Jan 7, 2019

Posted by in Varia

N.SAVA – Curier de ambe sexe

Ediţie specială de Anul Nou

 

Alexandra Gavrilescu din Cotu Vameş, Neamţ, ne trimite un grupaj de „versuri pentru copii” (cum şi l-a intitulat) din care cităm poezia „Gospodina”, care ni s-a părut a fi cea mai realizată în această tematică pretinsă de autoare: „O furnică duce-n spate/ Un grăunte jumătate./ -Încotro, fugi, surioară?/ -Ia mă duc şi eu la moară./ Şi-s grăbită, şi-s grăbită,/ Că mi-i casa ne-ngrijită,/ Şi mi-s rufele la soare/ Şi copiii-mi cer mâncare./ Că la noi în muşuroi,/ Unul drege, zece strică/ Şi de n-aş fi eu voinică,/ Ar fi vai şi-amar de noi”. Mai trimiteţi.

 

Un tânăr din Salcia, Teleorman, Ştefan Th. Mitroi, pe numele mic de acasă Darie, cum aflăm, vrea să debuteze cu o poezie sub titlul „Sub clar de lună”. Cu convingerea că are talent poetic, dar nu îndeajuns pentru a apărea la „Antologia curierului”, spre încurajare, îi vom reproduce textul integral în cadrul răspunsului: „Eu te-am văzut plângând sub clar de lună/ Şi te-am văzut apoi rupând o floare/ Pe care-o mângâiai tremurătoare/ Şi-o sărutai de dor ca o nebună.// Duioasă-apoi cu faţa zâmbitoare/ Din flori ai împletit tu o cunună/ Pentru regina nopţilor cu lună/ Iubirea de dureri aducătoare.// Şi ai plecat ca să te pierzi în umbra/ Salcâmilor împodobiţi cu floare,/ Dar faţa ta duioasă, zîmbitoare/ Nu va pieri din mintea mea, cum tundra/ Nu piere-n veci din ţările polare”. Aşadar, să nu uiţi, Darie, că ai debutat (şi) aici.

 

De la Ion N. Theodorescu din Bucureşti primim un mic poem cu versuri bisilabice pe care îl reproducem pentru ingeniozitatea lui jucăuşă: „În zări/ Cântări/ Trezesc/ Păduri/ Copaci/ Şoptesc/ Murmuri./ Tu taci…/ Prin plop/ Potop/ De dulci/ Cântări./ În zori/ Te culci/ Pe moi/ Cărări…” – Da, frumoase cuvinte, potrivite. Aşa cum afirma şi colegul mai în vîrstă Alexandru Macedonski („Ion Theo se numeşte acela care, de un şir de vreme, m-a surprins cu versuri mai presus de vârsta sa, dar nu mai presus de talentul său. Acest tânăr, la o vârstă când eu gânguream versul, rupe cu o cutezanţă fără margini cu toată tehnica veche a versificării…”), aveţi un puternic talent poetic. Aşteptăm şi romanul „Cimitirul Buna-Vestire”, la care lucraţi, pentru a ne da seama dacă aveţi şi talent de prozator.

 

Grigore Pişculescu, Dideşti, Teleorman ne trimite o nuvelă cu un titlu promiţător, „Gloria Constantini”, cu uşoare influenţe din Slavici şi Agârbiceanu, în care setea frenetică după bani a eroului principal, Constantin, devine devastatoare. Ar merita să cităm doar finalul nuvelei, unul shakesperian, dar nu o facem din cauza spaţiului limitat al rubricii noastre. Un prozator talentat.

 

Semne reale de talent aflăm şi din grupajul trimis de Mihail Eminoviciu (privatist) din Ipoteşti, Botoşani. Deşi câteva din versurile primite sunt uşor naive („De-aş avea”, „Speranţa”, „Misterele nopţii”, „Asta vreau, dragul meu” ş.a.) expeditorul textelor pare a fi un poet de viitor. Şi pentru că vorbim de viitor, aflându-ne şi în an Centenar, în semn de încurajare, reproducem la „Antologia curierului” din această lună unul din textele dedicate acestei sărbători, sub noua sa semnătură, Eminescu, propusă de Iosif Vulcan de la „Familia”, revistă la care, aflăm, a debutat acesta. Ave!

 

Interesante versuri primim şi de la un tânăr începător din Segarcea-Vale, Teleorman, pe numele său Dumitru Petrescu. Vom cita câteva fragmente care ne-au reţinut atenţia din mai multe texte, cu îndemnul de a mai reveni: „Sunt hamal în portul Constanţa/ Car saci de ciment/ Duc lăzi cu geamuri/ Şi mănânc ce găsesc”; „Dormiţi temnicerilor, dormiţi,/ Lăsaţi-ne dracului un ceas./ De chinul lanţurilor ne izbăviţi/ Şi aruncaţi-ne pâinea care v-a rămas”; „Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea/ Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa”.

 

Domnii Nicolae Bogza din Blejoi, Prahova, şi Eugeniu Botez din Burdujeni, Suceava, ne trimit câte două romane despre vaporeni şi călătoriile lor pline de farmecul peripeţiilor maritime (primul – „Un port la Răsărit” şi „Toate pânzele sus!”, al doilea – „Jurnal de bord” şi „Peste Ocean”) cu rugămintea de a analiza la rubrica noastră. Din păcate, aici comentăm numai manuscrise nepublicate încă.

 

De la Sami Rosenstock din Moineşti primim o poezioară sentimentală şi uşor prozaică, din care cităm doar un scurt fragment: „Verişoară, fată de pension îmbrăcată în negru, guler alb/ Te iubesc pentru că eşti simplă şi visezi/ Şi eşti bună, plângi şi rupi scrisori ce nu au înţeles/ Şi-ţi pare rău că eşti departe de ai tăi şi că înveţi/ La Călugăriţe unde noaptea nu e cald”. Nu am înţeles de ce aţi anexat scrisorii un Buletin DADA. Mai trimiteţi.

 

Domnului Dimitrie Cosmad din Bolintin Vale, care ne-a trimis, printre altele, şi poezia „O fată tânără pe patul morţii” îi amintim faptul că poezia aceasta, care a apărut deja la „Curier de ambe sexe” şi nu la rubrica noastră, nu mai poate fi republicată. Am reţinut în schimb textul „Muma lui Ştefan cel Mare”, pe care îl vom publica într-o antologie viitoare.

 

Stelian Diaconescu din Vipereşti, Buzău, ne trimite o poezie, cu titlul „Ala-Bala” pe care o vom reproduce integral pentru frumuseţea ei: „În jurul nostru/ ca praful pe-o oglindă/ oamenilor li se termină glasul./ La vârsta aceea/ nu-mi dau seama/ cum era el, tata./ Ala-bala dăduse la o parte
perdeaua/ ca să se vadă în casă./ Ar fi putut să înceapă ceva,/ dar eu am ştiut că nu./ Noi luam din puşculiţă încă un glas/ luam din sufragerie o mustrare/ din grădină un căţel/ şi ne jucam şi nu ştiam cine în cine trage cu praştia./ Pe urmă tata şi-a căutat cumpătul prin curte/ şi noi l-am găsit
dar nu i l-am dat./ Pe urmă liniştea şi-a cumpărat un şoarece/ şi a mâncat din el/ până a orbit./ Pe urmă Ala-Bala a tras perdeaua la loc.” Vă mai aşteptăm la noi şi cu alte texte la fel de frumoase. Aşteptăm şi „Omul profilat pe cer”, la care spuneţi că lucraţi.

 

Veronica Schwefelberg din Bucureşti ne roagă, a câta oară?, să-i publicăm textele trimise şi retrimise în mai multe rânduri. Din nefericire, pentru ea, acestea nu sunt publicabile. Exemplificăm doar cu câteva citate disparate din noianul de manuscrise: „Când n-ai să poţi uşor, dintre legume/ O varză să ridici cu-n singur braţ/ L-aud pe preşedinte cum ne-o spune:/ Dar zdravăn aţi ştiut să irigaţi”; „Şi într-un sat uitat de vreme/ Înalţii brazi cu becurile vii/ Sunt arcuri de triumf slăvind pe Lenin”; „Am dat lumea de-a dura în cer/ Ca o minge din vale în vale/ Am luat omul de ciuf, de mâner,/ Acum e călare pe soare”; O, Europa/ te simt în mine/ te simt adânc în mine” ş.a.

 

Din Năsăud ne scrie Ana Câmpeanu, venind spre noi cu câteva texte pline de sensibilitate. Cu regretul că, deocamdată, nu-i putem oferi un spaţiu pentru publicare la „Antologia curierului”, unde găzduim luna aceasta un alt talent în devenire, vom reda integral una din poezii, cea care poartă titlul „Să pot întinde mâna…”: „Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta/ Încetul la o parte şuviţele le-aş da,/ Senină să rămâie, curată ca un crin,/ Icoană de iubire la care să mă-nchin.// Dar tu ca un luceafăr departe străluceşti,/ Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti,/ Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu/ Vedenie iubită la care mă-nchin eu”.

 

  1. S. Cobuz, Paşcani – Am primit schiţa „Domnişoara M… Fălticeni”, text în care se întrevăd reale calităţi de scriere. Dar e prea puţin pentru a ne da seama dacă aveţi cu adevărat talent în domeniul prozei. Aşadar, mai scrieţi şi reveniţi la noi cu alte încercări literare. La afirmaţia dvs. precum că „Lumina vine de la Răsărit” nu ştim ce să vă răspundem. Poate aflaţi de la prietenul dvs. despre care ne-aţi mai scris, Cocor. Care Cocor? Mitrea.

 

Un cântăreţ bisericesc din Sliven, o localitate din ţara vecină Bulgaria, pe numele său Antonie Pantaleon Petroveanu, ne trimite câteva interesante poezii sub titlul „Cântece de stea”, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, din care cităm doar câteva versuri care ilustrează răstignirea lui Hristos: „Atunci iuzii l-au luat,/ L-au bătut, palme i-au dat,/ Cu spini l-au încununat,/ Şi în obraz i-au scuipat./ De haine l-au dezbrăcat,/ Cu crucea l-au încărcat,/ Şi mergând l-au răstignit,/ Cu cuie l-au pironit,/ Cu oţet l-au adăpat,/ Fiere i-au dat de gustat!/ Şi sufletul când şi-a dat/ Un ostaş a alergat,/ Cu suliţa l-a împuns./ Sânge şi apă au curs!/ Aceste cerul văzând/ Şi pământul nerăbdând,/ Din temelii s-a clătinat,/ Soarele a înnegrit,/ Pietrele s-au despicat!…” – Frumos, emoţionant text. Aşteptăm şi „Povestea vorbii”, promisă.

 

Un frumos debut în critica literară întrevedem în eseul trimis nouă (dar adresat, iniţial, celui în cauză) de Dan Barbilian despre opera lui Marcel Breslaşu (în fapt, un singur text, cel intitulat „Griviţa”), eseu din care cităm un scurt fragment: „Ce suverană şerpuire a materiei lirice! Ce tensiune interioară! Linia mare a poeziei „Griviţa” se dezleagă pentru mine într-un uriaş caduceu. Iar pretutindeni, sureminenţa limbii… Cât de bine a fost sfătuit instinctul dumitale artistic, folosind termenii speciali manetă, utecist, care se introduc în inima lucrului. Marea lecţie a lui La Fontaine e folosită cu înţelepciune… Pasagiul „Griviţa roşie, Griviţa grevistă” e de o mîndră elocuţie. Dar bonomia înlăcrămată cu care redai forfotul străzii, ezitarea soldaţilor („Ce vreţi, măi fraţilor!”) Ea îmi dă măsura unui Breslaşu pe care îl presimt: prozatorul”. Aşteptăm şi povestirea promisă mai demult, „După melci”.

 

Tot la capitolul frumuseţe şi acurateţea exprimării se încadrează şi textul primit de la Renee-Annie Cassian, o tânără sfioasă din Galaţi, text intitulat „În ţara lui Mură-n Gură”: „În ţara lui Mură-n Gură,/ Totu-mi este pe măsură./ Când mă scol de dimineaţă,/ Nu la şapte, ci la zece,/ Vine-o tavă cu dulceaţă/ Şi-un pahar cu apă rece./ Şi dulceaţa zice: ia-mă!/ Şi paharul zice: bea-mă!/ Ia-mă! Bea-mă!/ Uşor de zis!/ Însă gura s-o deschizi,/ Nu-i deloc aşa uşor!/ – Ajutor! Ajutor!/ Linguriţa, grijulie,/ Îmi deschide gura mie./ Ei, aşa mai merge, zic,/ Dacă mă ajuţi un pic!/ Dar e timpul să fac baie!” – Am primit de la dvs. şi o altă poezie frumoasă, „Nică fără frică”. Însă, fiind de prea mari dimensiuni pentru rubrica noastră, nu l-am putut, deocamdată, reproduce.

 

La acelaşi capitol se încadrează şi poezia „Unde sunt cei care nu mai sunt”, primită de la Ion N. Dobre din Bulbucata, Giurgiu: „Întrebat-am vântul, călătorul / Bidiviul care mână norul/ Spre albastre margini de pământ;/ Unde sunt cei care nu mai sunt ?/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Zis-a vântul: Aripile lor/ Nevăzute mă răpesc în zbor.// Întrebat-am luminata ciocârlie,/ Candela ce suie-n tărie/ Undelemnul cântecului sfânt:/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Zis-a ciocârlia: S-au ascuns/ În lumina celui nepătruns.// Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,/ Oarba care vede-n întuneric/ Tainele nespuse de cuvânt:/ Unde sunt cei care nu mai sunt ?/ Unde sunt cei care nu mai sunt?/ Zis-a bufniţa: Când va cădea/ Marele-ntuneric, veţi vedea.” – Aşteptăm de la dl. Dobre şi „Puncte cardinale în haos”, cartea la care lucrează.

 

De la Elvira M. din Tulcea primim un text plin de sensibilitate, care se intitulează „Noapte de vară” şi îl redăm integral: „În apus e luptă-ncinsă/ Între noapte şi lumină…/ Ziua-ngenunchiază-nvinsă -/ Codrul, apele suspină…// Umbre moi întinde ceaţa,/ Pe când raze scad în zare:/ Steaguri lungi plecate-n faţa/ Unor oşti biruitoare…// Numai taine pe tot locul,/ Noaptea-neacă toată valea…/ Vino! Sub salcâmi, norocul/ Stă să ne aţie calea…” Vă mai aşteptăm şi cu alte încercări poetice. Aveţi talent. Volumul „Floare şi genune” la care lucraţi îl puteţi trimite la una din editurile bucureştene.

 

Promiţătoare versuri pentru un început primim de la Ştefan Popa din Arad: „Optsprezece ani mi-au bătut la poartă/ Conducând o caravană de plăceri;/ Poartă peste frunte cunună de visări/ Stăpânind în râuri a vieţii soartă…/ I-am primit în casă să serbăm sosirea,/ Fiecare basmu-i să mi-l povestească:/ Le-am suflat în plete lumină cerească/ Iară ei în schimb mi-au dăruit iubirea…” – În celelalte două strofe nivelul poetic scade dramatic, dar sunt, totuşi, şi semne de talent. Textul despre „Mistreţul cu colţi de argint” pomenit în scrisoare nu a ajuns încă la noi.

 

O sesizare în versuri ne trimite de la Bacău domnul Gheorghe Vasiliu, care aduce, din păcate, o ofensă gravă unei importante instituţii de învăţământ: „Liceu, – cimitir/ Al tinereţii mele -/ Pedanţi profesori/ Şi examene grele…/ Şi azi mă-nfiori/ Liceu, – cimitir/ Al tinereţii mele!// Liceu, – cimitir/ Cu lungi coridoare -/ Azi nu mai sunt eu/ Şi mintea mă doare…/ Nimic nu mai vreu -/ Liceu, – cimitir/ Cu lungi coridoare…// Liceu, – cimitir/ Al tinereţii mele -/ În lume m-ai dat/ În vâltorile grele,/ Atât de blazat…/ Liceu, – cimitir/ Al tinereţii mele!” – Domnule Vasiliu, nu ştim ce vârstă veţi fi având, dar faptul că vă permiteţi a lua în discuţie dificultatea unor examene nu vă onorează.

 

Emil Soare din Zimnicea, în vîrsta de 17 ani, pare a fi o promiţătoare voce poetică în devenire, poezia „Iubire” fiind convingătoare în acest sens: „Mi te-ai ivit întâmplător:/ un vis/ Sădit pe gânduri şi pe dor,/ Ca un boboc închis/ de trandafir.// Eu te-am cules/ Te-am strâns la piept cu spasm într-un delir/ copil al fericirii ne-nţeles,/ tu mi-ai aprins în suflet o scânteie;/ vream roş de sânge soarele să steie/ în drumu-I veşnic spre apus!/ Părere!…// Când capul său s-a aplecat supus/ la sânul meu o clipă doar -/ că tot a fost un vis:/ erai femeie; şi sufletu-mi deschis/ ţi-a oferit iubirea într-o cupă -/ Dar azi din el, azi totul să se rupă/ şi amintire, doruri şi durere!” Totuşi, din grupajul trimis, cele mai inspirate ni s-au părut a fi „Cântice (le) ţigăneşti”.

 

Ion Mihalache din Băieşti-Aldeni, judeţul Buzău ne trimite o poezioară naivă şi slăbuţă ca realizare artistică, intitulată „Şefa de brigadă”, din care cităm doar o strofă, celelalte fiind de acelaşi „nivel” poetic: „În orice dimineaţă-o vezi pe Floarea/ Bătând cu pasul ei mărunt cărarea./ A dracului mai e de inimoasă/ Din loc urneşti cu ea, de vrei, şi-o casă” – Ne pare rău, domnule Mihalache, nu aveţi talent poetic. Încercaţi alte genuri literare, dacă tot ţineţi cu dinadinsul să deveniţi scriitor. Cât despre întâmplările vecinilor dvs., Tanţa şi Costel, vă comunicăm că subiectul nu face obiectul rubricii noastre.

 

De la o tânără din Timişoara, Otilia-Valeria Coman, primim un text inspirat, uşor labişian, dar entuziast şi convingător, pe care îl vom cita în întregime datorită frumuseţii lui lirice, cu rugămintea de a reveni şi cu alte încercări la rubrica noastră: „Am vrut s-o leg din firele de iarnă/ Care se-alină-n vânt întâia oară,/ Însă câmpia-a prins a râde-n barbă/ Că mult mai bine alţii o cântară.// Am spus atunci: „voi trece peste ele/ şi voi cânta întinderi înstelate”,/ Dar bolta-a râs cu lacrimi mari de stele/ De mii de ori ele-au mai fost cântate.// Am vrut s-o împletesc ca pe-o cunună/ Din razele apusului de soare./ Dar moşul mi-a zâmbit cu faţa bună/ Şi s-a gândit al câtelea sunt oare.// M-am dus atunci în munţi. Să cânt sălbatic,/ Să urc pe culmi cu sufletul curat./ Dar munţii hohotiră că-s zănatic/ Alţii mai mari ca mine i-au cântat.//… Răsună valea, prieteni! ca o torţă/ Se-nalţă cântul nostru-naripat./ Se-nalţă valea! Evrica, prieteni!/ Cântul acesta nu s-a mai cântat”.

 

Ioan Eugen Iovanache din Giurgiu ne trimite un „Sonet” din care cităm doar strofa de început: „Supremă floare-a toamnii întârziate/ Răsare-n nesfârşiri pălitul soare/ Şi tainic ca-n chilii de sărbătoare/ Pătrunde-ncet prin reguli sfâşiate” – E bine, pentru un început. Atenţie la alăturările de cuvinte care pot provoca nedorite cacofonii. Aşteptăm şi celelalte texte promise, „Paradisul suspinelor” şi „Hora fântânilor”.

 

În sfârşit, Benjamin Wechsler, elev la Liceul Internat din Iaşi, ne trimite tot un sonet, „Dorm florile”, pe care îl cităm integral: „Dorm florile uşor în pluşul moale/ Al nopţii ce se mistuie şi moare./ Iar licuricii de rouă-n cupe clare,/ Au scânteieri fugare de opale.// Şi risipit în straturi şi în oale/ Norodu-ntreg de flori mirositoare/ Îşi profilează-n noaptea visătoare/ Conturul zvelt al trupurilor goale.// Un crin suspină-n somn apoi se-nclină/ Extatic, în cascade de lumină/ Ce se coboară blândă dinspre astre.// Şi dintr-atîtea cupe-nlăcrimate/ Aromele se-nalţă val, furate/ Dintr-un buchet suav de flori albastre”. Aşteptăm cu interes „Tăgăduinţa lui Petru” de la Iaşi şi „Privelişti” de la Bucureşti.

 

Tudor Opriş, Bucureşti – Mulţumim pentru că ne-aţi pus la dispoziţie „Istoria debutului literar al scriitorilor români în timpul şcolii (1820-2000)”, de la Editura „Aramis”, Bucureşti, 2002, din care am citat o parte din reproducerile de texte aflate în răspunsurile noastre. Aceleaşi mulţumiri şi pentru autorii DGLR, editat de Academia Română, sub egida Editurilor „Univers Enciclopedic” (AB, CD, EK, LO, PR, ST, ŢZ) şi „Muzeul Literaturii Române” (volumele AB, C, DG).

 

Am mai primit manuscrise de la următorii corespondenţi, cărora le vom răspunde în celelalte ediţii ale rubricii noastre: Gheorghe A. Hamza din Bârlad (piesa de teatru „Take, Ianke şi Cadâr”), Eduard Marcus din Brăila („Restrişti”, versuri, cu desene de Victor Brauner), Dimitrie Dim. Ionescu-Buzău din Curtea de Argeş („Pagini bizare”, versuri), Nicolae Iordache din Teiu, Argeş („Istoria literaturii române moderne I”, în colaborare cu Şerban Cioculescu şi Tudor Vianu), Mihail Smolski din Botoşani (piesa de teatru „Patima roşie”), Iosif M. Hechter din Brăila (piesa de teatru „Ultima oră”), Gheorghe Dinu din Precopana, Grecia („Poeme în aer liber”, cu ilustraţii de Victor Baruner), Eugenia Banu din Poiana Sibiului (trei romane, „Plecarea Vlaşinilor”, „Întoarcerea Vlaşinilor”, „Urmaşii Vlaşinilor”), Laurenţiu Ionescu din Fulga de jos, Prahova („E noapte şi e frig, seniori”), Ion Minculescu din Bucureşti („Romanţe pentru mai târziu”).

 

ANTOLOGIA CURIERULUI: Mihai Eminescu

 

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mândri aste le nutresc;
Căci rămâne stânca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormântul
Spada ta de sânge duşman fumegând,
Şi deasupra idrei fluture cu vântul
Visul tău de glorii falnic triumfând,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Când s-aprinde sacru candida-i vâlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surâzând,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Când cu lampa-i zboară lumea luminând,
El pe sânu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strânge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

Revista indexata EBSCO