Jun 28, 2013

Posted by in Istorie literara

Gheorghe I. FLORESCU – Anul 1926 în orizontul diaristic al Reginei Maria (XI)

FLORESCUaug12_clip_image002Preparativele vizitei întreprinse de Regina Maria în America au durat mai multi ani, devenind o intentie comprehensibilă abia în 1919, cînd acest gînd a fost mărturisit, nu întîmplător atunci si nu o singură dată. Contactele personale din anii războiului, interludiul parizian din 1919, articolele dedicate Americii etc. au apropiat-o, din punct de vedere spiritual mai întîi, de o lume care înainta altfel decît Europa. Călătoria sa peste Ocean a devenit o doleantă publică după tatonări îndelungate, urmate la un moment dat de pertractări complicate si predispuse mereu surprizelor sau amenintate chiar de esecuri neasteptate. Semnificatiile si implicatiile unui asemenea „drum” nu erau aceleasi pentru toti europenii. Faptul că Regina Maria era o fiică a Albionului îi conferea o aură specială, care se repercuta, desigur, si asupra României. Chiar dacă vizita în discutie nu a avut un caracter oficial, ea s-a transformat numaidecît într-un eveniment, privit astfel, chiar de la început, de către americani.

America Reginei Maria nu a fost întru totul si nici în primul rînd America unui român, ci a cuiva care venea din România si reprezenta această tară în virtutea unei calităti dobîndite prin căsătoria cu Principele mostenitor al tronului regal al României. Devenită Principesă a României în 1893 si Regină în 1914, ea trăia în tara de adoptie de peste trei decenii, însusindu-si o identitate oficială de care era mîndră. Vizita America nu ca româncă, ci ca Suverană a României. În mod sigur, ea se simtea, întru totul justificat, mai aproape de America decît putea pretinde un român. Pentru un american, ea era un interlocutor predestinat, atît prin limba natală, cît si prin autoritatea regală. Judecată din această perspectivă, prezenta Reginei Maria în America anului 1926, cînd întreaga lume civilizată a sărbătorit un secol si jumătate de la adoptarea celebrei Declaration ofIndependence, era un gest cu profunde semnificatii simbolice, care putea fi pus în legătură si cu românul ajuns în America în 1748, acela care s-a întîlnit cu Benjamin Franklin, unul dintre semnatarii actului din 4 iulie 1776. Indiferent cum am interpreta prezenta Reginei Maria în America, în primul an al celui de-al doilea sfert al secolului XX, un asemenea fapt a fost un eveniment notabil pentru România, peste care nu se poate trece oricum. Semnificatiile acestui contact, care nu a intrat în istoria raporturilor româno-americane ca o dată distinctă, întrucît vizita în cauză nu a avut un caracter oficial, nu pot fi eludate sau privite cu indiferentă, deoarece Regina Maria a fost primită în America nu ca un oaspete oarecare, ci ca Suverană a României. Altfel, întreaga punere în scenă ar fi fost regizată după un alt tipar de către cei care au pregătit ceremonialul călătoriei pe care o avem în vedere. Primirea Suveranei României de către Presedintele S. U. A., la Casa Albă, în ziua de 19 octombrie 1926, cu respecterea unei etichete oficiale, ne îndreptăteste să afirmăm că evenimentul pe care îl avem în vedere nu a fost unul oarecare, cu un caracter eminamente personal. Dar nici unul desfăsurat la nivelul contactelor interstatale, care respectă o regie cutumiară.

America Reginei Maria nu este identică, în nici un caz, cu aceea a unui fiu al Lumii Noi. Desi a traversat-o coast-to-coast, imaginea ei a fost totusi una desemnată în trecere, adeseori ca o fulguratie, chiar dacă nu a tratat cu indiferentă momentul întîlnirii si cele ale descoperirii. Si nu numai aceste momente. Explorarea unui spatiu de dimensiuni continentale s-a consumat de cele mai multe ori de visu, dar în trecere si la suprafată, totusi, date fiind distantele si diversitatea drumurilor parcurse. America întreagă si adevărată nu poate fi descoperită decît dincolo de aceste „distante”, care pot fi măsurate, dar nu si văzute, eludînd doar aparentele. De aceea, întregul periplu a plutit sau a lunecat, adeseori si nu intentionat, peste sau pe lîngă ceea ce reprezintă identitatea unui loc sau a unei comunităti umane. Regina a sesizat, mereu, diferente, singularizări, analogii etc., însă America descoperită de ea rămîne, mereu, o Americă personală, cu meridiane firesti, dar si cu limite inerente, care evidentiau că generalizările erau adeseori de suprafată si chiar aparente, cîteodată. Chiar si asa, însă, America ei este interesantă, rămînînd o Americă posibilă, la un moment dat. Pentru un individ al Lumii Noi, o asemenea Americă poate fi oricînd un termen de comparatie, dar si o confruntare cu sine. „Descoperirea” Americii a fost si a rămas, mereu, chiar si pentru un american, o provocare tentantă, dar dificilă si plină de capcanele proximitătii si ale iluziei întretinute de aceasta. Dar si asa, chiar, America ei este interesantă, atît pentru un american, cît si pentru un român, ca una posibilă, cîndva, pentru o clipă sau un timp anume. Pentru un individ al Lumii Noi, o asemenea Americă este un termen de comparatie, dar si o confruntare cu sine. „Descoperirea” Americii a fost si a rămas pentru totdeauna o provocare tentantă, dar dificilă si plină de capcanele iluziei întretinute de o diversitate deconcertantă.

America Reginei Maria este una oficială, adeseori convivală, surprinsă de cineva atent la etichete, elegantă si sclipitoare, dar redusă la momente sau contexte al căror festivism deformează uneori realitatea, aflată într-o schimbare perpetuă si nu doar de fatadă. Aflată într-o competitie sui-generis, cu sine si cu o lume nouă, Suverana României nu avea timp să se întrebe si să încerce a-si răspunde tuturor întrebărilor posibile. America Reginei Maria este, asadar, un continent posibil, relevabil atît pentru un român, cît si pentru un străin, dar interesantă si pentru un fiu al Lumii Noi. Înainte de toate, poate.

Regina era o enlezoaică, care a călătorit în America în ipostaza de Suverană, adică un rang ierarhic străin americanilor si de aceea curios pentru ei. O regină părea a fi, pentru fiii Lumi Noi, o fiintă insolită, mirabilă chiar si intangibilă, care nu putea fi văzută oricînd si oriunde. Ajunsă la Buffalo, la 25 octombrie 1926, Regina Maria părea surprinsă si contrariată chiar de faptul că „oamenii simpli” care au întîmpinat-o păreau a fi „absolut măguliti de a primi o regină”. În ziua următoare, aflată în Canada, observa faptul că întîlnirea cu oficialitătile locului „nu poate fi evitată, pentru ca lumea să aibă onoarea de a fi prezentată reginei”. Apoi, la 11 noiembrie, remarca „evidenta bucurie a orasului Kansas să primească o regină!”. Această dedublare identitară a devenit evidentă în multe împrejurări, cînd notatia nu avea în vedere România, ci Anglia. Ajunsă la West Point, New York, în a opta zi a periplului său american, ea observa că toate clădirile Scolii Militare de Cadeti, pe care a vizitat-o în ziua de 25 octombrie, fuseseră construite „în stilul castelului Windsor”, lăsîndu-ne a întelege că era miscată îndeosebi de tot ceea ce-i amintea de tara în care se născuse. Era firesc să reactioneze astfel si nu i se poate imputa o asemenea predilectie. Desi devenise Regina României, ea nu putea renunta la identitatea ei imanentă, întrucît nu se putea dezice de sine. Faptul acesta îi conferea o individualitate aparte, mai complexă, care reprezenta un avantaj notabil. Dar, la 30 octombrie, după 12 zile de la descinderea în New York City, se arăta surprinsă de faptul că unui oficial din Winnipeg, Manitoba, „nu-i place să vorbească în public, ceea ce este un lucru rar aici, si în America, unde ei vorbesc cu tot atît de multă plăcere si persistentă ca si în Transilvania noastră”. În ziua următoare, nota că americanii „sînt ca niste copii mari si nu-si înfrînează emotiile si pasiunile, cum face britanicul calm”. Însemnările sale nu aveau în vedere, asa cum poate ne-am fi asteptat, paralelisme între specificitatea americană si cea românească, în timp ce paricularitătile britanice erau evidente, asa cum presupunea ea, ca termene de comparatie. Însă, atunci cînd ceva i-a amintit de România, nu a întîrziat să consemneze observatia. Îndreptîndu-se către Spokane, în ziua de 2 noiembrie 1926, nota: „călătorim printr-o regiune foarte frumoasă, cu coline si rîuri care seamănă mult cu unele părti din România”. O zi mai tîrziu, cînd a fost inaugurat Muzeul de la Maryhill, se declara multumită de sine, întrucît atunci „cînd am încheiat vizita, din toate părtile s-au întins mîini să le cuprindă pe ale mele, multi ochi erau umezi, si am înteles în acea clipă cît de mult poate o vorbă să pună în miscare inima oamenilor, în bine sau în rău. Este o fortă teribilă. Pînă astăzi, nu am folosit-o niciodată în rîndul poporului meu pentru că, din păcate, nu pot folosi limba maternă, si doar în propria-ti limbă poti fi pe deplin elocvent”.

Captivată de Lumea Nouă, Regina nu uita de unde venea, întrebîndu-se în permanentă ce ar putea împrumuta de la americani pentru tara a cărei regină era. Ajunsă la Portland, Oregon, si observînd că americanii „folosesc, partial, ceea ce numesc tăblite de azbest, de fapt «sindrilă»”, s-a gîndit că „trebuie să retin unele din aceste sindrile si să văd dacă s-ar putea folosi si la noi în tară”. Sase zile mai tîrziu, adică la 9 noiembrie 1926, ajunsă în Wyoming, revenea la aceeasi intentie, recunoscînd că „sînt foarte interesată de acoperisurile de azbest-sindrilă, care sînt rezistente la foc si în culori minunate. Vreau să mă documentez în această industrie, pentru că este ceea ce s-ar putea face, cu usurintă, în România”. Comparatia, însă, nu se oprea numai la atît. Uneori, remarca si paralelisme neplăcute. Asa, de pildă, într-o zi se arăta surprinsă că românii din Seattle, Washington, i-au „oferit cel mai plictisitor program de muzică instrumentală si vocală, atît de naiv pe deasupra, ca si cum ar fi fost la Bîrlad sau la Craiova!”.

Altădată, impresionată de orasul Denver, Colorado, „un oras frumos si înfloritor”, unde a ajuns la 10 noiembrie 1926, observa: „poate că nicăieri n-a fost primirea noastră mai caldă si mai frumoasă.

A fost o zi minunat de însorită, cu un cer aproape ca (sic!) cel din România”. Într-un moment al acelei zile, cineva i-a cerut „să le vorbesc cîte ceva despre România, ceea ce am si făcut, vorbind timp de un sfert de oră cred, si cu mare succes”. Pe rectorul University of Denver, „cu care am avut cele mai interesante discutii”, l-a „îndemnat să vină în România, ca să ne continuăm convorbirile”. În ziua următoare, aflîndu-se „la Lincoln, capitala statului Missouri, ne-am oprit, consemna ea, pentru un sfert de oră si am avut o primire militară. Dintre toate părtile prin care am trecut, aceasta este cea mai asemănătoare cu ale României. Într-un anumit moment, puteam jura că trecem argesul, înainte de Pitesti, pe drumul spre Florica si Curtea de Arges”.

Dacă la începutul călătoriei, trimiterile la România erau sau păreau doar întîmplătoare, odată cu trecerea timpului, Regina va ajunge să caute tot mai des asemănări cu tara de unde venea, fiindu-i, poate, dor de ea.

Atentă fată de comunitătile românesti, ea le acorda întotdeauna celor care aveau vreo legătură cu tara a cărei suverană era un interes aparte, numindu-i „cetătenii nostri, zelosi si entuziasti”. Însă nu toti mai erau ai „nostri”, pentru că unii dintre ei se americanizaseră deja. Dar nu prea multi, întrucît, fată de alte tări din aceeasi parte a Europei, emigratia românească nu era una numeroasă. Oricum, în acea vreme, românul ajuns în America continua să nutrească fată de locurile nasterii sale sentimente speciale, indiferent dacă intentiona sau nu să se întoarcă în tară.

*

* *

Anul 1926, unul obisnuit pentru evolutia generală a României, privit într-un anume sens, desigur, se va releva, totusi, ca unul deosebit, din varii considerente, în cazul în care privirea de ansamblu va fi prefatată de o discutie problematizantă, evitîndu-se astfel pastisele ocazionale, insidioase si neavenite. Jurnalul Reginei Maria, care a ajuns după cu publicarea sa un valoros document de epocă, ne avertizează asupra pericolului căderii în greseala generalizărilor factice, demonstrîndu-ne că o privire atentă si avizată asupra realitătilor unui an oarecare poate releva specificităti proprii unui interval ce pare a fi evoluat într-un ritm imperturbabil, desi realitatea a fost alta.

La începutul celui de-al doilea sfert al secolului XX, România a continuat a se confrunta cu dificultăti grave, provocate de criza declansată de gestul Principelui Carol, care a renuntat la prepotenta de mostenitor al Coroanei României, recurgîndu-se la decizia din 4 ianuarie 1926, cînd fiul său Mihai a fost proclamat mostenitor al tronului regal. Dintr-o dată, întrgul sistem politic a resimtit consecintele unui asemenea act, care punea sub semnul întrebării viitorul unei institutii fundamentale a statului român. Oricît s-a încercat să se treacă fără întrebări peste o asemenea fractură, cu grave implicatii nationale, gravitatea ei a fost prea mare pentru a putea fi măcar disimulată, nu ameliorată si nicidecum depăsită. Renuntarea lui Carol la ipostaza de succesor al Regelui Ferdinand a provocat un adevărat soc, resimtit de întreaga constructie politică a României, evidentiind pericole grave, ocolite sau tăinuite pînă atunci. Jurnalul Reginei Maria este un document care ne face să întelegem că aventura lui Carol a fost una dintre cele mai primejdioase acte de iresponsabilitate săvîrsite de un membru al unei familii regale în secolul XX. Gravitatea unei asemenea inconstiente a fost supradimensionată de faptul că în acest act de instabilitate morală au fost implicate multe individualităti ale timpului: Regele Ferdinand, Regina Maria, Ion I. C. Brătianu si alti oameni politici români, diverse cercuri cu interese subterane, din România si din Europa, implicate în evolutia politică a României etc.

Cine va parcurge însemnările Reginei Maria din anul 1926 va întelege că adevăratele dimensiuni ale dramei declansate de aventura carlistă si de legăturile ei cu o lume dubioasă si primejdioasă pentru România au fost mult mai complicate si mai dubioase decît se presupunea în epocă. Asa cum era de presupus, pericolul învederat de o asemenea anormalitate s-a repercutat, într-o măsură mai mult decît amenintătoare, si asupra evolutiei realitătilor politice ale tării, care, dintr-o competitie firească, s-a transformat într-o confruntare primejdioasă pentru evolutia generală a României. Deteriorarea vietii politice, în general, si lipsa unei formatiuni partidiste capabilă să se impună ca o solutie viabilă a succesiunii guvernamentale, într-o alternantă cu liberalii, întretinea o convulsie functională ce prefata o criză politică iminentă si hazardantă, în acelasi timp.

Tuturor acestor nelinisti si iregularităti deosebit de serioase, li s-a adăugat în 1926 una mai agravantă chiar decît toate cele remarcate pînă acum. Regele Ferdinand suferea de o boală incurabilă. România s-a trezit astfel confruntată cu o amenintare mai gravă decît toate celelalte, după defectiunea provocată de Carol. Dacă în cazul amenintărilor anterioare se putea recurge la solutii de moment sau aleatorii, chiar, pentru a se evita o anumită criză, disparitia Regelui nu putea fi depăsită decît recurgîndu-se la o alternativă tranzitorie, care să suplinească defectiunea carlistă. Confruntată cu un spectru politic deosebit de complicat, România s-a văzut obligată să recurgă la solutia reprezentată de Al. Averescu si Partidul Poporului, stare de fapt care evidentia un moment delicat pentru evolutia viitoare a tării. Într-un context atît de instabil, din multe puncte de vedere, Regina Maria s-a afirmat ca o învingătoare, sfidînd toate oprelistele posibile – si nu erau putine –, pentru a-si realiza un vis care o asalta de multi ani: vizita în America! Nu era prima suverană care urma a se confrunta cu Lumea Nouă, fiind precedată de Regina Belgiei, care trăise o asemenea experientă în 1919. Dar prezenta ei în America urma a nu se reduce la simpla conditie de însotitoare. Regina Maria a fost, dintr-un anumit punct de vedere, prima Regină care a traversat Oceanul pentru a „descoperi”, ea însăsi, Lumea Nouă, deci a ei, înainte de toate. Privită într-un fel anume, prezenta Reginei Maria în America a avut, bineînteles, si semnificatia unei vizite de familie, pentru că ea a tinut numaidecît să fie însotită de Principele Nicolae si de Principesa Ileana, înainte de oficialii desemnati de guvern. Caracterul echivoc al acestei vizite a fost acceptat tacit de oficialitătile americane, care au recurs la o etichetă situată între un gest cu nuante oficiale si unul de curtoazie si informare.

Din nefericire, totul s-a încheiat înainte de vreme si într-o atmosferă de mare îngrijorare, circumstantă care s-a repercutat asupra semnificatiei finale a unui moment remarcabil al contactelor româno-americane. Dincolo de compromisurile inerente, resimtite îndeosebi de aparente, vizita în discutie a contribuit, măcar pentru moment, la apropierea României de America. Întrucît nu a fost un demers diplomatic oficial, această experientă nu s-a încheiat cu un document care să parafeze niste rezultate, cu o semnificatie de normalizare a unui dialog politic oficial. În mod sigur, însă, după această vizită, România a devenit, pe moment, mai cunoscută în Lumea Nouă, despărtită pînă atunci de o „distantă sentimentală” mai mare decît cea spatială. Dar, judecată din perspectiva raporturilor româno-americane, „evenimentul” la care ne-am referit s-a impus, în timp, ca o tatonare a unei apropieri, firesti si necesare, a României de America. Abordarea de ansamblu a momentului si a urmărilor sale ar presupune o discutie a întregului dosar al raporturilor româno-americane, care nu face, în mod special, obiectul acestui demers.

Însemnările zilnice ale Reginei Maria reprezintă un foarte important document de epocă, rămas necunoscut românilor pînă în zilele noastre, care ne oferă mărturia unei individualităti marcante, a unei vremi interesante, despre România primului an al celui de-al doilea pătrar al secolului XX. Punînd laolaltă „istorii” ale fiecărei zile a anului 1926, ea ne-a lăsat o mărturie rară despre un timp pe care l-a trăit, în ipostaza de Suverană a unei tări europene. Răstimpul avut în vedere, unul oarecare în aparentă, a fost plin de evenimente importante, prefatînd si anuntînd schimbări de ordin politic, si nu numai, care au influentat evolutia de ansamblu a României. Diurnalul Suveranei României acelui interval este, de aceea, din multe considerente, o privire asupra evolutiei politice a unei tări europene în cursul anului 1926. Ea era Regină din anul 1914 si de la înăltimea acestei înalte demnităti cunostea perfect realitătile politice, economice, culturale etc. ale României. Mărturia sa nu este una periferică, întrucît, adeseori, ea si-a însusit responsabilităti proprii unui factor de decizie al vietii politice curente. Totusi, notatia ei este uneori, datorită reluării zilnice a aceluiasi ritual, inertială si apatică, poate, întrucît si zilele curg la fel, măcar în aparentă. În jurul ei se perindau aceleasi personaje, preocupate de aceleasi subiecte si intentii, judecate din aceeasi perspectivă, una de moment, adică, inducîndu-se astfel impresia că se repeta întrucîtva o punere în scenă tipică, al cărei final era cunoscut, pînă într-un punct, si chiar asteptat.

Regina Maria nu era o fiintă impasibilă, iar dovada cea mai relevabilă în acest sens o reprezintă chiar jurnalul ei. Însă, după repetarea aceleiasi griji, ani în sir, notatiile ei au ajuns a părea uneori transcrise în grabă, cu fastidiozitate chiar, pentru a lăsa o „urmă” a fiecărei zile, nu numaidecît o „mărturie”. Uneori, diarista pare a fi însirat niste „semne”, pe un fir imaginar, care pot fi citite ca „povesti” sau ca „simboluri”, la care se va întoarce, cîndva. Descifrarea lor nu poate fi realizată decît prin raportarea permanentă la ansamblul realitătilor vremii. Jurnalul Reginei Maria este, desigur, o oglindă, miscată mereu, pentru că zilele nu sînt repetări identice, ca dimensiune si consistentă. Imaginea acelui timp, pe care o scrutăm, noi, azi, nu ne înfătisează numai ceea ce vedea si consemna Regina, zilnic, ci si chipul ei, ca personaj al epocii si constiintă a României unui timp anume.

În demersul diaristic reconstituit de jurnalul Reginei Maria, anul 1926 este o reflectare sui-generis, aflată mereu între exactitudine si o judecată părelnică a zilelor fiecărui anotimp, despărtite între ele de o noapte, care poate fi un timp al uitării sau al mărturisirii, ca prag al întelegerii.

Revista indexata EBSCO