Dec 23, 2013

Posted by in Poezii

Spiridon Popescu

CÎNTEC

 

Azi nu mai ştim cum ne spunea-n bătrîni,

Dar păsările ne numesc răchite,

Fiindcă lîngă noi se nasc fîntîni

Purtînd pe funduri plete înverzite.

 

Din care doar un înger blond, odată,

A rupt un fir cu mîna lui uşoară

Şi-a meşterit o trişcă fermecată

Să-i dea un şuier lunii, să răsară.

 

 

VIS CU NICHITA STĂNESCU

 

„Domnule Nichita, astea-s nichitisme,

Cum să te dai morţii la cincizeci de ani,

Cînd e cea mai dulce viaţă şi, se ştie,

Necuvîntul «moarte» nu face doi bani,

 

Cînd pe ceruri luna nu mai vrea să iasă

Decît şuierată de iubirea ta

Şi piciorul Muzei, sărutat pe talpă,

Parcă mai cu teamă-ncepe-a şchiopăta”.

 

„Am glumit, bătrîne, zise-n vis Nichita,

Cum s-ajung la moarte eu, cu visul meu…

Doar îmi ştii povestea: mi-am pierdut în luptă

Ochiul drept şi-n locu-i port acum un zeu”.

 

 

CATRENE

 

 

                                    1.

 

Se pun mereu tot felul de-ntrebări,

Dar nimeni nu se-ntreabă: de ce oare

Tristeţea Păsării e-atît de grea,

Că nu mai poate Pasărea să zboare?

 

                                    2.

 

Stingeţi lumina, domnilor, de vreţi

Să-mi vedeţi pleata ca pe-a voastră: ninsă –

E-aşa de pudic trupul meu, încît

Nu-mbătrîneşte cu lumin-aprinsă.

 

                                    3.

 

Sînt mult mai respectat decît stăpînul,

Şi mult mai îndrăgit decît stăpîna –

De cîte ori mă întîlnesc cu Moartea,

De-atîtea ori îmi spune: „Sărut mîna!”.

 

                                    4.

 

Poate-o să credeţi că-s cu pluta dus,

Dar eu vă spun ce-am auzit şi eu:

Cică Divinul Tată şi Iisus

Nu ar avea acelaşi ADN-u.

 

                                    5.

 

Au aruncat cu mine-n Dumnezeu,

Crezînd că sînt un bolovan, o piatră,

Dar eu eram un cocoloş de vată

Şi n-a păţit nimic Sinele meu.

 

 

MI-E DOR DE MINE

 

Mi-e dor de mine, nu m-am mai văzut

De dinainte de-a mă fi născut

Şi-atunci din fugă doar: o clipă, două,

C-am fost trimis să pun pe frunză rouă

Şi, cum această treabă s-a lungit,

Sinele meu, probabil sictirit

Că l-am lăsat s-aştepte, a plecat.

Unde s-a dus? Nici astăzi n-am aflat

Şi-aş da oricît să aflu căci, vă spun,

Chiar mi-e de el un dor nebun, nebun…

 

 

SCRISOARE CĂTRE CRISTIANA

 

Mulţi şi-au dorit să vadă

Cum mă îndoi şi cad

Din Paradis, de-a dreptul

În flacăra din Iad.

 

Dar m-am căznit, iubito,

Să nu le fac pe plac –

M-am rezemat de mine

Ca via de arac.

 

 

FĂRĂ-NDOIALĂ

(variantă)

 

Fără-ndoială (vă spun, dar vă rog

Să nu afle cumva cei din clanul Ionescu)

Cel mai bogat om din lume, acum,

Este poetul Spiridon Popescu.

 

Din surse care n-au greşit niciodată,

Cu mare stupoare-am aflat

Că are cîte-un turn de fildeş (chiar două)

În fiecare colţ de elefant.

Revista indexata EBSCO