Jun 28, 2013

Posted by in MOZAIC

Peregrinus – Edituri moldave/ autori moldavi

Sfîntul Roman Melodul, Imne teologice editori (t raducere din greaca veche, studiu introductiv si note): Alexandru Prelipcean si Alexandru Iorga, colectia „Patristica”, seria „Traduceri”, Editura Doxologia, Iasi, 2012, 286 p.

 

Roman Melodul (sărbătorit la 1 octombrie, cînd se prăznuieste si Acoperămîntul Maicii Domnului, dar este sărbătorit si Sfîntul Ioan Cucuzel, mare imnograf din secolele XIII-XIV), născut în Siria, activ pe vremea împăratilor Anastasie si Iustinian, considerat „poeta vere christianus”, dar si unul dintre cei mai prolifici, mai de seamă, imnografi bizantini. Imnele sale au fost editate si la noi. În 2206 era tipărit, la editura ieseană Trisaghion, volumul Imnele pocăintei, traducere si note de Parascheva Grigoriu, cu un studiu introductiv de Andrew Louth, în 2007 apărea, la Editura Bizantină din Bucuresti, volumul Imne,traducere, studiu introductiv si note de Cristina Rogobete si Sabin Preda.

În 2012 editura ieseană Doxologia a editat, în conditii tipografice frumoase, volumul Sfîntul Roman Melodul, Imne teologice.

Structura cărtii: 1. Sfîntul Roman Melodul – imnograful desăvîrsit al Ortodoxiei, 2. Imne hristologice, 3. Imne cu diferite teme, si, în final, Bibliografie selectivă ( despre viata, opera si teologia imnografului grec, si despre imnografie si condac), Concordanta imnelor în editii critice, Concordanta imnelor în traduceri moderne, note despre cei doi editori.

În studiul introductiv/ „de sinteză”, intitulat Sfîntul Roman Melodul – imnograful desăvîrsit al Ortodoxiei, scrie Alexandru Prelipcean în Prolog, s-a pornit si de la ideea de „ recuperare a unor aspecte extrem de importante pentru întelegerea corectă a vietii, operei si teologiei Sfîntului Roman Melodul”, si de a „scoate în evidentă si transmiterea manuscriptică, editiile de text, precum si traducerile moderne din spatiul oriental si occidental”.Imne hristologice cuprinde cinci condace ale lui Roman Melodul (condac la înmultirea celor cinci pîini, condac la pipăirea Apostolului Toma, condac la Înăltarea Domnului si Mîntuitorului nostru Iisus Hristos, condac la Pogorîrea Duhului Sfînt, condac la a doua Venire a Mîntuitorului Iisus Hristos). În Imne cu diferite teme sînt alte cinci condace ale sfîntului, pe teme morale/ moral-duhovnicesti (condacul despre bogat si despre săracul Lazăr, primul condac la Cele Zece Fecioare, al doilea condac la Cele Zece Fecioare, despre sfintele nevointe monahale si despre petrecerea în mănăstire), si unul despre viata Constantinopolului (condac la orice cutremur si incendiu).

Comentariile preliminare, referintele, notele care însotesc traducerile ajută la mai buna întelegere a textelor lui Roman Melodul si a contextului în care au fost scrise.

Încheiem notînd si că textele din acest volum (mai putin condacul la pipăirea Apostolului Toma si primul condac la Cele Zece Fecioare, apărute în Imnele pocăintei, 2006) nu au fost traduse/ publicate în limba română, si apreciind munca celor doi editori, strădania lor de a oferi cititorilor un volum cît mai explicit si mai bine documentat si, desigur, cîntările lui Roman Melodul, un mare poet si compozitor care ne (re)aminteste ce înseamnă cultură crestină, născută din credintă si iubire.

 

Ion Muscalu, Noaptea de rusalii, Editura Danaster, Iasi, 2012, 218 p.

 

Nu este prima dată cînd semnalăm cărti despre istoria neamului nostru, despre oameni care au scris pagini de viată si patriotism care au cîntărit, la acea vreme, în ceea ce s-a petrecut pentru neamul nostru, pentru ca astăzi să se stie despre ei si despre eforturile lor foarte putin sau de loc. Nu este prima dată cînd scriem despre vietile distruse de bolsevism, dar si despre maniera în care manualele de istorie, scoala si societatea noastră în întregul ei nu face foarte mari eforturi să arate că stie să nu uite toate acestea. Si, cum scrie Ion Muscalu, este greu de explicat cum se face că, dacă „înainte vreme învătam istoria imperiului Uniunii Sovietice, iar azi elevii învată istoria Uniunii Europene, considerînd că istoria natională este o notiune perimată”.

„Este de-a dreptul revoltător si inadmisibil cum noi, românii, ne cunoastem si respectăm istoria si pe creatorii ei, care, cu pretul vietii s-au jertfit pentru tară si pentru drepturile neamului românesc”, scrie Ion Muscalu în paginile de început ale acestei cărti pe care a scris-o după ce, aflînd că în vara lui 2012 un grup de „supravietuitori ai lagărelor de muncă, deportati în anul 1951 din Banat în Cîmpia Română” o să facă un pelerinaj „prin locurile celor 18 sate înfiintate de guvernul bolsevico-comunist în stepa Bărăganului si distruse 15 ani mai tîrziu”, în încercarea de a se sterge urmele.

Sînt pagini cutremurătoare despre grozăviile petrecute, despre cum a fost umilită România după cel de-al doilea război mondial, despre cei peste 250000 de români morti al Cotul Donului (unde au luptat si frati de-ai bunicii mele dinspre mamă si, după zeci de ani, încă aveau frisoane cînd îmi povesteau cele trăite) pentru care, spune autorul, nu am fost capabili să punem nici măcar o cruce, dară-mi-te să facem altele de cuviintă. Sînt amintiri despre felul în care erau tîrîti oamenii, despre batjocură si jaf, dar si despre demnitate si puterea de a crede în fiinta umană, în Domnul si în viitor. Sau despre situatii limită din vremurile cînd România era ciuntită din toate părtile si armata rosie primise alte ordine decît cele iscălite în tratate. Este reamintit episodul cu salvarea Mănăstirii Putna (si, poate, sîntem îndreptătiti să credem si asa ceva, a împiedicării mutării hotesti a frontierei dincolo de hotarele si asa prea adînc muscînd din trupul tării – ne aducem aminte cum a fost furat de pildă Tinutul Herta) de eroismul trupelor conduse de maiorul Valeriu Carp, care a nesocotit pe propria răspundere ordinul lui Carol al II-lea, în preajma lui 27 iunie 1940. Ce este mai straniu, si Ion Muscalu semnalează asta, nu doar că astfel de fapte de vitejie sînt trecute sun tăcere, dar erorii sînt încă si azi socotiti criminali.

Sînt, spuneam, pagini despre masacrul de la Fîntîna Albă, despre uciderea si deportarea românilor transnistreni de către rusi, în valurile de ocupatie de-a lungul vremii – Ion Muscalu notează mărturia episcopului de Ecaterinoslav care spune că, atunci cînd, după pacea de la Iasi (1772), si de la Kuciuk-Kainargi din 1774, teritoriile dintre Nipru si Bug ajung sub ocupatie rusească, erau acolo 67 de localităti 73% românesti (43 de sate), una lipovenească si 17 armenesti si grecesti si niciuna rusească! Mai scrie autorul despre Noaptea de Rusalii a anului 1951, după care a început „dislocarea” a 12 791 de familii din Timis, Caras Severin, Mehedinti si alte localităti din Banat. Erau deportati laolaltă români, bulgari, sîrbi, svabi, macedoneni s.a., în total, din acele locuri au fost dusi în gulagul românesc din Bărăgan peste 40 320 de oameni.

Sînt pagini cutremurătoare despre istoria noastră fată de care ar trebui să avem altă atitudine, întregite si de fotografii cu oameni, chipuri, locuri… Mă întrebau oameni din alte tări cînd discutam despre ce era în România în secolul trecut, despre comunism, despre consecinte, despre răni si despre ce a fost atunci de ce nu traducem toate aceste lucruri, să se stie si „afară”. De multe ori nu le mai spuneam că (da, cum spune autorul acestei cărti, „de-a dreptul revoltător si inadmisibil”) încă este greu să facem ceea ce trebuie la noi, pentru noi, pentru demnitatea noastră, desi, iată, eforturi se fac, dar este încă mult de lucru, mai ales la nivel de institutii ale statului.

 

Iulian Filip, Vorbitul de bine la românii basarabeni, Tipografia „Simbol-N.P”, Chisinău, 2013, 160 p.

 

Cu Iulian Filip, autor polivalent (poet, dramaturg – cu piese jucate în teatre din tară si din străinătate, prozator, a scris si carte pentru copii), pictor, grafician, din Moldova de peste Prut, ne-am mai întîlnit în paginile acestei rubrici. De data aceasta este un volum despre… „vorbitul de bine” la români, anume la cei din stînga Prutului.

„Poate că e valabilă pentru toată românimea ceea ce mi se pare că am remarcat si am înteles, dar unele slăbiciuni basarabene, legate de scrisorile orale de recomandare/ recomandatie, au nuante distinct locale si revărsări specifice de înduiosare, care numai la frontierele/ hotarele/ haturile/ gardurile cu lumile slave pot fi lămurite, pricepute, dacă nu chiar întelese” – asa începe textul care dă titlul acestei cărti, cu subtitlul „îngîndurări iuliene”, grafica si coperta semnate de autor. Sînt în carte tot felul de întîmplări, gînduri („îngîndurări”) si amintiri care, în siajul „vorbitului de bine”, cu si fără ghilimele, reconstruiesc un crîmpei din lumea basarabeană (dar nu numai) de azi, cu bune si mai putin bune (chiar dacă făcute/ menite a fi izvorîte din ideea de bine, măcar uneori). Citim despre scriitori, oameni politici prieteni, cunoscuti, despre întîmplările de tot felul, cu consecinte de mai mică sau mai mare anvergură, la care a fost parte autorul (de la conflictele din regiune, la „ghimpi” mai mici de la vreo editură – care, scrie Iulian Filip, tipăreste cărtile autorului cu sau fără voia lui – sau de la un confrate scriitor). Pătrundem si în lumea scriitoricească de dincolo de Prut asa cum o vede autorul (de pildă, în „Deplasările de creatie ale scriitorilor”), călătorim si în România, si la Roma si…

O carte despre lumea din care face parte – cu oamenii, prefacerile si inertiile ei, cu prieteni (mai multi, din fericire) si mai altii putin prieteni – asa cum o vede Iulian Filip, încheiată cu o anexă cu fotografii „explicate” cu umorul caracteristic autorului.

 

Stelian Baboi, Schite si nuvele, Editura Tipo Moldova, Iasi, 2013, 182 p.

 

Stelian Baboi este, din nefericire, un autor mai putin cunoscut decît ar merita. Reamintim, a publicat volumele: Prima iubire, schite si povestiri, 1977, apoi (după o perioadă în care a fost „dat afară din învătămîntul universitar si i s-a interzis dreptul la publicare” – cum scrie în Note biografice, p. 180 – după ce a vrut să publice, în 1981, în romanul Insomnii, care, de altfel, nu a mai apărut, din cauza „continutului subversiv si a unor opinii publice antitotalitare”), Convorbire tîrzie, 1990, Priveghiul profetilor, roman, 2001, Cutremurătoarele adevăruri despre om si lume, eseu filosofic, 2001, Spiritualitatea morală a poporului român, 2002, Iubirea pe pămînt, roman, 2002, Reculegere în amurg, 2004, O nouă filozofie despre om, 2004. În anul în care ar fi împlinit 75 de ani editura Tipo Moldova, la care au apărut multi alti scriitori ieseni, îi publică, în colectia „Opera Omnia”, seria proză (un proiect sustinut de Universitatea „Petre Andrei” din Iasi), acest volum de proză scurtă. La începutul si la sfîrsitul volumului sînt reproduse în fotocopie cîteva texte (o scrisoare, un referat, o recenzie) semnate de Ioan Petru Culianu.

Pare că unele din prozele din acest volum sînt ca niste pasi făcuti cu gîndul au cu sufletul de o parte si de alta a pragului dintre viată si moarte.

Încheiem semnalarea acestui volum, care poartă cititorul în lumea de suflet a unui scriitor dăruit, cu un fragment din „Mama”:

„Mama tăcea si privea la lună. Eu mînam caii, n-aveam cum să mă uit pe boltă. Mai tîrziu mama începu să se vaiete. Plîngea încet, înăbusit, ca să n-aud. I-am spus:

– Am luat seringa cu mine. Vrei să-ti fac morfină?

– Nu. Mi-e frică să nu mor în nesimtire.

[………..]

După ce i-am făcut morfina, a atipit. Luna bătea per obrazul ei si i-l făcea alb, de ceară. I-am acoperit fată cu baticul meu de la gît. Ea s-a trezit si mi-a zis:

– Gata, Steli, au venit vîrcolacii!

M-am uitat la lună si i-am spus:

– Nu văd nimic. Nu-ti fie frică, esti cu mine!

– Tu esti sănătos, n-ai cum să vezi.

[……………]

Aprinde!… aprinde!…

Si-n timp ce căutam prin buzunare lumînarea, luna dispăru complet si se făcu întuneric. Caii, speriati, îsi scuturau coamele si nechezau. Clinchete moi, de alamă dogită, porneau din căpestre pînă la cer”.

 

Gheorghe Boancă, Tu ne iubesti pe toti, versuri, Editura Timpul, Iasi, 2013, 66 p.

 

Un nou volum în care Gheorghe Boancă, de data aceasta, nu mai „zugrăveste”, în stilul lui caracteristic, aspecte din cotidian, în nuantele coloristice vii folosite si în arta sa, în pictura naivă, ci se îndreaptă cu privirea (desi foloseste acelasi penel, muiat în cerneala sufletului său) spre Ceruri, spre Domnul. Scrie, în felul său, despre păcat, despre vină, despre viată si căutările omului, poate si în dorinta de a îmbrăca haina unui psalmist care, dincolo de toate acestea, vorbeste mai ales despre iubirea de oameni, despre credintă, despre lumea asa cum o vede autorul acestui volum. „Nu vreau să fac filozofie, dar as vrea ca Domnul Isus Hristos să fie cu noi!”, scrie Gheorghe Boancă cuvîntul de început al său la acest volum, din care încheiem cu un fragment din Ajută-mă să fiu curat: „Doamne te rog nu-mi forta mîna/ Ca s-o iubesc pe vecina/ Mă serveste cu plăcinte/ Cu plăcinte si friptură/ Pentru un piculet de gură/ Cu zeamă si cu sarmale/ Pentr-o dulce sărutare/…/ Ajută-mă să fiu curat/ Să nu intru în păcat”.

 

Mircea Rotaru, Corabia sinelui, versuri”, Vasiliana ’98, 60 p., 1998, Casa dintre lumi, teatru, Editura Cuvîntul nostru, Suceava, 1999, 78 p., De la un veac la altul, versuri, Editura Mega Mix, Iasi, 2011, 34 p.

 

Ne vom opri în semnalarea noastră asupra ultimului volum primit de la Mircea Rotaru, nu înainte de a spune despre eseul dramatic „Casa dintre lumi” că este mai curînd o încercare de „rescriere” a legendei mesterului Manole, în cheie personală, sub semnul unui moto – „Dacă îndepărtăm măstile, rămîn alte măsti, si tot asa la nesfîrsit pînă cînd totul nu este decît durere.” De altfel, în „Corabia sinelui”, volumul de versuri anterior, sînt mai multe poeme care se referă la aceeasi legendă. În „De la un veac la altul” Mircea Rotaru abordează o tematică mai largă, cu dominate ca: nostalgia, căutarea, apăsarea curgerii timpului, sentimentul evanescentei, credinta („Sînt clipe în care,/ ca un copil cuminte,/ merg cu Dumnezeu de mînă,/ în primăvara/ ce stă să vină”) credinta în rostul lucrurilor („Să crezi doar,/ pe pămînt si-n cer,/ că toate locurile au un unic rost”), „vindecarea prin ceilalti” s.a. Si, nu în ultimul rînd, încearcă să re-deseneze chipul lumii în haină de cuvinte asa cum îl vede în oglinda sinelui.

„De la un veac la altul” este conceput din două părti, „Îngerul din voi” si „Vindecarea prin ceilalti”, si poate că rezultă si din titluri mesajul dominant pe care doreste să îl transmită autorul în textele sale rimate.

Încheiem cu un fragment, si cu titlu exemplificator, din poemul „Poetul la judecata de apoi”: „Doamne cum furam din zile,/ pe pămîntul de sub lună,/ le duceam apoi în Soare,/ viata scade si s-adună!// Doamne ca să fur acum,/ să îmi dai copilul care, a furat de-atunci întruna,/ clipe, zile, nopti si soare!”.

Revista indexata EBSCO