Dec 23, 2013

Posted by in Cronica literara

Constantin DRAM – ÎNTREZĂRIRILE lui Nicolae Stroescu-Stînişoară

DRAMCele două volume de Întrezăriri. Itinerarii istorice şi metaistorice, publicate de Editura Institutului Român, apar, firesc, ca o continuare a volumului În zodia exilului. Întrezăriri, ce apăruse în 1998 la Editura Fundaţiei Culturale Române. De aici, sigur, o primă întrebare, legitimă, ar putea fi aceasta: ce sînt, în continuare, noile „întrezăriri” ale lui Nicolae Stroescu-Stînişoară? Vom prefera să facem un fel de trecere în revistă, spre a sugera interesanta cuprindere a acestei noi apariţii.

De această dată, Întrezăririle sînt prezentate în două volume de piese de jurnal şi aşezate sub un semnificativ moto din Blaise Pascal: „Îmbărbătează-te, nu M-ai căuta dacă nu M-ai fi găsit.” Primul volum porneşte cu un fragment de dialog cu Ioan Pintea preluat din volumul Însoţiri în Turnul Babel (Editura Omniscop, Craiova), fragment numit, de altfel, În loc de prefaţă. Urmează un segment ce îl are în centru pe Vintilă Horia, avînd rolul de a revela, încă o dată, încrederea marelui scriitor şi eseist, dispărut dintre noi, în valorile bunătăţii şi iubirii. Un alt text inserează un dialog pe calea undelor cu cel care a fost marele cărturar Alexandru Paleologu, de această dată pe tema „izvorului divin al vieţii”, aici fiind vorba despre permanenta nevoie a sufletului de reactualizare a sacralităţii şi a indicibilului, convorbire ce aduce în final aprecierea marelui cărturar că Nicolae Stroescu-Stînişoară seamănă„halucinant” cu Nicu Steinhardt. După o serie de reflecţii şi comentarii asupra dimensiunilor actului politic şi a actanţilor principali ce fac parte din acest joc, primul volum inserează o cuvîntare ţinută la Munchen la 1Decembrie 1996, cu ocazia Sărbătorii Naţionale a României, o discuţie cu părintele Iustin Marchiş, din care aflăm că în ciuda operaţiunilor complexe ale comuniştilor de spălare a creierelor, acest lucru nu prea a avut sorţi de izbîndă în România, o conferinţă despre Mihai Cizmărescu şi sensul exilului, însemnări curente pe teme diverse (cărţi, idei filosofice, politică, religie, românism, întîlniri) texte ce ar fi putut deveni, spune autorul, vivisecţii necruţătoare sau indiscreţii…Mai găsim, printre nenumărate însemnări pline de vivacitatea celui care scrie atunci cînd „întrezăreşte” ceva, cînd ştie că are ceva de spus, comentarii la nişte alegeri dintr-un land german (cu tîlcuri politice şi metapolitice!), note de lectură, impresii foarte interesante pe seama unor emisiuni TV, trimiteri la vizita Papei la Bucureşti, cu nişte „reverberaţii” pline de miez, ceva despre spaimele marelui partid chinez în faţa unor „adieri” de religie şi o serie captivantă de note despre o călătorie la Bucureşti, iarăşi evocări şi fixări ideatice specifice jurnalului, un „scurt cuvînt” la prezentarea romanului Vremea încercuirii, urmat de un dialog cu Pavel Chihaia, pe tema volumelor I şi II ale romanului numit anterior, în care Nicolae Stroescu-Stînişoară reiterează imaginea „bărboşilor din munţi” şi a luptei duse de ei pentru un destin autentic, transcrierea unui dialog radiofonic din 12 octombrie 1980 cu Petru Dumitriu, apoi, din nou, cu aceeaşi acribie de intelectual al cetăţii, însemnări despre cărţi şi oameni, despre politică şi spiritualitate, despre Coran şi lumea de dincolo de europenism, despre Horia Bernea şi „misterul materiei”, un foarte interesant text datat Munchen, 3 Iulie 2003, despre gravarea trecutului în prezent (un lucru ce părea abolit de gîndirea ultra-modernistă)), un altul, grav şi emoţionant, „la moartea părintelui Galeriu”, note asupra unui alt „pelerinaj românesc”, cu ideea de găsire şi de re-găsire, o notaţie despre Henry Kissinger, un dialog de substanţă cu directorul revistei Convorbiri literare, poetul şi eseistul Cassian Maria Spiridon, în care există şi un răspuns la întrebarea „de ce n-aţi revenit definitiv în ţară?”, din nou un text plin de sămînţa vieţii creştine, Doi prieteni întru Cristos, textul unei Conferinţe ţinută la Adunarea Eparhială a Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania, Europa Centrală şi de Nord. Mai menţionăm, dintre ultimele secvenţe ale acestui prea plin volum I rîndurile prilejuite de moartea lui Corneliu Coposu, o interesantă acoladă ce prinde un itinerar românesc asociat cu imaginea pragmatismului german, un text despre discreţia aristocraţiei regale, ca şi notele de sub semnul lui Noica despre situaţia (ingrată) a satului românesc aflat la răscruce.

Al doilea volum începe cu o scrisoare către Mircea Muthu, avînd acelaşi rol de „în loc de prefaţă”, din care merită re-amintită precizarea lui Mircea Muthu că textul jurnalier, prin el însuşi, „constituie expresia unui exil sui-generis”. Din nou, alegem soluţia unei prezentări frontale…Un prim text este despre teodicee şi despre ce i se poate obiecta, urmează conţinutul unei conferinţe despre Rezistenţa anticomunistă din România (ţinută la Institutul Român din Freiburg), un altul, emoţionant, despre marea personalitatea afectiv-intelectuală a celui care în pragul morţii a spus: „Sînt voios. Fiţi şi voi.”, adică despre Papa de la Răsărit, Ioan Paul al II-lea. Din nou, nelipsitul „Itinerar românesc”, de această cu ţintă moldavă, Iaşiul şi Neamţul fiind prioritare şi de suflet, apoi note la un număr de ani de la moartea lui Sartre, o conferinţă despre patriotism, la Freiburg, apoi un interesant material despre ocultarea istoriei noastre, despre „ceţurile” greu de înlăturat, pretextul fiind cauzat de evenimentul din 2005 legat de condamnarea comunismului, în urma acelei iniţiative marca Sorin Ilieşiu. Urmează un alt text tulburător, la moartea lui Aurel-Dragoş Munteanu; apoi, cum altfel, note pe tema patriotismului, într-un jurnal tot mai plin de piese neaşteptate, captivînd sau determinînd arii de reflecţii noi. Urmează rînduri despre „lungul şi spinosul pelerinaj al lui Remus Radina”, multe rînduri despre Omul recent  al lui Patapievici şi reacţii ale cititorilor la această carte, despre o carte intitulată Inima reginei Maria, adăugîndu-se aici şi un dialog ardent cu maica Alexandra, din nou conferinţe şi convorbiri ce arată freamătul constant al unui spirit neostenit întru românitate, oriunde s-ar afla ea, un lung şi incitant/ lămuritor dialog cu Ion Cristoiu despre Europa liberă şi nu numai, o amară analiză a „dosariadei” din care se vede cum o direcţie a Securităţii o întreba pe alta dacă „Nicolae Stroescu este agentul nostru?”, o radiografiere a vieţii celui care a fost părintele Calciu şi suferinţa acestuia de a nu se putea întoarce la „vatra părintească”, aprecieri despre noua serie a revistei Convorbiri literare, o prezentare şi un interviu cu rafinatul intelectual care a fost Gheorghe Ceauşescu, urmat de note tocmai pe tema relaţionărilor posibile între intelectualitate şi politică, alte însemnări de după „alte drumuri româneşti” (de două ori pe an, autorul călătoreşte prin patrie şi are ocazia să reînţeleagă zădărniciile politicianiste şi să bucure de veşnicia mănăstirilor), apoi, în acelaşi stil plin de specifică afabilitate, rînduri despre Patriarhul Teoctist, cel care a spus atît de simţit că timpul călugărilor, petrecut între frumuseţile naturii şi cele ce se găsesc în învăţăturile lui Christos, înseamnă, de fapt, „o pregustare a paradisului…”. Despre umanism şi despre credinţa într-un acelaşi Dumnezeu e vorba şi atunci cînd se întreabă „ce înseamnă să fii astăzi român?” şi atunci când glosează pe tema Eclipsei de Dumnezeu (articol în revista müncheneză Prezenţe creştine), ca şi în multele alte dintre notele jurnaliere ce compun Întrezăririle, cum ar fi şi cea care reia patima adevărului din jurul„dosariadei” personale, de această dată cu interesante trimiteri la Vlad Georgescu şi la „cazul” Bălăceanu-Stolnici. O altă interesantă oprire a jurnalului este asupra cărţii lui Ovidiu Hurduzeu, Unabomber – Profetul ucigaş, ca şi asupra textului postfaţă semnat de Mircea Platon; de altfel, cei doi sînt numiţi de Nicolae Stroescu-Stînişoară „cavaleri ai cuvîntului” iar notele sale nu fac decît să întărească acest fapt. Spre finalul celui de al doilea volum revin „patimile adevărului” şi idiosincraziile de o viaţă ale intelectualului – luptător care este Nicolae Stroescu-Stînişoară; o ordonare tîrzie a bibliotecii, mărturiseşte apoi jurnalul, îl face să re-descopere o carte a lui Nicolae Carandino, cu insistenţă pe două destine româneşti: ardeleanul Iuliu Maniu şi basarabeanul Constantin Stere, din nou note pe marginea unei cărţi de interes, România profundă a lui Ovidiu Hurduzeu şi Mircea Platon, cu o postfaţă de Gheorghe Fedorovici. În final, despre un „hocus-pocus comandat”, adică despre apariţia revistei Aici e radio Europa liberă şi despre absenţa editorialului lui Nicolae Stroescu-Stînişoară şi două pagini cu fotografii alb-negru, alese: părintele Gheorghe Calciu şi Regele Mihai pe prima, respectiv Gheorghe Calciu şi autorul acestei cărţi, Nicolae Stroescu-Stînişoară, în preajma munţilor şi cu ochii dincolo de zare.

Jurnalul şi memoriile ţin, cel mai adesea, de ingratitudinea literaturii, fiind trecute în zona a ceea ce se numeşte literatură de graniţă. Desigur, se pot adăuga acele note invocate mai sus, privind şi condiţia de „exil sui-generis” a literaturii jurnaliere. Cu atît mai mari sînt meritele acelor autori care reuşesc să suscite atenţia cititorilor în atare condiţii; „întrezăririle” lui Nicolae Stroescu-Stînişoară probează această aserţiune, augmentată mai cu seamă de literatura recentelor două decenii şi ceva, în care interesul cititorilor a fost focalizat, mai cu seamă, pe informaţie şi document, pe aspecte ale vieţii din imediata apropiere, într-o interesantă conjuncţie de această dată cu ceea ce numim de regulă literatură ficţională.

Revista indexata EBSCO