Aug 15, 2013

Posted by in ARTE

Adrian PALCU – Dan Grigore – 70

PALCU Se spune că un artist, un muzician performer, devine cu adevărat interesant ca personalitate creatoare abia la maturitate. Mai precis la o vîrstă a maturităti tîrzii, cînd acumulările unei vieti dedicate cu devotament neconditionat artei slujite se decantează în momente de gratie absolută si se proiectează, la răstimpuri, în interpretări memorabile. E etapa pîrguirii talentului, cînd zbuciumul febril al căutărilor îsi găseste, împăcat, matca proprie si formele de expresie cele mai adecvate. E timpul răgazurilor recapitulative, al perspectivelor împlinite, al certitudinilor întremătoare ,care aduce cu sine forta si charisma lucrului temeinic făcut. Convingător si seducător totodată.

Pe 6 august – zi însemnată pentru crestinii ortodocsi! – Dan Grigore a împlinit 70 de ani. E artistul încununat de gloria celei mai evanescente dintre arte – Muzica. E locuitorul lucid si atent al Cetătii, în permanentă căutare de sine, în neobosit demers de edificare identitară, de stabilire a raporturilor juste cu lumea în care i-a fost dat să trăiască si cu lumile interioare pe care Credinta sa si Arta sa i le-au revelat cu fiecare pas al parcursului său existential. Recitindu-i interviurile anilor din urmă, am fost frapat de un leit-motiv care le străbate: Maestrul consideră muzica drept cea mai bună cale de mîntuire în ce-l priveste. Se simte împlinit si fericit de sansa pe care destinul i-a hărăzit-o, aceea de a-si găsi locul în această minunată constelatie a suntelor alături de slujitorii cei mai de seamă.

Dan Grigore e expresia reusită a nevoii de armonie a fiecăruia dintre noi, dar pe care doar alesii o pot experimenta fără intermediere, practicînd-o ei însisi multumită harului cu care au fost dăruiti. Absorbind-o cu nesat direct de la sursă, lăsîndu-se transportati prin puterea spiritului pînă la hotarul lumii si chiar dincolo de el. Dar neuitînd să o împărtăsească cu ceilalti, cu cei sensibili la miracolul muzicii. Un astfel de drum, desigur, un poate fi parcurs de unul singur. Cu toate că o personalitate muzicală, odată identificată scînteia talentului, se construieste preponderent prin efort individual, prin studiu, prin meditatie aplicată în intimitatea partiturii, a eseului, a slovei scrise. Mai presus de travaliul propriu însă, devin esentiale întîlnirile pe care Pronia ti le pregăteste atunci cînd te alege. Dan Grigore obisnuieste să o citeze pe Margueritte Yourcenar: „Dumnezeu m-a iubit prin prietenii pe care mi i-a dat”. A avut alături, în momentele decisive ale desăvîrsirii sale întru muzică, oameni de o calitate exceptională. Profesori de anvergura unor Eugenia Ionescu, Mihail Jora, Florica Musicescu, intelectuali rafinati precum Cella Dellavrancea sau Alexandru Paleologu – spirite înalte ale căror opinii, sfaturi, ori simpla prezentă au contat. Au adus cu ele parfumul unei lumi normale, sănătoase, asezate pe temelii durabile, dar care, pentru o vreme, părea definitiv înecată în negura istoriei. Sînt figurile care au acompaniat devenirea umană si artistică a lui Dan Grigore, i-au fost repere si i-au modelat substanta etică pe care i-o stim. Verticalitatea optiunilor si bruschetea fermitătii cu care îsi apără principiile de acolo vin. Din seva unei lumii care mai continua să respire prin elitele supravietuitoare.

Pe podiumul de concert, ca si pe scena vietii, Dan Grigore îsi urmează intratabil crezurile. Uneori, chiar în răspăr cu interesele imediate, cu fireasca nevoie de ascensiune a propriei cariere, cu comoditatea unor solutii căldute, acomodante. S-ar putea crede că Dan Grigore e întruchiparea intransigentei absolute, că sobrietatea sa scenică si austeritatea morală a gesturilor sale publice îi compun imaginea unei persoane aspre, inflexibile, extrem de exigentă. La limită, nefrecventabilă în afara sălii de concert. Nimic mai fals. Dan Grigore stie să fie un ludic cuceritor, un om de lume, o persoană căreia nimic din ce e omenesc nu-i e străin. Un om căruia îi place să-si împărtăsească bucuriile cu ceilalti. Păstrînd permanent exigenta adevărului si a consecvetei morale.

Dar lista întîlnirilor fericite nu s-a epuizat încă. De-ar fi să panoramăm momentele carierei sale profesionale în deceniile post-revolutionare se desprind nu putine astfel de concursus mirabilis. Mă opresc la două nume: Sergiu Celibidache si Angela Gheorghiu – doi dintre cei mai mari artisti ai lumii din toate timpurile. Să cînti cu Celibidache acasă la el, pe legendara scenă Gesteig a Filarmonicii müncheneze iar marele dirijor să te valideze ca partener egal intru adevărul muzicii, sau să o acompaniezi pe celebrissima sorpană Angela Gheorghiu, în apogeul gloriei, la Scala – ce poate un muzician să îsi dorească mai mult?

Dan Grigore spunea de curînd, vorbind „despre muzică si alte nimicuri” că aceasta nu e doar un simplu limbaj, un cod pentru transmiterea de gînduri sau emotii – e adevărată epifanie. Să ai privilegiul de a pilota vehiculul care face legătura dintre lumi, să fii alesul care vede această epifanie pentru a o face vizibilă si celorlalti – iată un destin cu adevărat împlinit.

La multi ani, Maestre Dan Grigore!

Revista indexata EBSCO