Dec 21, 2018

Posted by in Varia

SAVA – Curier de ambe sexe

Pline de sensibilitate găsim versurile trimise de Raluca Magdalena Voinea din București, dar nu îndeajuns de cizelate pentru a deveni și material publicabil în întregime: „De sunt o frunză să mă iei/ din ramura de pom uscată/ și să-mi arăți celea cea dreaptă/ de pe întinsele alei./ Și de sunt creanga cea din tei/ ori lacrima cea mai curată/ de sunt o frunză să mă iei/ din ramura de pom uscată” – Raluca, mai reușite din întregul grupaj (cam masiv; nu ne mai trimite mai mult de 5-6 texte în viitor) ni s-au părut poeziile „O frunză”, „Călătoria”, „Somnul”, însă nici acestea nu sunt îndeajuns de concentrate, totul rezumîndu-se la un elan meditativ destul de impersonal. Cred însă că nu e departe clipa cînd vom publica o antologie numai cu numele  tău. Te mai așteptăm, deci, cu noi încercări. Mai multe lecturi din poezia românească clasică și contemporană, mai mult exercițiu pe text și totul va fi bine.

 

„Am ezitat mult până m-am hotărât să va trimit cîteva din poeziile pe care le-am scris în ultima vreme. Întrucît sunt o persoană cunoscută în urbea din care vă trimit acest mail, Galați, aș vrea să-mi permiteți să semnez doar cu un pseudonim, VM. Dacă vă hotărâți să publicați ceva voi semna cu numele meu adevărat. Vă mulțumesc și vă doresc să aveți cît mai multe satisfacții de la cei care vă scriu pentru a se afirma în literatură. Încă ceva: sunt și rămân un cititor fidel al revistei” – Domnule VM (acesta nu e un pseudonim, sunt doar inițialele prenumelui și numelui, probabil), cred că nu vă vom da ocazia, deocamdată, de a vă divulga numele pentru că versurile sunt naive și pline cu locuri comune: „Tu tăcută cum te știu/ stai în colțul tău pustiu/ mă privești în plină noapte/ și-mi vorbești numai în șoapte/ ochiul tău argintul viu/ părul tău cel castaniu/ își extrag din fructe coapte/ lacrimile seci și șoapte/ iar pe colțul din sicriu/ eu stau trist tăcut și scriu” –  Cam macabru scenariul din final în care stați trist, tăcut și scrieți… Vă dorim să rămâneți în continuare un cititor fidel al revistei, deci și al rubricii noastre.

 

„Mă numesc Iliescu Radu, sunt din Iași, absolvent al unui liceu tehnic. Încă de pe băncile liceului scriu versuri. Vă trimit câteva poezii, rugându-vă să îmi dați un verdict: dacă ar mai fi cazul să mai scriu sau să nu mai pierd timpul. Aștept o scrisoare de răspuns de la dvs.” – Radu, nu trimitem scrisori de răspuns celor care ne scriu la această rubrică, ci le răspundem în cadrul rubricii. Din cele patru texte pe care ni le-ai trimis am ales doar unul, în care se întrevăd semne de real talent poetic: „Parcul trist galben de toamnă/ se îmbracă în dureri/ frunzele smulse și moarte/ cad pe zilele de ieri./ Ploaia-și scutură tristețea/ pe alee părăsite/ înecate în troianul/ frunzelor mici vestejite./ Moare iarba în picioare/ părăsită ca o gară/ lăsând zilele frumoase/ să răsară-n altă vară”.  Cu mai mult exercițiu pe text și lecturi din poezia contemporană, semnele de talent de acum te vor ajuta să evoluezi.

 

„Citesc cu mult interes revista „Convorbiri literare” și am observat că încurajați pe cei care sunt începători, așa ca mine. Vă trimit alăturat cîteva cugetări care, sper, vă vor convinge că trebuie publicate. Cu mult respect, Ioan N. Medar, localitatea Vama, județ Suceava” – Domnule Medar, vă mulțumim pentru aprecieri și pentru faptul că sunteți un fidel cititor al revistei. Dar, după cum cred că ați observat, nu publicăm cugetări la rubrica noastră. Cât atât mai mult că cele trimise, toate, sunt supărător de naive.

 

Curierul de ambe sexe este al cititorilor care doresc să se afirme în literatură. Cei care au îndrăzneala să ne convingă că au ceva de spus, cu talent pentru asta, trebuie să ne trimită cîteva texte (poezie, proză, teatru, eseu critic), scrise citeţ, lizibil, cu respectarea normelor gramaticale clasice, pe suport de hîrtie sau electronic (obligatoriu cu diacritice –  TEXTELE FĂRĂ DIACRITICE NU SE PUBLICĂ!)  şi să aştepte un răspuns, care nu va întîrzia foarte mult. Ne interesează şi cîteva date despre autor. Cei ale căror texte ne vor convinge prin originalitate, concizie şi, mai ales, talent literar, vor intra în atenţia noastră, promovîndu-i la „Antologia curierului”. Manuscrisele se pot trimite pe adresa poştală, la sediul redacţiei, sau pe două e-mail-uri, nicu_sava@yahoo.com sau  convlit@mail.dntis.ro. Toate scrisorile îşi vor afla răspuns doar în paginile revistei.

 

 

Antologia curierului: DUMITRU BĂLUȚĂ

 

la paris nu mai găseşti cocorii        

      

de peste oceane sosesc cocostârcii

cu primăvara în plisc.

ţi-au trimis copiii poze cu ei.

te întorci şi tu din incursiunea întreprinsă

în metropola lumii.

vii ca şi ulise din războiul troian – nici învins

nici cu cine ştie ce trofeie.

nu-ţi dai seama de ce ai ales să călătoreşti

cu aeroflotul rusesc (imprevizibil precum

stewardesele sale) de-a-nconjurul europei şi

cu escală preţ de 3 ore la moscova încrâncenată.

 

la paris (comuna ta natală) apăru deodată

ithaca-international company.

zidirea aduce cu abatorul de fantome

dintr-un film sainsfikchen. 

miroase a rugină şi cafea exotică.

casarea rablelor emană solitudine.

nu mai găseşti cocorii în vârful stâlpului

din faţa spitalului de psihiatrie.

cuibul lor – cetate de scaun – s-a prăbuşit

odată cu stâlpul pe care (nici în ruptul capului)

nu-l încăpea noul proiect de urbanizare.

pământenii precipită cu frică: este totuşi

o preschimbare necunoscută.

 

vorbe surde foşnesc. nu se şie precis

dar oricum vinovaţi s-ar face pacienţii.

de ce s-au dat externaţi cu hurta

astfel că ospiciul nu mai avea trebuinţă?

vorbe tari – cârcotaşii sunt convinşi

că focul l-au pus cu premeditaţie.

 

acuma oricine va spune:

ce-i de cucerit o americă de vreme ce

pitoreasca silişte paris a cedat…

 

 

cireşul amar 

 

uneori îmi vine o poftă nestăvilită

de cireşe amare dar toţi aduc de cele dulci

cum cred ei că i se cuvine unui…

 

din nou cucuveaua cobea ceva pe horn.

,,ducă-se pe pustii” – mama nu ştia

că icoanele pe care tocmai le da pe faţă

cu untdelemn să lucească nu recunosc superstiţiile.

duhul iernii devora amurgul ghemuit în somnul

puilor de câine întroieniţi sub prag.

înflora insidios ferestrele iscodind

dacă arde cu-adevărat în vatră cireşul amar

din fundul grădinii pentru care tata

se certa mereu cu vecinii.

balaurul de foc trosnea şi fluiera în gura sobei.

proiecta pe pereţi tot felul de fantasmagorii –

unicul film cu desene animate despre

rustica mea copilărie.

 

în primăvară din ciotca copacului

dintr-o dată răsări un lăstar plăpând

ca să se facă şi el un ditamai arbore.

vecinii (deşi convinşi că-i de bucuria ciorilor

şi să umbrească fără noimă grădinile)

nu mai aveau cu cine purta nici tratative

nici războaie de mahala dar nici chef –

în aprilie tata s-a dus la cei drepţi

iar la trei săptămâni a explodat centrala

atomoelectrică de la cernobîl.

au venit cu toţii la praznicul de pomenire.

au vorbit de una de alta şi foarte frumos

despre cireşul amar.

 

 

cântec de ploaie     

 

din nou potopul lui noe.

păzitorul meu înger se plictiseşte.

 

îngere dincolo că îţi ţin de urât

ce ţi-ar plăcea să fac când mă păzeşti:

să fug din preaplinul sinelui

şi să rup măcar un singur fir

din cârlionţata frică de fiinţare

sau să mă dedau iluziei în pălărie roz

precum pasărea rară cu gâtul roşu

unui ochi de apă de dunăre –

iat-o şi nu e?

 

plouă de face ţăndări ziua

pe care nici măcar n-am trăit-o

mă adastă noaptea ca patul lui procust.

 

îngere îţi plătesc chenzină să-mi ţii

steagul sus pe zid dar îl duci dintr-o răscruce-n alta.

eu mă rog de corbi

să nu-ţi ciupească ochii de şarpe

şi de şerpi să nu-ţi ochiască aripile de corb

iar tu în turnul tău de strajă altă treabă n-ai

decât să-mi urzeşti proscrisul

pentru un corn de lună.

 

la macungie se face de dimineaţă

şi ploaia americană nu conteneşte (de partea

cealaltă a terrei e seară cu vreme frumoasă).

îngerul meu păzitor moare de plictis

iar eu îi cânt.

Revista indexata EBSCO