Oct 31, 2013

Posted by in ARTE

Bogdan ULMU – Despre pedagogia teatrală

ulmuO să ne oprim asupra unor interogaţii reale, născătoare de unele posibile, din această cercetare cu titlu cam lung (Aplicabilitatea, utilitatea şi eficacitatea mijloacelor pedagogiei teatrale în cercetare practică) a Alinei Perţea, credinţa noastră, exprimată şi-n alte ocazii similare, fiind aceea că o asemenea lucrare nu trebuie doar să pună întrebări, ci şi să rezoneze cu interogaţii conexe.

Motto-ul lucrării, fapt inedit în activitatea universitară, este ales dintr-un… elev de clasa a IV-a, din Făgăraş: opţiunea este elocventă. Originală, dar trasează şi cadrul cercetării, aducînd-o mai aproape de pedagogie, decît de teatru.

Deşi, autoarea nu trece-n plan secund nici dramaturgia, nici arta spectacolului. În prima parte a cercetării, spre exemplu, se face o trecere-n revistă a marilor curente dramaturgice şi regizorale, din antichitate, pînă azi. Aici, rigoarei doctorandei parcă nu are prezenţa din capitolele dedicate pedagogiei…

Sîntem obişnuiţi cu metoda aceasta: 60% din teze o aplică. Din această primă secţiune, deducem că Alina Perţea cunoaşte istoria teatrului scris, gîndit şi jucat. La Shakespeare, analiza e detaliată şi interesantă; uneori, însă, e expediată (vezi cazul Caragiale, „rezolvat” în 5 rînduri).

De fapt, firul roşu al lucrării ar fi rolul teatrului în societate, dincolo de spectacolul propriu-zis. Pedagogie teatrală = interdisciplinaritate; sînt punctate aici posibilităţile ei; coordonatorul exerciţiilor de pedagogie teatrală, afirmă Alina Perţea, deţine „trambulina şi plasa acrobaţilor acestui mic univers”; frumos spus!

Dar oare teatrul, prin definiţie, nu-i şi pedagogie!? După ce au de-a face cu sistemul pedagogic universitar, actorii intră-n teatre, unde descoperă fineţea pedagogică a regizorului şi a tactica pedagogică a managerului. Mari directori de scenă, începînd cu Stanislavski, continuînd cu Brook şi terminînd cu Liviu Ciulei, şi-au datorat succesul şi virtuţilor lor de pedagogi.

Tangenţial, teza readuce-n discuţie o veche (pseudo-)dilemă a lumii facultăţilor de teatru: pedagogul de teatru – trebuie să fie un artist? e bun profesor un… artist mediocru? e rău, un pedagog… bun? Am cunoscut, în studenţie, artişti mari care erau dublaţi de profesori eminenţi: Moni Ghelerter, Beate Fredanov, Octavian Cotescu. După aceea însă, am întîlnit excelenţi pedagogi care renunţaseră la scenă. O concluzie personală: un pedagog bun nu mai contează în ce relaţii se află cu practica teatrală, importantă rămînînd vocaţia profesorală…

Jocul, spectacolul devin unelte în arealul pedagogiei. Se vorbeşte în lucrare de psihoterapie prin pedagogie teatrală. Ba chiar şi de… integrare-n cîmpul muncii (ar fi bine să se poată ajunge aici!). Pedagogia teatrală se află la graniţa dintre discipline, unde mijloacele de cercetare/expresie se întrepătrund, chiar contopesc. Pedagogia respectivă se refera la educaţie înspre, pentru şi prin teatru.

Cu toate acestea, ne permitem să observăm, raportul teatru/societate nu rămîne fixat pe vecie: intervin mentalităţi, particularităţi ale diferitelor civilizaţii, caracteristici etnice şi mode. Poate fi vorba, pe lîngă montările de tip clasic, ori de cele comerciale, de spectacole care se adresează unui public avizat; ori, altuia lipsit de prejudecăţi. Conceptul de educaţie, se arată şi-n teză, capătă extensii & conotaţii incredibile (ba chiar unele reprezentaţii, s-ar putea spune, sînt chiar total lipsite de intenţii educative – vezi cazul profesorului care s-a urcat pe scenă în timpul unui spectacol ieşean şi i-a mustrat violent pe interpreţi, pentru că vorbeau indecent şi-n sală erau… studenţi de la teologie). Dincolo de latura anecdotică însă, teatrul ultimilor ani ne obligă să căutăm nuanţe noi, bine argumentate, conceptului de educativ.

Prin pedagogie teatrală se mai ating, se susţine aici, 7 din cele 8 competenţe fundamentale pentru învăţare pe parcursul vieţii: „comunicare în limba maternă, în limbi străine, capacitatea de-a învăţa…procesul de învăţare (sic!), competenţe sociale şi civice, iniţiativă, antreprenoriat, precum şi conştiinţă şi expresie culturală” (citat interesant, dintr-o recomandare a Parlamentului European din 2006 de…” învăţare pe tot parcursul vieţii!). Hm… Ne-a plăcut ideea învăţării, dar teamă ni-e că recomandarea Parlamentului European nu ne va fi de folos practic, în România problema învăţării pe termen scurt fiind spinoasă, d-apăi cea a instruirii pe întreaga viaţă! Bănuim că la japonezi situaţia se prezintă infinit mai simplu.

De altfel, Alina Perţa mai culege jocuri de cuvinte agreabile, inteligente, precum această definiţie a artei căreia ne-am dedicat vieţile: „Teatrul dă viaţă învăţării”! sau: „Teatrul permite o experienţă a… experienţei”. Se mai pune, tot în teză, în ecuaţie, raportul dintre fericire şi eficienţă. Rar abordată sintagmă, în teatrologie. Eficienţa poate avea o componentă fericită; dar invers? De meditat, într-o altă ocazie.

Un capitol important al lucrării ar fi, în opţiunea noastră, Jocuri pentru actori şi non-actori. Importante şi stîrnitoare de nostalgii, deoarece o parte din ele constituiau temele orelor de improvizaţie pe care le predam studenţilor-actori. Sînt comentate aici celebrele sport-play (Keith Johnstone), exerciţiile musculare, senzoriale, de imaginaţie, de emoţie, de relaxare, încălzire vocală (ale lui Augusto Boal); de orientare, de cunoaştere, de memorie, de stimulare a simţurilor, de localizare (Viola Spolin), ori altele, propuse de J. Lecock, sau Peter Brook…

 În fine, mai sînt demonstrate ideile tezei printr-un Demers investigativ – schemă grafică (Pregătire, Pretestare, Desfăşurare, Posttestare, Evaluare) şi „jurnalul” unui Atelier din anul 2013, la care au participat 12 studenţi specializaţi în… inginerie economică! (ar fi fost interesant de vizionat CD-ul). Găsim şi o elocventă harta mentală post-atelier, din care aflăm influenţa lucrului în cadrul atelierului, asupra participanţilor. Aceştia au mărturisit, în finalul întîlnirii: „acum mă cunosc mai bine”, „voi acorda mai mare importanţă detaliilor”, „am învăţat mai mult despre limbajul corpului”, „am acum mai multă încredere-n mine” etc. Deci, atelierul condus de Alina Perţea a fost util şi, desigur, succesul său va duce la repetarea experienţei.

Revista indexata EBSCO