Jan 7, 2019

Posted by in ESEU

Dan PURIC – Valeria Gagealov

Există artiste a căror vocație este străbătută de la un cap la altul de parfumul ființei lor. Din această categorie rară face parte și doamna Valeria Gagealov. O trenă invizibilă de frumusețe și noblețe interioară, purtată discret, firesc, de la sine, i-a dat întotdeauna o distincție de cariatidă, atît pe scenă, cît și în viața de zi cu zi, ca și cum prezentul marcat parcă veșnic de mediocritate trebuia să recunoască dreptul de a fi al frumosului înnăscut. Am avut privilegiul să mă împărtășesc din această lumină ca din ecoul plăpînd, vulnerabil ca un suspin al regalității de a fi actor. Căci dincolo de rolurile interpretate, un mare artist lasă în urma lui un tremur al ființei pe care memoria teatrului nu-l va uita nicicînd. Și poate datorită acestei sublime imponderabile pe care nimeni nicicînd n-o va putea explica spre binele veșnicei taine a Teatrului, de cîte ori mă gîndesc la marea artistă Valeria Gagealov îmi vine în minte mărturisirea sensibilă a tatălui meu: „Cînd eram tînăr student la medicină, am aflat că marea actriță Agatha Bîrsescu se întorcea de la Viena ca să rămînă definitiv în țară. Și atunci mai mulți studenți ne-am dus s-o întîmpinăm, am așteptat-o în gară cu flori și cu urale, iar cînd a fost să se urce în trăsură, noi toți tinerii am deshămat caii și ne-am înhămat pe noi înșine ca să tragem pe străzile capitalei noblețea teatrului românesc.” Și dacă astăzi nu mai există trăsuri și nici acei minunați tineri, eu am să mă înham de unul singur la rîndul meu, ca să trag după mine pe străzile urîte ale lumii de azi, frumosul neîntinat al Teatrului Românesc, Valeria Gagealov.

Revista indexata EBSCO