Nov 30, 2013

Posted by in ARTE

Ştefan Oprea – Golem

tn_Oprea StefanLa Teatrul Naţional din Iaşi a avut loc, la începutul acestei toamne, premiera Golem – pe un scenariu şi în regia lui Alexander Hausvater, Dar nu despre spectacolul teatral vom vorbi aici, ci vom folosi doar ocazia spre a privi mitul Golemului din perspectivă cinematografică – pentru că, mai mult decît oameni de teatru, cineaştii au fost fascinaţi de povestea cabalistică a ciudatei creaturi şi au folosit-o în multe pelicule începînd chiar din perioada mută a cinematografului. Am zis ciudata creatură, dar mai corect e să zicem fiinţa legendară a Cabalei, plăsmuită din argilă, prin mijloace magice, şi simbolizînd creaţia umană care vrea să imite actul divin din Facerea, plăsmuirea lui Adam. Literatura universală cunoaşte diverse dezvoltări ale ideii de Golem, ceel mai semnificative aflîndu-se în Enciclopedia iudaică, în La Kabale et sa symbolyque de G.G. Scholem, în La Mandragore magique de Gustave Le Rouge, în Golem de H. Leivick sau Golem de G. Meyrink ş.a., toate preluînd tradiţia evreiască ce urcă spre cartea Psalmilor şi spre Cartea Creaţiei (Sefer Yesirah), dezvoltată apoi în cercurile hassidice din Europa centrală a secolului al XII-lea. Unii autori evrei şi germani ai romantismului au văzut în Golem simbolul conflictelor şi luptelor de care erau preocupaţi ei înşişi în perioada respectivă. La Gustav Meyrink, apoi, personajul e încărcat de o simbolistică a mîntuirii; el ar reprezenta sufletul colectiv al Ghetoului, iar la Le Rouge, Golemul, înzestrat cu mişcare şi grai, devine un sclav ascultător al magicianului care l-a creat tocmai în scopul de a efectua muncile cele mai dificile. Scăpat de sub control, Golemul capătă dimensiuni urieşeşti, devine periculos, dezlănţuie adevărate catastrofe, ceea ce îl determină pe plăsmuitorul său să schimbe cuvîntul ce i-l scrisese pe frunte: din EMET (Viaţă) E-ul este eliminat, MET însemnînd moarte. Creatura se năruie, înţelesul ce rămîne fiind că adevărat viaţă umană nu vine decît de la  Dumnezeu.

După celebrul ciclu istorico-legendar al Maharalului de la Praga (care stă în centrul citatului spectacol al lui Alexander Hausvater), mitul Golemului a cunoscut nenumărate dezvoltări şi metamorfozări – de la ideea de monstru (golemismul negativ) prezentă, de pildă, în Frankenstein de Mary Shelley sau în Colonia penitenciară de Franz Kafka, la ideea de fantomă din Golem de Gustav Meyrink sau la cea de automat pe care o întîlnim la părintele ciberneticii Norbert Wiener în cartea Dumnezeu şi Golem, ca să nu mai vorbim despre numeroase alte referinţe prezente în operele unor autori celebri precum Borges, Isaak Bashevis-Singer şi alţii.

Ajungînd la ceea ce ne-am propus iniţial, adică la cinematografie, am avea multe de semnalat – filme de lung metraj, documentare, serii de televiziune, benzi desenate, etc. Ne vom opri însă doar la două cazuri – pe care le socotim semnificative; e vorba de doi creatori germani. Primul e Paul Wegener (Bischdorf, 1874 – Berlin, 1948), actor şi regizor, format la şcoala lui Max Reinhardt, importantă figură a expresionismului, în aria căruia se înscrie cu trei importante pelicule: Der Student von Prag / Studentul din Praga (regia Stellan Rye, 1913) şi două versiuni ale Golemului: Der Golem (1914, interpret şi coregizor, alături de cehul Henrik Galeen) şi Der Golem – Wie er in die Welt kam (în coregie cu Carl Boese, 1920). Între timp, mai exact în 1917, cedează rolul titular lui Rochus Gliese în fantezia Der Golem und die Tanzerin. Filmul din 1920 e considerat capodopera sa, contribuţia celui de al doilea regizor rezumîndu-se la trucajele tehnice. Va avea colaboratori de la Schauspielhaus-ul lui Reinhardt – pe Hans Poelzig, de pildă, arhitectul care semnează decorurile, imaginea fiind realizată de Karl Freund. Celebrul rabin de Praga, Rabbi Juda Loeb, creatorul Golemului, era interpretat de Albert Steinrück, deci principalul partener al lui Wegener. Prin anii ’50, elev de liceu fiind, am văzut acest film. Am înţeles puţin din toată povestea, dar îmi amintesc destul de bine (căci am fost foarte impresionat) strania creatură, sufocată parcă de costumul greoi, de culoarea lutului, purtînd în dreptul inimii steaua evreiască ce conţinea pergamentul care i-a dat viaţă. Îndrăgostit de fiica rabinului, Golem ataca şi distrugea porţile oraşului, semăna foc şi moarte peste tot, pînă cînd, întîlnind o fetiţă, o ia în braţe şi zîmbeşte pentru prima dată. Fetiţa îi smulge steaua din piept, iar el se năruie, redevenind lutul din care a fost creat.

De unde, ca interpret (mai ales în Studentul din Praga) evolua sub semnul teatralităţii expresioniste, cu exagerările ştiute, trecînd în spatele camerei şi, deci, autoregizîndu-se în filmele dedicate Golemului, Wegener devine mult mai moderat – fără gesturi largi, fără grimase, fără efecte ostentative, etc.

Devenind regizor şi actor al celui de Al III-lea Reich, va realiza o seamă de producţii care însă nu vor confirma succesele perioadei de început, în care filmele despre Golem ocupă locul principal.

Cel de al doilea regizor, Harlan Veit (berlin, 1899-Capri, Italia, 1964) a rămas în istoria cinematografiei cu blamul de a fi fost unul dintre cei mai zeloşi slujitori ai regimului nazist, principal exponent al propagandei antisemite. Filmul său cel mai semnificativ în acest sens rămîne Der Jude Süss / Evreul Süss (1940), dar antisemitismul său era evident încă din anii ’30, cînd realiza şi el un Golem prin care îşi ilustra concepţiile.

Au mai semnat pelicule dedicate Golemului: Nils Chrisander (1919), care asociază Golemul miticei mandragora; Julien Duvivier (1935), în care personajul este interpretat de Ferdinand Hart – film cu tendinţe ostentativ progresiste (robotul eliberează umanitatea de feudalism); Piotr Szulkin (Polonia, 1979) – film prezentat la Avoriaz în 1981 – în care Golem, supravieţuitor al unei catastrofe atomice, se revoltă împotriva medicilor care vor să-l nimicească.

Ar fi, credem, interesant – poate şi util – ca măcar unul din aceste filme să fie programat (în regim de cinematecă?) pe ecranele Iaşului în paralel cu spectacolul de la Naţional.

Revista indexata EBSCO