Jun 27, 2013

Posted by in EVENIMENT

ILUSTRUL ISTORIC GHEORGHE BUZATU NE-A PĂRĂSIT! – Prof.univ.dr. Sorin DAMEAN

O veste socantă a zguduit, pe data de 20 mai 2013, istoriografia românească: unul din titanii slujitori ai muzei Clio, reputatul specialist GHEORGHE BUZATU, a părăsit prea devreme lumea pămîntească, la vîrsta de 74 de ani neîmpliniti, refugiindu-se în Olimpul zeilor. A lăsat în urma sa o vastă si strălucită operă istorică, precum si numerosi reprezentanti ai tinerei generatii de istorici, pe care i-a format si îndrumat cu răbdare si profesionalism.

Cu sigurantă, prin disparitia sa, istoriografia românească este mai săracă. A fost unul dintre cei mai mari specialisti în istoria celui de-al doilea război mondial, cu un larg orizont cultural si spiritual, un împătimit al documentelor de arhivă, în permanentă căutare a adevărului istoric. Rezultatele îndelungatelor sale cercetări în arhive si biblioteci au devenit certitudini, iar numeroasele cărti care-i poartă semnătura sînt, astăzi, lucrări de referintă în domeniu. Opinia sa, exprimată prin viu grai sau prin scris, era mereu argumentată si căpăta rezonantele unui just si veritabil verdict.

A fost un demn urmas al lui Nicolae Iorga, pe care l-a considerat un veritabil mentor, a studiat în profunzime opera sa si a contribuit la reeditarea multora din lucrările marelui istoric.

Modestia Profesorului Gheorghe Buzatu era proverbială, iar onestitatea sa profesională de necontestat. A încurajat întotdeauna tinerii aflati la începutul carierei să studieze documentele epocii, să le interpreteze si să formuleze propriile puncte de vedere. A slujit atît pe altarul cercetării stiintifice, cît si de la catedra universitară, împărtăsind cu generozitate din propria experientă si cunostintele acumulate de-a lungul unei vieti închinate cu devotament ISTORIEI.

Studentii craioveni au avut prilejul să-l asculte si să-l îndrăgească, să-l aprecieze si să-l respecte ca pe un veritabil dascăl. De altfel, relatia Profesorului cu Cetatea Băniei a fost una specială. Avea aici colegi si prieteni, care profitau de prezenta sa si exploatau fiecare moment petrecut împreună. Orice întîlnire cu Domnia Sa era revigorantă, plină de învătăminte.

Este extrem de greu acum, pentru cineva care l-a cunoscut îndeaproape si s-a bucurat de îndrumarea sa de-a lungul carierei în cercetare si în mediul universitar, să scrie despre Profesorul Gheorghe Buzatu la timpul trecut. Nu sînt de ajuns cuvintele pentru a schita amărăciunea si regretul.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

 

Revista indexata EBSCO