Oct 30, 2013

Posted by in EVENIMENT

Gheorghe Grigurcu – „Jubilaţiile tale reale”

  GH_GRIGURCU          „Jubilaţiile tale reale sînt cele de care aproape nu-ţi dai seama şi pe care nu eşti tentat a le recunoaşte decît tîrziu şi cu sfială.

                                                                        *

            Îngăduinţa, între virtute şi păcat: „Cui i se îngăduie mai multe decît i se cuvin, acela vrea mai mult decît i se îngăduie” (Publilius Syrius).

                                                                        *

            Frumuseţea stilului constituie un motiv predilect de iritare a inteligenţelor plebeiene (există atari inteligenţe, chiar dacă posedă o armătură erudită şi au o ambiţioasă anvergură).

                                                                        *

            Sub zodia artei pentru artă, poetul şi poezia au ajuns a se concura: „L-am putea defini pe poet ca pe acea fiinţă care nu reuşeşte să se exprime pentru că îşi dă silinţa să exprime Poemul” (Gombrowicz).

                                                                        *

            Eşti obiectiv prin partea fiinţei tale, care, datorită generalităţii ei, aparţine Lumii.

                                                                        *

            Prostie este orice viclenie în faţa Înaltelor Instanţe. Atenţie sporită, vicleanule de succes, cînd ţi se laudă „inteligenţa”!

                                                                        *

            Certitudinile sînt statice. Numai îndoielile sînt curgătoare. Dar evidenţele reprezintă deseori incertitudini îngheţate. Studiindu-le, poţi ajunge la originile lor labile, precare.

                                                                        *

            Neghiobia e faţa plebee a prostiei. Avînd o stratificare socială, prostia poate fi şi distinsă, stilată, preţioasă.

                                                                        *

             Ţinuta ceremonioasă a ipocriziei. Ţinuta nepretenţioasă a sincerităţii. Dificultatea comunicării între ele, inclusiv din motive de protocol.

                                                                        *

            A fi credincios înseamnă şi a spune tot ce crezi de cuviinţă a fi spus, indiferent de riscuri.

                                                                        *

            „Tocmai ceea ce nu-i om în jurul lui, îl face pe om uman. Cu cît sînt mai mulţi oameni pe pămînt, cu atît există mai multă exasperare” (Henri Michaux).

                                                                        *

            Autenticul damnat nu poate fi decît un Înger căzut.

                                                                        *

            Cazi în epigonism din admiraţie (conştientă) faţă de altul şi din oroare (inconştientă) faţă de tine însuţi.

                                                                        *

            O metaforă elaborată lent şi migălos precum o teorie, o teorie ţîşnind prompt şi viu din minte precum o metaforă.

                                                                        *

            Oare valorile „indiscutabile” nu oferă de facto cea mai amplă suprafaţă discuţiei?

                                                                        *

            Credinţa, credinţa fanatică, totală în ceea ce nu e cu putinţă, în ceea ce apare pierdut definitiv în deşertul trecutului sau în cel al viitorului.

                                                                        *

            „Încrederea în bunătatea celorlalţi este o dovadă sigură a propriei tale bunătăţi” (Montaigne).

Revista indexata EBSCO