Jan 6, 2019

Posted by in Proza

Florin LOGREȘTEANU – Viermele din măr

Doctorul Iosif Stroia se întoarce acasă pe jos evitând, ca de obicei, aglomeraţia din tramvaie, troleie şi metrou, la o oră de vârf. După o noapte de gardă la Spitalul Colentina, pare un efort de voinţă bizar să ignori mijloacele de transport în comun.

N-a fost o gardă prea grea, ar fi putut chiar aţipi câteva ore bune între ora zero şi orele dimineţii, când urma să-şi scrie raportul, dar un eveniment cu care nu prea fusese obişnuit în cei peste treizeci de ani de spital, i-a creat o stare de disconfort psihic, după care i-a revenit obsesia acelui presentiment care-l măcina sufleteşte de ceva timp: vine o vreme, când…

     Copil adus cu ambulanţa la spital… O mamă isterică, refuzând să-şi lase puştiul dezbrăcat şi examinat:

„Nu e ce credeţi dumneavoastră, striga, vreau un psihiatru. Sunt profesoară de biologie    şi-mi dau seama ce-i trebuie copilului meu… Un psihiatru… Dacă  nu sunteţi psihiatru, vă implor să nu puneţi mâna pe băiat… Nu vreau un diagnostic greşit…”.

Câteva clipe, doctorul Stroia rămăsese mască, nu i se mai întâmplase… iar femeia i se părea agresivă… Trebuia să facă ceva, s-o convingă… Ar fi urmat o examinare de rutină până la sosirea medicului implorat de mamă, abia a doua zi… În tot acest timp, copilul – aproape distrat, i se părea doctorului – îşi făcea de lucru cu un măr…

„E aproape nebun! continuase mama să se agite… Dacă nu cumva a înnebunit de tot…”.

Se repede la băieţaş şi, cu gesturi energice, încearcă să-i smulgă mărul. Copilul începe să urle, se zbate, apărându-şi fructul vârât preventiv sub pulover. Mama renunţă şi, iritată, se lasă greu pe un scaun. Doctorul Stroia asistă neputincios la scenă, evitând să intervină, neînţelegând ce s-a petrecut, de fapt: micuţul dăduse la iveală un măr pe care dorise probabil să-l mănânce, iar reacţia mamei…, nu putea pricepe doctorul: reacţia nefirească a mamei. Când îşi revine, femeia îl lămureşte, printre lacrimi:

„Asta face de o bună bucată de timp, spune. Scormoneşte în măr şi scoate afurisitul de vierme. Se joacă cu el, îi vorbeşte, îi cântă. Pe urmă, îl ascunde în borcan, alături de alţi afurisiţi de viermi. Spurcăciunea, bineînţeles, moare şi băiatul se pune pe plâns. Refuză să mănânce, să-şi facă lecţiile, să se mai ducă la şcoală. În clasă, copiii au început să râdă de el şi nici învăţătoarea nu-l menajează. Într-o zi, i-a smuls mărul din mână şi l-a aruncat la lada de gunoi… Doamne!… Păi nu vă spun că băiatul s-a căţărat pe gunoieră, încercând să-şi recupereze mărul!… Învăţătoarea şi omul de serviciu din curte abia au reuşit să-l smulgă de-acolo şi să-l bage în clasă… Băiatul a ţinut-o tot într-un urlet până la sfârşitul programului… Învăţătoarea ne-a spus să-l retragem fiindcă dumneaei nu-l mai primeşte în clasă. Colegii băieţelului par terorizaţi…”

Soluţiile propuse de doctor n-au liniştit-o pe mamă:

„Nu-i mai cumpăraţi mere. Sau alegeţi fructele sănătoase, fără paraziţi… Mi se pare simplu de rezolvat conflictul generat de dorinţa de-a se juca cu un vierme de măr…”

„Aiurea! a reacţionat din nou violent femeia. Sunteţi un doctor bun, chiar celebru, am auzit… Dar nu şi psihiatru… Eu asta vreau: un psihiatru care să-mi vindece copilul de aceste apucături nebuneşti… Să te atragă un vierme… Doamne!…  Nu-mi pot lipsi băiatul de mere… Iar dacă n-au leziuni… E nenorocire… Urlă şi le calcă în picioare… Nu, ceea ce spuneţi dumneavoastră…”.

Până la urmă, tot soluţia doctorului Stroia s-a dovedit eficinentă. Bineînţeles, pentru moment:

„Lăsaţi-l acum să-şi satisfacă plăcerea… Probabil va fi ultimul măr viermănos… Mâine are să vină medicul psihiatru şi-l va dezvăţa pe micuţ  de pasiunea pentru viermi. Nu e vorba de ceva chiar atât de grav… La un copil…”

În drum spre casă, doctorul Iosif Stroia intră în anticariatul pe care-l frecventează aproape zilnic. Printre cărţile expuse, îşi aminteşte că a văzut şi masivul tom: Lumea animalelor, după Brehm. Îl răsfoieşte câteva minute şi-l achiziţionează. Pare interesat de necuvântătoare, în general, sau de viermi?… Întrebare retorică. Încă nu-i este clar ce l-a ispitit să cumpere cartea…

Acasă, se instalează comod la biroul său şi răsfoieşte volumul. Îl interesează, în mod special, viermii… Viermele mărului… Spre nemulţumirea sa, detaliile sunt pur ştiinţifice; seci. Dar la ce s-ar fi putut aştepta?… Nu-şi răspunde… Vâră tomul într-un raft şi în zilele următoare uită de el…

Nu şi de vierme… Ce l-a ispitit pe copilul acela la micuţul nevertebrat?… Îşi răspunde că e o întrebare prostească. Te miri ce adoră copiii… Un vierme… Fie şi un vierme…

Totuşi, curiozitatea nu-i dă doctorului pace. Iată-l în Piaţa Centrală căutând merele cele mai urâte. Omul care le vinde l-a recunoscut:

„Avem şi mere frumoase, domnule doctor. Numai să deschid lădiţa…”

„De ce nu le-ai expus?” întreabă curios doctorul.

„Sunt pentru o persoană specială, mărturiseşte precupeţul: administratorul pieţei, un vechi prieten. Râde: Fac comerţ ilegal. Adică fără acte de provenienţă, fără chirie la tarabă şi alte daraveli… Un prieten… Şi vreau să fiu şi eu atent… Ce înseamnă pentru mine o lădiţă cu  fructe?… I le-am ales pe cele mai sănătoase… Astăzi, însă lipseşte din oraş, aşa că le pun la vânzare… Câte kilograme doriţi?”

Doctorul Stroia se suceşte, ezită. Răspunde ferm:

„Nu! Le vreau pe cele din grămadă…”

„Vi le las la acelaşi preţ…”

„Am spus nu… N-are rost să insişti… Dacă vrei totuşi să-mi faci un hatâr, lasă-mă să le aleg eu…”

„Cum doriţi…”, cedează precupeţul.

Doctorul Iosif Stroia cercetează atent fructele înainte de a le pune în plasă. Sunt suficient de mari, dar prezintă urmele unor canale ascunse. Unele sunt mici ca nişte puncte negre, altele de mărimea unui bob de mazăre. Le preferă pe acestea din urmă…

Acasă, tulburat şi secţionând cu atenţie fructele, dă la iveală trei viermi mărişori, sănătoşi şi agresivi. Incomodaţi de lumină, se mişcă în derivă pe suprafaţa umedă a mărului, ignorând canalul, care nu le mai este de nicio folosinţă. Probabil, caută o altă intrare în fruct, bănuieşte doctorul, reflectând la ceea ce urmează să facă în continuare…

Trei viermi bine dezvoltaţi din primele trei fructe secţionate. Păstrează intacte alte şase mere. Le depune într-o cutie mare din carton instalată în fereastra cea mai expusă la soare a biroului. Viermii extraşi  sunt lăsaţi să se descurce, într-o cutie mai mică, printre merele deja mărunţite.

Zilnic, la întoarcerea acasă de la spital, doctorul aruncă o privire fructelor rămase intacte Ce se petrece oare în captivitatea întunecoasă a mărului?… Documentat, a aflat răspunsul: în final, din larvă se va dezvolta pupa, pe urmă un fluture care se va bucura un timp de lumină, va depune ouă; din ouă…, şi aşa mai departe… Asta a citit doctorul, revenind la cartea lui Brehm. Aşteaptă, dar deocamdată minunea se amână… Indiscutabil, şi micuţul însoţit de mamă la spital, aşteaptă acelaşi eveniment: să se nască fluturele… Cum de nu mi-a căzut fisa? îşi impută doctorul. Copiii iubesc fluturii, nu viermii. Probabil, la şcoală, la orele de ştiinţele naturii, învăţătoarea le-a explicat copiilor cum se nasc fluturii mărului… Iar mama… Mama aşteaptă să-i explice asta un psihiatru! zâmbeşte ironic… Ceea ce n-a înţeles puştiul este că trebuia să mai aştepte; să nu strice mărul. Altfel…

Îşi urmăreşte viermii ajunşi fără adăpost. Pe zi ce trece se mişcă mai leneş, le lipseşte vioiciunea din prima zi. Cu siguranţă, nu vor ajunge niciodată fluturi, reflectează doctorul.    I-a privat de şansa pe care natura le-ar fi oferit-o…

Doctorul Stroia nu are familie; n-a avut niciodată. Nu şi-a propus asta. Pur şi simplu a fost lipsit de şansă. Astăzi, singurătatea încă nu-l apasă, dar a devenit ameninţătoare. O anticipează, pe măsură ce ultimii ani profesionali se scurg spre iminentul sfârşit. Pensionarea, cu siguranţă, îl va afla nepregătit s-o trăiască…

După câteva zile, viermii scoşi din fruct mor. Într-o dimineaţă, doctorul i-a aflat strânşi colac între resturile de măr deja intrate în putrefacţie. I-a aruncat cu cutie cu tot în căldarea memajeră. Moartea larvelor, previzibilă, nu-i produce nicio reacţie. Brehm explică pe înţelesul profanilor că micuţele larve trebuiau lăsate să-şi urmeze singure destinul: vor ieşi din fruct, se vor transforma în pupe din care, la timpul potrivit, vor ieşi fluturii, prea încrezători în lumina solară. La rândul lor… Dar nu mai contează. Se bucură de lumină. Habar n-au că nu aceasta semnifică viaţa adevărată, ci întunericul tenebrelor din miezul fructului…

Meditând la aceste lucruri seară de seară, doctorul Iosif Stroia are revelaţia omului-măr în care viermele-timp sapă galerii, facilitând involuţia spiritului în materia carnală. În cele din urmă, îl va părăsi, fructul-gazdă degenerând şi sfârşind într-o ladă menajeră…

Între ştiinţă, magie şi revelaţie, doctorul preferă adevărul celei dintâi. Reciteşte Brehm…

În curtea casei, creşte un măr tânăr, care, în anul acesta, a rodit întâia oară. L-a sădit în mica livadă, alături de alţi pomi, un cireş, un cais, un păr, un gutui şi chiar un nuc, întretimp uscat. Alege câteva ramuri de măr şi le împrăştie printre fructele din cutia în care nimic nu s-a petrecut în cele câteva zile trecute. Folosindu-se de o lupă medicală, cercetează intrarea spre necunoscutul din interior. Cu siguranţă, în alveolă, viaţa şi moartea se îngemânează. Echilibrul este perfect un timp cât o clipă. Pe urmă, viaţa va ieşi din trupul fructului, lăsând moartea să-şi continue lucrarea, ruinând mărul, predestinat unui gunoi inutil… Nu descoperă deocamdată nimic la suprafaţă. Paloarea culorii merelor nu i se pare relevantă. Poate fi numai urmarea unui joc de lumini înşelătoare. Răsturnat peste speteaza scaunului de birou, doctorul îşi mută gândul în altă parte…

Redevine obiectul propriilor reflecţii. Transferul îl conduce spre ţinte care îl tulbură: vârstele biologice te marchează, chiar dacă masca purtată peste chip te ispiteşte să crezi că este prea devreme să depăşeşti linia de demarcaţie spre cea din urmă. Şi totuşi…

Doctorul Stroia îşi aminteşte că, în iarna precedentă, o gripă rebelă l-a ţintuit la pat două săptămâni. În alte două a dus boala pe picioare. Cu zâmbetul pe buze, arborând un optimism robust faţă de colegi şi pacienţi, a reuşit să-şi îndepărteze propriile temeri; sau să le ascundă sub masca pe care şi-a impus-o…

Toamna este un anotimp capricios, reflectă doctorul, atenuându-şi cu medicamente revigorante şi ceai de urzici starea de slăbiciune resimţită în corpul care parcă nu mai este al lui de o bună bucată de vreme. O presimţire vagă îl încearcă. Dacă… Refuză să insiste. Nu se poate să i se întâmple chiar lui. Duce o viaţă cumpătată, fără ţigări, fără alcool. Hrană dietetică după sfatul unui coleg nutriţionist. Şi totuşi… Dumnezeu ştie ce se petrece în mine, revine la propriul trup, de la un timp mai înstrăinat, o povară… Este medic, dar refuză o investigaţie de specialitate şi nici măcar o mărturisire făcută colegilor. Pântecul său poartă viermele în el – gândul îl sperie cu adevărat, dar speranţa îi dă încă târcoale, deznădejdea este o stare de spirit necunoscută lui, un reputat medic cardiolog…

Reciteşte Brehm: larva se transformă în pupă şi, în final, în fluture… Iubitor de lumină, de mişcare, de viaţă, adaugă doctorul, încrezător că ceea ce spune pacienţilor săi este adevărat: încrederea, optimismul sunt un adjuvant al medicamentaţiei şi grăbesc vindecarea… În schimb, el… Habar n-are ce se petrece în trupul său, se teme de necunoscut, nu se consultă cu nimeni fiindcă refuză ca bănuiala să devină certitudine… Viermele din măr…, scrie Brehm…

Doctorul Iosif Stroia tocmai se decisese să arunce merele fiindcă i se părea că încep să degaje un miros de stricăciune, când minunea se produse. Mare i-a fost surpriza când, apropiindu-şi mâna de mlădiţele de măr, câţiva fluturaşi argintii se ridică în aer… Straniu! exclamă, invadat de un sentiment confuz. În clipa următoare, revine la ştiinţă: Brehm… Va mai trece un timp – nu prea mult – până când aceşti fluturi vor depune ouă pe fructele de măr, larvele vor săpa  galerii şi… tot aşa…, până la apariţia noilor fluturi… Ce să însemne această reciclare justificată biologic?… Mistic: expresia reîncarnării?… Psihanaliza modernă  interpretează fluturele ca pe un simbol al renaşterii… Doctorul Iosif Stroia ignoră orice asociere analogică a fluturelui cu expresii ale existenţei pe care ştiinţa le neagă. În propriul corp se petrece ceva, viermele care-i roade măruntaiele se grăbeşte… Spre unde?… Spre         ce?… Refuză să-şi răspundă…

După un timp, starea fizică a doctorului se agravează brusc. Privirile colegilor devin tot mai suspicioase, buzele lui rămân în schimb mute, refuză să vorbească despre sine. A eliberat fluturii ce vor descoperi, cu siguranţă, mărul din grădină, s-a debarasat de fructele stricate în cutiile hârbuite… Face un efort de voinţă şi-şi cere anticipat la spitalul în care a lucrat toată viaţa pensionarea…

În singurătatea refugiului său casnic, obsesiile devin iritante. Îi alungă somnul, nu se poate concentra la tribulaţiile domestice. Se întreabă retoric: Cine a spus că viermele din măr este numai un simbol al tranziţiei de la întuneric la lumină, de la moarte la viaţă, de la starea larvară la zborul spiritual?… Jung?… Puţin probabil să aibă dreptate!… Ca medic, i-a ignorat teoriile deşi l-a cultivat numai din curiozitate. Expresiile ezoterice despre moarte şi viaţă nu   l-au impresionat în niciun fel. Totuşi, una îi revine acum în minte fiindcă se potriveşte, i se pare, universului biologic al viermelui din măr: mors ianua vitae, moartea poartă a vieţii…

Îşi târăşte paşii în grădina casei, la pomul încărcat cu fructe de măr. Sunt mari, grele de miez, cu pieliţa netedă peste care degetele doctorului se plimbă îndelung, fermecat de sănătatea lor. Descoperă şi câteva porţi în spatele cărora galerii săpate de vierme duc spre inima fructului. Şi din nou îl răstălmăceşte pe Brehm: o vreme va rămâne în pântecele mărului, consumându-i carnea şi diminuându-i esenţa vitală. Pe urmă…  În sens invers, galeria va deveni un parcurs spre poarta unei alte vieţi… În schimb, mărul?… bâlguie doctorul Iosif Stroia, lipindu-şi palmele de pântece. Au revenit durerile… Fluturele de măr dansează olimpian şi vesel între ramurile pomului. E multă lumină în jur şi multă speranţă de viaţă.

Dar fructul?… Gazda viermelui… Ce se va întâmpla cu fructul?… Întrebare retorică. Răspunsul nu-i mai oferă nicio speranţă…

 

Revista indexata EBSCO