Oct 31, 2013

Posted by in LITERATURA UNIVERSALA

Marius Chelaru – Despre o pauză de respirat

marius chelaru„Cred că haiku este chiar miezul poeziei, pentru un motiv foarte precis. Un poem nu transmite mereu poezie. Poezia se întîmplă doar cînd un ascultător/ cititor preia cuvintele altuia şi într-un proces mintal recreează un eveniment sau o viziune dincolo de experienţa propriei sale vieţi. În acel „AHA”[1] moment al înţelegerii unui haiku ori a oricărei opere scrise, este flash-ul poeziei. Doar scriind ceea ce poate crea această scînteie este poezie dincolo de etichetele pe cărţi. Cei mai mulţi dintre noi învaţă să «facă» poezie dincolo de ceea ce vedem, auzim şi simţim.”

Jane Reichhold[2]

Hiroaki Sato scrie[3] că „azi ar putea fi posibil să descrii un haiku, dar nu să îl defineşti. Asta arată dicţionarul Gendai Haiku Dai-jiten/ Dicţionarul enciclopedic de haiku contemporan, Meiji Shoi, 1980, în care la termenul haiku îi descrie istoria, dar nu face nici o încercare să îl definească”. Şi adaugă: „atît despre formă, cît şi despre conţinut, tot ce poţi spune este că un haiku, fie el compus în japoneză, engleză sau orice altă limbă, este pentru că persoana pe care l-a scris îl prezintă drept haiku”

Dacă am căuta în diversele dicţionare de la noi am găsi următoarele „definiţii”:

În Minerva. Enciclopedie Română (sau „Enciclopedia Minerva”, cum mai este cunoscută), apărută în 1929-1930, la Cluj-Napoca, cuvîntul nu figurează. În DEX, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998: „HAIKÚ, haiku-uri, s.n. (Livr.) Poezie japoneză alcătuită din 17 silabe dispuse în trei grupe. – Din fr. haďku, engl. haikku”. În „Micul dicţionar academic”, elaborat sub egida Academiei Române şi a Institutului de lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2002, vol. II, literele D-H – cuvîntul nu este menţionat.

Dacă ne referim la imaginea a ceea ce înseamnă haiku la noi, atît în ce priveşte marele public, cît şi mediile literare în general, în mare, putem vorbi de cîteva tendinţe – unora subiectul le este pur şi simplu indiferent, alţii cred că haiku nu este poezie, ci mai curînd ordonarea unor silabe după prea multe „reguli”, mai puţini „acceptă” acest gen (unii folosesc sintagme ca „mica şi simpatica şcoală de haiku românesc”[4], alţii considerîndu-l, împreună cu alte poeme cu structură „fixă”, poate monoton[5]). Dar, de cele mai multe ori, destul de puţini cunosc, cît de cît în detaliu, ce înseamnă, ce incumbă a scrie haiku. Alţii spun că autorii din România, dar şi din alte ţări, nu fac altceva decît să imite pe japonezi[6].

Cert este că numărul autorilor care scriu lirică de sorginte niponă la nivel mondial inclusiv România) poate atrage atenţia, apar reviste, cărţi în domeniu, deşi nu este unul foarte răspîndit/ cunoscut.

În anul 2000, Richard Gilbert a scris, în colaborare cu Judy Oneoka[7] şi că dezbaterile asupra termenilor, formei haiku şi numărării silabelor au fost „emblematice” în crearea unui număr de neînţelegeri şi „jumătăţi de adevăr”, care şi astăzi continuă să fie folosite/ promovate. Acestea sunt cauzate, în opinia celor doi autori, de diferenţele dintre limbile japoneză şi engleză, dar şi de o atotstăpînitoare lipsă de informaţii. Nu putem decît să fim de acord cu cei doi că perpetuarea acestei stări de fapt este cauzată şi de lipsa unei „informări/ şcolarizări” în domeniu, dar, poate, mai mult de un dialog uneori fragmentar între culturi, şi că „de vină” este şi maniera în care circulă publicaţiile haiku, fie ele cărţi sau reviste, care au o răspîndire aleatorie, mai curînd limitată. Iar cînd vine vorba despre traduceri, de pildă, nu de puţine ori şi problemele economice au fost un obstacol, dar şi, dat fiind criteriile economiei de piaţă, faptul că, totuşi, vorbim de un aşa-numit subiect „de nişă”, inclusiv în opinia multor factori editoriali de decizie.

Trebuie însă să avem în vedere că azi informaţiile circulă cu totul altfel decît odinioară. Sunt autori care scriu cărţi considerate fundamentale în acest domeniu, alţii semnează contribuţii semnificative. Un autor important pe plan mondial în domeniul haiku este Jane Reichhold[8].

A început să publice cărţi de haiku din 1979. Scrie articole (free-lance pentru diverse reviste) şi poezie din 1963; publică în SUA şi alte ţări (inclusiv România, unde am tradus poeme ale sale şi am publicat un interviu cu ea[9]).

Discutînd în cadrul/ despre convorbirea noastră apărută în „Poezia”, la care vom mai face referire, am ajuns şi la a doua ediţie a unei cărţi a ei, A Dictionary of Haiku. Am discutat şi despre cum este văzut haiku astăzi, şi Jane Reichhold spunea: „haiku, ca orice altceva, este ceea ce pricepi din el. Dacă îl tratezi ca pe un joc, poţi să scrii uşor mici „versuri” „prostuţe”. Dacă îl abordezi ca pe o rugăciune poate reflecta gîndurile şi sentimentele tale cele mai profunde.”

Cartea pe care o semnalăm acum. A Dictionary of Haiku,  este o colecţie de poeme grupate conform versiunii „clasice”, în cicluri sezonale – să zăbovim aici adăugînd că, între altele, un haiku se considera[10] că trebuie să conţină un termen sezonal – „kigo”. În Japonia (de un timp şi în afara ei) se utilizează „glosare” de kigo, numite saijiki[11], care au în vedere cele patru anotimpuri şi, în cele mai noi, se adaugă şi anul nou (shinnen), şi secţiunea „în afara anotimpurilor”/ „muki”. În afară de acestea, există şi secţiunea pentru „Anul nou”.

În cartea sa Jane Reichhold a ales varianta cu poeme pentru fiecare anotimp, şi pentru Anul nou. „Dicţionarul” său (altfel decît înţelegem în Occident acest termen) este în fapt o colecţie de poeme aşezate astfel: pentru fiecare anotimp/ anul nou) în, să le spunem aşa, „articolele” legate de: „stări de primăvară/ vară etc.”, „ocazii de…”, „chestiuni cereşti de…, chestiuni lumeşti de…, de viaţă, animale, plante. Cea mai consistentă  secţiune este dedicată verii. Iar în fiecare dintre acestea, cîteva poeme grupate sub un „titlu”, în ordine alfabetică, (dorinţă, bucurie, visare, iubire, rugă ş.a.)  definesc o stare, un fel de a fi, un sentiment etc. Am putea spune că este un „dicţionar” al vieţii, al stărilor noastre surprins în haiku.

Înainte de a trece mai departe, cîteva poeme: unul de primăvară, de la „stări”, „dorinţă” – „apus de soare singur/ chiar de sunt gata/ pentru iubire”; vară, stări, fericire: „un dar aparte/ o zi pe plajă/ dată mie”; toamna, fenomene cereşti, lună nouă: „ca nouă/ luna perfectă/ vine spre pămînt”.

În fond, acesta este un „saijiki”, un „dicţionar/ glosar” în manieră personală, în care poemele sunt aşezate nu în ordine alfabetică, ci după anotimpuri şi, apoi, „într-o ordine firească”, ca în viaţă, aşa cum se petrec cumva toate pe lume.

Jane Reichhold scria că pentru ea să simţi ce înseamnă anotimpul este foarte important, de aceea probabil a optat pentru această formulă clasică în cartea sa. Fără să simţi anotimpul, prin termeni sezonali la rigoare (şi, scrie Jane: „sărăcind sistemul nostru de cuvintele specifice sezonale este adesea foarte dificil, dacă nu imposibil să ştim dacă un oarecare poem – şi aici mă refer doar la haiku în engleză – este de toamnă sau de iarnă”) nu te poţi bucura şi înţelege pe deplin un haiku. Astfel punînd poemele în această ordine, de exemplu în stările dintr-un anotimp, scria autoarea în introducerea la ediţia anterioară (unde recunoştea că această abordare a ei ar putea fi, din anumite puncte de vedere, un şoc/ o zdruncinătură pentru cei care se ghidează după un saijiki japonez), lasă un poem să rezoneze cu următorul, generînd aceeaşi vibraţie caracteristică perioadei respective a anului, fie ea primăvară, vară etc.

Din nou cîteva poeme: toamnă, fapte de viaţă, copii: „prima gheaţă/ în părul fetei mele/ griul meu”; iarnă, stări, furie: „încă supărat/ el trimite flori tăiate/ cu spini”; iarnă, animale, animale sălbatice: „căprioara/ mănîncă lumina lunii/ pe cîmpul îngheţat”.

Cum ar arăta cititorul „ideal/ visat” al cărţii sale?: „ar ţine cartea lîngă alte dicţionare pe birou” sau „pe noptieră” şi, în momentele de pauză, cînd  sufletul este deschis, „e timpul să citească un poem sau două”. Apoi, curînd, găsind ceva asupra căruia să cugete, ar închide cartea şi ar călători cu mintea departe, pe tărîmul imaginaţiei. Şi, în acelaşi timp, şi-ar dori ca cititorul să poată găsi uşor un haiku care i-a plăcut sau pe care şi l-a amintit. De aceea a aşezat poemele după „termeni” în ordine alfabetică.

Este o carte care ar putea constitui o lectură instructivă şi interesantă nu doar pentru autorii de haiku. Lecturînd cîteva poeme, poate s-ar opri pentru o „pauză de respirat” pentru a privi dincolo de goana vieţii cotidiene, cine ştie, înlăuntrul lor sau în sufletul naturii pe care o lovim din ce în ce mai mult.

Şi, pentru că suntem într-o lună de mijloc de toamnă, să încheiem cu un haiku de toamnă (fenomene cereşti, scurtarea zilelor): „zilele se scurtează/ iar plaja îşi adînceşte/ umbrele”.

 

Jane Reichhold, A Dictionary of haiku, second edition, AHA Books, Gualala, SUA, 2013, 306 p.

 


[1] Un moment de inspiraţie subită, de înţelegere interioară aparte.
[2] “Haiku, care pare atât de uşor, de liber şi spontan, este bazat pe disciplină” – M. Chelaru în dialog cu Jane Reichhold, – în „revista Poezia”, Iaşi, numărul de toamnă 2013.
[3] Sato, Hiroaki, HSA definition reconsidered, în „Frogpond: Journal of the Haiku Society of America”, 22:3, 73, 1999.
[4] Ovidiu Pecican, AVALON. Tiranii inefabile, în „Observatorul cultural”, nr. 500, 12.11.2009.
[5] Exemplu: Horia Gârbea scria, în Poetul ronţăit de încheieturile versului  (într-un text despre o carte semnată de Vasile Zetu şi apărută la editura Conta, Sub un maldăr de lună), publicat în „Luceafărul”, Bucureşti, 2008: „Mirarea mea faţă de toţi cei care scriu numai haiku, sonete, rondeluri etc., şi anume cum de nu se plictisesc de aceeaşi formă şi cum de nu au gânduri care să ia şi altă înfăţişare lirică…”
[6] Florentin Smarandache, ULTRAPOLEMICI cu LiTeRe mari şi MICI, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu Vâlcea, 2002, p. 27.
[7] Richard Gilbert, Judy Oneoka, From 5-7-5 to 8-8-8 Haiku Metrics and Issues of Emulation – New Paradigms for Japanese and English Haiku Form, în „Language Issues: Journal of the Foreign Language Education Center, Vol. 1, Prefectural University of Kumamoto, Kumamoto, Japan, martie 2000.
[8] Născută în Lima, Ohio, în 1937, autoare a unui număr impresionat de volume publicate pe hârtie/ online, a studiat arta şi jurnalismul la mai multe universităţi din SUA, a predat ore de artă pentru copii între 1962-1966; a avut un workshop în olărit, în Dinuba, California, între 1967-1971. S-a mutat la Hamburg, Germania Federală, în 1971. A creat sculpturi din frânghii pe care le-a expus prin Europa. A fost prima artistă americană (femeie) acceptată în Deutsche Kunstlerbund (Organizaţia Artiştilor Germani). Este lider al „Autorilor de haiku” din „Gualala Art”s şi editorul lunarului lor, Haiku Sharing, de şapte ani. A fondat Editura AHA Books, în 1987, a fost editor al revistei Mirrors – International Haiku Forum, 1988 – 1995; a fost editor al bilunarului Geppo, al „Yuki Teikei Haiku Society of United States and Canada”, 1991 – 1994. Este co-editor al LYNX, „a journal for linking poets with renga and tanka”, din 1993, a fost editor al „Poet Tree”, din „Coast Magazine”, Gualala, California. 1991 – 1997. A fost membru al Societăţii de Haiku din America, „Haiku Poets” din California de Nord, „Haiku” Canada, „Haiku International”, Tokyo, Japonia, „Societăţii Germane de  Haiku”, „Poetry Society of Japan”. A primit numeroase premii, a fost invitată de Împăratul şi Împărăteasa Japoniei să asiste la „Imperial New Year’s Poetry Party”, la Palatul din Tokyo, în 1998.
[9] Interviul citat, din revista „Poezia”, numărul de toamnă din 2013.
[10] Azi există discuţii, cu diverse nuanţe (acceptate de unii, de alţii nu), despre posibilitatea folosirii de cuvinte cheie „keywords”
[11] Un saijiki, tradiţional, are 7: jikō (timp şi anotimp), tenmon (fenomene naturale), chiri (geografie), seikatsu (viaţă zilnică), gyōji (evenimente sezonale), dōbutsu (animale), shokubutsu (plante); e posibil să se combine secţiunile şi să avem saijiki cu 6 secţiuni, de exemplu. În Simply Haiku, toamnă, 2006, vol 4 no 3,  The Heart in Season: Sampling the Gendai Haiku Non-season Muki Saijiki, Translators: Yūki Itō, Tomoko Murase, Ayaka Nishikawa, Tomoko Takaki, Compiler and editor: Richard Gilbert – vedem cum muki saijiki prezentat are 6 secţiuni, dar lipsesc secţiunile jikō şi gyōji – „pentru că Muki Saijiki nu este calat pe anotimpuri”, propunând noi secţiuni: ningen (uman), bunka (cultură) – în „spiritul contemporan al haiku”.
Revista indexata EBSCO