Jan 5, 2019

Posted by in MOZAIC

Constantin BOSTAN – G.T. KIRILEANU ÎN DIALOG EPISTOLAR CU PRINCIPESA ILEANA (II)

În primăvara lui 1929, Principesa Ileana (n. 5 ian. 1909) va fi trezită brusc din ceea ce pare să fi fost prima ei poveste de dragoste cu perspective matrimoniale. Regina Maria, aflând că super-nobilul pretendent la mâna fiicei sale (Alfonso, Principe de Asturia, moştenitor al tronului Spaniei şi strănepot al Reginei Victoria a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei) suferea de hemofilie, intervine energic, rupând legămintele nefericitei logodne[1].

Înmiresmată cu romantice adieri „copy-paste”, proxima primăvară aduce încă o deziluzie sentimentală frumoasei şi ingenuei principese. Abia logodită cu junele nibelung Alexandru (pe numele de alint Lexel), conte de Hochberg şi baron de Fürstenstein, care, potrivit unor rânduri trimise fratelui-hoinar Carol, i se arăta a fi „delicios” şi cu „maniere şarmante”, Ileana află că trebuie să-şi calce iarăşi pe inimă. De ce? Pentru „simplul motiv” că ambasadorul german la Bucureşti (diplomatul „de cursă lungă” Gerhard von Mutius) prevenise Guvernul român asupra moralităţii îndoielnice a pretendentului la mâna ei! Primele mărturii epistolare din acest episod tocmai la acest nou şi trist deznodământ fac referire…

 

1

[Carte poştală ilustrată: Dendera. Great Hypostyle Hall.]

[Destinatar:] Domnul Kirileanu. Palatul Regal. Calea Victoriei. Bucarest. Roumanie.

[martie-aprilie, 1930]

Aceast [sic] Hall a fost construit de către Trăian[2] l-am vizitat ieri e neînchipuit de frumos şi interesant pe trei părţi încunjurat de pământ fertil şi cultivat iar în dos deşertul cu munţii fierbinţi şi goi. E exjact [sic] ca în poveşti.

Ileana.

2

[Bruion.]

17 aprilie 1930.

Scumpa şi mult dorita noastră Domniţă,

Dacă undele simţirilor noastre, a celor tăcuţi, s-ar putea aduna şi prinde ca undele sonore, sânt sigur că dragostea şi gândul bun ce vi-l poartă întreaga suflare românească v-ar uşura din tristeţea care, în chip atât de neaşteptat, s-a abătut asupra unei inimi aşa de bune şi de curate.

Din tot sufletul vă doresc ca această dureroasă şi nemeritată încercare să vă oţelească în lupta vieţii şi, cu încredere în Dumnezeu, să ajungeţi a vă îndeplini toate gândurile bune care vă însufleţesc.

Hristos a Înviat! de la adânc devotatul

G.T. Kirileanu.

Cu recunoştinţă mulţămesc pentru frumoasa vedere de pe Nil şi pentru cuvintele atât de binevoitoare.

*

Foarte curând (Ileana încă se afla în Egipt!), anul 1930 va însemna  şi RESTAURAŢIE (8 iunie), iar controversata revenire pe tron  a „Cetăţeanului” Carol (cum însuşi încurajase a i se spune în cercurile socialiste de la noi) va aduce necazuri şi fragilei principese, şi vrednicului slujbaş regal.

Ostilitatea „frăţească” se va manifesta prin încorsetarea implicării publice a devotatei surori, iar cea „regală” prin îndepărtarea ilustrului cărturar dintre înalţii slujitori ai Palatului. Şi astfel, Principesa Ileana va lua curând calea unei „aurite pribegii europene” (graţie şi căsătoriei sale, în vara lui 1931, cu Arhiducele Anton Habsburg de Austria, mariaj direct interesat susţinut de Carol al II-lea), iar fostul sfetnic şi bibliotecar regal se va retrage în cele din urmă la Piatra-Neamţ. Aceasta, după o „tranziţie” de încă 5 ani, răgaz în care şi-a păstrat totuşi îndatoririle de secretar general al Fundaţiei „Regele Ferdinand I” din Iaşi. Fireşte, nu în ultimul rând, dizgraţia i se datora şi strânsei sale conlucrări cu Prinţul Barbu Ştirbei, principala „persona non grata” în ochii plini de oarbă revanşă ai celui proaspăt „restaurat”.

Vor trece apoi 16 ani, aducând, în plan personal, acea căsătorie din dragoste şi şase copii principesei devenite Arhiducesa Ileana de Austria, precum şi o tot mai apăsătoare singurătate, plină de nevoinţe, mereu generosului Moş Ghiţă Kirileanu.

România postbelică va deveni de îndată, sub asaltul ideologiei bolşevice, un teritoriu al suferinţei (nu doar morale) pentru milioane de oameni. Între aceştia, şi cei doi eroi ai mărturiilor noastre epistolare…

 

3

[Bruion telegramă.]

16 fevr. 1946.

Măriei Sale Arhiducesei Ileana,

                  Castelul Bran. Lângă Braşov.

Adânc recunoscător pentru marea binefacere primită în aceste vremi grele, rog pe D[umne]zeu să dăruiască tot binele întregii familii.

Kirileanu.

 

[Iată şi însemnările unei probabile epistole ulterioare a lui G.T. Kirileanu, aşternute pe pagina verso a acestui concept:]

Pe nedrept am fost îndepărtat din serviciul Casei Regale unde, în curs de 25 de ani, mi-am îndeplinit datoria cu cinste.

Această nemeritată lovitură morală m-a amărât adânc şi de aceea m-am retras în singurătatea Mamei Bistriţe, ne mai scoţând capul în lume şi ne mai dând semne de viaţă. M-am mărginit să fiu de ajutor văduvei unui frate al meu[3], ca să-şi poată creşte cei 4 orfani, din care unul [Decebal Chirileanu] este acum medic veterinar, iar altul [Todică] îşi termină medicina umană la Bucureşti. Dar, de când cu ultimul război şi, mai ales, de când cu scumpetea nebună, am de luptat cu mari greutăţi, pensia mea ajungând cu totul neîndestulătoare, aşa încât numai datorită câtorva vechi prieteni binevoitori am putut-o duce până acum.

Nu vă pot spune mişcarea sufletului meu văzând că… [lipsă continuarea].  

 

4

[Bruion.]

17 fevr. 1946.

Măria Ta,

Scumpă binefăcătoare a celor necăjiţi!

Cu toate că de la plecarea mea cam silită[4] din serviciul ce-l aveam la Casa Regală nu v-am mai dat semn de viaţă, cu gândul am fost deseori la Măria Voastră, căci în odăiţa sihăstriei mele privesc zilnic chipul din acele fericite vremi când ceteam împreună, la Cotroceni, Istoria şi Geografia României, pe care fotografie aţi scris aceste cuvinte: Eu la lecţia lui Moş Ghiţă. Între noi când sânt plictisită din când în când. Ileana.

Zâmbesc ş-acum amintindu-mi că nu vă împăcaţi cu cuvintele cronicarului Miron Costin că nu-s vremile sub cârma omului, ci bietul om sub vremi. Cred că acum, după toate câte le îndurăm în zilele ce ne-a fost dat să trăim în ultimul război apocaliptic, daţi dreptate înţeleptului şi păţitului cronicar moldovean, căruia i s-a tăiat capul pe când îşi înmormânta soţia… 

Vă puteţi închipui cât a fost de mişcat sufletul meu amărât văzând că aţi întins mâna de ajutor până la mine, care fiind numit moş acum 20 de ani, ajuns acum, la vârsta de 74 ani, sânt răsmoş!

O duc greu pentru că, murind acum 20 de ani un frate al meu fără avere, a trebuit să îngrijesc eu de văduva lui şi de cei patru mici orfani. Pân-la război, îmi ajungea pensia, dar de când cu nebuna scumpete nu mai pot face faţă nevoilor. Noroc de câţiva prieteni binevoitori de aici [în principal, George Lalu] şi de la Bucureşti, între care Prinţul Barbu Ştirbei şi D-na Maria Costinescu [fiica mai mare a Prinţului Barbu Ştirbei] că am putut avea lemne de foc iarna asta!

Dumnezeu ştie ce ne mai aşteaptă…

Adânc recunoscător pentru marele ajutor ce aţi binevoit a-mi arăta, rog pe D[umne]zeu să vă apere şi să vă dăruiască sănătate întregii familii, având numai bucurii din partea scumpelor odrasle, pe care sperăm că le veţi aduce odată să vadă Bicazul şi Valea Bistriţii, unde aţi petrecut cu scumpii părinţi în vara anului 1918 [familia regală fiind în refugiu pe Domeniul Coroanei].

De la refugiaţii pietreni adăpostiţi în regiunea Branului am aflat despre activitatea ce desfăşuraţi pentru alinarea suferinţelor ş-a lipsurilor de tot felul.

Respectuoase sărutări de mână şi închinăciuni de la vechiul devotat,

Moş Ghiţă Kirileanu.

Alăturez o cărticică cu poveşti de I. Creangă pentru o mică odraslă a Măriei Voastre.

 

5

[Bruion.]

 

Măria Ta,

Scump suflet mare şi bun,

Mult mă rog să-mi fie iertată întârzierea răspunsului meu la prea fr[umoasa] scrisoare de acum o lună, care mi-a adus mare mângâiere în greaua boală de inimă care mă apasă ţinându-mă mai mult în pat. Fotografia ce-aţi avut marea bunătate a-mi trimite este încântătore şi o admiră toţi cei ce o văd pe măsuţa mea. Fermecătoarea Măriei Voastre tinereţe face să apăreţi ca o soră mai mare a frumoaselor vlăstare, iar privirea luptătoare seamănă cu a unei leoaice care-şi apără scumpa progenitură.

Cu lacrămi am luat cunoştinţă de duiosul gând şi creştineasca faptă a înfiinţării Spitalului „Inima Reginei” [la Bran]. Este în adevăr cel mai potrivit monument în amintirea scumpei şi neuitatei în veci Regine a României.

Vă puteţi închipui durerea de care mi-i apăsat sufletul de la pierderea celui mai nobil prieten şi mare binefăcător al meu, Prinţul Barbu Ştirbei [d. 24 martie 1946], în apropierea căruia am fost 30 de ani, având astfel marea cinste şi fericita ocazie de a-i cunoaşte înţeleapta şi tăcuta luptă de toate zilele pentru binele Ţării şi al Dinastiei. Mare este golul rămas prin dispariţia lui tocmai în aceste grele împrejurări, când ţara ar fi avut mare nevoie de asemenea om şi de bogata-i experienţă politică.

Gestul Măriei Voastre de a lua parte în persoană la înmormântare ca reprezentantă a Familiei Regale, pentru care cel dispărut a luptat cu statornică credinţă şi dragoste, a fost cea mai duioasă mângâiere pentru îndurerata familie şi pentru toţi cei ce l-am iubit pe nobilul dispărut, pe care nu-l voi uita câte zile voi mai avea de trăit.

Stau şi mă gândesc în singurătatea mea: el, aristocrat şi nepot de Domn al ţării; eu, fiu de sătean pădurar şi nepot de Preot – şi totuşi sufletele noastre s-au apropiat într-o armonioasă înţelegere, ca o dovadă că între clasele sociale nu este acea prăpastie arătată de unii oameni politici.

În pachet deosebit v-am trimes Călăuza jud[eţului] Neamţ, în vederea unei călătorii de studii pentru tinerimea de sub aripa Măriei Voastre în acest ţinut cu atâtea frumuseţi naturale şi măreţe monumente istorice.

Din toată inima urez întregii familii zile bune şi frumoase, sărutându-vă mâinile cu adâncă dragoste şi recunoscător devotament.

Moş Ghiţă Kirileanu.

Piatra-N[eamţ], 17 april 1946,

în săptămâna luminată [a Sfintelor Paşti] pentru noi şi biata Ţară…   

 

6

[Bruion.]

15 mai 1946.

Scumpa noastră Principesă Ileana,

De ziua numelui, vă rugăm a primi şi din Valea Bistriţii cele mai respectuoase şi iubitoare urări pentru sănătatea şi fericirea întregii familii, cu speranţa unor vremi mai bune şi senine.

Ce fericite timpuri erau cele de-acum 20 de ani, când putem hoinări pe la schituri şi mănăstiri pentru culegerea însemnărilor scrise după vechea datină a cărţilor bisericeşti, în care găsim atâtea informaţii istorice şi culturale.

Fotograful care mă însoţea la schitul Cozla pe neaşteptate m-a prins pe când răsfoiam cărţile bătrâne. Vă trimet broşurica asupra schitului Cozla de lângă Piatra, unde am fost cu fotograful Chevallier [pe lângă cele 13 p., extrasul conţine şi 2 file planşe, din care una cu fotografia descrisă de G.T.K.].

Adânc devotat şi recunoscător,

G.T.K.  

7.

[Două filă agendă, antet imprimat: Castelul Bran.]

17 mai 1946.

Dragă Moş Ghiţă,

De mult tot vrau să-ţi scriu dar parcă nu am găsit ora potrivită – ştiam ce trist vei fii [sic] şi ce adâncă îţi este mâhnirea la pierderea unui atât de drag şi nobil prieten. Pentru [ … lipsă cel puţin o filă … ] însă am. Te rog să-mi spui de cei [sic] ai avea nevoie şi dacă am îţi voi trimite. Îţi trimit cu prima ocazie şi un pacheţel cu lucruri trebuincioase – cu poşta mă tem să nu ajungă.

Aici anevoie a sosit şi primăvara, copii[i] învaţă frumos sunt veseli şi buni şi plini de sănătate şi voie bună. Eu sunt mereu la spital unde mă specializez tot mai mult chiar am început să operez personal, desigur sub supraveghere, dar sunt foarte mândră.

Cu toată afecţiunea,

Ileana.

[1] Intervenţie salutară, de îndată ce Alfonso (1907-1938) a şi sfârşit prematur, în urma unui accident automobilistic minor, urmat însă de nefaste sângerări interne, datorate necruţătoarei maladii.

[2] Între monumentele Complexului Dendera (Egipt) se află şi Porţile lui Domiţian şi Traian. La rândul ei, Marea Sală Hypostyle din cadrul templului Karnak, este unul dintre cele mai atractive monumente ale Egiptului Antic.

[3] Simion T. Kirileanu (1879-1926) – învăţător, folclorist, publicist; soţia sa – Olga.

[4] Desigur, o exprimare eufemistică, G.T.K. încercând să menajeze sensibilitatea şi sentimentele frăţeşti ale Principesei.

Revista indexata EBSCO