Sep 26, 2013

Posted by in Panoramic editorial

Iorgu GĂLĂȚEANU – Calea spre eternitate

…lui Dada la şapte decenii…

 

Greu accepţi să scrii despre personalitatea unui spirit copleşitor prin multiplele valenţe creatoare, de teama că niciodată nu vei reuşi să-i redai complexitatea. Cu uşurinţă poţi scrie despre omul trecător, realizat ideal, ajuns pe culmile profesiei, fără teama că-i poţi omite ceva din realizări, doar cu jena de a spune şi a unge tartina cu prea multă obedienţă, senzaţie de moment ce nu ar aduce nici o favoare nimănui, doar umilinţă mie şi nevinovăţie la celălalt. Năuntru a ales alternativa dificilă, punîndu-mă la încercare, altfel ar fi fost exasperat şi probabil ar fi explodat în sute şi mii de grăuncioare de nimicuri împrăştiate pentru a nu mai fi adunate veacuri…

…aşadar am intrat în sala de spectacole a Teatrului „Victor Ion Popa”, fastuoasă, numai catifea grena şi lumini odihnitoare ochilor, suficient de cald pentru a mă simţi confortabil lîngă stăpîna doamnă. Aşteptam cu nerăbdare, inima mărşăluia zgomotos în piept şi emoţiile inundau sufletul pentru a-l auzi cît mai repede pe Dada, autorul volumului Nu-i mai ajunge sufletului…

Valul de admiraţie a nimicit, a secat izvorul de invidie inocentă şi indecentă, o oră m-a purtat pe creasta-i spumoasă, întruna făcîndu-mă să-mi simt spiritul inundat de extaz. La fel ca şi altădată nu am reuşit să-l protejez! Mi-a părut rău că s-a terminat, greu mi-am revenit din starea de exaltare şi, altfel…

Siguranţa în pronunţia fiecărei fraze formată instantaneu, mă făcea să cred că, doar repetîndu-le ajunsese la perfecţiune, vibraţia graiului exultantă, caldă şi catifelată, ca unduirea strunei sub arcuşul viorii asociată cu fervoarea de-a reda metaforic orişice mişcare sau înfăţişare din natura ambiantă, mi-au transpus trăirea întregului organism într-un mediu fascinant, mereu răscolit de senzaţii la superlativ. Am rămas surprins cînd, confesîndu-se, urechile au auzit că, din calităţile omului nu-l impresionează inteligenţa, talentul genial, vigurozitatea sau etc. etc., ci doar blîndeţea acestuia, trăsătură de caracter în care domnia sa excelează! Aş fi dorit să opresc timpul, să-l audiez o seară întreagă pe coleg, pe scriitorul cu contribuţii remarcabile în critica literară, în proza aforistică, în muzicologie şi memorialistică, a cărui erudiţie şi rigoare ştiinţifică sînt dirijate şi spre artă şi literatură. O pleiadă de personalităţi din lumea scrisului i-au comentat anvergura ideatică, personal invidiindu-i că l-au cunoscut înaintea mea, rămînîndu-mi doar plăcerea de-a reda o infimă parte din vorbele ce m-au încîntat. Astfel:

„– Poet delicat şi labirintic, (…) este un alergător de cursă lungă, (…) el s-a născut cu cartea în mînă, (…) este un artist, pradă unei singure pasiuni: creaţia. Tudor Vianu l-a numit poeta doctus, iar Perpessicius îl considera cap de serie între sensibili. Remarcabil italienist, are prea puţini rivali între cunoscătorii Renaşterii italiene, iar versiunea lui pentru Sonetele lui Michelangelo este sau ar trebui obligatoriu să fie citată în cercurile cunoscătorilor” (George Bălăiţă, Medicină şi poezie, „Ateneu”, noiembrie 1995);

„– Lirica lui (…) este una antiheraclitiană, obsedată de a obţine închiderea/ deschiderea mişcării gîndirii, în monade de sine stătătoare, dar sînt încărcate de o dramatică tensiune existenţială şi ideatică” (M.N. Rusu, Ipostaze neoclasice, „Săptămîna”, 23 decembrie 1988);

„– Capodopera lui Charles Baudelaire, Florile Răului, în versiunea poetului C.D. Zeletin, se parcurge de la un capăt la altul, cu o mare încîntare estetică. Ea constituie (…) o remarcabilă biruinţă a expresivităţii româneşti, atunci cînd e chemată să încorporeze culturii noastre o seamă de realizări de prim rang ale poeziei universale” (Ştefan Aug. Doinaş, „România literară”, 19 decembrie 1991);

„– Adagiile poetului vor, parcă, să confrunte cu adevărul cel puţin cîteva din experienţele spirituale trăite de un intelectual umanist al veacului nostru. Conştiinţa de sine se autodefineşte la el din unghiuri complementare: în funcţie de percepţia raţională a palpabilului, dar şi de căutarea intuitivă a inefabilului, de moral şi de estetic, de actul viu şi de expresia lui evanescentă. Încît momentul de trăire efemeră se visează, stenic, un produs pentru eternitate” (Vlad Soriana, Cugetarea ca trăire, „Ateneu”, martie 2000);

„– C.D. Zeletin este nu numai o personalitate de prim rang, dar şi o legendă în spaţiul românesc. Un cărturar-artist, tulburător de profund, care trăieşte frenezia cunoaşterii temeinice, suferind cu melancolică luciditate de boala perfecţiunii. Poate şi de aceea în preajma sa totul capătă relevanţă maximă. Ca să nu-i mai amintesc talentul (literar, ştiinţific, muzical), erudiţia fără ostentaţie, înţelepciunea, farmecul sau bunătatea ecumenică-înmănunchere aproape neverosimilă de însuşiri, care va intimida întotdeauna. Parcă ar vorbi o altă limbă, ar vedea şi ar simţi altfel – acea senzaţie de imponderabilitate, pe care noi, muritorii, o încercăm doar în vis.

Adagiirămîne o provocare pentru cititor. Mai întîi, din cauza exuberanţei (inepuizabile!), a imaginaţiei verbale (pe care numai luciditatea, spiritul de ordine o strunesc) şi a muzicalităţii textului, desăvîrşirea lui aproape estompîndu-i înţelesurile, asemenea unei lumini prea intense ce va dizolva contururile. Apoi, chiar densitatea şi polisemia discursului, gîndit şi cizelat cu talent de bijutier…, este seducţia celui care surprinde continuu…, efortul de a intui raţionamentul artistului va avea însă efect eliberator, inducînd acea stare poetică prin care, ca un dar divin, spiritul se perfecţionează, se potenţează. Iată adevărata artă, cea care întotdeauna ne mîntuie” (Alice Ţuculescu, Aforismul-paradox, metaforă, poezie, „Viaţa medicală”, 4 februarie 2000);

„– Discursul d-sale posedă o blîndeţe sapienţială ce ne duce cu gîndul şi la acel clasic tardiv care a fost Anatole France (…). O pagină demnă de un foarte înzestrat memorialist! (Despre O vizită la Tudor Arghezi)” (Gheorghe Grigurcu, Un aristocrat al scrisului, „Viaţa medicală” 27 XI 2001).

Exuberanţă, imaginaţie, muzicalitate, densitate şi polisemia discursului, cizelarea frazei cu talent de bijutier, inteligenţă, bîndeţe pînă la seducţie, cîteva calităţi remarcabile ce induc starea prin care spiritul parcă se mîntuie!

 

 

 

Revista indexata EBSCO