Oct 31, 2013

Posted by in Consemnari

Acad. Valeriu D. Cotea – Un diplomat – Constantin Oancea

coteaLa 22 iulie 2013, Constantin Oancea a împlinit 85 de ani, prilej cu care a primit, desigur, numeroase felicitări, cărora fie-mi îngăduit să adaug şi cuvîntul meu de omagiere, acum, cînd în faţa timpului implacabil se vede păşind îndată în rîndul nonagenarilor.

S-a născut pe meleaguri nemţene, în satul Cut, comuna Dumbrava Roşie, într-o familie modestă de ţărani cu un cult adînc pentru credinţă, cinste şi muncă.

Nostalgia copilăriei edenice l-a însoţit toată viaţa. Se simte revenit în matcă atunci cînd ajunge în spaţiul unde s-a născut şi copilărit. Îi place de altfel să se întoarcă în timp şi să povestească despre cele trăite în acele locuri, dar mai ales despre datinile, obiceiurile, tradiţiile şi oamenii acelor meleaguri.

Îl cunosc de aproape 65 de ani, cînd devenise, în 1949, student în anul I la Facultatea de Agronomie, eu fiind în anul III. Atunci, cu prilejul şedinţelor politice, mi-am dat seama că este înzestrat cu acea calitate excepţională a raporturilor dintre oameni, aceea a prieteniei, că dispune de resursele dialogului dar şi de ştiinţa atît de rară a tăcerii, atunci cînd împrejurările o impun. Avea un comportament egal şi firesc cu toţi colegii, chiar şi cu cei apăsaţi de păcatele biografiei, de dosar mai exact. Încerca, şi nu de puţine ori reuşea, să-i ajute discret pe aceşti tineri să-şi poată continua normal studiile. Era perceput, din acest punct de vedere, asemenea prietenului şi colegului meu de an, profesorul de astăzi, Petru Magazin. Paralela poate continua: precum Petru Magazin ocrotea, între studenţii „chiaburi” ai anului trei, pe semnatarul acestor rînduri, Costel Oancea purta grija prietenului său, Gheorghe (Gicu) Pascu; şi am devenit, în cele din urmă, cei trei (patru) muşchetari… eu avînd numai de cîştigat căci, peste ani, în vederea participării la manifestările ştiinţifice ale Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinului, formalităţile ce mă priveau pentru plecările în străinătate aveau să treacă nu numai pe la Costel ci şi pe la Gicu, ajuns director în Ministerul Agriculturii… Prin ei aveam „uşile deschise“ la ambele ministere, cel al Externelor şi cel al Agriculturii.

Necontaminat de morbul măririlor ori de servilism faţă de autorităţile politice, Costel Oancea dovedea a fi un adevărat om dăruit adevărului şi frumosului, care nu face zgomot în jurul lui, nici nu-şi etalează meritele. Cu o faţă luminoasă şi un zîmbet de om fără ascunzişuri, îşi vedea cu seriozitate de treaba (studenţia) lui, în numele unei datorii ce ţinea exclusiv de conştiinţa şi demnitatea sa morală. Ponderat, prudent, cu real bun simţ, ştia să separe lucrurile cu miez de cele fără.

Cînd eu devenisem cadru didactic şi am început, prin 1951-1952, să conduc seminarii şi lucrări practice şi cu anul lui de studii, l-am perceput din capul locului ca pe un student care a avut norocul să aibă învăţători formaţi la şcoala haretiană şi să fie absolvent al unui liceu („Petru Rareş“ din Piatra Neamţ) ce beneficia de unda de lumină a unor mari dascăli interbelici. Corect, serios, afabil, discret, era superior multor colegi, fără a se manifesta ostentativ în acest sens.

Detaşîndu-se de „pluton“, a fost numit în învăţămîntul universitar (Institutul Agronomic Iaşi) unde a ocupat iniţial funcţia de asistent şi apoi de lector, fapt care i-a impus acumulări sistematice pe care ştia să le folosească cu profit şi să şi le îmbogăţească continuu.

O astfel de oportunitate i-a oferit-o participarea, alături de cadre didactice selecţionate din toate centrele universitare ale ţării, la cursul postuniversitar organizat de Ministerul Învăţămîntului în perioada octombrie 1954 – august 1955. Această împrejurare i-a ocazionat şi întîlnirea cu viitoarea sa soţie, Viorica Pîrlescu[1], premiantă în toţi anii de studenţie şi absolventă cu diploma de merit Facultăţii de Pedagogie – Psihologie a Universităţii „Victor Babeş” din Cluj, încadrată asistent universitar la Catedra de Filosofie încă din perioada ultimului semestru, cînd era studentă în anul IV. După absolvirea cursului postuniversitar a fost promovată, printre puţinii absolvenţi, lector universitar şi prin mariaj, Viorica Oancea îşi începe în această calitate, activitatea la Catedra de Filozofie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. După numai trei semestre de activitate cu studenţii de la Facultăţile de Ştiinţe pozitive (Matematică, Fizică, Chimie, Biologie), în ianuarie 1957 părăseşte centrul universitar Iaşi pentru a-şi urma soţul în prima sa misiune diplomatică la Ambasada României le Roma. La revenirea în ţară, în septembrie 1961, îşi reia activitatea didactică, de data aceasta în centrul universitar Bucureşti, la Catedra de Filozofie a Institutului Politehnic (Facultatea de Construcţii). După o perioada de şapte ani de activitate universitară, Viorica Oancea îşi va urma din nou soţul în misiunea sa de ambasador al României în Republica Federală Germania în anii 1967-1974. La întoarcerea în ţară, la 1 septembrie 1974, îşi reia activitatea de predare a filozofiei în cadrul Institutului de Construcţii Bucureşti, unde va funcţiona pînă la ieşirea la pensie, în toamna anului 1986.

În etapa de peregrinărilor diplomatice s-a născut la Roma, la 1 ianuarie 1958 fiul lor Dan. Evenimentul a produs o imensă bucurie familiei şi multe satisfacţii în anii care au urmat.

Dan Oancea a frecventat cursurile primare şi liceale – în paralel – în ţară şi R.F. Germană (prin examene anuale de diferenţă) şi a absolvit, printre premianţi, Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti. În 1990 şi-a susţinut cu succes doctoratul în ştiinţe juridice cu teza „Dreptul comercial în spaţiul extraterestru”. Din 1987 a devenit prin concurs asistent universitar, promovînd toate treptele didactice universitare. În prezent, desfăşoară o prestigioasă activitate de profesor universitar în cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, în calitate de director al Departamentului de Drept Public. Este vicepreşedinte al Senatului Universităţii Bucureşti şi preşedinte al Comisiei de Regulamente, Incompatibilităţi şi Acordarea Titlurilor Onorifice din cadrul aceleiaşi universităţi. Oferă consultanţă juridică în cadrul unui birou propriu de avocaţi şi este vicepreşedinte (ales) a Uniunii Naţionale a Barourilor de Avocaţi din România.

Revenind la activitatea desfăşurată de Constantin Oancea în cadrul Institutului Agronomic Iaşi, îmi este plăcut să amintesc că el rămîne in memoria colegilor săi un cadru didactic ce dovedea un înalt simţ al datoriei, dar şi multă căldură umană; avea o afabilitate care nu venea dintr-o cedare a exigenţei, ci era o formă a sa de distincţie şi eleganţă; punea suflet în tot ceea ce făcea şi se necăjea peste măsură cînd îi apăreau în cale dificultăţi. Stăruia să inducă în sufletul studenţilor cultul muncii, a pregătirii temeinice, ritmice, bine făcute. Atent să acorde respectul cuvenit, să nu jignească, era totodată îngăduitor cu cei oprimaţi de regim, neezitînd să-i sprijine într-o formă sau alta. La seminarii şi cursuri rigoarea îi era însoţită adesea de un grăunte de umor pentru a destinde spiritele.

Nu ştiu în ce măsură şi-a dorit sau i s-a solicitat trecerea de la ce era în învăţămîntul universitar la ceea ce urma să fie. În toamna anului 1956 i se oferă – sau impune – o schimbare totală a preocupărilor sale, a profesiei căreia se dedicase, fiind chemat să intre în rîndurile tinerei diplomaţii româneşti postbelice.

Continuînd să muncească cu rîvnă, se pare că, într-un timp relativ scurt, a reuşit să se adapteze cu noul statut şi să-şi dovedească utilitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Externe (M.A.E.), întrucît a fost promovat din treaptă în treaptă, pînă la adjunct al Ministrului. Astfel, în septembrie 1956, i se încredinţează gradul diplomatic de secretar III la Direcţia Europa Occidentală, pentru ca în perioada 1957-1961 să-şi desfăşoare activitatea ca secretar III şi II la Legaţia României de la Roma. Ca urmare a rezultatelor obţinute, la revenirea în ţară, în 1962, este avansat la excepţional secretar I şi numit director adjunct şi apoi avansat, tot la excepţional, consilier şi promovat director al Direcţiei Relaţiilor Culturale din M.A.E.

Încercînd să răspundă exigenţelor de înalt profesionalism ale acestui minister de elită al ţării, a avut drept idol munca dar şi dăruirea totală pentru a-şi servi ţara şi neamul. Şi a reuşit, pentru că este înzestrat cu un echilibru mental de invidiat, dublat de cel sufletesc indispensabil.

Începînd din iulie 1967, locul său în peisajul diplomaţiei româneşti devine şi mai relevant. Deşi nu împlinise încă 39 de ani, i se conferă răspunderea de a fi primul ambasador al României în Republica Federală a Germaniei după cel de-al doilea război mondial, post pe care-l va ocupa timp de aproape două legislaturi, pînă în august 1974.

Evoluţiile pozitive pe care le-au parcurs în acea perioadă relaţiile româno – vest-germane sînt asociate indiscutabil cu contribuţia personală a ambasadorului român la dezvoltarea şi amplificarea acestora, fapt onorat la întoarcerea în ţară. Dovadă că, după ocuparea, timp de opt luni, a postului de director al Direcţiei Europa Occidentală din M.A.E., a fost numit în funcţia de adjunct al Ministrului Afacerilor Externe, pentru ca, în timpul evenimentelor din Decembrie 1989, să i se încredinţeze conducerea Ministerului.

Aprecierea activităţii desfăşurate pe această baricadă a diplomaţiei româneşti şi efortul depus au fost materializate în faptul că primul guvern post-revoluţionar îl reconfirmă în funcţia de adjunct al ministrului, funcţie pe care va continua să o desfăşoare cu acelaşi profesionalism pînă la 1 septembrie 1990 cînd, la cerere, se pensionează.

Mă găsesc în rîndurile celor care au urmărit cu interes, dar de la distanţă, activităţile desfăşurate de inginerul agronom, Constantin Oancea, în eşaloanele diplomaţiei româneşti. Pot remarca însă că absolventul Institutului Agronomic Iaşi a onorat cu prisosinţă investiţia pe care dascălii au făcut-o în anii studenţiei sale. El a reuşit să cultive pe arii mult mai întinse, cele ale diplomaţiei României, interesele ţării, neuitîndu-le nici pe cele ale agriculturii româneşti, dar mai presus de toate să promoveze şi să apere interesul naţional. El a reprezentat cu cinste învăţămîntul agronomic universitar ieşean şi pe colegii agronomi. Mărturia convingătoare o constituie faptul că, dintre foarte puţinii ingineri agronomi care au ajuns în rîndurile diplomaţilor români, Constantin Oancea este unicul care a devenit diplomat de carieră, dedicîndu-şi acestei activităţi cea mai îndelungată perioadă din viaţa sa. Şi este singurul inginer agronom care a deţinut o funcţie în conducerea Ministerului de Externe al României, cea de adjunct al Ministrului, timp de aproape 16 ani, ceea ce evidenţiază indubitabil şi profesionalismul activităţii sale.

Acest lucru îl confirmă, cu prisosinţă, faptul că, în perioada cît a deţinut răspunderea de adjunct al ministrului Afacerilor Externe, conducerea ţării i-a încredinţat reprezentarea României la importante reuniuni economice internaţionale sau din sistemul Organizaţiei Naţiunilor Unite (O.N.U.), inclusiv în organizaţii economice şi politico-militare din care România făcea parte. Este un motiv de mîndrie pentru agronomi faptul că, în anii 1976-1978, Constantin Oancea a fost ales vicepreşedinte, respectiv preşedinte al Comisiei Economice a Naţiunilor Unite pentru Europa (C.E.E./ONU). În această calitate a condus reuniunile biroului de conducere al organizaţiei mondiale în cadrul căruia a contribuit la promovarea unor iniţiative sau proiecte cu caracter continental interesînd ţara noastră.

Merită să fie evocat faptul că, în calitate de şef al grupului de experţi români, Constantin Oancea a participat la negociere documentelor pregătitoare pentru întîlnirile la nivelul şefilor de stat şi de guvern care au avut loc în cadrul Organizaţiei Statelor Participante la Tratatul de la Varşovia şi C.A.E.R. în perioada 1974-1898. Constantin Oancea este de altfel şi singurul român căruia, în anii 1987-1988, i s-a încredinţat funcţia de secretar general al Organizaţiei Statelor Participante la Tratatul de la Varşovia. Acestea sînt mărturii concludente că – atît în cadrul diplomaţiei bilaterale, cît şi celei multilaterale – Constantin Oancea a ştiut să onoreze cu demnitate şi să promoveze cu responsabilitate interesele României.

Spaţiul şi circumstanţa nu-mi permit a face comentarii ample pentru fiecare funcţie pe care a ocupat-o. Este evident însă că din cei 34 de ani (1956-1990) de activitate diplomatică, dintre care ultimii 16 ani ca adjunct al ministrului, Constantin Oancea s-a dovedit un profesionist de excepţie, o personalitate marcantă a Ministerului de Externe şi a diplomaţiei româneşti. Nefiind un cunoscător în materie, nu-mi pot îngădui să încerc a califica rezultatele muncii sale în această direcţie. De aceea, m-am mărginit să fac doar unele remarci folosind sursele oficiale apărute în publicaţiile de specialitate[2]. Sînt însă în măsură să preţuiesc în cel mai înalt grad profesionalismul cu care Costel Oancea a reuşit, în calitate de ambasador la Bonn, să stabilească legături trainice între Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iaşi şi Universitatea din Freiburg şi, nu în cele din urmă, între Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Iaşi şi geamăna ei din Tübingen.

Pentru noi, colegii şi prietenii lui, debutul său în diplomaţie nu se vedea a fi atît de rodnic încît să ne determine a-l considera o mare promisiune, nici atît de modest, încît să-l trecem sub tăcere. Am constatat însă că, ajuns în diferite fotolii, n-a dat niciodată semne că acestea i se cuvin. Are şi darul de a crea atmosferă, capacitatea aceea greu de definit şi analizat care face ca un cuvînt obişnuit să sune altfel.

Diplomat discret, dedicat în chip exemplar muncii sale, a ştiut să meargă de atîţia ani pe o cale numai a sa, pe un coridor propriu, dovadă că, aşa cum s-a putut vedea, după revoluţie a fost menţinut pe post, încredinţîndu-i-se pentru o perioadă conducerea Ministerului Afacerilor Externe.

În calitate de ministru a fost invitat la Iaşi. Expunerile sale din Aula Mihai Eminescu a Universităţii „Al.I. Cuza“ şi întîlnirile cu cadrele universitare ieşene, printre care şi o parte din foştii săi colegi, s-au desfăşurat într-o atmosferă deschisă, colocvială, ceea ce a permis abordarea unor dezbateri interdisciplinare de mare interes.

Constantin Oancea nu este numai un bun diplomat, ci şi un om remarcabil, cu vocaţia prieteniei, de aleasă umanitate şi colegialitate, calităţi pe care întîlnirile cu promoţia sa le-au reiterat mereu.

Acum, cînd este pe cale de a păşi în cel în cel de al nouălea deceniu de viaţă, îi doresc multă sănătate pentru a adăuga noi împliniri spre binele său, al familiei şi al ţării.

 

 

 

Acad. Valeriu D. Cotea

 



[1] Petru Ioan Coordonatele filozofiei ieşene, pe parcursul a trei jubilee (pag. 192, 193). Editura „Ştefan Lupaşcu”, Iaşi, 2010.Viorica Oancea Asta-s eu, crîmpeie de viaţă. Editura „Profile Publishind”, 2003.
[2] Diplomaţi ai României, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Junimea, Iaşi, 2007; Corneliu Mănescu. Diplomat, Editura Lumina Lex, Bucureşti 2006; Dicţionarul personalităţilor din România. Biografii contemporane, ed. 2010, Romanian Who’s Who.
Revista indexata EBSCO