Jan 5, 2019

Posted by in Interviu

 Interviu cu academicianul Vasile Tărâţeanu, de la Cernăuţi – Ucraina

Corespondenţă specială de la Cernăuţi – „Speranţă prea multă nu avem”

Academicianul Vasile Tărâţeanu este un nume reprezentativ pentru nordul Bucovinei – Ucraina, acolo unde limba română este pusă la zid de autorităţile ucrainene, românii devenind o ţintă fixă pentru extremiştii-banderişti ucraineni.

Pentru curajul său de a se declara român, pentru puterea de a ţine piept iureşului extremist, a plătit un preţ uriaş:  unul dintre fii săi a fost ucis. Cauza a fost că s-a declarat român. În Ucraina este tot mai greu să ai curajul de a spune că eşti român. Kievul nu respectă drepturile minorităţilor, mai ales a celei româneşti.

Academicianul Vasile Tărâţeanu este implicat în tot ceea ce este legat de cultura română, de ortodoxia română dar, mai ales, de tot ceea ce ţine de Mihai Eminescu. Pentru el, poetul naţional al românilor este simbolul românismului, ştiut fiind faptul că Eminescu a scris prima sa poezie la moartea lui Aron Pumnul, fiind elev la Cernăuţi. Cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire, academicianul şi poetul Vasile Tărâţeanu a oferit în exclusivitate publicaţiei noastre un interviu despre realitatea românilor nord-bucovineni din Ucraina.

 

 

Mihai Sultana VICOL: Eşti preşedintele Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuţi. Ai fost ţinta directă a huliganismului extremist ucrainean, cu acordul tacit al serviciilor secrete de la Kiev. Ce s-a întîmplat în acel noiembrie 2017?

Vasile TĂRÂȚEANU: S-au întîmplat mai multe evenimente. În primul rînd, un grup de tineri studenţi cernăuţeni cărora nu le convenea faptul că pe fosta Stradă Domnească din Cernăuţi flutura tricolorul şi drapelul Uniunii Europene, după miezul nopţii s-au căţărat pe pereţii sediului nostru şi au dat jos drapelul UE şi tricolorul nostru naţional. Acesta a fost primul semnal, apoi după ce centrul nostru, împreună cu alte organizaţii non-guvernamentale, non-profit, am pichetat Administraţia Regională de Stat exprimîndu-ne dezacordul cu politica de stat în domeniul învăţămîntului şi am condamnat Articolul 7 din noua lege, ultranaţionaliştii ucraineni ne-au pichetat pe noi, lipind pe geamuri diverse afişe. Eram ameninţat cu expulzarea din Ucraina în Rusia sau în România, pe motiv de separatism. Pe geamul Librăriei Mihai Eminescu a centrului nostru au lipit afişe pe care scria: „Aici se află sediul reprezentantului onorific al lui Putin în Bucovina”. Mai mult, au lansat la adresa mea diverse acuze neîntemeiate, cum că aş fi sponsorizat de Putin cu sume uriaşe de bani pentru destabilizarea situaţiei din Ucraina.

După aceasta, după o anumită perioadă de timp, sediul centrului nostru a fost supus unei percheziţii de o zi întreagă de către o echipă formată din 12 lucrători ai Serviciului Securităţii Ucrainene pe motiv că, la o conferinţă ştiinţifică dedicată Bucovinei, organizată de noi în parteneriat cu Institutul Bucovina din Rădăuţi al Academiei Române, şi în timpul „Paradei portului popular” a fost afişată harta României Mari din 1918 în sala „Bucureşti” a centrului nostru. De la sediu şi din librărire au fost ridicate mai multe cărţi ale autorilor bucovineni şi nu numai, despre istoria Bucovinei, despre Unire, despre viaţa şi activitatea înaintaşilor noştri. Au fost ridicate de asemeanea publicaţiile româneşti din Bucovina „Glasul Bucovinei”, a cărui redactor-şef este doamna academician Alexandrina Cernov, revista „Mesager bucovinean”, redactor-şef Ştefan Hostiuc, istoric şi critic literar şi publicaţia „Neamul românesc” pe care o redactez. Mi-au fost ridicate din cabinet calculatoarele şi au fost controlate şi ele la sînge. Cu alte cuvinte, sîntem urmăriţi, ascultaţi şi vînaţi la orice pas. Noi am făcut diverse declaraţii şi adresări către instituţiile europene, Comisia de la Veneţia, Consiliul European.

Am dat în judecată pe profanatorii simbolurilor noastre naţionale, precum şi pe Serviciul Secret al Ucrainei. Am intentat un proces de încălcare a drepturilor noastre. Aşteptăm rezultatele. Speranţe prea multe nu avem, cum nu am avut nici la procesul intentat unor primării, şcoli pentru îngrădirea dreptului nostru la limba maternă. Faptul nu ne miră!

 

Ce înseamnă pentru românii nord bucovineni şi pentru academicianul Vasile Tărâţeanu împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire?

Un prilej de mare bucurie şi mîndrie pentru caracterul, dîrzenia, activitatea făptuitorilor Unirii, dar şi o mare tristeţe pentru faptul cum marcăm noi acest eveniment epocal al istoriei noastre.

Înaintaşii noştri au fost la înălţimea idealurilor noastre şi nu şi-au precupeţit forţele ca să realizeze visul de veacuri al poporului român. Noi şi contemporanii noştri ne mulţumim cu jumătăţi de măsură, fără ca să fim capabili de fapte şi nu de vorbe. Cu părere de rău, Centenarul se transformă în vorbe goale, în manifestări de duzină care se aseamănă unele cu altele ca două picături de apă, în loc să facem nişte lucruri care să rămînă şi să fie o expresie a aspiraţiilor noastre, a muncii noastre. Noi ne mulţumim cu false admiraţii şi cuvinte care nu spun nimic.

 

Ce poţi să ne spui despre viaţa românilor nord bucovineni sub permanenta ameninţare de desfiinţare a limbii române?

Dragă frate Mihai, mă întreb cît de grea e viaţa în afara limbii române. Ştii prea bine, de la Eminescu citire, că limba română este coloana vertebrală a fiinţei noastre naţionale. Limba este aerul pe care-l respirăm, apa curată de izvor pe care o sorbim, lumina razelor de soare care se joacă în ochii copiilor. Este pîinea cu care ne hrănim şi, atunci, spune-mi tu, te rog, cum ne simţim noi cei care de atîtea decenii, ba chiar de secole sîntem rupţi de la matricea firească a limbii române.

În Ucraina, la această oră, se duce un adevărat război, nu numai împotriva Federaţiei Ruse, împotriva lui Putin şi a tuturor etnicilor ruşi, ci şi împotriva reprezentanţilor minorităţilor naţionale, împotriva limbii lor materne. Noile legi sau proiectele de legi sînt înaintate şi examinate de formaţiunile ultranaţionaliste cu tentă, nu mă tem să afirm, fascistă. Orice protest din partea acestora este taxat ca activitate subversivă, ca atentat la statalitatea statului ucrainean independent şi suveran, dar el numai aşa nu este, independent şi suveran, căci politica pe care o promovează nu este făcută de către cele mai luminate capete de ucraineni, ci de către diverse partide externe.

Legile adoptate în domeniul educaţiei sînt antiumane şi antidemocratice care, în ultimă instanţă, aduc mari prejudicii statului ucrainean ori un asemenea stat naţionalist dictatorial bazat pe corupţie, pe minciună şi fals nu poate cîştiga simpatia locuitorilor planetei.

 

Care este calvarul şcolilor româneşti din localităţile cu populaţie majoritar românească?

În primul rînd aceste şcoli se află într-o continuă agonie. În 1940, armata sovietică bolşevică a ocupat acest picior de plai şi gură de rai numit Bucovina. În primul raport pe care îl expediau la Kiev scriau că în nordul Bucovinei funcţionau 149 de şcoli cu predarea obiectelor în limba moldovenească. În anul 1944 erau 114 şcoli, iar la destrămarea imperiului sovietic, 1989-1990, erau 89 de şcoli cu cîteva clase în limba ucraineană şi rusă. Din anul 1991 pînă acum, numărul acestor şcoli a ajuns la 62. Legile care sînt înaintate de către confraţii noştri ucraineni nu au alt scop decît transformarea lor în şcoli ucrainene.

 

Societatea pentru Cultură şi Literatură Română „Mihai Eminescu” de la Cernăuţi, în condiţiile existente, mai supravieţuişte?

Vreau să spun că societatea de la Cernăuţi n-a dus-o niciodată uşor. Şi în perioada austriacă ea a avut de suferit foarte mult, dar oricum mai puţin decît în perioada sovietică. Sînt două regimuri diferite, unul bazat pe civilizaţie, celălalt pe brutalitate, pe metode de opresiune de neimaginat, de ură. Acum însă lucrurile sînt şi mai grave. Confraţii noştri ucraineni, chipurile se aflau în aceeaşi situaţie cu noi în ceea ce priveşte atitudinea „fratelui mai mare” care comanda parada republicilor unionale frăţeşti spre viitorul luminos, comunismul. Adică, politica majoritarilor se răsfrîngea negativ şi asupra lor. Au avut şi ei de suferit, dar suferinţele lor nu pot fi comparate cu ale noastre. Nu au avut atîtea şcoli închise, nu li s-au schimbat denumirile localităţilor, instituţiilor culturale, numele oamenilor nu le mai poţi recunoaşte.

Chiar din primii ani de independenţă şi suveranitate a Ucrainei şi-au arătat adevărata lor faţă. Au început şi ei să procedeze exact ca ruşii, poate chiar mai dur.

 

Eşti unul dintre cei care te-ai numărat printre membrii ei fondatori. Ce poţi să ne spui despre istoricul acestei societăţi?

Cît priveşte societatea, vreau să spun că mă număr, ca scriitor, printre membrii ei fondatori alături de toţi scriitorii, profesorii de limbă şi literatură română şi de reprezentanţii intelectualităţii. Societatea a fost fondată în 1862. De-a lungul activităţii sale a cunoscut perioade de adevărată emulaţie culturală.

În fruntea ei s-au aflat mari personalităţi ale spiritualităţii româneşti şi ale religiei ortodoxe. Acestea au desfăşurat activităţi în satele regiunii Cernăuţi. Societatea a avut zeci de imobile, a deschis şi construit internate pentru şcoli, a editat ziare şi reviste. Activitatea ei a lăsat urme adînci în istoria Bucovinei. A pregătit terenul pentru Marea Unire şi a pus umărul la înfăptuirea ei. Preşedintele societăţii, Dionisie Bejan, consilier mitropolitan, a condus lucrările Adunării Constituante din 27 octombrie 1918 şi ale Congresului General al Bucovinei din 28 noiembrie 1918 care au votat în unanimitate unirea necondiţionată şi pentru vecie în vechile ei hotare pînă la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu Regatul României. Putem să spunem că el a fost mîna dreaptă a lui Iancu Flondor şi a conlucrat cu marele patriot Sextil Puşcariu care a pus bazele editării ziarului „Glasul Bucovinei”.

Interviu realizat de Mihai Sultana VICOL

Revista indexata EBSCO