Jan 7, 2019

Posted by in Varia

Aura CHRISTI – Ostrovul Învierii

Eu şi vulturoaica

 

Stăm faţă în faţă: eu şi vulturoaica.

E frig. E frig de-ţi stă inima în loc.

E frig de nu mai cântă nici fazanii.

Nici iepurele meu ruginit nu mai

vine. Nici soarele. Şi tristeţile mele

colorate intens mă ocolesc. Crengile

salciei nu mişcă deloc. Şi mohicanii

 

melancoliilor stau locului printre

arbori, muguri ezitanţi şi anii

vieţilor mele de departe, undeva

într-un loc discret rămase. Aici,

pe platou, am rămas eu şi pasărea

uriaşă, cu ciocul cât pumnul şi penele

de un portocaliu timid, ca de arici

 

pregătit pentru luptă. Îi spun că nu

e cazul. Se linişteşte. Îndelung mă

fixează cu intensitate. Are ochi

de reptilă pasărea. Şi eu mă prefac

reuşit că şi ai mei sunt la fel. O întreb

dacă are un iubit. Ea îmi face un semn

spre cuibul ei. Ai pui, zic, şi fac ce fac,

 

şi mă întorc cu duhul spre ea, pasărea

păsărilor toate, care mă întreabă şi ea

dacă am un iubit şi eu îi răspund fără să

ezit. Pasărea dă înţelegător din cap, ochii

şi-i închide, se roteşte în cercuri în jurul meu

până văd rădăcinile sufletului pretutindeni.

Al cui e sufletul ştiu doar eu. Ştie şi Dumnezeu.

 

Fragment din romanul în versuri

 Ostrovul Învierii

Revista indexata EBSCO