Oct 31, 2013

Posted by in ESEU

Caius Traian Dragomir – Despărţirea de sine

       CAIUS_TRAIAN_DRAGOMIR    Centrul în jurul căruia se organizează activitatea umană, civilizaţiile, structura etică a interacţiunii şi comunicării, în plan informaţional, deci, a omului este, cu siguranţă eul. Pare oarecum ciudat faptul că Samuel Huntington, scriind cunoscuta sa lucrare despre posibilele şocuri între civilizaţii, nu observă, sau nu notează, aspectul elementar, privitor la culturi, şi anume acela că ele se diferenţiază prin modul în care este considerat, valorizat, şi în cele din urmă structurat, trăit, văzut, gîndit eul individual. Sînt două dimensiuni majore în funcţie de care eul este resimţit în fiecare fiinţă omenească, precum şi în participarea acesteia la civilizaţie: prima este aceea a modului în care individul se raportează la semenul său, la celălalt – a doua priveşte structura interioară a eului, instanţele eului, în terminologie freudiană, componentele acestuia, dacă se are în vedere, cu precădere, analiza tranzacţională, aşa cum a fost aceasta creată de un Eric Berne. Eul se manifestă în relaţia cu un alt om, cu toţi ceilalţi, prevalent egoist, sau altruist. În această diferenţiere este clar faptul că egoismul face din eu motivaţia principală a personalităţii umane; altruismul poate, de asemenea să aibă în vedere cu precădere eul, dar nu eul propriu, ci un eu diferit, într-un anumit sens nu un eu străin, un eu aparţinînd unei alte persoane şi totuşi fiind al cuiva care poate fi ţinta identificării tale, o identificare constînd într-o autentică despărţire de sine a eului altruist, non-egoist, altfel spus a unui eu care va refuza să fie pentru sine spre a deveni un eu, o individualitate, o persoană, sau personalitate, pentru un altul. Despărţirea de sine nu poate deveni, însă, o formă încă mai gravă de egoism, luînd eventual chiar o formă vag, dacă nu cumva chiar franc – paranoidă? Adepţii unui dictator, eventual adepţii fanatici ai unui astfel de conducător, identificîndu-se pînă la un punct cu acesta, nu se văd astfel ridicaţi, ca personalităţi, pînă la nivelul pe care îl situează, în principiu, în modul cel mai eronat, în fond şi astfel cu totul fals, pe acela ai cărei susţinători sînt fără nici un fel de capacitate a distanţării critice? Iată cum este posibil ca egoismul şi altruismul să nu reprezinte o antinomie efectivă şi, după aparenţele sale, totală ci, dimpotrivă să se constituie într-o formă unică de exaltare a personalităţii proprii lipsită de capacitatea critică – dar evident şi, autocritică obligatorie în valorizarea unei posturi etice demne de apreciere şi orientate spre un umanism demn.

Freud a vorbit despre instanţele eului, menţionînd existenţa a trei asemenea structuri: idul, egoul şi superegoul. Idul conţine, în sine, tendinţele instinctuale prin care îşi află persoana sursele satisfacţiilor sau, altfel spus, plăcerilor la care aspiră – el este, oarecum, forma de a fi a personalităţii infantile – Egoul este dispozitivul raţional, apt de opţiuni motivate, inteligente, mature, iar superegoul reprezintă principiul social, ordonator, supraindividual, generat de educaţie şi tradiţie, încorporat însă în individ, în eul său integral. Pentru acelaşi Sigmund Freud tendinţele de supunere în faţa unui leader charismatic, apetitul pentru existenţa în dictatură sînt rezultatele transformării superegoului în obiect libidinal. Se pot spune multe în legătură cu această latură a teoriei freudiene, şi obiecţiile critice pot face parte dintre evaluările pe care concepţia în cauză le poate trezi, totuşi, considerată ca exemplu ca relaţiile dintre implicarea etică a eului şi structura acestuia, arată că ele sînt dintre cele mai strînse cu putinţă şi, în consecinţă, dintre cele mai importante. Analiza tranzacţională înlocuieşte idul printr-un compartiment al eului, pe care îl numeşte, definindu-l în fapt, eu infantil – nu mai este vorba de o,,instanţă’’, relativă, autonomă, ci de un compartiment al unui ego unic. Egoul este, la Eric Berne, eul adult, iar superegoul, primeşte denumirea, întrucîtva restrictivă, de eu parental.

Cum ar putea fi caracterizate civilizaţiile prin prisma structurilor eului. Merită a fi luate in consideraţie numeroase culturi şi civilizaţii, dar pentru a exemplifica o metodă în acelaşi timp structuralistă, cît şi tranzacţională, sau psihanalistă de caracterizare se pot rezuma la patru culturile considerate: în primul rînd, referirea pare simplu a se face pentru cultura, şi civilizaţia, euro-atlantică; în continuare se cere a fi examinată civilizaţia euro-asiatică, mai exact est-europeană şi vest-asiatică; civilizaţia arabă-musulmană, nu are cum lipsi dintr-o examinare fie şi doar în patru termeni, a diferitelor forme adoptate de culturile pe seama cărora s-au constituit civilizaţiile vaste; în sfîrşit este obligatoriu a fi luată în această serie civilizaţia chino-confucianistă, extrem-orientală, asociindu-se acesteia cultura budistă, incluzînd varianta zen.

Care sînt elementele eului – ale instanţelor sau ale componentelor acesteia a căror formă adoptată variat, în culturi diferite poate genera natura specifică a acestora? În primul rînd este necesar a se vorbi despre gradul de toleranţă a civilizaţiei faţă de manifestările, prin indivizi, ale tendinţelor idului, ori eului infantil; în egală măsură importantă este capacitatea egoului, a eului adult, de a controla idul şi, respectiv, superegoul; în sfîrşit este obligatoriu a se determina nu doar forţa de control a superegoului, a eului „parental” asupra idului şi egoului, ci şi originile conţinutului superegoului.

În cultura occidentală euro-atlantică toleranţa faţă de manifestările idului este extrem de largă – în fapt, egoul este controlat de id, cu excepţia unei anumite componente a acestuia, care provine din superego. În sine, egoul este dominant doar în domeniul productiv, creativ-tehnologic şi atît. Arta occidentală este astăzi o lume a idului, funcţia politică-electorală a societăţii de asemenea. Superegoul ia drept singură bază fermă tradiţia respectului şi apetitului pentru proprietate. Acest aspect al superegoului este impus şi egoului. Civilizaţia est-europeană, ca şi cea a zonei asiatice apropiate de Europa manifestă, de asemenea, o înaltă toleranţă faţă de id, fără însă a face din id un model al egoului. Superegoul este constituit din ansamblul tradiţiilor venite din culturile locale; acesta modelează în mai mare măsură egoul, decît orice altceva. Elementul religios al culturii influenţează relativ puţin, în lumea occidentală, nu doar egoul, dar şi superegoul; în Estul european, acest factor este dominant în superego, dar penetrează mai puţin în ego. Cultura islamică actuală pare – atît cît se poate observa dintr-o altă cultură – o relativ joasă acceptare a idului în ansamblul personalităţii. Instanţa care domină eul, în ansamblul său, este superegoul. Egoul şi superegoul constituie – din nou: atît cît putem ştii pe seama unor date ce parvin prin intermediari la distanţă – practic o unitate. În cultura confuciană idul este puţin tolerat, dar nu este reprimat cu totul. Superegoul, de origine mai ales filozofică, reprezintă tradiţional un mod – şi un model – pentru constituirea egoului, cu care însă nu se confundă; apare astfel un fel de consolidare, în termeni de reciprocitate, ego-superego.

Eul, în lumea actuală, aşa ca întotdeauna, este o realitate de o enormă diversitate şi de o dificilă aşezare în corelaţie, atunci cînd a fost vorba de egouri aparţinînd unor culturi diferite. În aceste condiţii, obligaţia morală a depăşirii egoismului în favoarea altruismului capătă o incredibilă dificultate de împlinire. Care este, în aceste condiţii rolul politicii, al omului politic? Nici un altul decît a reprezenta modelul despărţirii de sine, pentru a realiza o unitate umană autentică, dincolo de particularităţi de structurare şi funcţionare ale eului specific unei culturi sau alta. Omul politic nu îşi îndeplineşte rolul decît în calitate de om universal, dedicat însă unei comunităţi definite pe care este dator să o pună în comunicare cu orice altă comunitate, confirmată ca structură umană, într-un mod oricît de diferit de cel al oamenilor în serviciul cărora se află.

Revista indexata EBSCO