Jan 15, 2019

Posted by in Poezii

Dana BORCEA

Joc

Se aprind reflectoarele
poeții
sunt surprinși
făcând dragoste
cu propriile spaime
jenați se ascund
între coperți
fiecare
dă socoteală
pentru idile de taină
publicul aplaudă
Dina Cuvata
sparge tipare
cu lacrima
pe scenă
singurătățile
se invită la dans
în acorduri lascive
de jazz

Durerea

mă întoarce
în femeie
cu genunchii la piept

clopotul inimii
bate
din ce în ce mai rar

din pântece
privesc moartea mamei
nu-mi dau seama
care dintre noi a plecat

salcâmii
ies din frunze
și se aruncă
în cavernele
cerului

Despărțire

Cum a terminat de tors iubirea
a părăsit-o lumina
și-a mutat bagajele
peste drum
în ochii vânzătoarei tinere

gunoierii descarcă
mirosul mortii
la fereastra ei
îl înghite
odată cu amintirea
bărbatului
întinsă pe pâine

dintre toți câinii
pe care i-a hrănit
a rămas la ușă
bătrânețea
cea mai credincioasă
cățea din sat

Inima

îi dă de băut creierului până cade sub masă

își întinde domeniile aproape de epidermă

în contact cu zorii pielea zvâcnește

mai să se smulgă din corp

sângele trage de căpăstru

numai el știe destinația

oamenii sunt îmbrăcați frumos

le curge bunătatea

pe la colțurile gurii

nu ne oprim

în aerul fiebinte

pe o bancă

stai tu

agitând

poza din tinerețe

mă iei în brațe

transfigurat

începi să te mângâi

cu mâinile mele

Câinii

rod ciolanele iubirii
gunoierii le aruncă
în tomberoane
cerșetorul
își îmbrâncește umbra
vrea să doarmă singur pe bancă
dimineața strivește
cu călcâiele crăpate
primul ochi deschis
prin cireși cade
o zăpadă portocalie
primăvara
o mireasă îndoliată

În zori

Din îmbulzeala creată
la poarta ochilor
o rază ascuțită
ca un pumnal vechi
lucrat în bronz
pătrunde în miezul acela moale
numit pupilă

prin șanțul căscat
începe să curgă
bătrânețea
peste vorbe gesturi culori
și idealuri
aflate în fașă

rămas încurcat
în cumpăna sufletului
cerul zbiară
mai tare
decât o femeie
în durerile facerii

Copilul din mine

 

Dă semne că s-ar trezi

îl legăn mai tare

să nu vadă viscolul

îl învelesc

cu pătura groasă de lână

și murmur încetișor

melodia mamei

care-mi schimba vocea

în gângurit

am ținut perdelele trase

până la Madrid

atât am putut

s-au deschis ușile

a zbughit-o

cât îl țineau picioarele

prin buzunare

a răspândit

arome de iarbă

strivită

Mi-am întors gândurile

pe față
inima stă la pândă
se aud zorii cum
cad peste iarbă
tăcerea îi mârâie
din buzunarele nopții
cad regretele rupte
trec tractoarele
peste ele
încep să mulg
ugerul dimineții
un cățel
lipăie vesel
laptele rămas
în palme

Omul din lăuntru

De când
am început
să urmăresc
cum crește
omul
din lăuntru
cum face primii pași
sau vorbește
stâlcit
cum râde la mine
și-ntinde mâinile
să mă-mbrățișeze
nici nu mai văd
cătușele
timpului
săpate
în carne

Tichilești

Ca o șopârlă rănită
se târăște speranța spre ieșire

n-a mai plecat de mult cineva
decât prin gura pământului
știrbă și mare

singurul loc în care
gardurile nu-i păzesc pe cei
dinăuntru doar pe cei din afară
singurele lacrimi care
nemaiatingând obrazul
adâncesc
ridurile cerului

Revista indexata EBSCO