Sep 26, 2013

Posted by in Varia

Nicolae SAVA – Curier de ambe sexe

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diactritice – TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!), scrise în programul Word şi salvate în RTF sau TXT, şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i cu texte la „Antologia curierului”, cu grupaje de poezii sau la rubrica de „Debut”. Textele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri nicu_sava@yahoo.com sau convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: OLEG CARP

Întrerupem pentru încă o lună dialogul nostru cu corespondenţii rubricii pentru a rezerva, cu bucurie, spaţiul rubricii şi antologia lunii septembrie unui poet din Republica Moldova: Oleg Carp din Chişinău. Nu este un debutant. A publicat – ne scrie el – două cărţi de proză: „Drumul de plastilină”, Editura Arc din Chişinău, 2003; „Crede şi se va scula”, Editura „Magna Princeps”, Chişinău, 2012. Absolvent al Facultăţii de jurnalism şi ştiinţele comunicării (1994-2001), a lucrat reporter la Compania Tele Radio Chişinău (1994-1997), ştirist la Radio D’or Chişinău (1999-2001), prezentator la Compania Tele Radio Moldova (2001-2002), Societatea pentru Refugiaţi Chişinău (2002-2003), corector la Editura Litera din Chişinău (din 2003). Poemele în proză trimise de el sînt, în ciuda aparenţelor, bine închegate, pline de tandreţe dar şi sarcasm. Autorul lor nu se sfieşte să fie extravagant atît cît trebuie, ludic dar şi lucid atunci cînd e cazul, manierist şi artificios de dragul anecdoticului, fluxul insolit al poemelor sale cucerind cititorul de la primele rînduri ale textului. La el farmecul textului vine din savoarea, candoarea, umorul şi isteţimea cu care abordează teme banale, dînd naştere unei poezii fanteziste şi persiflante. Un poet de la Chişinău care, iată, trece Prutul, încărcat cu doldora de talent. Să-i urăm bun venit!

Prosopul verde

 

Carlos o iubea pe Bela, eu pe Carlos, iar Bela pe mine. Era vineri după o şedinţă extraordinară. Ţinusem un discurs cu tematica: Insecta de azi, insecta de mîine. Bela de acum îmi întindea un buchet mare de flori. Se turna şampanie. Carlos, ca de obicei, se întorcea de la WC, pe braţ îi spînzura un prosop verde. Bela a văzut cum îmi străluceau ochii de dragul lui Carlos. Pe atunci purtam pantaloni scurţi iar pe sub pantaloni nimic. Ea m-a încolăcit cu mîinile sale lungi pe după gît, strîns. Mi-am ţuguiat buzele ca să o pup peste pleoape. De cînd îl ştiu, Carlos are o pasiune aparte pentru acest local. Mereu lăsa uşa de la WC crăpată, se consolează cu glas tare şi răguşit: Mi se pare că, între timp, am îmbătrînit. Glumesc cînd spun că mi se pare, chiar m-am ramolit rău de tot de vreme ce nu iese nimic, dar absolut nimic! Şi într-adevăr nu îi ieşea nimic. Cu toate acestea, de fiecare dată cînd intră şi iese din WC, înainte şi după, se spăla îndelung pe mîini şi bîţîie din cur în faţa oglinzii, se saltă pe vîrful degetelor, mă caută în oglindă şi dincolo de ea.

 

Coteşti imediat în bucătărie

 

Între casa mea şi iaz taică-meu ridică o porumbărie. A depăşit o săptămînă de cînd s-a apucat să o înjghebe. La construcţie particip în mod obligatoriu, îi sînt de ajutor. Cel puţin aşa afirmă el. Trezirea la şapte, gimnastică şi duş rece la şi un sfert, iar din duş coteşti imediat în bucătărie, haleşti cum poţi micul dejun, te ridici de la masă, mergi împiedicat pînă la budă, acolo te izolezi pentru mai mult timp. Ieşi la aer, priveşti peste case, pe malul iazului tot nu încetează să crească o porumbărie care se vede ca în palmă proeminentă deasupra acoperişurilor. Ei, taică-meu poate.

 

Sîmbătă, la furat

 

Ieri, sîmbătă dimineaţa, 18 aprilie, după ce mi-am băut cafeaua, şeful meu m-a delegat în Sediul Central. Trebuia să aduc de acolo proiectorul. Urma să difuzăm la ora 15 un film pe ecran mare. La cafea a luat parte şi Călin. L-am rugat să mă însoţească pînă la SC. Aveam de parcurs aleea clasicilor. Mergeam printre bănci şi bîrfeam despre cum a fost ieri. Ajunşi la SC, fata de la poartă cu păr scurt şi des ne-a luat la întrebări. O priveam cu coada ochilor, căci înspre noi pe uşa laterală de acum abia îşi căra legănat cele peste o sută de kile directoarea Instituţiei. Am rugat-o să ne ierte pentru impertinenţă.

 

Cap de pat

 

În după-amiaza în care A împlini vîrsta de patruzeci de ani, logodnica lui, M.S, mult mai tînără şi mai ovală la trup decît el, hotărî de ziua lui de naştere să-i facă o surpriză. Îşi ridică fusta peste cap şi se trînti oftînd în pat. A întrebat-o pe logodnica sa, ce cadou i-a pregătit cu prilejul sărbătorii. M.S de acum stătea în patru labe, îşi scotea tăcut din picioare pantofii cu tocuri oranj. A urmărea de la balcon cum M.S îi arată curul. Folosindu-se de moment, în timp ce ea mai stătea în poziţia de patruped, A s-a uitat mai adînc între fesele M.S. A constatase în gînd că între una şi alta înfloreau vreo cinci furuncule. Cu toate că, M.S îl detestă pe A din cauza bătrîneţii lui, obişnuieşte să-i dăruiască flori. El în schimb, indiferent de sezon, îi aduce în fiecare zi cîte o căldare plină de cireşe verzi. Iar cînd era vorba de culcare, M.S îl învelea cu plapuma pînă la gît şi-i legăna perna de sub cap pînă cînd A adormea dus cu limba scoasă afară, salivînd.

 

Andrei îi spunea lui Ştefan

 

Vipus împreună cu Puklin s-au pornit să mă caute într-o joi dimineaţă, la o oră în care cocoşul încă nu cînta, aşa, cu noaptea în cap şi-au luat în picioare adidaşii, s-au pornit flocoşi, au coborît scările împodobiţi în sacouri cu nasturi lipsă, fără cămăşi dedesubt, ambii nu purtau chiloţi iar în buzunarul interior al sacoului le era vîrît cîte un plic de aceeaşi înălţime, tocmai dădeau colţul străzii Uzina, alergau cu ochii ţintiţi în sus, spre crengile copacilor, la nori, cu gura căscată, cu gura închisă, cu gînd să dea de mine, la vreo cinsprezece paşi mai încolo de acum se aplecau pe sub automobilele parcate pe autostradă, pe după roţi, pe urmă îşi băgau iscoditor ochiul şi în ţeava de eşapament, printre altele se interesau de măturătorii încovoiaţi cum să ajungă la plajă fără să ocolească satul, în zadar. Îşi trăgeau sufletul dar şi fără a-şi trage sufletul, îşi puneau întrebări unul altuia în legătură cu scopul meu, erau preocupaţi de locul în care mă aflam, pe ăla pe care mi l-am ales, ferit de ochii lor, cine ştie ce face el acum acolo, şoptea Andrei cînd mai să ajungă pe cozorocul unui mal de rîpă, poate bea apă, zicea el, sau poate se scarpină acum ca mine, continuă Ştefan, iar cu palma sa albă ferea straturi de urzici bătrîne, cu toate acestea, Ştefan avea o datorie bănească faţă de Andrei, încă de anul trecut îl tot pasează săptămînal sub pretext că banii sînt nimic în comparaţie cu scopul lor de a mă găsi pe mine, ăla rătăcit, acoperit de perdeaua minciunii.

 

Pepene roşu, pepene galben

 

Nu ţin minte cu cîte veri în urmă cocostîrcii şi-au croit culcuş pe creasta casei mele. Ieri, după ce am adormit, un minut mai tîrziu, am văzut cocostîrcul cum se dă cu liftul, de la parter la etajul 18 şi înapoi. Era îmbrăcat de zile mari, ca un dandy. Purta în subraţ o lingură din aur. Iar în cioc îi fumega leneş un trabuc cu aromă de roze. Cu mîinile la spate, bîţîia dintr-un picior ca un parlamentar care nu găseşte cuvîntul potrivit atunci cînd dă interviu jurnaliştilor. Am scos o roşie din buzunar, cu cheia de la apartament am împărţit-o în trei, i-am întins o felie cocostîrcului. Am ridicat receptorul şi am spus alo. Vocea de dincolo îmi părea cunoscută, cu toate acestea nu puteam înţelege cine era vorbitorul. Îmi vorbea cînd cu glas de femeie, cînd cu glas de bărbat. Am spus încă odată alo şi am întrebat cine e. N-am mai aflat cine era, îmi comunica să ies afară.

 

Îmi fîlfîie părul de pe piept

 

Mă dau pe o roată, şuier la mama. Curtea interioară e atît de primitoare şi largă că nu îmi vine deloc să opresc. Fetele de vîrsta mea se iau după mine, vor să mă prindă. Aleargă, se împiedică de una, de alta, mai să pună mîna pe roata mea. Dau din pedale şi gîfîi ca un gînsac strîns de gît. Limba mi se frige de cerul gurii, continuu să şuier. Roata se învîrte. Cineva de sus îmi aruncă o sticlă rece de coca-coca, o duc la gură cu ambele mîini. Trag de capac cu dinţii, fîsîie. Cotesc înspre viţa de vie, rup o frunză, îmi şterg fruntea de sudoare. Ele strigă să nu mă sparg. Le şuier peste umăr. Calc un bulgăre, ricoşez. Fac curba, înconjor cireşul înflorit. Îmi iau avînt la vale spre poarta mare, o deschid cu stîngul, cu dreptul apăs pe pedală. Ies din curte, mă uit la stînga, cotesc la dreapta, mă înscriu pe autostradă. Automobilele mă claxonează sau pe mine sau pe fetele din urma mea care de atîta fugă abia îşi trag sufletul. Firmele cu neoane se aprind colorate una după alta, se întunecă. Prin geamul automobilului galben iese o mînă păroasă care flutură în aer un hot-dog fierbinte, înhăţ hot-dogul, depăşesc mîna păroasă, mestec prada din două înghiţituri. Ca fapt divers mă uit la ceas, nu văd ora. Viteza mea e cam mărită. Parcurg o vale abruptă în formă de ceaun. De-a lungul drumului şerpuit, de o parte şi de alta, stîlpi de telegraf daţi cu smoală. Cei de la radio comentează că frîna uneori e chiar de prisos, mai ales în perioada gheţuşului. Cu poalele cămăşii în vînt înaintez printre automobile, e primăvară. Aerul cald îmi fîlfîie părul de pe piept. Îmi întind braţele în părţi ca avionul, şuier îndelung după mama, după fete. La cotitură, vrabia ca un glonţ îmi intră în ochiul stîng şi tot atunci ţîşneşte cu penele de sînge prin ochiul drept înapoi afară.

 

Şube pentru porci

 

Cu numele de Lupinka au botezat-o ai săi. De la o vreme încoace Lupinka se îndrăgosti de Urtek. Seară de seară, cînd se ivea de acum luna pe cer, Lupinka încăleca măgăriţa. Este o tradiţie de familie să încaleci măgăriţa cînd îţi lipseşte iubitul. Aşa a apucat de la maică-sa care a divorţat cu taică-său, la fel va face şi Lupinka. Maică-sa mănîncă şi coase numai cu mîna stîngă iar mîna dreaptă o foloseşte doar pentru alungatul muştelor. Lupinka dimpotrivă, coase şi mănîncă cu dreapta iar mîna stîngă o foloseşte din plin numai la.

 

Revista indexata EBSCO