Oct 31, 2013

Posted by in Panoramic editorial

Peregrinus – Edituri moldave, autori moldavi

Leonte Ivanov, Prezenţe culturale româneşti în spaţiul rus: Antioh Cantemir şi Nicolae Milescu Spătarul. Corespondenţă particulară şi diplomatică, Editura Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 131 p.

În dorinţa (mărturisită în „Argument”) de a „completa nişte pagini albe” din biografia celor doi cărturari români, şi a abordării „dintr-o altă perspectivă” a operei acestora, Leonte Ivanov a făcut diverse cercetări în biblioteci din Cehia, Polonia, România şi Letonia, ţinînd cont şi de cercetările şi contribuţiile recente în ce îi priveşte pe aceştia apărute în Rusia, Franţa, Moldova de peste Prut. Autorul a pus accent în special pe corespondenţa privată, valorificată, scrie Leonte Ivanov, de către ruşi, dar practic necunoscută românilor şi care, de pildă, în cazul prinţului Antioh Cantemir, „reprezintă partea ceda mai interesantă a creaţiei”. Asta pentru că nu ajută la înţelegerea personalităţii lui, ci deschide o fereastră spre cum se vedea, prin ochii şi înţelegerea sa, viaţa politică, socială, culturală din Europa acelei vremi. Sunt detalii legate de viaţa familiei Cantemir, despre jocurile de politie/ de culise din acele timpuri, intrigi detalii de viaţă etc. Şi în cazul lui Nicolae Milescu Spătarul corespondenţa, atîta cîtă s-a păstrat, a fost doar în mică parte tipărită – Leonte Ivanov oferă detalii despre asta. Leonte Ivanov analizează şi destinul familiei Cantemir, încadrînd-o în spaţiu şi timp, vorbeşte viaţa şi despre cercetările asupra operei lui Antioh Cantemir (între altele, diplomat care a adus servicii semnificative Rusiei), mai ales, şi mai puţin cel puţin ca spaţiu alocat, şi despre Nicolae Spătarul.

Structura cărţii, după Argument: Antioh Cantemir (1. Graniţele dintre culturi, 2. Odiseea postumă a familiei Cantemir, 3. Angajament politic şi responsabilitate socială în prima jumătate a secolului al XVIII-lea: Antioh Cantemir şi Francesco Locatelli Lanzi, 4. Corespondenţa lui Antioh Cantemir, 5. Bibliografie), Nicolae Spătarul (1. Despre vechimea cercetărilor autohtone cu privire la Nicolae Spătarul, 2. Din corespondenţa lui Nicolae Spătarul, 3. O notă a lui Bezivconi, 4. Bibliografie) Anexe (1. Scrisoarea hatmanului Filip Orlik către Francesco Locatelli, 2. Scrisorile preotului Bartolomeo Cassano către Antioh Cantemir, 3. Prinţul Antioh Cantemir în scrisori, 4. Un manuscris inedit despre Nicolae Spătarul, 5. Scrisorile lui A. Hîjdeu către M.A. Obolenski), Addenda, Sintesi, Indice.

 

Christian Tămaş, (E)L. Avatarurile unui articol hotărît, Editura Ars Longa, Iaşi, 2102, 170 p.

(E)l.  Un articol hotărît sau un zeu? „O alăturare aparent paradoxală, care prinde contur pe măsura înaintării pe calea unei hermeneutici subtile şi pline de neprevăzut căreia i s-au dedicat un mare număr de cercetători în încercarea de a descifra un palimpsest marcat de profunzimea şi bogăţia unor mari culturi adăugate, de-a lungul istoriei, în straturi succesive”, scrie autorul în introducerea sa, dar şi de „parcimonia documentară”, fapt care creează premise pentru ipoteze diverse.

Totul începe, din nou, la Sumer, cu termenul akkadian (’)il(u), care, scrie Christian Tămaş, constituie o „posibilă bază de derivare ulterioară a numelui zeului ’(I)l, care, ca şi sumerianul an(u), însemna, raportîndu-ne la mitologiile sumeriană şi akkadiană, „cer”. Ulterior, acesta se va transforma în percepţia mitologică a popoarelor/ populaţiilor semite într-o noţiune/ un termen care însemna „stăpîn al constelaţiilor/ zeu stelar” ş.a., dăinuind în timp, chiar după ce au apărut alte reprezentări ale mitologicului/ divinului. Dacă ajungem la articolul hotărît din limba arabă ’al, ei bine, şi acesta a generat discuţii fără număr în încercarea de a i se atribui o origine. Cert este că pînă azi nu există o „soluţie” unanimă.

Pornind şi de la aceste considerente, Christian Tămaş îţi structurează cartea (după introducerea sa) astfel: I. Etimologii, II. În „cercul lui (E)l”, III. Originea unui articol hotărît (1. Dovezi epigrafice, 2. Interpretări), IV. Gramatică cosmică, gramatică umană (1. Tauri şi litere, 2. Simboluri şi interpretări, 2.1. „’l” în tradiţia ebraică, 2.2. „’l” în tradiţia arabă), V. În jurul lui „’Al” (1. ’Allah, origine şi etimologii, 2. ’Al-Rahmān ’al-rahim, 3. Un nomen Dei, articol hotărît), şi, în final, bibliografie.

O călătorie dinspre trecut, pe cărările limbii, culturii şi civilizaţiei unei părţi a lumii, de la legendă/ mitologie la lingvistică, o lectură interesantă.

 

Floarea Cărbune, Japonia, mister şi fascinaţie, jurnal de călătorie, prefaţă: Gabriela Petcu, postfaţă: Alexandru Birou, Editura PIM, 2013, 148 p.

O carte de călătorie („jurnal de călătorie”, cum o subintitulează autoarea) e un fel de a lua cititorul de mînă şi de a-i purta ochii minţii pe unde au bătut paşii şi sufletul tău. Sigur, „jurnalul de călătorie” aşa cum îl văd europenii e de multe ori diferit, nu doar ca nuanţă, de cum l-au înţeles uneori cei din orient. De pildă, pentru că tot vorbim despre Japonia, primul jurnal al lui Matuso Basho, considerat un mare maestru al liricii nipone (discuţia legată de hokku şi haiku e una prea nuanţată ca să ne oprim acum la ea), a fost Nozarashi kikō/ Jurnalul (Însemnările) unui schelet bătut de vreme, scris între septembrie 1684 şi aprilie 1685, despre călătoria de-a lungul coastei Pacificului, în care a fost însoţit de un discipol, Naemara Chiri („Un om pe nume Chiri mi-a fost companion” – scria Bashō, „inimile noastre sunt una”). A fost un drum de 2000 de km, făcuţi în nouă luni…

Acum însă semnalăm o carte de călătorie în Japonia, scrisă de Floarea Cărbune (a doua legată de această ţară, după Călătorie în Ţara Soarelui Răsare. Jurnal de călătorie în Japonia, Editura Lidana, Suceava, 2010). Una dintre fiicele ei este căsătorită cu un japonez, locuind în Ţara Soarelui Răsare. Poate că avea de gînd să ajungă acolo mai tîrziu, poate nu Sigur este că, astfel, drumul în Japonia a fost grăbit. „O călătorie în Japonia este o experienţă cu totul deosebită, ceea ce ţi se înfăţişează privirii te lasă mut de admiraţie”, scrie Floarea Cărbune, notînd şi că încearcă să-şi exprime „simţirea în scris, pentru ca şi alţii să afle ce m-a impresionat pe acest tărîm vrăjit, numit Japonia”, unde „fiecare colţişor” „îşi are povestea sa, după cum fiecare obiect lucrat de mînă omului, oricît de mic, îşi are misterul său”. Şi autoarea alcătuieşte un jurnal de călătorie în care, dincolo de descrierea locurilor şi, uneori, a „poveştilor” lor, se opreşte sumar, în cîteva fraze, amintind despre cultura Japoniei, despre temple, grădini, tradiţii şi obiceiuri, sporturi, bucătărie, despre haiku, despre… Şi despre unele asemănări (autoarea, de altfel, leagă adesea gîndurile sale în Japonia de acasă, fie printr-o strofă dintr-un poet român, fie printr-o amintire oarecare), dar şi despre diferenţe. De pildă despre faptul că la ei putem vedea la TV o ştire despre faptul că au înflorit cireşii.

Un jurnal de călătorie scris de un om apropiat sufleteşte de Japonia nu doar prin faptul că acum fiica sa acolo trăieşte, şi, pentru cititorii acestui gen sau cei care iubesc Japonia, o lectură interesantă.

 

Grigore Hagiu, Jurnal de vise, Editura Promotal, Bucureşti, 2012, 266 p.

Anul acesta Grigore Hagiu ar fi împlinit 80 de ani.

Născut la 27 septembrie 1933 în Tîrgu Bujor (unde de ceva vreme au loc an de an manifestări care îi poartă numele), Grigore Hagiu a murit pe 1 februarie 1985, în Bucureşti. A lucrat ca redactor la diverse ziare/ reviste, între care şi „Luceafărul”. A debutat editorial în 1962, cu volumul de versuri Autoportret în  august. Alte volume de versuri: Continentele ascunse, 1965, Sfera gînditoare, 1967, De dragoste de ţară, 1967, Poezii (1962-1968), Nobleţe de stirpe, 1969, Spaţiile somnului, 1969, Nostalgica triadă, 1970, Cîntece de stemă, 1971, Miazănoaptea miresmelor, 1973, Zenit de anotimpuri, 1974, Sărbătorile anului, 1975, Descîntece de gravitaţie, 1977, Alte sonete, 1983 ş.a.

Semnalăm acum această carte, care cuprinde secţiunile: Gina Hagiu – Cuvînt către cititor, Grigore Hagiu – Jurnal de vise, Fragmente din jurnal (facsimil), Cronici, articole, dedicaţii, anunţuri, Fotografii, Biografie Grigore Hagiu, Grigore Hagiu – Poezii antume, postume şi proză, Bibliografie.

Paginile de „jurnal” oferite cititorilor poetului de către sora acestuia le deschide poarta către lumea lăuntrică a lui Grigore Hagiu, gîndurile sale din acele vremuri şi, totodată, „constituie mărturia cea mai intimă şi mai zguduitoare a unui om/ poet în cazul acesta/ speriat, înfricoşat, îngrozit pînă la demenţă uneori, resemnat în acelaşi timp” (Gina Hagiu – Cuvînt către cititor). Fotografiile, multe, cu oameni, locuri secvenţe de viaţă dau mai multă culoare cărţii, (re)apropie şi mai mult de gîndul celor care au trăit acele timpuri de viaţa lui Grigore Hagiu şi ajută pe cei mai tineri, poate, să cuprindă cu mintea mai bine paginile din jurnal.

Să încheiem citind din nou un poem semnat de Grigore Hagiu, reprodus în volum cu scrisul de mînă al acestuia: pe pămînt e ger – „ziua şi noaptea/ spaima de frig/ mi-nchide ochii/ dedesubt înotînd// de mormînt/ se loveşte/ gîndirea/ tremurînd/ în marmorele/ arborilor/ în cer/ linişte/ pe pămînt/ e ger”.

 

Flori Rodica Tighici Iacomi, Valori ale spiritului bujorean, Editura Sinteze, Galaţi, 2013, 472 p.

Flori Rodica Tighici Iacomi, născută în 1927, cu o îndelungată activitate de dascăl, a publicat mai multe volume dedicate/ care au în vedere oamenii cu felul lor de a fi, faptele şi obiceiurile lor/ meleagurile din zona Tîrgu Bujor – Galaţi. Amintim cîteva: Centenarul Bisericii din Tîrgu Bujor, 1996, Tîrgu Bujor, File de cronică, 2001, Umbrăreşti – Tîrgu Bujor, file de cronică, 2001, Generalul Eremia Grigorescu – o inimă glorioasă, 2001, In Memoriam – Grigore Hagiu, 2003, Moscu – Tîrgu Bujor, file de cronică, 2002, Datini din străbuni, 2004, Jorăşti, vatră răzăşească covurluiană, 2006 ş.a.

Semnalăm acum o altă lucrare, în siajul aceloraşi preocupări, anume Valori ale spiritului bujorean, pusă sub semnul unei fraze a lui M. Codreanu, reprodusă pe coperta a 4-a: „Dragostea şi respectul pentru oamenii de valoare este pentru orice ţară unul din netăgăduitele semne că ea merge înainte pe calea civilizaţiunii”.

Cartea, scrie autoarea, cuprinde în paginile ei „experienţa, realizările obţinute de unii fii ai Tîrgului Bujor”, şi a unora dintre cei care. statornicindu-se acolo, au contribuit la „viaţa spirituală locală”. În acelaşi timp, cele mai multe dintre „personaje” sunt de vîrstele a doua şi a treia, dar şi „tineri cu merite deosebite”.

Structura cărţii: Cuvînt către cititor, Fiicele şi fii de aur din oraşul cu nume de floare, Entităţi teritoriale la Dunărea de jos, Oameni politici, Vrednici fii cu arma-n mînă, Slujitori ai altarului, Apostoli ai catedrei, Cadre tehnice, Destoinici cercetători, Urmaşi ai lui Hipocrate, Meşteri ai condeiului, Inima versului, Culoare şi fascinaţie, Dorinţa, vis şi chemare, Gong final, şi, în final, bibliografia şi o fişă de autor.

O muncă necesară, punct de plecare, poate, spre alte asemenea demersuri.

 

Paul Zahariuc, Evreii bîrlădeni în documentele arhivistice vasluiene, prefaţă (O contribuţie istoriografică necesară) de Mircea Ciubotaru, Editura PIM, 2012, 412 p.

Structura cărţii (după prefaţă şi un preambul al autorului, intitulat „De ce evreii bîrlădeni”): Cap. I. – Început şi sfîrşit. Date generale, Cap. II. – cu subcapitole despre şcolile evreilor, Cap. III. Comunitatea Evreilor Bîrlad, Cap. IV. Centrala Evreilor din România. Oficiul Judeţean Tutova, Cap. V. Comitetul democratic evreiesc, şi în final, Surse de informare. Fiecare capitol cuprinde şi anexe cu documente în facsimil, diverse informaţii de arhivă ş.a. De altfel, autorul a folosit ca surse de informare mai ales dosarele de la Serviciul Judeţean al Arhivelor Naţionale Vaslui, de  la Prefecturii Tutova şi de la Primăria Bîrlad, dar şi presa de la acea vreme în scopul de a reconstitui un tablou cît mai aproape de adevăr al climatului social-politic al comunităţii evreieşti din Bîrlad, mai ales, dar şi din împrejurimi şi pe plan naţional.

Autorul a pornit de le ideea de a re-desena acest tablou în care să figureze şi personajele „din linia a doua” (cele de pe plan local, care de fapt au conturat ceea ce însemna comunitatea bîrlădeană şi, mai mult, în perioada Dej şi Ceauşescu, au acces pe treptele sociale/ politice), şi pe cele de anvergură, cunoscute pe plan naţional. De altfel, al doilea capitol este cel mai dens şi mai întins, de peste 220 de pagini, care relevă şi cum, între 1944-1977 (cînd vechea Românie era distrusă şi se năştea cea nouă, sub presiunea tancurilor sovietice) e evoluat comunitatea evreilor din zona Bîrlad. Un rol deloc de neglijat în instaurarea „comunismului” l-au evreii, la nivel local şi central (între altele, şi multele nume ale celor ajunşi lideri locali sau naţionali atestă asta), arată autorul, subliniind şi detaliind şi modul în care erau organizaţi aceştia (inclusiv între 1941-1945) – în fiecare judeţ erau cîte două organizaţii, cu reguli bine definite, inclusiv gradele de autonomie, deşi exista între ele o relaţie de subordonare şi ambele răspundeau în faţa Centrului de la Bucureşti. Sunt discutate şi situaţia evreilor în timpul regimului Antonescu, marginalizarea lor, taxele pe care erau obligaţi să le plătească, cine şi de ce era scutit, „munca în folosul obştii” (bărbaţii între 18-50 de ani trebuiau să facă 90 de zile de muncă) ş.a. Autorul notează şi că între 1944-1946 au fost mişcări semnificative ale evreilor înspre/ dinspre URSS, cum anume s-a schimbat situaţia evreilor după 1944 (aminteşte şi că repatrierea evreilor din Transnistria fusese declanşată de Antonescu din primăvara anului 1944, la rugămintea mamei regelui Mihai, Elena, medaliată apoi de statul Israel), ce s-a întîmplat apoi în vremea lui Dej, cum a obţinut voturile lor ş.a. Sunt foarte multe informaţii, detalii de tot felul, o galerie întreagă de personaje cu un rol mai mult sau kai puţin important în acea conjunctură, toate oferind o imagine a vieţii comunităţii evreieşti, a zonei Bîrladului şi, prin tangenţă, uneori, pentru înţelegerea contextului, a României, cu luminile şi umbrele din acele timpuri.

Încheiem cu frazele cu care se deschide capitolul I, din punctul a. Început şi sfîrşit: „De la cei aproximativ 4000 de evrei trăitori pe meleagurile tutovene şi în oraşul Bîrlad la sfîrşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi pînă la cele doar cîteva suflete care mai locuiau aici la finele anului 2011, au trecut, iată, 66 de ani. Evreii au avut locul lor bine definit în contextul dezvoltării aşezărilor româneşti de toate rangurile”.

O carte al cărui principal merit este bogăţia de informaţii adunate şi aşezate în context de Paul Zahariuc, în final un demers binevenit.

Revista indexata EBSCO