Jan 7, 2019

Posted by in MOZAIC

Marius CHELARU – O carte despre viața lui Ahmed Yesevi

„Să ştiţi cu certitudine că lumea aceasta este trecătoare

Poţi pierde într-o zi ce-ai strîns o viaţă, o avere!

Gîndeşte-te, unde au plecat ai tăi, tata, mama, fraţii,

Într-un coşciug purtat pe umeri vei merge şi tu spre veşnicii.

 

Hei, prieteni, nu ştiu ce va fi pe lume după moartea mea.

Voi intra în mormînt fără să ştiu nimic de starea mea.

De mă vor depune în mormînt fără a-şi întoarce privirile spre mine,

Sau, de mă vor întreba (conform credinţei), nu ştiu răspunsurile …

 

Hei, robule Ahmed, roagă-te zi şi noapte pentru credinţa ta.

Nu spune că viaţa ta este lungă, nu ştii care este soarta ta.”

Ahmed Yesevi, Cartea Înţelepciunii[1]

 

Unul dintre marii mistici ai Asiei de Sud-Est, ai popoarelor de limbi turce în general, a fost Ahmed Yesevi (sau Yesawi, în grafia din carte)[2]. În 2015 a fost editată, în condiţii grafice deosebite, cu ilustraţii după miniaturi de epocă aparte, frumos expuse în formatul de tipar de 24 x 31 cm, o carte despre viaţa şi opera acestuia. Cartea cuprinde, în patru versiuni (turcă, rusă, kazahă, engleză), după cuvintele de deschidere semnate de Musa Yıldız şi  Necdet Tosun, o scurtă introducere, Khoja Ahmed Yesawi, apoi Biografia lui Yesevi, Operele sale, Manaqib (povestirile/ naraţiunile despre acesta), Mormîntul lui, Ordinul Sufi Yasawiyya, Pregătirea sufi în ordinul lui Yesewi, Bibliografie.

Sînt aspecte de interes pentru un cititor al zilelor noastre, mai ales din afara lumii din care a fost parte Yesevi, legate de viaţa în acea regiune şi în epoca sa, apoi ordinul său, felul în care este admis în ordin discipolul (de la „bayat” sau intisab, cum se spunea pe acele locuri – acceptarea de a fi ghidat de un „învăţător”[3] – şeicul „învăţător” îl va ţine de mînă pe candidat şi îl sfătuieşte să se apropie de Allah şi să rostească, repetînd-o de trei ori, o invocaţie ş.a. – dhikr – un ceremonial de re-amintire, care poate fi şi incantaţie a numelor lui Allah[4] etc.), cum se pregăteşte pe parcurs şi cum sînt regulile în ordinul „Yasawiyya” (cunoscut şi ca „Jahriyya”, pentru că sînt adepţi ai jahri dhikr – ai metodelor dhkir cu voce tare (dhikr, pentru un adept sufi un act de importanţă majoră, poate fi tăcută, în tăcere sau cu voce tare), cum se dobîndeşte succesiunea/ khilafah, calitatea de „succesor”/ khalif şi dreptul de a „ghida” oamenii (ijzah) ş.a.

Pe scurt, Ahmed Yesevi, un personaj a cărui viaţă e cunoscută, fie şi în parte, şi istoric, dar după unii mai mult din cărţile de legende/ naraţiuni/ povestiri despre viaţa sa („manāqib”), s-a născut în orăşelul Sayram (sau Sairām; situat aproape de Cimkent/ Shymkent, din Kazahstanul de azi). Şi-a început şi completat pregătirea (şi) religioasă în ţinutul Yesi (sau Yasî, azi în Turkestan), unde s-a stabilit, avînd o bogată activitate spirituală educativă, ca filosof metafizician, muncind pînă la moarte. Tatăl lui, Şeyhul Ibrahim (despre care scrierile vechi/ legendele despre viaţa lui Yesevi spun că ar fi fost descendent al lui Ali[5]), a fost respectat şi cunoscut ca filosof sufi de către discipolii săi şi din Sayram, şi din împrejurimi. La moartea sa fiica sa, Gawhar Shahnāz, avea şaptesprezece ani, iar Ahmed/ Ahmad şapte.

Pierzîndu-şi părinţii de mic, Ahmed Yesevi a primit o vreme lecţii de religie, filosofie mistică de la şeyhul Arslan Baba[6] din Otîrar; Köprülü spune că acesta ar fi un anume Arslan Bābā, „companion al Profetului” Mahomed. Conform legendei[7], acesta, ghidat de Mahomed, care i-a dat „direcţia spirituală” („mînevî işîretiyle”), a plecat la Sairam să fie învăţătorul lui Ahmed Yesevi.

După moartea acestuia, Ahmed Yesevî şi-a continuat studiile în alte oraşe. La Buhara (la sfatul lui Arslan Baba, spune legenda), centru al ştiinţelor şi artelor celebru în epocă, a devenit discipolul marelui Yusuf Hemedanî/ Shaikh Yūsuf Hamadānī. Unele surse bibliografice spun că a fost discipol şi al lui Şihabeddin Suhreverdi (m. 632/ 1234), şi Ebu’n-Necîb Suhreverdî (m. 563 / 1168, 69).

După ce a terminat studiile cu aceştia, şi-a înfiinţat şcoala sa de învăţătură religioasă, în Yesi. Acolo, şi prin poemele sale, scrise şi în limba turcă, şi-a expus concepţia/ preceptele/ ideile sale despre misticism, despre sufism şi islam. Fiind considerate „înţelepciune”, aceste poezii au fost adunate, în timp, în culegerea Dîvan-î Hikmet, şi astfel au ajuns să fie păstrate, copiate (chiar „adăugite”) şi cunoscute peste secole.

O legendă spune că, la şaizeci şi trei de ani, şi-a construit sub clădirea în care îşi avea „catedra”, o cameră cît o chilie. Cît a mai trăit, a stat acolo rugîndu-se şi meditînd. În unele surse se spune Ahmed Yesevi a murit în anul Hegirei 562, de după Cristos în 1166 – 1167; cu toate acestea, există cercetători care duc anul morţii lui Yesevi ceva mai înainte de această dată.

Influenţa sa, a învăţăturilor sale (care au dus la curentul Yesevîlik, aşa cum e cunoscut şi în Dobrogea) a fost una însemnată în timp şi spaţiu[8]. Discipolii/ adepţii sau/ şi cunoscătorii învăţăturilor sale au ajuns pînă şi pe meleagurile noastre (după unii, între care Şefik Kantar[9]), prin Sarî Saltuk Baba, cel de la care, spune-se, vine numele localităţii Babadag. În legendele despre Yesevî (amintite şi de Köprülü) se spune că l-ar fi trimis în Rūm (Tărîmurile creştinilor) pe Muhammad Bukhārī, cunoscut şi ca Sarî Saltuk.

Una dintre operele cele mai vechi care cuprinde cuvintele rostite de Ahmed Yesevi este scrisă în limba ceagataye (tătară) de către sufitul Muhammed Danişmend: Mir ‘atu’l-kulub. Cel mai vechi volum care conţine operele lui Yesevi îi aparţine lui Husameddin Sîgnaki (m. 711/ 1311-1312) şi este scris în limba persană. Aceste volume au fost retipărite.

Pe scurt, despre opera sa: Divan-î Hikmet (Dīwān-i Hikmat)/ Cartea Înţelepciunii sau Culegere de Poezii este colecţia de poeme ale lui Ahmed Yesevi în turcă. În curgerea timpului, din cauza diferiţilor copişti, din diferite epoci, între exemplarele care au ajuns pînă la noi sînt diferenţe semnificative atît în privinţa limbii, cît şi în ce priveşte conţinutul. Mai mult, peste secole, li s-au „adăugat” şi alte fragmente, fiind discuţii despre depărtarea sau apropierea de original a unui manuscris sau altul.

Fakr-name/ Cartea nevoiaşilor este atribuită lui Yesevi scrie, în limba turcilor ciagatai, despre lumea turcă şi felul în care o vede el. A fost inclusă şi în cîteva dintre copiile din Divan-î Hikmet (pentru că, în opinia unora, pare mai puţin o operă separată cît o introducere la Divan) care au fost publicate la Taşkent sau Kazan.

Risale der Adab-î Tarîkat[10] este o broşură despre morala/ lumea musulmană, despre religia islamului, dar mai ales despre sufism, regulile şi relaţiile dintre discipoli, mari personalităţi ale acestei lumi, cu un accent pe „cunoaşterea Lui Allah” şi a imnurilor religioase, ce înseamnă a fi derviş ş.a.. Sînt şi o serie de relatări exemplificatoare. Exemplare ale acestei broşuri în limba persană (Musa Yıldız scrie că Yesevi a ales limba turcă, în locul persanei sau arabei, aşadar putem conchide că, probabil, acestea ar fi copii/ traduceri) au fost găsite la Taşkent; textele se referă la morala şi autoritatea musulmană, cu relatări.

Broşura Risale der Makamat-î Erba’ în (există, din ce se ştie, un singur exemplar, al lui Tavşanlî Zeytinoglu din Kütahya), editată tot în limba persană, i-a fost atribuită lui Yesevi. Constă în patruzeci de fragmente despre Şari’a (legea islamică), ordinul sufi, gnoză, căutarea adevărului divin, preceptele, educaţia şi referinţe la realitatea înconjurătoare. S-a găsit o singură copie din această broşură.

Ahmed Yesevi a fost un personaj a cărui autoritate a străbătut şi secole şi spaţii în lumea islamului. Prin opiniile sale din „înţelepciuni”, prin întreaga sa activitate, mai ales prin legendara sa viaţă, Ahmed Yesevi rămîne, după mulţi, cel mai mare filosof mistic al Asiei Centrale.  O carte despre cum şi unde a vieţuit, despre poezia sa – relatare în versuri a concepţiei sale despre credinţă, despre viaţă şi despre lumea în care trăia – este ca o călătorie către o oază în timp şi spaţiu.

Încheiem cu o scurtă „zicere” a lui Yesevi despre cum vedea acesta propria poezie:

 

„Poemele mele nu sînt pline de durere, celor ce nu simt, nu le citiţi.

Toate cuvintele poartă în ele un preţ, ignoranţilor să nu le vindeţi.

Citindu-le, să preţuiţi puterile creaţiei lui Yesevi,

Gustaţi un strop de vin din cupa dragostei divine.”

 

Ahmed Yesevi, editor şi cuvînt înainte: Necdet Tosun, redacţia: turcă: Mustafa Karataş, kazahă: Didar Shauyenov, rusă: Telli Korkmaz, engleză: Vanesa de Obaldia, ediţie în limbile turcă, kazahă (traducere Rada Nabiyeva), rusă (Sofia Sorokina), engleză (İsmail Eriş), miniaturi: Cihangir Aşurov, Hoca Ahmet Yesevi Uluslarası Türk – Kazac Universetesi, Ankara, Turcia, 2015, 248 p.

[1] Versiunea română a versetelor lui Yesevi: G. Akmolla.

[2] În numărul din toamna lui 2018 am publicat în „Poezia” o prezentare a acestuia, cu fragmente din Nelinişti metafizice sau Înţelepciune (din Cartea Înţelepciunii sau Culegere de Poezii),; versiunea română a versurilor: Guner Akmolla.

[3] Lucruri descrise într-o carte apărută în secolul al XIV-lea, scrisă în limba turcă ciagatai, a lui Khoja Ishaq b. Ismail Ata.

[4] În cărţile ordinelor sufi stă scris că acest cuvînt, „dhikr”, are mai multe înţelesuri, cu explicaţiile lor profunde – recitarea numelor şi cărţii lui Allah, rugă, învăţare şi predare, invocarea lui Allah după formule anume, „reamintirea” lui Allah fie în inimă, fie cu vorba, fie în alte feluri (cu ochii, urechile, a inimii: constă în teamă şi speranţă – kawf wa raja, a spiritului, constă în profunda acceptare – taslim wa rida,  ş.a.).

[5] ‘Alī bin ‘Abī-Ţalib, fiu al lui Abu Ţalib; al patrulea şi ultimul dintre cei patru khalifi (califi) raşidun, între 656-661 e.n. Văr şi ginere al Profetului, căsătorit cu fiica sa, Fātima. Spusele sale sînt adunate în Cartea elocvenţei/ Mināj al-balāja (Minhaj al-balagha). Ajuns calif în urma asasinării lui Othman, acuzat de regicid, i s-a cerut să găsească şi să execute vinovaţii. Neştiind să se apere de acuzaţie, de aici a pornit despărţirea celor care ţineau de şiia – partizanii lui Alī – de sunna (tradiţia stabilită de doctorii Islamului, după cuvintele şi faptele Profetului în secolele VIII-X). ’Alī a fost asasinat la intrarea în moscheea din Kufa, în anul 661.

[6] Bab sau Baba însemna în lumea lui Yesevi şi şeic.

[7] Care este amintită, succint, şi în această carte.

[8] Mehmed Fuad Köprülü, în Early mystics in Turkish literature, translated, edited and with an introduction by Gary Leiser and Robert Dankoff, Foreword by Devin DeWeese, Routledge, NY, USA, 2016, împarte cartea în două capitole – unul dedicat lui Yesevi, vieţii, operei şi influenţei acestuia, şi al doilea lui Yunus Emre.

[9] Primul capitol al cărţii lui Şefik Kantar (Sarî Saltuk Baba. Un sfînt musulman din Dobrogea, Editura Muzeului de Istorie Galaţi, versiunea română şi prefaţă: Gülten Abdula-Nazare, cuvînt introductiv: A.G. Secară-Halibei, 2015 (semnalată în revista „Hyperion”, Botoşani, la finele lui 2017), este „Hoca Ahmet Yesevî”.

[10] S. Mollakanagatuli a editat-o recent în limba turcă kazahă la Alma Ata, în 2001.

Revista indexata EBSCO