Dec 27, 2013

Posted by in Varia

Valentin TALPALARU – ComPRESA revistelor

Valentin_TalpalaruPrimiţi cu ComPresa în prag de sărbători? Venim şi noi cu un brad de pixeli şi globuri din diacritice, că de, asta primim, asta oferim! Fiţi fericiţi – atît cît se poate şi vă este îngăduit – domniile voastre, prietenii şi tartorii mei, lună de lună, şi fie-vă bugetul îndestulat ca un uger de Joiană venită de la păşunat! Haideţi să mai trecem prin cele reviste literare înainte de dezmăţul tradiţional. Începem cu Cronica veche şi bucuria de a fi alături de Grigore Ilisei la ceas aniversar. Un Divan cu prieteni desenează o panoplie de urări la care le adăugăm şi noi pre ale noastre întru cinstirea prozatorului şi omului de radio şi televiziune, care a lăsat urmă adîncă, după spusa cronicarului în literatura noastră. Raluca Sofian – Olteanu face o radiografie a ceea ce a fost recentul FILIT ieşean, pe capitole, puncte, subpuncte, punînd meticulos, cap la cap, declaraţii ale participanţilor iluştri. Concluzia: „N-am putea aşadar decât conchide: cu şi fără aspiraţia curajoasă de-a vedea în 2021 Iaşul, Capitală Culturală Europeană, atâta timp cât îşi păstrează echilibrul şi nu pretinde vise monopolizante avide, FILIT e genul de sărbătoare a oraşului din care merită să faci un scop în sine. Şi-n ceea ce-l priveşte, viitorul sună bine!” Aferim, boieri dumneavoastră! Invitata spaţiului liric al revistei este Liliana Armaşu, poetă basarabeană deja afirmată, cu care vă invităm la o scurtă întîlnire compresivă: „Când nu e nimeni în jur/şi se face foarte frig printre oase,/merg în pădure după vreascuri/mai uscate, mai verzi, aşa cum/sunt şi oamenii…” (Stare 1) Nu rataţi nici interviul pe care Dan Hăulică i l-a acordat lui Alex Vasiliu sau invitaţia lui Gică Manole de a răsfoi paginile unei istorii secrete. Mergem la Oradea pentru o întîlnire cu revista directorată de Ioan Moldovan, Familia. „Păşeam pentru prima oară pragul Gazetei literare în toamna lui 1954, adică în acel mirific anotimp în care, abia ajuns student al „fabricii de poeţi” din Kiseleff, am luat cel dintîi contact cu lumea literară din Capitală, alcătuită încă, în bună măsură, din scriitorii interbelicului” scrie Gheorghe Grigurcu şi ne duce într-un spaţiu al melancoliei şi nostalgiei care, după cum însuşi mărturiseşte,  îi „abureşte lentilele critice”. Nu-i rău să se mai întîmple şi asta din cînd în cînd! Ioan Matiuţ şi George Vulturescu sunt doi dintre poeţii propuşi de revistă cu proaspetele volume de versuri fuga din urmă  şi Grota şi literele. Cu sinceră emoţie – din raţiuni subiective – am citit eseul lui Ion Pop dedicat lui Adi Cusin: „Un poet de excepţională înzestrare a fost considerat de către câţiva comentatori Adi Cusin (1941 – 2008), încă de la debutul cu volumul A fi (1968). Dintre confraţii ieşeni, Cezar Ivănescu se mărturisea chiar „obsedat şi tiranizat de modelul Adi Cusin”. Iată o invitaţie la relectură, care merită onorată. Ileana Şteţco, Luminiţa Cojoacă, Carmen Manuela Măcelaru sunt pariurile lirice ale numărului, după cum Diana Alzner, Claudiu Soare, Constantin Arcu cele pentru proză. Dunărea de Jos este, ca de obicei, darnică în iconografia dedicată evenimentelor culturale locale şi nu numai. Luăm aşadar cunoştinţă de festivaluri de muzică populară, expoziţii de fotografii, Colocviile Centrului Naţional pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, după care plonjăm în plin New York prin proza lui Marius Chiru! Nicolae Bacalbaşa mai are timp de literatură printre trebile sale administrative, mereu ironic şi cu o povestire în bandulieră, cum este cea prezentă, Uniforma de gală. Poeme la patru mâini scriu Diana Frumosu şi Romeo Aurelian Ilie (concomitent ori pe rînd ?!) iar rezultatul este următorul: „deasupra oraşului/ninge cu lupi:/lupi albi cu ochi de jar,/lupi negri cu urechile tăiate.//ei se iau după rochia neagră/şi îşi poartă cozile pe marginea tivului amuţit./nu urlă, nu muşcă, nu adulmecă,/ci doar caută cu privirea.” După cum vedeţi, lupi scăpaţi de ecarisaj, melancolici, metaforici şi civilizaţi pînă la urmă…Ionel Necula ne propune o Istorie subiectivă a Galaţiului, o „replică” subiectivă a unei monografii deja existente, cea a lui Paul Păltănea, datorată lui Săndel Dumitriu: Galaţiul, aşa cum mi-l amintesc, proaspăt apărută la Editura Istros din Brăila. Revenim în ţinutul Neamţului pentru un număr din Antiteze.Un sumar divers, de la probleme sociale la probleme spirituale, de la provocarea lui Mark J. Cherry, profesor de Etică Aplicată la o universitate din Texas, Statul fundamental secular: câteva reflecţii critice la istoria Bisericii „Bunavestire” din Dărmăneşti – Piatra Neamţ. Dar să le luăm pe rînd. Mai întîi eseul lui Cristian Livescu dedicat lui Nichita Stănescu, trecut prin toate vămile titlurilor publicate de poet, cu o concluzie pe care v-o oferim şi domniilor voastre: „Vocea sa poetică apare proteic duplicizată, practicînd scriitura ambivalentă , una în ton de ison la corul agitatoric oficial, şi alta subversivă, rebelă, mimând revolta, ca de altfel la mulţi dintre autorii apăruţi în deceniile şase şi şapte, unde refuzul, protestul abia îngăimat, ieşirea din rândul propagandiştilor de duzină ai puterii, într-o societate metodic înfricoşată, terorizată de ameninţări, denaturată, sunt acte care se produc cu dificultate, cu teamă, cu prudenţă, prin texte criptice, încifrate, esopizate.” Trist final şi oarecum nedrept, cu accent pus pe o perioadă de creaţie pe care poetul nu o neagă, dar care nu-l defineşte fundamental. Dar asta este o altă poveste. De apreciat recursul la memorie, cu readucerea în atenţie a unor scriitori mai puţin vizibili în comentariile critice actuale – dar cîţi ca ei, vorba lui Topîrceanu – Ion Marin Sadoveanu şi I.I. Mironescu (pseudonimul lui Eugen I. Mironescu). Plecăciunea noastră în faţa memoriei unuia dintre cei mai luminaţi duhovnici spirituali ai neamului, părintele Constantin Galeriu, la zece ani de la întîlnirea cu veşnicia. Carmina balcanica se pare că prinde din ce în ce mai mult cheag, defilînd prin spaţiul balcanic şi nu numai. Proaspătul număr ne invită la o serioasă escală în cultura albaneză din România. După cîteva repere istorice ale existenţei comunităţii la noi, suntem poftiţi într-un salon liric, unde primul invitat este Cezar Ivănescu. Urmează Baki Ymeri, poetul şi traducătorul, în egală măsură român şi albanez cum se declară însuşi, şi din care cităm simbolic: „De ce mă vrei?/M-ai întrebat./Pe buzele tale/ Erau polen şi nectar./Nevăzute albine/Îţi desenau pe buze o inimă./De ce mă vrei?/M-ai întrebat./Nevăzute albine/Se trudeau să poarte prin aer/Tremurul inimii tale.”(Miere) Revenim la Cezar Ivănescu şi la mama sa Xantipa, date biografice binecunoscute ale poetului, şi care au constituit miezul cărţii scrisă de jurnalista Maria Dobrescu şi publicată în urmă cu cîţiva ani. Alte şi alte semne ale legăturii cu cultura albaneză de la noi: Prin Bucureştiul albanez de Adrian Majuru, Lucian Blaga în versiune albaneză graţie lui Luan Topciu, revista culturală Prietenul albanezului şi ne oprim aici pentru că urmează un alt spaţiu spiritual legat de cultura noastră, cel al armenilor, foarte bogat ilustrat şi reprezentat. În ceea ce priveşte literatura contemporană, partea leului este adjudecată de Varujan Vosganian. Urmează o invitaţie în spaţiul cultural bulgar de la noi şi în cel elen. Din păcate, la generozitatea spaţiilor acordate acestor culturi răspundem meschin, din aceeaşi cronică problemă a spaţiului, cu invitaţia de a nu rata numărul şi ne abatem la Piteşti pentru o iluzorie ceaşcă la Cafeneaua literară. De care nu avem parte, dar aflăm care sunt premiile revistei pe anul defunct. Printre merituoşi, Gheorghe Grigurcu, Daniel Corbu Ştefan Ion Ghilimescu. Şi pentru că premiile sunt direct legate de celebritate, nimic mai firesc decît eseul lui Gheorghe Grigurcu: Celebritatea: „Să fie celebritatea un lucru pozitiv? Merită obţinerea ei strădaniile noastre, aşteptările, sacrificiile ce se înscriu în contul mirajului cu care ne poate tenta?” Este un început retoric, pentru că noi, mirenii supuşi ispitei, păcătoşi fiind şi fără ipocrizie vorbind suntem, mai toţi, victime sigure! Gheorghe Grigurcu se întreabă, provocator, dacă este normal ca aripa celebrităţii să fîlfîie cu aceeaşi graţie şi puritate asupra Sfîntului Augustin de pildă şi asupra lui Al Capone!Mai multe veţi afla domniile voastre din articolul cu pricina. Ancheta revistei se înscrie în lungul şir de dezbateri asupra poeziei postmoderne. Este acesta un capitol încheiat? Reprezentanţii ei de bază sunt cei 5/18 poeţi căliţi la Cenaclul de luni? Cel care răspunde la rafalele de întrebări în acest număr este Daniel Corbu. Invitaţii Clubului Cafenelei literare sunt Virgil Diaconu, Calistrat Costin, Simona – Grazia Dima, Costin Tănăsescu şi Maria Pal. Un popas oltean facem la Craiova pentru o întîlnire cu Mozaicul , din subsolul căreia aflăm că aleşii noştri se implică şi în cestiuni care  nu sunt arzătoare ci doar de substanţă spirituală. Să fiu sincer m-a cam nedumerit titlul editorialului: perspectiva regeneraţiei, care m-a dus cu gîndul aiurea, dacă nu ar fi fost nimerita şi binecuvîntata precizare a lui Constantin M. Popa: „ Pictor mai degrabă decît istoric, editor mai curînd decît scriitor, Constantin Lecca a întemeiat în capitala Olteniei o tradiţie a scrisului frumos, de la care s-a revendicat, într-o fericită consecuţie, spiritul critic maiorescian.” Întrebăm şi noi, în dorul lelii: de la pictor au de la editor, cum candid, afirmă auctorele s-a zămislit spiritul maiorescian? Nu mai comentăm  chestia cu scrisul „frumos”. Intrăm în fondul revistei, cu articole de referinţă cum ar fi cel al lui Ionel Buşe: I.D. Sîrbu: din spiritul tragic al Craiovei sau cel al Mariei Dinu: Adrian Marino şi mediul intelectual craiovean la care sunt adăugate alte simboluri: C.S. Nicolăescu  Plopşor, Gogu Constantinescu et alii. O adevărată lecţie de justificat orgoliu oltean! Încheiem cu o Acoladă din Sătmar, trăgînd spuza pe turta noastră proprie, întrucît Gheorghe Grigurcu comentează o carte importantă despre marele humuleştean, „comisă” de Constantin Trandafir mai an şi apărută la Editura Premier. Un accent special pune autorul  – şi cronicarul punctează – pe carnavalesc, depărtînd ispita satirei. Iată şi o surpriză lirică, Ion Maria: „scriu harta lumii cu viteza/de o poezie pe zi/până la sfîrşitul timpului/voi ajunge şi la tine/şi atunci inima mea/se va linişti şi mâna/nu va mai scrie/iar harta va fi completă”(harta lumii). C.D. Zeletin ne duce în istoria literară, la momentul crepuscular al lui Tudor Arghezi: Cu George Emil Palade, la San Diego, despre boala lui Tudor Arghezi sună titlul serialului iniţiat în acest număr. Interesant şi de urmărit. Un alt serial provocator este cel al lui Nicolae Florescu despre Dimensiunea românească între naţional şi universal. Iar noi ne pregătim în tihnă, uşuraţi de misia pre  anul care-şi trage ultimele zile în plămînii osteniţi, de colindul cel interior ce ni-l îngăduim: „Sus în cer/ cînta sufletul meu leru-i ler!”

Revista indexata EBSCO