Jan 6, 2019

Posted by in Istorie literara

Ognean STAMBOLIEV – Nichita Stănescu și ordinea cuvintelor

Lirica asociativă şi complicată a lui Nichita Stănescu –1933 – 1983 – a provocat aprinse discuţii încă din momentul debutului său în 1960 cu volumul Sensul iubirii. Era începutul celei de a doua înfloriri a literaturii române din secolul XX, după perioadă interbelică. Cu acest volum, şi, mai ales, cu cel de al doilea O viziune a sentimentelor, 1964, poetul şi-a declarat predilecţia către „poezia cunoaşterii”. Şi mai tîrziu, indiferent de tematică, genurile şi mijloacele artistice, el a rămas fidel scopului său principal: să pătrundă în „tainele Facerii”. Această dorinţă a fost caracteristică şi marilor săi premergători din poezia română: Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Ion Barbu, Tudor Arghezi, George Bacovia, dar la Nichita Stănescu ea a căpătat un sens deosebit, iar mijloacele poetice s-au dovedit a fi neobişnuite şi complet noi. În sensul cel mai general, cu toată bogăţia de mijloace artistice caracteristice lui Nichita Stănescu, în poezia lui predomină metafora desfăşurată – întruchiparea gîndurilor şi a sentimentelor, înrudită cu mitologizarea păgînă. Cuvîntul, la acest poet, original şi neasemuit cu nimeni, are nu atît o semnificaţie narativă, cît  una mai degrabă metaforică. Sunt convins că lectura acestei poezii deosebite necesită o pregătire prealabilă a cititorului. El este prea departe de poeţii din generaţia lui. Şi, ca orice geniu, era un inovator.

Mintea în continuă căutare a poetului-filosof Nichita Stănescu era dornică să redescopere tainele eterne ale vieţii, să lămurească pînă la capăt formele neschimbate ale lucrurilor. El era vizibil pasionat de schimbarea caleidoscopică a fenomenelor din natură, de diferitele procese care decurg în permanenţa în materie. În viziunea lui materia, împreună cu formele existentei, vii sau inerte, pămînteşti sau cosmice, are şi aspecte realizate sau nerealizate, care sunt posibile într-un viitor necunoscut, sau numai în imaginaţia noastră:

 

În multe dintre poeziile sale Nichita Stănescu este atras şi inspirat de figurile din mitologia antică – Orfeu, Dedal, Prometeu – , din creaţia mitologică populară – Meşterul Manole, Mioriţa, Hyperion – Luceafărul lui Eminescu – , de elementele mecanicii, astronomiei, geometriei – Euclid, Ptolemeu, Copernic -, de filosofie – Kant, Hegel. Este pasionat de misticismul cifrelor şi a literelor din Kabala, Talmud, de lirica antică evreiască, de poezia Barocului. În acest sens definiţia criticului Aurel Martin este foarte precisă: „Nichita Stănescu are neastîmpărul lui Ariel şi nu poate sta ascuns sub coroana unui singur copac.  El este greu de caracterizat şi definit, decât dacă analiza reuşeşte să-l contureze între multiplele asociaţii, influenţe folclorice, motive clasice, romantice şi simboliste, pe care le descoperim în poezia lui. Iar modul în care le foloseşte este modul lui stănescian, îmbogăţit de paleta deosebită a logicii lui originale”.

Comparate cu conştiinţa şi existenţa umană, imaginile poetice ale universului create de Nichita Stănescu sunt rodul Eu-lui său în continuă căutare. Şi din această dublă perspectivă, calităţile proprii firii umane: ideile, sentimentele, limbajul, îşi schimbă total structura şi se transformă în obiecte concrete cu percepţiile şi legile lor, iar elementele reale: apa, aerul, frigul, căldura, capătă unele calităţi abstracte. Fiind conştient de greutatea perceperii acestei orînduiri deosebite, poetul caută o altă ordine cosmică autonomă pentru această stare poetică multiimaginală, pe care el cu siguranţă a descoperit-o în imaginaţia sa, dar care provine din haosul lumii noastre.

Am avut fericirea să-l cunosc şi să rămân în relaţie cu Nichita, şi aş dori să împărtăşesc cu cititorii lui bulgari că a fost un om şi poet astral, care trăia într-o lume a lui deosebită. În aura lui există ceva nepămîntean, care îi atrăgea şi uimea pe toţi cei care, măcar o singură dată, s-ar fi atins  de el. Un talent extraordinar, uimitor, o inimă infinit de bună, deschisă şi generoasă! Casa lui din Bucureşti era un fel de club, deschis la orice oră pentru poeţi, muzicanţi, pictori şi admiratori. „Nu e om, ci Poet”, cum a exclamat o dată colegul meu, traducătorul lui sîrb, Adam Pusloici. Poet de o cultură uriaşă, o sensibilitate ascuţită, cu sufletul vulnerabil de copil naiv, şi gîndirea modernă şi reflexivă – aceştia erau polii cîmpului magnetic de mare tensiune, unde se năşteau aceste versuri. A fost un vizionar adevărat, un visător. Limbajul lui expresiv pare ciudat de imprevizibil, şi omului îi trebuie ceva timp ca să pătrundă în profunzimea gîndurilor lui, în modul lui de a percepe lumea, în marile lui revelaţii. Şi dacă pentru versurile lirice este caracteristică „localizarea” sentimentelor, observaţiilor şi a imaginilor. La Nichita, chiar şi miniatura poetică este „globală” – asemenea picăturii de apă, în ea se reflectă şi Cerul, şi Soarele. Aş spune, că versurile lui erau ceva mai presus de poezie.

 

Cîteodată cititorul se poate rătăci în meandrele acestui labirint de cuvinte. Iată de ce, în ingeniozitatea sa metaforică deosebită, poetul găseşte un sprijin şi în sferele ideale ale limbajului mitologic, fără a căuta însă concrete stări metaforice, ci pentru a studia procesele continue. Hotărît trece peste ipoteze şi preferă acţiunea. Aş spune, că într-o oarecare măsură, era şi un manierist, însă ca oricare mare poet construia totul după maniera sa, şi nu după modelele celebre. Ca şi pictorii manierişti din Renaştere, autorul culegerilor 11 elegii şi Epica Magna nu pornea de la modelele existente, el căuta un model propriu de expresie, total diferit de tot ce a existat înaintea lui. Ca fiecare manierist era ispitit de posibilitatea „de a uimi” cititorul cu mijloace noi de expresie. Şi paralel cu aceasta, ca şi manieriştii, să fie şi puţin didactic. În retorica vorbirii lui lirice descoperim o amestecare a accentelor: ordinea, imaginaţia, construirea. În poezia lui mai vedem şi un punct de plecare al jocului, o parodie şi un lirism deschis. Lirismul vibrant la el adesea duce la scindarea obiectului prezentat şi după aceea la refacerea lui, în căutarea febrilă a unor noi şi originale imagini,  cîteodată cade în unele stări de „hedonism verbal”. Desigur, lucrul acesta nu poate fi spus despre volumele lui cele mai frumoase: 11 elegii, Oul şi sfera, Clar de inima, Opere imperfecte, În dulcele stil clasic, Epica Maăna, Necuvintele, Belgradul în cinci prieteni, Laus Ptolemaei, Noduri şi semne.  Aici, aş dori să subliniez că el scria nu poezii separate pe care după aceea să le adune în culegeri, ci cărţi întregi sau cicluri mari, legate de unitatea ideii, intonaţia şi mijloacele poetice.  Prin ele Nichita Stănescu ne cucereşte cu setea sa faustiană de cunoaştere, cu melancolia cunoaşterii de sine şi cu extazul în faţa metamorfozelor universului. El aminteşte destul de des despre cele doua tendinţe opuse din poezia lui: „din sinea lui” şi „către sinea lui” prin care tinde spre o sinteza suprema a personalului cu universalul.

Poeziile filosofice a lui Stănescu din culegerile Necuvintele, Semne şi noduri şi Ţara, numita România ne permit în mare măsură să pătrundem în universul poetic al autorului, şi să înţelegem ideile lui filosofice. Pentru că Nichita este un poet-filosof, asemenea marelui său predecesor, „părintele liricii române moderne” Lucian Blaga, pe care am avut fericirea să-l prezint în Bulgaria. Introducînd noţiunea de „necuvinte”, care nu se poate descifra exact, poetul deschide încă o faţă a „neexprimabilului”.

Sărăcia noţiunilor şi a cuvintelor, în opinia lui, nu poate exprima multiplicitatea sensurilor şi nedefinirea lucrurilor. Ideea lui este că, cuvintele mor după ce sunt pronunţate, că dispar şi se transformă în semne abstracte, este redată în multe din poeziile lui.

Concepţia timpului la Stănescu joacă un rol important – el scrie despre lungimea imensă, chiar despre infinitul fluxului ireversibil, în esenţa căruia se află Geneza. Ireversibilitatea timpului, dorinţa lui de a îl întoarce înapoi, are o nuanţă de fatalitate, de predestinare a sorţii. În caracterul sincer existenţialist al acestei lirici, concomitent este prezent nu numai timpul fizic obişnuit, dar şi cel abstract, mental.  Poezie-joc cu sine însuşi, în încercarea de a înţelege universul.

Încordarea şi densitatea neobişnuită a acestei poezii, amploarea, puterea şi profunzimea ei l-a consacrat pe Nichita Stănescu în rîndul celor mai mari poeţi români şi universali ai timpului nostru. În anul 1974 el a primit premiul Herder, în 1982 a fost încununat cu „Creanga de aur de la Struga”. În 1980 s-a aflat printre poeţii nominalizaţi pentru premiul „Nobel” – Borges, Senghor, Max Frich, Elitis. În ziua de astăzi versurile lui sunt traduse în multe ţări din Europa, Asia şi America, iar Academia Română a inaugurat un premiu pe numele lui.    

 

         OGNIAN STAMBOLIEV, laureat al premiului academic 

                                                              „Nichita Stănescu  – 1997”

 

Prefaţă la volumul ORDINEA CUVINTELOR, 330 poezii – Sofia, G. Libris, 2013    

 

 

+++++

ОGNEAN STAMBOLIEV,

critic, traducător, ziarist. Autorul cărţilor: „Carte noua despre opera” în 2 vol., „Carte despre operetă şi teatrul de revistă”, „Incomparabilul Kiril Krastev” „Tenorul însorit Nicolai Zdravkov”.

Editează o serie de cărţi cu traduceri de poezie, proză şi dramaturgie de: Ioan Slavici, Ionel Teodoreanu, Lucian Blaga, Ion Luca Caragiale, Tudor Arghezi,  Grigore Vieru,  Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Mircea Dinescu, Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugene Ionesco, Matei Vişniec, Jean-Paul Sartre, Claudio Magris, Luigi Pirandello şi alţii. Traducător şi autor de librete de operă, studii critice, recenzii, opinii şi articole tematice din presa periodică. Distins cu o serie de premii naţionale şi internaţionale, între care şi cel al Academiei Române, 1997, 2013. Membru PEN Bulgaria.

 

 

Ordinea cuvintelor  – РЕДЪТ НА ДУМИТЕ

СОФИЯ, 2013

 

ALTE VOLUME TRADUSE DE OGNEAN STAMBOLIEV

 

 BASORELIEF CU ÎNDRAGOSTIŢI –   1979  –  50 POEZII

 ED  KULTURA   SOFIA – PREMIAT  SPB şi ACAD ROMÂNĂ – 1997

 

VIZIUNE A SENTIMENTELOR  –  SERIA  ARS POETICA

ED   HRISTO  BOTEV  SOFIA  – 95 POEZII – PREMIAT  SPB

 

ORDINEA CUVINTELOR  – SERIA ATLAS POETIC

ED GEA LIBRIS – SOFIA  2013 – PREMIAT  FEST PLOIEŞTI

 

Revista indexata EBSCO