Dec 23, 2013

Posted by in EDITORIAL

Basarab Nicolescu – O memorabilă emisiune „Teze şi antiteze la Paris” în 1982

basarab nicolescuÎn august 1982 îmi petreceam vacanţa pe Coasta de Azur. În ziua de 11 august, îi telefonez lui Stéphane Lupasco, pentru a îi ura, ca în fiecare an, „La mulţi ani !”. Îmi spune să revin cît mai curînd la Paris, deoarece un lucru foarte neplăcut s-a produs cu publicarea antologiei din opera sa Logica dinamică a contradictoriului[1] în Rromânia: cartea era literalmente împănată de note de subsol scrise de un „controlor ştiinţific”, pentru a arăta unde Lupasco s-a înşelat din punctul de vedere al materialismului dialectic.

La întoarcerea la Paris, îl văd imediat  pe  Lupasco, iau cartea şi o studiez. Într-adevăr situaţia era gravă: Editura Politică a publicat aceste note de subsol fără ca Stéphane Lupasco să fie avertizat de existenţa lor. Îi telefonez Monicăi Lovinescu spunîndu-i că şi Lupasco şi eu dorim o ripostă pe calea undelor. Monica Lovinescu îmi promite că va programa în octombrie o emisiune în celebra ei serie „Teze şi antiteze la Paris”. Convenim ca eu să fac o analiză, în acord cu Lupasco, a notelor de subsol şi  îmi cere ca să înregistrez şi cîteva cuvinte ale lui Lupasco. Pe 17 octombrie, merg la Monica Lovinescu să iau magnetofonul. „La cafea, – notează Monica Lovinescu în Jurnalul său – Basarab Nicolescu a venit să ia magnetofonul cu care să-l intervieveze pe Lupaşcu furios pe felul cum i-a ieşit o carte în Rromânia (cu un controlor ştiinţific care-i dă note în subsol).”[2] Pe 20 octombrie, înregistrez interviul lui Lupasco, iar pe 27 octombrie se transmite emisiunea de la Europa Liberă.

Cartea discutată are o întreagă istorie. Antologia a fost suscitată de Constantin Noica, bun prieten al lui Lupasco încă din anii ’30. El scrisese deja studii importante despre Lupasco[3]. Noica l-a vizitat des pe Lupasco la Paris şi ei au avut o bogată corespondenţă[4]. Noica i-a cerut lui Vasile Sporici să intre în contact cu Lupasco, pentru a conveni asupra structurii antologiei.

Am regăsit în arhivele mele textul pe care l-am citit la Europa liberă şi îl reproduc mai jos ca document al epocii.

 

Cîteva cuvinte despre „controlul ştiinţific” exercitat asupra

operei lui Ştefan Lupaşcu

 

De curînd a apărut la Bucureşti, la Editura Politică (în colecţia „Idei contemporane”) o culegere de texte de Ştefan Lupaşcu, sub titlul Logica dinamică a contradictoriului.

Este vorba, de sigur, de un eveniment cultural de primă importanţă, opera marelui filosof devenind astfel, în sfîrşit, accesibilă publicului rromân. Selecţia de texte, operată de Vasile Sporici, este judicioasă, dînd o bună viziune de ansamblu asupra ideilor lui Ştefan Lupaşcu. Traducerea din franceză, făcută tot de Vasile Sporici este, de asemenea, remarcabilă. Iar densa prefaţă a lui Constantin Noica constituie una dintre cele mai substanţiale exegeze scrise pînă acum asupra filosofiei lui Ştefan Lupaşcu.

Dar  care nu a fost stupefacţia noastră descoperind, încă din prima pagină, anunţul unui „control ştiinţific” exercitat de Gheorghe Enescu. Ideea însăşi a unui „control ştiinţific” este aberantă. Două ipoteze pot fi considerate. Poate că opera lui Ştefan Lupaşcu este judecată ca fiind neriguroasă pe plan ştiinţific, şi deci ea trebuie supusă unui „control ştiinţific”, dar  atunci ne întrebăm de ce s-a resimţit necesitatea publicării sale; Sau poate este vorba de o neînţelegere, de o nefericită terminologie, „control ştiinţific” însemnînd de fapt „comentarii critice”. Dar atunci de ce aceste comentarii critice nu sunt făcute sub forma unui studiu separat, preferîndu-se forma unor extrem de numeroase note de subsol, împănînd textul lui Ştefan Lupaşcu cu un jenant balast.

Să considerăm totuşi o a teia ipoteză. Poate că acest „control ştiinţific” este o necesitate, să spunem „obiectivă”, controlorul trebuind să semnaleze ignorantului cititor deviaţiile filosofiei lui Ştefan Lupaşcu în raport cu adevărul materialismului dialectic, pentru a-l proteja de pericolul unor idei nocive. Am făcut deci efortul de a citi notele de subsol ale controlorului, dar nu am găsit decît vagi urme ale sus-numitului materialism. Am găsit în loc fie comentarii de o platitudine dezolantă, fie pedante şi groteşti lecţii de logică, ştiinţă şi filosofie administrate lui Ştefan Lupaşcu, demonstrînd, în cel mai bun caz, ignoranţa controlorului faţă de ideile lupaşciene şi faţă de progresele fizicii contemporane[5].

 

 

Lansarea cărţii Logica dinamică a contradictoriului, Bacău, octombrie 1982, arhiva Basarab Nicolescu

 

Departe de noi dorinţa de a transforma opera lui Ştefan Lupaşcu într-un monument inatacabil, unde orice comentariu critic ar fi interzis. Dar o anumită pudoare elementară trebuie respectată într-o discuţie ce se vrea de înaltă ţinută intelectuală. Altfel ne aflăm în situaţia unui copil de şcoală primară care îl muştruleieşte, pentru ignoranţa sa, pe un mare matematician, explicîndu-i acestuia cît de profundă este tabla înmulţirii.

Să dăm cîteva exemple ale acestui superb „control ştiinţific”.

În momentul în care Ştefan Lupaşcu scrie: „Tocmai rezistenţa relativă a sistemelor de evenimente, ele însele raporturi energetice […] este cea care conferă reprezentării noastre sensibile impresia de realitate fizică consistentă şi opacă, numită de noi materie”, controlorul se lansează  într-un lung şi plicticos comentariu asupra celebrei formule a lui Einstein E=mc2.  El îi atrage atenţia lui Ştefan Lupaşcu asupra „erorii logice” constînd în a uita că în formulă intră trei termeni (energia, masa şi viteza luminii) şi nu doi (energia şi masa), dar, la rîndul său, uită de a semnala că viteza luminii, spre deosebire de energie şi masă, este o constantă universală. Controlorul se ridică împotriva oribilei crime care constă în ident ificarea masei cu energia, raţionamentul săuculminînd în subtila afirmaţie că masa şi energia sunt „două aspecte calitative ale materiei”. Dar cine a spus contrariul?

Controlorul pare a ignora faptul că în fizică au existat dintotdeauna concepte fundamentale şi concepte derivate. În fizica secolului XIX forţa şi masa erau concepte fundamentale, iar energia era un concept secundar, derivat. Odată cu apariţia teoriei relativităţii şi a mecanicii cuantice o radicală inversare a fost operată: energia a devenit un concept fundamental, iar masa un concept derivat. Acest fapt îl ştie chiar şi un student mediocru. Mai mult decît atît: odată cu dezvoltarea fizicii particulelor elementare, a apărut evidenţa experimentală a unei profunde relaţii de anatagonism între energie şi particulele posedînd o anumită masă. De exemplu, cînd o particulă întîlneşte o antiparticulă ele „dispar”, se anihilează, degajînd o considerabilă cantitate de energie. În mod reciproc, dacă avem la dispoziţia noastră o cantitate de energie, putem crea particule care nu au existat anterior, în experienţa respectivă. Controlorul ar trebui de asemenea să ştie că există particule, precum fotonul, avînd o masă de repaus nulă, în cazul acesta predominanţa calitativă fiind cea energetică. Unde este deci „eroarea logică” a lui Lupaşcu, eroare subliniată în mai multe rînduri de controlor?

În fond, masca vrută ascunsă a controlorului cade involuntar de la acest prim comentariu, coşmarul său intim, legat de noţiunea de „determinism”, apărînd într-o crudă lumină. Controlorul recunoaşte conciliant că „De la cartea lui Lenin Materialism şi empiriocriticism pînă azi problema relaţiilor cu idealismul s-a mai complicat, după cum raporturile noastre cu realitatea ni se dezvăluie mai complex”, dar, în acelaşi timp, el scrie: „deter minismul” este „în momentul de faţă principalul factor care deosebeşte materialismul de idealism”. Dar care „determinism”? Determinismul controlorului, desigur, care nu este altul decît determinismul newtonian, caracteristic noţiunii de „realitate” predominînd în secolul XIX. Ignoranţa totală a ideilor mecanicii cuantice, fizicii particulelor elementare şi a filosofiei lupaşciene, permit astfel orice fel de afirmaţii vide de sens şi puse pe seama bietului materialism dialectic. Dialectica lupaşciană este cu siguranţă mult mai materialistă decît dialectica controlorului.

În mod inevitabil, comentariile controlorului ating abisul grotescului atunci cînd el doreşte să „controleze” logica lupaşciană. Pentru a se debarasa de coşmarul său intim, controlorul adoptă postura profesorului-controlor dînd lecţii elevului Lupaşcu. Astfel, cînd Ştefan Lupaşcu scrie despre logica clasică: „această logică se dovedeşte inaplicabilă atît microfizicii, cît şi biologiei, unde eterogeneitatea şi eterogeneizarea sunt condiţiile fundamentale ale oricărei formaţii şi oricărei posibilităţi de existenţă vitală”, controlorul declară fără nici un fel de jenă: „Textele autorului plătesc tribut unei anumite mode care a dominat în filosofia ştiinţei pînă prin anii 1950 şi unei anumite înverşunări împotriva logicii formale determinate de interpretarea eronată a unor noi descoperiri ştiinţifice. Cititorul care asistă la avîntul logicii formale îşi va da seama că această modă a trecut”… La ce „modă” face referinţă controlorul? Este cumva vorba de celebrele discuţii asupra interpretării mecanicii cuantice la care au participat fondatorii acestei ştiinţe? Trebuie oare să înţelegem că nu prea modestul nostru controlor doreşte să ne atragă atenţia asupra unor „interpretări eronate” ale lui Einstein, Heisenberg, Bohr, Pauli, Schrödinger sau de Broglie? La ce psihanaliză suntem forţaţi să asistăm?

Coşmarul intim al controlorului începe să se precizeze: cunoscutele relaţii de nedeteminare ale lui Heisenberg sunt în centrul atenţiei sale. Ceea ce controlorul găseşte a fi într-adevăr intolerabil, inadmisibil este soluţia logică revoluţionară oferită de Ştefan Lupaşcu – cea a „terţului inclus”. Cînd Ştefan Lupaşcu afirmă că un eveniment cuantic este „undă” şi „corpuscul” în acelaşi timp, că un obiect este deci A şi non-A, controlorul declară cu o candoare care ar fi dezarmantă dacă ar fi cu totul inocentă: „Un dat experimental poate fi A şi non-A în caz că îl considerăm în raporturi diferite sau cel puţin în timpuri diferite. Ca să mă exprim metaforic, nu pot vedea luna pe două părţi opuse, cu ajuotorul telescopului, decît dacă  sau schimb poziţia telescopului sau aştept ca luna să se întoarcă cu respectiva parte spre mine”. Ignoranţa principiului terţului inclus, manifestat în fizica experimentală a particulelor elementare şi în teoria cuantică, atinge aici dimensiuni de-a dreptul comice.

În fond, controlorul confundă „precizie” şi „univocitate”. Oare controlorul nu ştie că în matematică există funcţii cu mai multe valori, multivoce şi că manipularea lor este cum nu se poate mai precisă? Precizia a fost desigur identificată cu univocitatea de Laplace sau Newton, dar de atunci ştiinţa a făcut progrese considerabile, care au arătat limitele şi irealismul unei asemenea identificări universale. Nu este deci de mirare că alertul nostru controlor critică celebrul tabel al negaţiei logice elaborat de Ştefan Lupaşcu, afirmînd din nou fără jenă că el ar fi de fapt tabelul „tuturor posibilităţilor”!

Controlorul visează, ca orice determinist mecanicist, la o restaurare a actualizării absolute. Coexistenţa inevitabilă, permanentă între actualizare şi potenţializare, neînţeleasă, neasimilată, ameninţă a-i distruge certitudinile dobîndite poate prea uşor. „Un lucru poate fi în acelaşi timp undă şi corpuscul – scrie controlorul – dar trebuie să remarcăm că termenii „undă” şi „corpuscul” îşi pierd semnificaţia independentă dacă nu sunt luaţi în raporturi diferite; consecinţă: un lucru este în acelaşi timp undă şi corpuscul, dar … din puncte de vedere diferite.” Controlorul nu ne spune însă care sunt aceste „puncte de vedere diferite” lăsandu-ne să planăm, nefericiţi, într-un dens mister. Controlorul ar fi oare un mistic care se ignoră?

Starea T, introdusă de Ştefan Lupaşcu, stare de riguros echilibru între actual (A) şi potenţial (P), perturbă desigur liniştea spirituală a controlorului. El evită dificultatea unui efort de înţelegere, făcînd o revelaţie de uluitoare profunzime: „Într-adevăr – scrie controlorul – valoarea A ar corespunde cu prezentul, valoarea P – cu viitorul, iar T – cu trecutul”. Totul intră astfel în ordine: determinismul mecanicist, de tip newtonian, ar fi astfel salvat. Singura dificultate este că logica lupaşciană presupune concomitenţa termenilor A, P şi T. Timpul este un rezultat al dinamismului energetic implicînd simultan A, P şi T. Ştefan Lupaşcu deduce, de altfel, ca rezultat al logicii sale, trei spaţii-timpuri diferite. Despre ce vorbeşte oare controlorul? A citit el oare cărţile lui Ştefan Lupaşcu? Controlorul pare mai mult preocupat de a cita propriile sale texte.

Lungile şi confuzele sale comentarii despre  „contextul supoziţional” sau „carcasa supoziţională” a logicii clasice, apar ca o neîndemînatică încercare, plină de o coloratură iraţională, de a salva această logică perimată. Condescendenţa controlorului, care afirmă în legătură cu arbitrara sa interpretare „temporală” a logicii lupaşciene: „Privită din acest punct de vedere, intuiesc operei lui Lupasco o perspectivă remarcabilă” este, pur şi simplu, de prost gust.

Trebuie totuşi să recunosc că, în definitiv, comentariile controlorului sunt, într-un anumit sens, utile. Ele constituie o demonstraţie prin absurd de tot ceea ce este revoluţionar în filosofia lui Ştefan Lupaşcu, şi deci perceput ca un pericol pentru filosofia instituţională. Convergenţa „obiectivă” între un dialectician care se vrea „materialist” şi filosofia pozitivistă occidentală nu este lipsită de o anumită savoare. Rezistenţa comună faţă de ideile lupaşciene provine dintr-o închistare în dogmele secolului XIX, inchistare ce are ca sursă ignoranţa progreselor ştiinţei contemporane şi teama faţă de consecinţele psihologice, sociale şi culturale ale unei reformulări radicale a conceptului de „realitate”.

Basarab Nicolescu

Paris, 27 octombrie 1982

 

Emisiunea nu a trecut neobservată în Rromânia. Într-un articol din „Săptămîna”, N. Vasilescu-Capsali scrie: „Filosoful de origine rromână Stéphane Lupasco rămăsese, pentru cititorul de la noi, aproape necunoscut […] Faptul nu a scăpat unor „observatori” de peste hotare, dornici, pesemne, ca Lupaşcu să rămînă un nume amintit ocazional, în patria de origine.”[6] Cam ameninţătoare afirmaţie!

Basarab Nicolescu şi Stéphane Lupasco, în apartamentul lui Lupasco, Paris, 1982,

arhiva Basarab Nicolescu

 

Planurile de recuperare a operei lui Ştefan Lupaşcu continuă totuşi. Într-o scrisoare din 23 decembrie 1982, Vasile Sporici îl informează pe Ştefan Lupaşcu că intenţionează să publice în 1984 o monografie asupra operei sale[7]. În aceeaşi scrisoare, Vasile Sporici îi spune că Iosif Constantin Drăgan doreşte să organizeze un simpozion internaţional Lupaşcu, în Rromânia sau în străinătate… Faimosul „om de ştiinţă si om de afaceri” Iosif Constantin Drăgan nu era lipsit de aplomb: cu cîteva luni înainte (pe 24 aprilie 1982) Asociaţia Hyperion şi revista 3e Millenaire organizaseră la Universitatea Paris I, Panthéon – Sorbonne, un colocviu-dezbatere despre opera lui Lupasco, cu participarea lui Stéphane Lupasco, René Huyghe (membru al Academiei Franceze), Marc Beigbeder, Jacques Costagliola, Michel Random şi a mea. Lupasco, în urma celor întîmplate,  n-a mai răspuns scrisorilor lui Vasile Sporici. Multă vreme după aceea, Vasile Sporici a prezentat propria sa versiune a aventurii cărţii[8].

Am avut ocazia să îl cunosc pe Vasile Sporici (Vlad Sorianu) (1931- 2004) după 1989. Am descoperit astfel un om de mare nobleţe intelectuală şi spirituală, cu care am colaborat în multe ocazii. M-am bucurat că l-am putut invita la Congresul Internaţional  Stéphane Lupasco – L’homme et l’śuvre care a avut loc la 13 martie 1998 la Institutul Franţei[9], unde a prezentat o excelentă comunicare[10]. Mi-a povestit despre tristeţea lui ascultînd emisiunea de la Europa liberă, explicîndu-mi că, prin această emisiune, ei nu au mai putut continua în Rromânia de dinainte de 1989 propagarea operei lui Stéphane Lupasco. Dar a înţeles că Lupasco nu putea face concesii împotriva propriei sale conştiinţe.

 

 


[1] Stéphane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului, Editura Politică, colecţia „Idei contemporane”, Bucureşti, 1982, cuvînt înainte de Constantin Noica, selecţie, traducere din limba franceză şi postfaţă de Vasile Sporici, control ştiinţific şi note de Gheorghe Enescu.
[2] Monica Lovinescu, Jurnal 1981-1984, Humanitas, Bucureşti, ediţia a doua, revăzută, 2003, intrare „Duminică 17 octombrie 1982”, p. 140.
[3] Contantin Noica, „Filosofia lui Ştefan Lupaşcu”, Revista Fundaţiilor Regale, an III, nr. 5, 1 mai 1936 ; Constantin Noica, introducere la Ştefan Lupaşcu, introducere, traducere şi bibliografie de Constantin Noica,  Centrul de Informare şi Documentare în Ştiinţele Sociale şi Politice, colecţia „Profiluri şi sinteze. Logicieni şi filosofi contemporani”, Bucureşti, 1973.
[4] 18 scrisori din perioada 1940-1987 s-au publicat în „Caiete critice”. A se vedea Oana Soare (Ed.), „Constantin Noica – Scrisori către Stéphane Lupasco”, Caiete critice, Bucureşti, nr. 5-7, 2009, p. 81-108.
[5] Gheorghe Enescu (1932-1997) a fost desigur un onorabil filosof şi logician. Dar, în context, nu regret nici astăzi duritatea aprecierilor mele.
[6] N. Vasilescu-Capsali, „Ediţie Lupaşcu”, Săptămîna, Bucureşti, 10 decembrie 1982, p. 7.
[7] Vasile Sporici, scrisoare adresată lui Stéphane Lupasco, Bacău, 23 decembrie 1982, arhiva Basarab Nicolescu.
[8] Vasile Sporici, „Cine se teme de Stéphane Lupasco ?”, Adevărul Literar şi artistic, Bucureşti, nr. 343, 3 noiembrie 1996.

[9] Congrčs International Stéphane Lupasco – L’homme et l’śuvre, 13 mars 1998, Académie des Inscriptions et Belles Lettres, Salle Hugot, Paris, organizat de Centrul Cultural Român, Serviciul Cultural al Amabasedei României în Franţa, Centrul Internaţional de Cercetări şi Studii Transdisciplinare (CIRET), cu sprijinul Academiei des Inscriptions et Belles Lettres ; au participat : Alde Lupasco-Massot, Georges Mathieu (Membru al Institutului Franţei), Michel Camus, Yves Durand, André de Peretti, Georges Lerbet, Petru Ioan, Dan Hăulică, Costin Cazaban, Gilbert Durand, Basarab Nicolescu, Mikhael Finkenthal, Dominique Temple, Vasile Sporici, Michel Random, Olivier Costa de Beauregard, Mireille Chabal şi Paul Ghils.

[10] Vasile Sporici, «Un néo-rationaliste dialectique : Stéphane Lupasco”, in Basarab Nicolescu şi Horia Bădescu (dir.), Stéphane Lupasco – L’homme et l’oeuvre, Rocher, colecţia «Transdisciplinarité», Monaco, 1999, p. 253-263.

Revista indexata EBSCO