Aug 15, 2013

Posted by in MOZAIC

Marius VASILEANU – Pr. Arsedie Boca si dezinformãrile Securitãtii

Una dintre problemele acute ale Bisericii Ortodoxe Române (BOR) din anii din urmă este cea a canonizărilor unor personalităti ale spiritualitătii si culturii române.

 

Că este vorba – ridicol, în opinia subsemnatului – să-l declare sfînt tocmai pe Mihai Eminescu, că ne referim la scriitorul si jurnalistul Sandu Tudor (devenit călugăr apoi cu numele de Daniil), că vorbim despre martirii închisorilor comuniste, presiunile pe conducerea BOR sunt reale si continue. Din fericire, ierarhii ortodocsi se grăbesc încet în această privintă, este un dat traditional pe care-l respectă conform canoanelor Bisericii nedespărtite. Cu toate acestea, nu poti să nu te miri cum au fost ori sunt pe cale să fie canonizati cei care s-au jertfit pentru credinta crestină în perioada comunistă în alte Biserici, în alte tări ale estului european atît de încercat. Nu se pune problema unei concurente, dar corect ar fi ca si ierarhii nostri să iasă odată pentru totdeauna din siajul Securitătii – vom explica în continuare de ce.

De altfel, catolicii sunt ceva mai responsabili, inclusiv cei din România: primul pas pentru canonizarea Monseniorului Vladimir Ghica a fost realizat prin beatificarea acestuia. Si pe bună dreptate. De ce atunci să nu fie canonizat Pr. Daniil Teodorescu (Sandu Tudor),mort precum un martir la Aiud, care împreună cu confratii săi participanti la Miscarea Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim au fost închisi pentru credinta crestină? De ce să nu fie canonizat Pr. Arsenie Boca, uriasă personalitate a Bisericii Ortodoxe din secolul trecut, prin intermediul căreia se petrec si astăzi nenumărate minuni? Pentru că, în bună măsură, între alte cauze, ierarhii si clericii români se lasă manipulati de dezinformările la care au fost supusi în vremea comunistă!

În privinta Pr. Arsenie Boca, Securitatea a realizat că este o personalitate cu totul specială, ale cărei capacităti – pe care cercetătorii de astăzi le-ar numi parapsihologice – erau reale, puternice si continue. Fapt pentru care, întrucît nu au reusit să-l aresteze fără motiv decît pentru putină vreme, s-a hotărît să fie anihilat printr-o uriasă dezinformare. Dovadă stau arhivele de la CNSAS care sunt date publicitătii, cu zgîrcenie, astăzi. Într-una din cărtile dedicate subiectului nostru, intitulată „Părintele Arsenie Boca în atentia politiei politice din România” (Editura Partener, Galati, 2009), autorii acesteia, istoricii George Enache si Adrian Nicolae Petcu, aduc cîteva exemple în sprijinul tezei articolului de fată.

Dar urmărirea Pr. Arsenie Boca începe încă din vremea regimului condus de Antonescu. Iată un ordin datat 1943: „1/ Misiunea: Veti supraveghea pe călugărul Arsen[i]e de la mănăstire [Sîmbăta de Sus] asupra activitătii, în sensul că-l bănuim că are legături cu legionarii. Se supraveghează ce persoane legionare iau contact cu el la mănăstire. Se identifică orice persoană legionară care vine în mănăstire (nu personal). Se urmăreste ce fac acestia la mănăstire (scopul venirii). Se notează cît stă fiecare. Se urmăresc dacă stau numai la mănăstire sau urcă în munti si revin la mănăstire. 2/ Metoda de lucru: vizitator al mănăstirii si excursie (…)” (p. 17-18). Din fericire, ceva mai onestă Siguranta din vremea lui Antonescu ajunge la concluzia că Pr. Arsenie Boca nu are nimic de-a face cu legionarii. Si autorii cărtii descoperă că dosarul a fost folosit ulterior de Securitatea comunistă: „Agentii regimului Antonescu s-au lămurit în cele din urmă că părintele Arsenie Boca nu era implicat în actiuni conspirative, însă urmele bănuielii că ar fi avut simpatii legionare s-au păstrat în dosarul preluat ulterior de organele represive ale regimului comunist” (p. 19). Dovezile existente în dosarele Sigurantei sunt multiple, iată un astfel de raport: „Pînă în prezent, numitul preot n-a fost dovedit că face propagandă antiguvernamentală de la om la om si nici că este în strînsă legătură cu elemente reactionare maniste. Face însă o intensă propagandă religioasă la Mănăstirea Brâncoveanu-Sâmbăta de Sus, unde este vizitat de foarte multă lume, în majoritate însă de diferite persoane suferinde, zvonindu-se că preotul Arsenie are darul de a vindeca si de a preciza viitorul celor credinciosi” (p. 27).

În mod evident, vorbim aici despre o personalitate incomodă pentru orice regim. Precum profetii Vechiului Testament, în linia traditională în care se înscrie orice sfînt al cărui comportament este prin definitie nonconformist, Pr. Arsenie Boca, despre care există nenumărate mărturii că avea darul „vederii înainte”, rostea în anumite predici sau în convorbiri particulare fraze care aveau curînd să-si dovedească veridicitatea, spre exemplu aceasta: „Iubiti pe preoti acum pînă-i mai aveti în mijlocul vostru, căci va veni o vreme cînd nu-i veti mai avea” (p. 20)…

În acest context, instalarea regimului comunist aduce o primă arestare a Pr. Arsenie Boca. Constatînd tonul nuantat diferit al anchetelor la care a fost supus – asa cum reiese din dosare –, autorii cărtii se întreabă dacă nu cumva si anchetatorii au fost partial impresionati de uriasa personalitate a Părintelui.

Propaganda comunistă si rapoartele politiei politice sunt deja de tot hazul: „În opinia plutonierului de securitate Uifalvi Alexandru, credinciosii, venind la mănăstire, «pierd multe zile de lucru, care dacă ar fi făcute în cîmpul muncii, ar da rezultate mai bune»” (p. 39).

Dar fraza-cheie a cărtii discutate aici si a întregii propagande desfăsurate în jurul Pr. Arsenie Boca se găseste într-un ucaz din 1949: „Ordin să [se] strîngă material compromitător împotriva lui. Mutarea lui în altă parte nu rezolvă problema” (p. 39)…

Din acel moment începe calvarul! Dincolo de diverse fapte obiective, care însă nu conveneau nicidecum regimului – precum predicile acestuia, ale căror fraze, răstălmăcite, puteau însemna un pericol real –, masinăria Securitătii porneste o amplă actiune de propagandă si dezinformare. „Se vor strînge probe pentru ca Boca să fie trimis în justitie”, este precizat ceva mai încolo. Prin „strîngerea” de probe putîndu-se întelege orice, inclusiv fabricarea lor. Dovadă stau insinuările cu privire la o presupusă legătură intimă între Pr. Arsenie Boca si maica staretă de la Mănăstirea Prislop – chestiune pornită de la „o delatiune fără nici un fundament” (p. 50). De altfel, în privinta Maicii Zamfira Constantinescu, căci despre ea este vorba (fostă Julieta Constantinescu, în viata de mirean), a existat si o tentativă de racolare din partea Securitătii.

Povestea este lungă si nu avem spatiul necesar acum pentru a o continua. Cert este că, peste ani, atunci cînd Părintelui Arsenie Boca i-a fost retras dreptul de slujire, acesta devenind un modest pictor de biserici (dar căutat în continuare de imense multimi de oameni, pentru harul său neîndoielnic), insinuările unei legături cu Julieta Constantinescu, dezbrăcată la rîndul ei de haina monahală, au continuat. Întrebarea care se pune este banală: este mai putin sfînt acest om, chiar dacă ar fi reală o astfel de legătură?? Nicidecum! Puterea sa de rugăciune si harul său au fost dovedite cu prisosintă în orice împrejurare a vietii: si în postura de călugăr, si, ulterior, fiind mirean. Asadar este o chestiune secundară si minoră.

Cu toate acesta, după cum rezultă din excelentul studiu semnat de istoricii George Enache si Adrian Nicolae Petcu, masinăria infernală a Securitătii comuniste si-a dovedit, partial, eficienta. Din păcate, aceste insinuări sunt păstrate pînă astăzi. Si nu a venit nimeni din partea ierarhiei BOR care să transeze problema cu simplitate. Precum în lunga istorie crestină, Pr. Arsenie Boca ar fi rămas sfînt, chiar dacă după ce a fost oprit de la slujire s-ar fi însurat, ar fi avut copii etc. Dar toate informatiile duc la o concluzie banală: Securitatea a inventat o poveste de amor tocmai pentru a-l compromite.

 

Revista indexata EBSCO