Sep 26, 2013

Posted by in Panoramic editorial

Peregrinus – Edituri moldave/ autori moldavi

Fray Luis de León, Comentariu la Cartea lui Iov, traducere de Aurica Brădeanu, Editura Testimonium, Iaşi, 2012, 530 p.

 

Biblia („Cărţile” – pluralul de la grecescul „biblion”), cuprinde, cum se ştie, şi „Cartea lui Iov” (una dintre cele 49 de cărţi care compun Vechiul Testament) care (cu cele 24 de „capitole”), este considerată a fi între scrierile sacre canonice iudaice „aghiografice”. Fără să facem alte comentarii, notăm doar că este considerată în canonul creştin o „carte poetică ori „de învăţătură”. Ideea/ Tema acestei cărţi (în afară de răbdarea extraordinară a lui Iov) este aceea că un pînă şi un om care îşi duce viaţă în dreptate şi cu chibzuinţă poate fi nefericit, poate pătimi. Prietenii lui (Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamah) îi dau sfaturi, dar din înalturi îi dezavuează, îi osîndeşte şi pe cei care-l învinuiesc, şi pe cei care-i dau dreptate.

Fray Luis Ponce de León (1527 – 1591), călugăr augustin, poet şi teolog spaniol, reprezentant al „Şcolii de la Salamanca”, considerat unul dintre cei mai notabili poeţi castilieni, a scris mai multe opere (Ascensión del Seńor, La morada del cielo, A Salinas, Profecía del Tajo, Los nombres de Cristo ş.a.) şi a semnat şi traduceri din Biblie considerate şi azi remarcabile Luis de León. Una dintre acestea este Cartea lui Iov.

Cartea la care facem referire acum este traducerea semnată de Aurica Brădeanu, după Exposición del Libro de Job, din Obras completas castellanas, Bibliotecca de Autores Cristianos, Madrid, 1951, p. 793-1287. cartea cuprinde, în afară de „nota asupra ediţiei”, Dedicaţie, Subiect şi, apoi cele 42 de capitole ale Cărţii lui Iov şi comentariile lui Fray Luis de León. Fiecare capitol este deschis de o micro-secţiune intitulată „subiect”, apoi urmează fragmentele din carte şi explicaţiile aferente.

În versiunea diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Bartolomeu Anania, acesta face şi o prezentare aparte a Cărţii lui Iov, în care scrie, între altele: „Pe lîngă marea ei frumuseţe literară, Cartea lui Iov prezintă şi un deosebit interes teologic, mai ales prin textele inspirate care aruncă lumini timpurii asupra perspectivei eshatologice: credinţa în nemurirea sufletului şi putinţa acestuia de a-L vedea pe Dumnezeu; învierea trupului şi o înviere obştească; omul înviat este una şi aceeaşi persoană cu cel care a trăit pe pămînt. De asemenea, mijeşte ideea unui Mîntuitor, precum şi aceea a unui martor ceresc, identificat în teologia ortodoxă ca fiind Maica Domnului.”

Iar Fray Luis de León scrie, în paginile de început, Dedicaţie (opera este dedicată „prea religioasei măicuţe Ana de Jesus Carmelita Descalza”): Toţi avem necazuri, căci a pătimi se datorează vinovăţiei, şi toţi ne naştem cu ea; dar nu toţi pătimesc la fel; pentru cei răi, e spre durerea lor şi fără folos; pentru cei buni, cu folos şi profit.”

Este, fără îndoială, o muncă deloc uşoară ce a făcut Aurica Brădeanu, şi, dincolo de calitatea traducerii, pe care specialiştii o pot cîntări la adevărata valoare – mie mi-a prilejuit o lectură plăcută –, rămîne faptul că această carte a lui Fray Luis de León este, acum, la îndemîna cititorului de limbă română.

 

Ion Mitican, Evreii din Tîrgul Cucului de altădată, Editura Tehnopress, Iaşi, an neprecizat, 270 p.

 

Ion Mitican a lăsat cititorilor o veritabilă bibliotecă plină de cărţi în ale căror pagini cei interesaţi pot descoperi, între altele, Iaşul de altădată, cu legendele, cu frumuseţile şi cu întîmplările de tot felul care l-au făcut să ajungă aşa cum este astăzi. Una dintre aceste cărţi este Evreii din Tîrgul Cucului de altădată. Este o carte dedicată şi unui loc („o răspîntie largă, cu vro cinci direcţii aproape lipsită de ziduri […] formată din străzile: Cuza Vodă, Costache Negri, Elena Doamnă, Cucu şi Sărărie”), cîndva „marginea dinspre răsărit a Ieşilor şi o rarişte de huci rîpoasă ori poate un rediu” pînă cînd, după ce Alexandru Lăpuşneanu şi-a mutat curtea la Iaşi, şi oraşul a început să se lărgească… Apoi, scrie Ion Mitican, într-un zapis din 1741 citim despre „Rediul Cucului”, apoi pe acele locuri a fost Uliţa Albă, „Tîrgul Făinei”. În final, după ce locul a fost dăruit cu o sinagogă (după unii veche de prin secolul XV, întîlnită în documente însă din cel de-al XVII-lea), fiind populat şi de evrei, locul devenise „atît de original şi de pitoresc încît vreun mucalit i-o fi zis Tîrgul Cucului”, fie după numele fostului rediu, fie poate, scrie autorul pentru că aici se găsea şi ce nu era posibil, adică… „lapte de cuc”.

Şi, pas cu pas, trecînd prin secoli, autorul re-desenează pentru ochii cititorului locul, oamenii lui, scrie despre viaţa comunităţii evreieşti, despre Talmud, despre „bătrînii peticari” de aici, şcoala tuturor copiilor – heiderul, cum arătau zilele de şabat în Tîrgul Cucului, sărbătorile, cum era viaţa de zi cu zi a oamenilor de acolo, dar şi despre „urme de paşi de mult uitaţi” şi multe altele, inclusiv cum, în 1977 a început „sistematizarea”, adică dărîmarea şi construirea de blocuri. Informaţii şi detalii interesante (şi multe fotografii, din păcate alb-negru) şi despre un loc cu un farmec aparte şi un istoric pe măsură din oraşul nostru, dar şi despre evreii care au dăruit atîtea Iaşului. O lectură care ar trebuie să aducă spre degetele sufletului nostru care răsfoiesc paginile timpului înapoi, odată cu Ion Mitican, parfumul vremurilor de altădată.

 

Ianoş Ţurcanu, Cea mai frumoasă vară a iubirii, Bibliotheca Tîrgovişte şi Cartdidact Chişinău, 2010, 386 p.

 

Cărţile lui Ianoş Ţurcanu, considerat, în mare măsură cu temei, un neoromantic, par a însemna  şi un fel de simbioză  între biografie şi scriitură, între căutări (atît în viaţă, cît şi în vers), (re)găsiri, renunţări şi (re)începuturi de drum(uri). Pe scurt, născut în 1951 în cătunul Pelenia, din judeţul Bălţi (nu uită să amintească că e aproape de Sofia prietenului său Iulian Filip, căruia i-a dedicat, şi în această carte, poeme), după ce a absolvit Colegiul de Medicină din Bălţi,  Institutul de Medicină din Krasnodar (nu înainte de a călători prin Rusia, Mongolia, Ungaria), a ajuns să lucreze la Centrul de pregătire şi antrenamente speciale pentru piloţi şi cosmonauţi de la Soci, în zona caucaziană a Mării Negre. Călătoreşte, cunoaşte artişti, scriitori, în 1980 este absolvent al Institutului de Literatură Universală „Maxim Gorki” din Moscova pentru ca, în 1992, să se întoarcă la Chişinău unde se decide să se dedice scrisului, fie că e vorba despre poezie, carte pentru copii, texte pentru muzică, aforisme etc. A debutat în volum în 1994, cu versuri, „Oglinda stranie” (de altfel, un aforism al său sună astfel: „Mi-am avertizat destinul că dacă nu mă lasă în pace îl schimb”).

„Inimometrul” pe care l-a născocit (poate şi pentru că ce se petrece în natură, în/ cu  lumea înconjurătoare are oglindire în inimă, în viziunea sa) pentru că „doar cu anii înţelegi/ că toate în lume,/ mari sau mici,/ se măsoară/ cu inima” – (Inimometru) l-a dus, poate, sau l-a făcut să perceapă şi această „cea mai frumoasă vară a iubirii”, o selecţie/ antologie alcătuită din ciclurile: Am ascuns iubirea, Fapte bune să aduni (poezii pentru copii) – I. Animale sentimentale, II. Ce ascund cuvintele, III. Geografia cu minuni, IV. Timpuri-anotimpuri, V. Motanul-navigator, şi, în final, Cuvinte în balanţă (Aforisme) şi referinţele critice.

Melancolic sau ironic, atins de aripa tristeţii şi, apoi, brusc luminat de partea frumoasă a unei clipe, de bucuria existenţei, Ianoş Ţurcanu scrie în versuri mai ales scurte, folosind un vocabular nesofisticat, dedicat mai curînd mesajului direct, dar fără a uita de figurile de stil. De altfel, poemul „Creaţie” este un bun exemplu în acest sens: „Mi-a pus toamna/ un poem pe buze/ şi mă învaţă/ să rostesc/ cuvinte simple,/ ca zborul/ unei frunze…”. Iar în privinţa felului în care vede viaţa, „jocul” între acum şi ce a fost: „Nu trăi ca un bătrîn,/ mereu cu gîndul în trecut,/ totul devine insuportabil, încercînd să-ţoi aminteşti ce n-ai ştiut” (Aruncă bumerangul). Sau/ şi, într-un alt registru: „femeile iubite odinioară,/ Se transformă treptat-treptat/ În imagini însorite de vară,/ Cu-n farmec de neuitat” (Femeile iubite odinioară).

Semnalăm aşadar această antologie a unui autor despre care s-a scris pe ambele maluri ale Prutului, în multe privinţe relevantă pentru maniera în care scrie, în care înţelege viaţa şi poezia Ianoş Ţurcanu.

 

Ilie Zanfir, Galaţiul în spaţiul cultural naţional, Editura Convorbiri literare, Iaşi, 2013, 270 p.

 

Ilie Zanfir şi-a structurat demersul în două părţi distincte. Prima conţine o serie de texte în care autorul, după ce creionează o imagine de ansamblu a contextului naţional în ce priveşte viaţa/ presa culturală/ literară, în viziunea sa, îşi expune opiniile asupra felului în care se poate aşeza literatura/ presa locale locală gălăţeană din perioada 1990-2012 în acest context. Partea a doua înseamnă un dicţionar cu fişe conţinînd informaţii biobibliografice despre un număr de 182 scriitori şi ziarişti din spaţiul gălăţean, pe care autorul i-a considerat reprezentativi.

Structura cărţii: O sinteză necesară, de Theodor Codreanu, Context naţional. O privire de ansamblu asupra presei culturale postdecembriste, Demarajul cultural zonal. Coordonatele noii prese culturale din Galaţi, Semnele deschiderii. Conjunctura şi potenţialul manifestărilor culturale gălăţene, Specific zonal şi naţional. În căutarea identităţii, Ziare, reviste, programe, orientări. Explozia jurnalistică gălăţeană, Împliniri şi limite. În aşteptarea liderilor locali, Individualităţi, grupări, divergenţe. Creaţii literare şi culturale, Scriitori gălăţeni şi, în final, Proiecte şi aspiraţii. Posibilităţi şi împliniri.

Pe scurt, sînt informaţii interesante (din arhive publice, dar şi private), probabil unele inedite, despre scriitorii şi jurnaliştii gălăţeni, despre viaţa culturală a acestei zone, despre cum evoluează şi cum se raportează din acest punct de vedere la România. Subscriem lui Theodor Codreanu – o sinteză necesară, şi, de ce nu, adăugăm, un punct de pornire pentru un viitor demers care va aduce elemente de noutate, poate adăugiri ş.a..

 

Alina Jahołkowska, Oglinda sufletului/ Lustro duszy, culegere de poezii, ediţie bilingvă polonă – română, traducere din limba polonă, prezentare şi glosar de Alexandru G. Şerban, Editura Fundaţiei Culturale Poezia, Iaşi, 2012, 160 p.

 

Alexandru G. Şerban propune, în tonul preocupărilor sale legate de traducerea poeţilor români în limba polonă şi a celor polonezi în română (unele dintre acestea semnalate în această rubrică), un nou volum de versuri semnat de Alina Jahołkowska.

Născută la Chelm, în Polonia de est, în 1944, aproape de graniţa cu URSS aşa cum a fost ea stabilită după frîngerile teritoriale din 1939, Alina Jahołkowska a publicat pînă acum, cu tot cu Oglinda sufletului (apărută în Polonia în 2010), cinci volume de versuri (al cincilea, apărut recent, în 2013, şi care nu a fost avut în vedere în antologie, se intitulează Este încă timpul tău). În puţine cuvinte, culegerea alcătuită de Alexandru G. Şerban reflectă felul în care scrie poezie Alina Jahołkowska pentru care, în toate cele volume patru volume apărute pînă în 2012 (Să treci graniţele îndoielii, 2003, apoi Năzuinţa spre iubire; Să fugi de singurătate; Oglinda sufletului), dincolo de „călătoria” prin diverse locuri dragi ei (şi de care este legată sufleteşte/ emoţional, descriindu-le ca pe nişte tablouri, uneori în tonuri idilice, cu natura, coloritul lor frumos) temele principale sînt legate de abisurile fiinţei umane, de diversele situaţii psihologice disecate şi motivate în profunzime. Asta şi pentru că, în viziunea autoarei, omul pendulează întreaga viaţă între „îndoială şi speranţă/ nonsens şi credinţă/ disperare şi fericire/ cădere şi victorie”.

Culegerea de faţă este alcătuită din ciclurile: Pe cărările emoţiei în Nałęczów, Kunţeviciuwka fermecată, Piaseczno – Edenul meu, Lublinul  noaptea, Impresii marine. La începutul şi la finalul volumului Alexandru G. Şerban a cules articole despre autoare şi poezia sa (semnate de Maria Makarska, Stanisław Leon Popek), „impresii lirice” ale autoarei, un glosar de termeni şi date despre traducător. Încheiem cu un fragment din poemul Lublin – oraşul iubirii: „Oraşul Vechi dormitează/ înfăşurat în linişte/ ca într-un vis de basm./ Luminile felinarelor dau viaţă/ cămăruţelor medievale,/ stucaturilor din pereţi şi interioare,/ caselor de piatră veche,/  pline de secrete încă/ nedezvăluite./ Caldarîmul posomorît/ abia luminat de noaptea palidă/ invită îndrăgostiţii”.

 

Ioan Munteanu, La început a fost Islazul…, Istoria cartierelor Brăilei; Comorofca, Băligoşi, Brăiliţa, Pisc, Nedelcu Chercea, Radu Negru, Editura Ex Libris, Brăila, 2011, 430 p.

 

Să citeşti despre trecutul unei localităţi este întotdeauna, pentru mine, o „călătorie” frumoasă, cu „poveşti” în culori sepia, legende, variante de tot felul despre cum a apărut un cartier, cum s-a dezvoltat o comunitate anume şi de ce aşa şi nu altfel. Brăila („Brayla”, cum apare în 1368 într-un „privilegiu” acordat negustorilor braşoveni”) este o localitate cu o istorie frumoasă, pe baze vechi  (teritoriul a fost locuit cu mii de ani înaintea erei noastre, conform vestigiilor încă din neolitic), în culorile multietnice (ale românilor, grecilor, turcilor, bulgarilor, evreilor ş.a.), iar în zonă sînt o mulţime de toponime cu „poveşti” la fel de interesante.

Şi de aceea cartea (documentată, plină de detalii interesante) scrisă de Ioan Munteanu, absolvent de facultate la Iaşi, despre istoria acestor locuri a fost o lectură antrenantă, începînd de la paginile despre „jurnalul nr. 1808”, întărit de Pavel Kissellef, prin care se atribuia oraşului „o porţiune de teren numită Izlaz: 1500 de stînjeni rază împrejurul cetăţii”. Apoi despre întinderea oraşului dincolo de zidurile cetăţii, apariţia „foburgurilor („parte dintr-un oraş care este sau era odinioară situată în afara zidurilor oraşului”, „sinonim cu suburbie”), „născute” din fostele „mahalale”…

Cartea cuprinde capitolele: Islazul Brăilei, Cartierele oraşului, Comorofca şi Băligoşi, Comuna Izlaz, Brăiliţa, Pisc, Nedelcu Chercea, Radu Negru, Literatura (capitol în care citim despre Panait Istrati, Mihu Dragomir, Radu Tudoran, Fănuş Neagu sau, mai aproape de noi, Corneliu Ifrim, Nicolae Grigore Mărăşanu, Doina Popescu-Brăila, Lucia Pătraşcu ş.a.), şi, în final, Postfaţă, Bibliografie şi un interesant segment de reproduceri fotografice.

Revista indexata EBSCO