţe publice cu discursuri, televiziunea acasă, cinci zile în şir, cîte patru ore, foarte obositoare, interviu, articole.

La şedinţa scriitorilor a vorbit foarte frumos Cioculescu, Potopin, Sanda Diamantescu şi cel mai expresiv a fost preşedintele nostru, George Macovescu. Zotchka vă va povesti ce a prins din cuvîntarea lui.

Eu eram aşa de emoţionată că mi-a venit să-l sărut în public, m-am reţinut cu toate că mi-ar fi fost f[oarte] uşor, fiindcă era lîngă mine.

Marine dragă, dumneata ţii cursuri de limba română acolo? Noi nici n-am avut deloc anotimp bun la scris. O perfidie a soartei ne-a lipsit de o femeie de serviciu şi ne-a deranjat mult vizite de persoane nevăzute de ani de zile.

Apoi a venit şi sărbătorirea mea şi acum trebuie să orînduim impresiile recente ca să facem loc iar la scrisul nostru.

Să ne trăieşti, scumpe prieten, ani mulţi luminoşi, activi şi senini.

Cella

 

[P.S.]1

P[entru] Ana. La mulţi ani! dăltuiţi aşa cum ştii dumneata, prin cuvinte fără praful clipei, ci potrivite să dureze în Timp.

Am surîs de nedumerirea voastră… să faceţi literatură românească în străinătate este imposibil. Adu-ţi aminte de versetul din Fiinţa – Voi m-aţi născut din oasele pădurii.

Scrieţi-vă impresii de călător într-o ţară foarte străină de a noastră, prindeţi din Rinul romantic umbrele legendelor, transcrise în muzică, genial, de bietul Schumann, tras în apele lui de Lorelei.

Veţi da la iveală amîndoi un volum f[oarte] interesant. Mi-l închipui ca un jurnal semnat ba de Marin, ba de Ana.

Aici, supuşenia obişnuită a omului faţă de iarnă, o iarnă fără aripi de îngeri în copaci, fără feeria zăpezii îndulcind contururile caselor, fără strălucire de lumină. Străzile posomorîte, soarele plecat aiurea, frigul muşcă, necăjit că nu-i surîde nimeni.

Eu stau în casă şi încerc să mă scutur de laudele ce mi s-au fost aduse. Cred în anul care vine. Cifra 8, rotundă ca un „édredon“6, ne va da căldură sufletească.

Ana dragă te sărutăm, ne gîndim la voi şi v-aşteptăm cu nerăbdare.

Cella

[P.S.]2

Mi-e dor de prietenia voastră caldă şi înţeleaptă. În fine, minutul în care am răgaz să vă urez cu drag şi din tot sufletul un An Nou cu sănătate voioasă şi belşug de scris. Poate [19]78 să-mi fie clement şi mie p[en]t[ru] Xena.

Zotchka

[Herrn Marin Bucur, Laerholzstrasse, nr. 73, Bochum, 4630, Republica Federală Germania]

 

*

Bucarest, samedi, 17 mai 1980

 

Dragi prieteni gînditori şi poeţi,

 

Vă caut la telefon de cîteva zile, în zadar, ocupat, ocupat mereu.

Iar acum două minute mi se răspunde că greşesc numărul! Vă caut în cartea cea mare şi nouă de telefoane, găsesc tot numărul vechi: 35.26.68. Un glas străin îmi răspunde că vi s-a schimbat numărul7… mă hotărăsc să vă scriu, ca să legăm firele gîndului.

Vroiam să stau de vorbă cu Ana, în privinţa lungului Recitativ8, wagnerian, l-aş numi, plin de motive, care, adunate ar deveni, ca Les Pensées de Pascal, o hrană spirituală, adică sufletească.

Într-o abundentă adunare de cuvinte, strălucesc maximele de care-ţi reazămi gîndul, şi-ţi găseşti luminată odihnă.

Cartea asta este ca o pîine mare din care mănînci cînd te simţi sleit de puteri. Şi-ţi încălzeşte creierul şi priveşti departe, la alt ţărm al vieţii.

Citind din noua ta carte, Ana, m-a dus spre cartea lui Marin, La apa Vavilonului9 care-mi este aproape, fiindcă citesc adeseori din ea. Este o înălţătoare poezie a gîndului. Şi am văzut că acelaş[i] ritm, în creaţie, vă leagănă. Eraţi sortiţi să împărţiţi viaţa în două!

Răspund tîrziu la gîndul dumitale, durabil în paginile, care se vor citite, lent, fără legătură de la un capitol la altul.

Am fost bolnave amîndouă, de la 26 februarie pînă la începutul lui aprilie, de-o gripă uricioasă: la pat o lună de zile, apoi convalescenţa, păşind lent, foarte lent.

Fără ajutor, negăsind o femeie să ne fie de folos… au fost cinci săptămîni grele. Zotchka, tremurînd de febră, se ocupa de mine ca şi cînd ar fi fost sănătoasă, eu prea slăbită ca să mă mişc din pat. Ne hrăneau sora mea şi nepoata. Mult timp am rămas inertă, fără vlagă. Şi numai de cîteva zile pot spune că mi s-au întors boii acasă.

De aceea am întîrziat să răspund la gîndul de prietenie pe care-l răsfoiesc, şi-l aud cîntînd un grav Recitativ.

Vă sărutăm cu drag pe amîndoi şi nădăjduiesc să ne întîlnim în curînd.

Cella

 

[Scriitoarei Victoria Ana Tăuşan, Strada Avrig, B1, U1, nr. 9-19, scara 3, apartamentul 97, Bucureşti, Codul 73333; Expeditor: Cella Delavrancea, Strada Eminescu, nr. 151, Bucureşti, Codul 72151].

 

*

[Bucureşti], sîmbătă, 16 mai 1981

 

Prietenia noastră, la care ţinem atît de mult, a fost prădată de un „imbroglio“10, ca în comediile italiene… schimbări la telefon, presupuneri de călătorii, justificînd tăcerea voastră, faţă de tentativele noastre de-a potrivi o revedere, plină de dor.

Nevinovate sîntem noi două, dar voi de ce aţi aşteptat atît de mult ca să ne daţi un semn? Chiar acum, la Paşte, am vrut să vă telefonăm iar, dar Zotchka şi-a adus aminte că obişnuiţi să mergeţi la mama Anei, la Piteşti, sau că poate eraţi în străinătate, aşa cum vi s-a mai întîmplat.

Am aşteptat să ne chemaţi, dar nu ne-am gîndit o clipă la o interpretare a tăcerii, aşa de absurdă.

Cînd şi-a terminat romanul, Zotchka a spus: „Vreau să telefonez imediat lui Marin“. Tăcerea iar a năruit entuziasmul! Eşti vinovat, scumpe prieten. Eşti cel în care aveam cel mai adînc sprijin sufletesc.

Bănuielii dumitale, într-adevăr, nu-i găsesc decît termenul de „absurd“.

Am putea să fim supărate, dar bucuria de-a fi deznodat un nod apăsător, şterge tot ce ne-a despărţit atîtea luni. Ne vom revedea cît de curînd.

Ale voastre credincioase prietene,

Cella şi Zotchka

 

[Domnului Marin Bucur, Strada Avrig, B1, U1, Bucureşti; Expeditor: Cella Delavrancea-Lahovary, Strada Eminescu, nr. 151, Bucureşti, Codul 72151].

 

*

Bucureşti, joi, 14 ianuarie 1982

 

Cu toată calda prietenie şi preţuire pentru inteligentele talente, care vă deosebesc de simplul avînt spre artă, vă urăm, amîndouă, sănătate de-a lungul anului şi realizări artistice de care să ne bucurăm.

Cînd se va potoli gerul, care opreşte entuziasmul în suflet, vom fi fericite să vă vedem la noi acasă şi să discutăm împreună despre artă şi să vă cînt din operele celui mai mare orator: Johann Sebastian Bach.

Cella şi Zotchka

 

[Doamnei şi domnului Marin Bucur, Strada Avrig, nr. 9-19, apartamentul 97, sectorul 3, Bucureşti, Codul 73333; Expeditor: Cella Delavrancea‑Lahovary. Strada Eminescu, nr. 151, sectorul 2, Bucureşti, Codul 72151].

 

Note

  • · Originalele celor şapte epistole, necunoscute pînă acum, se află în biblioteca profesorului Nicolae Scurtu din Bucureşti.

1. Localitatea în care s-a născut Ioana d’Arc (1412–1431), supranumită Fecioara din Orléans, care a fost arsă pe rug şi canonizată, abia, în anul 1920.

2. Jean-Baptiste-Camille Corot (1796–1875), pictor francez care prin peisajele sale, de un accentuat lirism, anunţă impresionismul.

3. Gabriele D’Annunzio (1863–1938), poet, romancier, dramaturg şi memorialist.

4. Eleonora Duse (1858–1924), tragediană italiană. A interpretat, excelent, unele personaje din teatrul lui Ibsen, Dumas-fiul şi din cel al lui d’Annunzio.

5. Elena Balamaci (1918–1994), poetă şi prozatoare. Autoarea cărţilor Casa dintîi (1972) şi Xena şi umbrele ei (1981). Astfel era apelată de Cella Delavrancea şi prietenele sale.

6. Plapumă din puf fin de raţă. Cuvînt de origine suedeză.

7. Pe plicul acestei epistole se află următoarea însemnare: „Nu ni se tăia telefonul, dar eram şicanaţi şi se căuta izolarea noastră. Alteori se minţea că sîntem în străinătate. Victoria Ana Tăuşan“.

8. Victoria Ana Tăuşan – Recitativ. Coperta şi desenele aparţin autoarei. Bucureşti, Editura Albatros, 1980, 176 pagini.

9. Marin Bucur – La apa Vavilonului. Bucureşti, Editura Eminescu, 1971, 111 pagini.

10. Încurcătură, voit confuză, cu deznodămînt surprinzător.

Revista indexata EBSCO