Nov 30, 2013

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Lirică de dragoste, Traduceri: Olimpia IACOB

LIDIA CHIARELLI

(Italia)

 

Grădina vrăjită

 

Păunii se plimbau

pe sub pomii din noapte

în lumina lunii rătăcite. . .

Lawrence Ferlinghetti

 

Şi apoi s-au ivit luminile

care se revărsau

alene

în grădina celor o mie de culori.

 

Luminau

cald, tremurător

pietrele aleilor

petalele lalelelor

apa fîntînilor arteziene

dezmierdate de briza blîndă.

 

Luminile

s-au aprins pentru mine

căci mă plimbam

pe aleile cu flori

şi miresmele suave

mă învăluiau

în liniştea nopţii

cînd flamurile

atinse de vînt

deveneau

forme distincte

ale unui tablou neterminat.

 

buchet de amintiri de demult

care azi se recompun

cînd strîng tare între degete

ultimul trandafir ofilit

din Florar.

 

(în amintirea tatălui meu, Guido Chiarelli, cu ocazia aniversării celor 150 de ani de la Unificarea Italiei)

         Grădină în Mai

                pentru Mary

 

Lacrimile mele sînt  curgere netulburată

A petalelor de  trandafiri vrăjiţi  . . . 

                        Dylan Thomas

 

Ne vom plimba din nou

prin grădina lui mai

 

(la ceas tîrziu din zi)

 

şi ne vom lăsa ameţiţi

de mireasma trandafirilor

 

(îmbietoare, puternică).

 

Petalele obosite

pe pietrele aleii

se vor lăsa pradă

tabloului acestei clipe nesigure

pe care vîntul are să îl zădărnicească

în jocul lui nemilos.

 

Va fi timpul

cînd

pînă şi rîndunelele

 

(în zboruri iuţi, eliptice,

            pe cerul sidefiu)

 

vin din nou şi saltă zglobii

nebănuindu-şi

soarta.

 

2011

 

FRANK JOUSSEN

    (Germania)

 

nuanţele iubirii

 

sînt momente

în care nu ne mai căutăm

şi momente în care o luăm de la capăt

 

sînt răstimpuri în care

ne avem unul pe altul

şi răstimpuri în care ne rănim unul pe altul

 

sînt nopţi pline de lumină

şi zile mohorîte

sînt căi pline de poezie şi căi de proză înverşunată

 

şi tot ce mai rămîne între ele

 

 

cînd te văd

 

cel mai mult îmi lipseşti

atunci cînd eşti

cu mine

atunci cînd absenţa

ta

este singura prezenţă

 

de îndată ce pleci

totul pare

mai uşor

rutina zilnică

nestînjenitoare

e mîngîierea mea cea mai mare

 

fără minciuni tăinuite

care să iasă la lumină

fără adevăruri orbitoare

care să fie zădărnicite

trăiesc, aşadar, într-o peşteră

unde nimeni nu mă mai găseşte

 

doar atunci

cînd alegi

să te întorci

inima îmi şopteşte din nou:

‘cînd te văd

nu mai tînjesc după o altă viaţă’

 

 

 

 

 

MARIA BENNETT

     (Statele Unite)

 

Cum să rabzi durerea copleşitoare 

 

află

unde sfîrşeşte

abisul adevărat al înţelepciunii

 

în tihna iernii

iscodeşte-ţi inima

să vezi cum se deschide ca o floare

gustă-i

pe îndelete

polenul

 

sînt trubaduri

care ne leagănă

cu lirica lor

închinată trupului

în numele făgăduinţei

 

lumea e tot mai mare

îmbrăţişîndu-se

căci fiecare vis

se împlineşte

nădăjduind

în noaptea

ocrotitoare

 

pentru liniştea trupului

 

mai întîi începi cu buzele

apoi descoperi ceva

care se pleacă

 

ia seama

lucrarea dragostei

înseamnă deschidere

nu căutare în adîncuri

Revista indexata EBSCO